Dreptul locativ al soţului divorţat, până la partaj. Înţelesul noţiunii de „nevoie locativă”
| Comentarii |
|
În speţă, problema de drept vizează definirea drepturilor locative ale reclamantei intimate asupra apartamentului cumpărat în anul 1991 de cei doi soţi şi în care a locuit până la internarea sa într-o unitate sanitară, în anul 1994, datorită problemelor de sănătate care au condus în final la pronunţarea divorţului-remediu, de la acea dată şi până în prezent continuând să locuiască acolo doar pârâtul. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că aspectul condiţiilor locative este inclus în noţiunea de „viaţă privată şi de familie”, precum şi în cea de „domiciliu” [art. 8 alin. (1) din Convenţie]. Astfel, în condiţiile în care intimata-reclamantă are discernământul abolit, fiind permanent supusă procedurilor de internare nevoluntară la care se referă art. 45 din Legea nr. 487/2002 şi neputând să îşi exercite singură drepturile şi obligaţiile civile, în mod conştient, independent şi voluntar, reintegrarea sa în domiciliul recurentului pârât şi transpunerea asupra acestuia din urmă a unor sarcini exorbitante, legate de controlul şi îngrijirea intimatei, constituie o ingerinţă nejustificată în dreptul consacrat prin art. 8 alin. (1) din Convenţie.
Secţia I civilă, Decizia nr. 64 din 4 februarie 2013
Recursul, analizat prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. („când hotărârea este pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”), este fondat pentru următoarele considerente:
Este real că dreptul de proprietate imobiliară, ca drept real principal, conferă proprietarilor atributele de folosință, posesie și dispoziție, potrivit art. 480 C.civ. 1864 și art. 555 alin. (1) NCC; în măsura în care bunul aparține mai multor coproprietari, ei au dreptul de a beneficia de aceste atribute până la sistarea stării de indiviziune.
Reintegrarea într-un spațiu locativ constituie un demers procesual fondat, în principiu, pe atributul folosirii neîngrădite a unui asemenea spațiu de către două sau mai multe persoane care au asupra lui acest drept, dar pe care una dintre ele îl exercită în mod abuziv, în detrimentul celorlalte.
Dreptul de folosință în scop locativ exercitat asupra unui imobil nu este însă conferit automat de existența dreptului de coproprietate, întrucât coproprietarii nu pot pretinde întotdeauna folosirea în comun a uneia și aceleiași locuințe, decât în caz de „nevoie locativă”.
în acest sens s-a pronunțat de altfel și I.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia civilă nr. 6954/09.12.2004 (Buletinul Casației nr. 3/2005, p. 29), care a arătat că dreptul de folosință poate fi exercitat de către toți coproprietarii, însă atunci când există neînțelegeri între aceștia cu privire la folosirea materială a imobilului, reclamanții care nu au locuit acolo anterior formulării acțiunii au la îndemână procedura încetării coproprietății prin partaj, iar nu valorificarea dreptului de folosință pe calea acțiunii în reintegrare.
în situația particulară a soților, deci a coproprietarilor devălmași, dreptul de a folosi în comun o locuință este recunoscut de conținutul raporturilor nepatrimoniale specifice familiei și de sintagma „domiciliu comun”, care implică o conviețuire comună în aceeași locuință.
însă folosirea unei locuințe de către unul dintre soții proprietari devălmași, după pronunțarea divorțului, ține de rațiunea impusă de „cerința locativă”, câtă vreme dispare argumentul conviețuirii comune și noțiunea de „domiciliu comun”.
în speță, problema de drept a vizat definirea drepturilor locative ale reclamantei intimate asupra apartamentului cumpărat în anul 1991 de cei doi soți și în care a locuit până la internarea sa într-o unitate sanitară, în anul 1994, datorită problemelor de sănătate care au condus în final la pronunțarea divorțului-remediu, de la acea dată și până în prezent continuând să locuiască acolo doar pârâtul.
Textul art. 8 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale arată că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, precum și a domiciliului său (…). Alin. (2) arată că nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru (…) protejarea drepturilor și libertăților altora.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că aspectul condițiilor locative este inclus în noțiunea de „viață privată și de familie”, precum și în cea de „domiciliu” [art. 8 alin. (1) din Convenție].
în consecință, pentru restrângerea acestor drepturi trebuie evaluată atât necesitatea ingerinței, cât și proporționalitatea, iar în speță instanța de apel nu a abordat aceste elemente într-o manieră care să justifice limitarea drepturilor locative proprii ale fostului soț.
Astfel, în condițiile în care intimata reclamantă are discernământul abolit, fiind permanent supusă procedurilor de internare nevoluntară la care se referă art. 45 din Legea nr. 487/2002 și neputând să își exercite singură drepturile și obligațiile civile, în mod conștient, independent și voluntar, reintegrarea sa în domiciliul recurentului pârât și transpunerea asupra acestuia din urmă a unor sarcini exorbitante, legate de controlul și îngrijirea intimatei, constituie o ingerință nejustificată în dreptul consacrat prin art. 8 alin. (1) din Convenție.
Cum între părți a intervenit divorțul și nu mai subzistă argumentul unui „domiciliu comun” specific relațiilor de familie, foștii soți încetând de altfel conviețuirea încă din anul 1994, urmare internării intimatei în spital, reintegrarea fostei soții în acest imobil nu poate fi justificată pe argumentul coproprietății, de vreme ce a fost inițiat și este în derulare un proces de partaj.
De altfel, instanțele devolutive urmau să observe că o cerere similară a fost formulată chiar în cursul divorțului, Curtea de Apel Constanța stabilind însă, conform deciziei civile nr. 46/FM din 20.06.2008, că această calitate de coproprietar o îndreptățește pe soție să solicite partajul, iar nu reintegrarea.
în egală măsură era relevantă împrejurarea că, deși fără caracter irevocabil, dar cu puterea lucrului judecat relativă decurgând din dispozitivul și considerentele sentinței civile nr. 18538/19.10.2011 a Judecătoriei Constanța, ambele bunuri imobile ale foștilor soți fuseseră atribuite recurentului pârât, cu obligarea sa la plata unei sulte către intimata reclamantă.
Rezumând, cum părăsirea acestei locuințe (aflate sub regimul coproprietății devălmașe, potrivit hotărârii de partaj) s-a produs ca o consecință a luării unei măsuri de protecție medicală față de persoana intimatei care, potrivit hotărârii judecătorești de punere sub interdicție, a fost internată începând cu anul 1994 în mai multe unități spitalicești cu profil psihiatric, fiind în continuare - după cum atestă și tutorele - în neputință de a fi absolvită de procedurile medicale de specialitate, instanțele nu puteau dispune reintegrarea reclamantei în domiciliul pârâtului. Nu va avea relevanță argumentul subsidiar dat de sora intimatei, potrivit cu care partea nu are manifestări violente sau care să pună în pericol viața sa ori a altei persoane, față de prezumția absolută dedusă din hotărârea de punere sub interdicție - anume că acestei persoane îi lipsește capacitatea psihică, fiind incapabilă să-și gestioneze singură existența, ceea ce a impus în final și desemnarea tutorelui.
Pentru toate aceste considerente, constatând că soluția tribunalului este dată cu interpretarea greșită a legii, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.proc.civ. se va admite recursul pârâtului și se va modifica în tot decizia recurată în sensul că, admițând apelul, schimbă în parte sentința apelată și respinge cererea de reintegrare formulată de reclamantă prin tutore, ca nefondată.
(Judecător Mihaela Ganea)
| ← Modul de calcul al taxei judiciare de timbru. Micşorarea... | Stabilirea locuinţei copilului minor. Indicarea în concret a... → |
|---|
10noi.depus cerere:parata fiind in concediu medical...
reclamantul nu petrece noptile cu familia -
.amenintare zilnica scop alungare
25noi reclamantul ia credit din banca fara a anunta parata- foloseste si o copie a CI a paratei la banca fara stirea ei
7dec parata sesizeaza banca-nu se iau masuri
.11dec.prima infatisare:se amana a se depune la dosar un acord dat paratei de reclamant si parintii acestuia(dreptul de a folosi locuinta ca domiciliu pana 17ian fara a fi deranjati si preluarea bunurilor fara ca reclamantul sa ceara cota lui de
Citește mai mult
contributie la dobandirea acestora-semnat de cei 3)12dec parata cere dovada in scris a aparitiei datelor de pe CI la banca
...amenintare zilnica scop alungare
minorii sunt derutati-(consultata de psiholog una vorbeste de sinucidere)...parata ptr siguranta minorilor e sfatuita sa le scoata din curte
14-15dec reclamantul cere ca minorii sa nu doarma in aceeasi incapere cu parata
16dec parata sesizeaza la politie verbal ca nu este in siguranta
17dec parata primeste in scris ca reclamantul pe 25noi a folosit CI a paratei... La iesirea din banca i se smulge din mana inscrisul de cea care a redactat ca din centru nu íi este permis redactarea acesteia si parata va primi prin posta
18dec se depune acest angajament si in sedinta se pronunta divortul:minorii cu mama,pastrarea numelui,pensie intretinere 16%/minor...custodie comuna
18-19dec parata ia cateva lucruri si minorii cu acordul reclamantului .....
21dec in drum spre domiciliu cu minori prin telefon interzice intrare in casa.... parata suna 112-intervin si ei trimit copii in siguranta dupa ce constat ca nu este scandal(parata nu este genul care da cu maini si piciorale)
22dec cu sectoristul se inteleg asupra preluarii catorva bunuri...reclamantul ajuta la incarcare
23 dec se pronunta divortul sedinta publica
-parintii reclamantului intervin ca parata sa nu mai ia lucruri si sa nu mai vina ca este proprietatea lor(2case pe curte)
3ian parata merge cu minorii la domiciliu:reclamantul este prezent cu o persoana inca casatorita si minorul acesteia....reclamantul zice paratei ca minorii stiu de ea de dinaintea divortului....minorii confirma SECRETUL
5ian parata prin cerere intreaba jandarmeria daca sa luat msanctiuni de alungare:raspuns negativ
14ian parata este lasata de reclamant sa scoata plantele sali din curte:soacra o alunga
16ian reclamantul ameninta ca omora parata
.....se refuza intrarea in curte si preluarea bunurilor
27ian reclamantul retine scrisoarea de la judecatorie
1 feb parata afla ca decizia este retinuta de reclamant-insista sa i-o dea...se rezolva-definitiva irevocabila
.....copiii sunt dezorientati in continuare
-9feb reclamantul face baie cu fata ei de 7 ani,cu persoana inca casatorita si fiul acesteia de 6 ani in cada de 130cm......samd
1apr reclamantul zice ca o va pune pe minora 10ani sa omoare parata
.....nu este program de vizita prin judecatorie
-parata chiar nu are nici un drept daca nu are bani de avocati?