Dreptul asigurărilor sociale. Jurisprudență Asistenţă şi asigurări sociale

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 728 din data de 29.10.2015

Potrivit art. 120 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, sumele neîncasate de către pensionar, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul și/sau, după caz, drepturi restante de pensie, cuvenite și neîncasate până la deces, se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun.

Actele necesare în vederea acordării acestor sume sunt, după caz: cerere; certificatul de deces, în original și în copie; actul de identitate al solicitantului (original și în copie); acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul (original și copie); certificatul de moștenitor (original și copie) și copia talonului de plată a pensiei persoanei decedate, după caz.

Potrivit art. 1133 alin. 1 Cod civil, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor legal sau/precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Reclamantul trebuie să facă dovada calității de moștenitor testamentar cu un certificat de moștenitor, nu doar cu testamentul.

Decizia civilă nr. 728/29.10.2015 a Curții de Apel Galați

Prin sentința civilă nr. 494/16.06.2015 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr. …./196/2015, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul I.V., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Pentru a pronunța sentința civilă, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Brăila sub nr. …../196/2015, reclamantul I.V. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. pentru a fi obligată la plata către reclamant a drepturilor de pensie aferente lunii februarie 2012 care se cuveneau defunctei C.N.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este posesor al testamentului cu nr. …/05.09.2006, care prevede că în cazul încetării din viață a numitei C.N. să moștenească anumite bunuri ce s-ar cuveni acesteia, printre care și ultima pensie. La data de 20.02.2012, C.N. a decedat și cu toate că la acea dată era emis cuponul de pensie al defunctei, aferent lunii februarie, când s-a prezentat factorul poștal și reclamantul a prezentat testamentul, nu a putut intra în posesia ultimei pensii a defunctei. Totodată reclamantul a solicitat indexarea pensiei la zi cu indicele de inflație pe ultimii trei ani.

Prin precizările depuse la data de 30.01.2015, reclamantul a arătat că solicită drepturile bănești aferente defunctei C.N., ce reprezintă pensia pe luna februarie 2012.

Prin întâmpinare, pârâta C.J.P. a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Brăila susținând că din dispozițiile art. 153 lit. g din Legea nr. 263/2010 rezultă în mod clar că tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind plata pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale. S-a invocat și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată arătând că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă sub nicio formă că anterior formulării acțiunii, reclamantul ar fi formulat cerere la C.J.P., prin care să solicite acordarea drepturilor de pensie rămase neîncasate la data decesului defunctei C.N. Reclamantul s-a adresat direct instanței de judecată, fără ca în prealabil să solicite prin intermediul unei cereri adresate CJP acordarea drepturilor restante de pensie așa cum prevede art. 80 alin. 2 din HG nr. 257/2011.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. S-au invocat prevederile art.120 alin.1 din Legea nr. 263/2010 și s-a arătat că din înscrisurile depuse de reclamant la cererea de chemare în judecată rezultă faptul că, acesta nu are nici calitatea de soț supraviețuitor, nici calitate de copil sau părinte al pensionarului decedat. Conform art. 80 alin. 2 din HG nr. 257/2011 actele necesare în vederea acordării acestor sume de bani sunt, după caz: cerere; certificatul de deces, în original și în copie; actul de identitate al solicitantului (original și copie); acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul (original și copie); certificatul de moștenitor (original și copie); copia talonului de plată a pensiei persoanei decedate, după caz. Din textul de lege rezultă că legiuitorul a prevăzut expres că în cazul moștenitorilor acordarea drepturilor de pensie rămase neîncasate în urma decesului pensionarului, se face în baza certificatului de moștenitor. Cum reclamantul nu a anexat un certificat de moștenitor, ci doar un testament s-a considerat că cererea reclamantului este nefondată.

În drept s-au întemeiat susținerile pe dispozițiile Legii nr. 263/22010 și a HG nr. 257/2011.

Prin sentința civilă nr. 2137/19.03.2015 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosar nr. …../196/2015 s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila la data de 7.04.2015.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele:

Potrivit certificatului de deces seria … nr. ……., numita C.N. a decedat la data de 20.02.2012. Aceasta avea calitatea de pensionară, numărul dosarului de pensie fiind …, iar pensia era în sumă de 597 lei.

Reclamantul I.V. a solicitat să i se plătească drepturile de pensie aferente lunii februarie 2012 care se cuveneau defunctei C.N., invocând în acest sens testamentul autentificat sub nr. …/5.09.2006. Prin acest testament, C.N. a dispus ca în cazul încetării sale din viață, I.V. să moștenească drepturile bănești care i se cuvin, printre care și ultima pensie rămasă neridicată.

În drept s-a reținut că potrivit art. 120 (1) din Legea nr. 263/2010 "Sumele neîncasate de către pensionar, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul și/sau, după caz, drepturi restante de pensie, cuvenite și neîncasate până la deces, se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun";.

Art. 80 alin. 2 din HG nr. 257/2011 prevede actele necesare în vederea acordării sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat, printre acestea fiind și certificatul de moștenitor.

Conform art. 1133 alin. (1) cod civil "Certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia";.

Față de dispozițiile legale reținute, Ttribunalul a constatat că drepturile de pensie rămase neîncasate de către pensionarul decedat, se plătesc moștenitorilor legali și testamentari ai acestuia cu condiția să fie făcută dovada calității de moștenitor printr-un certificat de moștenitor.

În prezenta cauză, s-a reținut că deși i s-a pus în vedere de către instanță, reclamantul I.V. nu a depus la dosar un certificat de moștenitor emis în baza testamentului, astfel că s-a constatat că acesta nu a făcut dovada calității de moștenitor testamentar de pe urma defunctei C.N.

Pentru considerentele reținute, Tribunalul a apreciat ca nefondată acțiunea reclamantului, astfel că a fost respinsă.

Asistenții judiciari, cu vot consultativ, au fost de acord cu soluția instanței.

Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamantul I.V. fără a-l motiva în termenul legal.

În drept, a invocat prevederile art. 466, art. 467 alin. 1, 3 și 5, art. 470 alin. 1 și art. 471 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata CJP B a invocat nulitatea apelului susținând că potrivit art. 468 alin. 3 din Codul de procedură civilă, termenul pentru motivarea apelului curge de la data formulării cererii de apel.

De asemenea, conform art. 185 alin. 1 din Codul de procedură civilă, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Cum cererea de apel formulată de către apelant nu a fost motivată în termenul prevăzut de lege, urmează să fie respins ca nul apelul declarat în cauză.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul a solicitat punerea în executare a prevederilor stipulate în testamentul întocmit în favoarea sa de către defuncta C.N., pentru a intra în posesia ultimei pensii care se află la pârâtă și nu a fost revendicată de nimeni în termenul legal.

De asemenea, solicită ca suma respectivă să fie indexată la zi cu indicele de inflație și dobânda acordată de CEC Bank.

Examinând hotărârea apelată potrivit dispozițiilor legale incidente în materie, în conformitate cu prevederile art. 476 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, curtea apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 476 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.

Textul de lege enunțat reprezintă expresia caracterului devolutiv al apelului, limitele devoluțiunii apelului nemotivat fiind cele prevăzute de art. 461 alin. 1 coroborate cu art. 477 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, astfel că instanța de apel va analiza legalitatea și temeinicia soluțiilor ce se reflectă în dispozitiv, dar, implicit și a considerentelor decisive și decizorii, care susțin soluția pronunțată și care cuprind rezolvări ale unor chestiuni litigioase, în legătură cu soluția redată în dispozitiv.

Prin răspunsul la întâmpinare apelantul a solicitat ca suma respectivă să fie indexată la zi cu indicele de inflație și dobânda acordată de CEC Bank.

Drept urmare, apelul reclamantului va fi examinat doar în limitele sesizării instanței și în măsura în care are legătură cu obiectul judecății cauzei, potrivit dispozițiilor art. 478 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă, în apel neputându-se schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. De asemenea, potrivit art. 22 alin. 6 din Noul Cod de procedură civilă judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În speță, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. .../196/2015, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei CJP B la plata drepturilor de pensie aferente lunii februarie 2012 care se cuveneau defunctei C.N.

De menționat că, potrivit certificatului de deces seria … nr. .., numita C.N. a decedat la data de 20.02.2012. Aceasta avea calitatea de pensionară, numărul dosarului de pensie fiind …, iar pensia era în sumă de 597 lei.

Potrivit art. 120 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, sumele neîncasate de către pensionar, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul și/sau, după caz, drepturi restante de pensie, cuvenite și neîncasate până la deces, se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun.

Conform art. 80 din Hotărârea nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 214 din 28 martie 2011, sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat, prevăzute în art. 120 alin. (1) din lege, se plătesc:

a) soțului supraviețuitor;

b) copiilor;

c) părinților;

d) în lipsa acestora, moștenitorilor în condițiile dreptului comun.

Actele necesare în vederea acordării acestor sume sunt, după caz:

- cerere;

- certificatul de deces, în original și în copie;

- actul de identitate al solicitantului (original și în copie);

- acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul (original și copie);

- certificatul de moștenitor (original și copie);

- copia talonului de plată a pensiei persoanei decedate, după caz.

Iar, potrivit art. 1133 alin. 1 Cod civil, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor legal sau/precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate rezultă fără echivoc că drepturile de pensie rămase neîncasate de către pensionarul decedat, se plătesc moștenitorilor legali și testamentari ai acestuia cu condiția să facă dovada calității de moștenitor printr-un certificat de moștenitor.

După cum se observă, conform certificatului testamentar, defuncta C.N. a dispus ca în cazul încetării sale din viață, I.V. să moștenească drepturile bănești care i se cuvin, printre care și ultima pensie rămasă neîncasată.

Este adevărat că apelantul, în baza testamentului autentificat sub nr. …/05.09.2006 a solicitat plata drepturilor de pensie aferente lunii februarie 2012 care se cuveneau defunctei C.N., însă, acesta nu a făcut dovada calității de moștenitor testamentar de pe urma defunctei C.N. printr-un certificat de moștenitor emis în baza testamentului, așa cum prevăd dispozițiile legale invocate.

În consecință, în baza art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă va fi respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Dreptul asigurărilor sociale. Jurisprudență Asistenţă şi asigurări sociale