Drepturile omului. Dreptul la învăţătură. Daune morale
| Comentarii |
|
Exercitarea dreptului la instruire pe care-l recunoaşte Convenţia, trebuie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
Prin refuzul de a primi minora în clasă, prin expresiile folosite de pârâtă în perioada în care i s-a refuzat acesteia accesul la orele de curs, pârâta i-a cauzat un prejudiciu moral, ce a constat în afectarea psihicului minorei datorită traumelor cauzate acesteia şi încălcarea dreptului la instruire pe perioada arătată.
Remediul legal pentru repararea prejudiciului cauzat victimei îl reprezintă în speţă acordarea daunelor morale prevăzute în dreptul român de art. 998 C.civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie în temeiul cărora „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a o repara”, întregit cu cele ale art. 999 C.civ., conform cărora „omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar şi pe acela cauzat prin neglijenţă sau imprudenţa sa”.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 706 din 19 mai 2010
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Strehaia sub nr. 2088/313/2007, reclamantul C.P. a chemat în judecată pe pârâţii D.L. şi I.S.J. Mehedinţi, pentru pretenţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că în primăvara anului 2007 ca urmare a decesului soţiei sale şi a situaţiei materiale precare, a fost nevoit să-şi transfere minorii C.D., C.C. şi C.R. din cadrul Şcolii Generale Butoieşti la Şcoala Generală Voloiac.
Consiliile de Administraţie ale Şcolilor Generale Butoieşti şi Voloiac au aprobat transferul celor trei minori, însă pârâta D.L. a refuzat să o primească pe minora C.R. la cursuri la clasa sa, astfel încât minora nu a beneficiat de instrucţie şcolară 2-3 săptămâni şi a fost supusă unor traume psihice.
În calitatea sa de părinte a formulat plângere penală împotriva pârâtei D.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 247 C.pen., iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia, prin Ordonanţa nr. 476/P/2007, i-a aplicat acesteia o sancţiune cu caracter administrativ.
A solicitat ca pârâta D.L. să fie obligată în solidar cu pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, la plata sumei de 100.000 euro cu titlul de daune morale.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 998, 999 şi 1000 alin. (3) C.civ., precum şi pe dispoziţiile art. 1 şi 14 din Convenţia europeană pentru drepturile omului şi art. 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru drepturile omului.
Pârâta D.L. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată, susţinând că transferul minorei de la Şcoala Generală Butoieşti la Şcoala Generală Voloiac a fost aprobat de cele două Consilii de Administraţie cu încălcarea legii şi că, datorită acestui motiv aceasta nu a primit minora la clasă.
Prin Hotărârea nr. 325/2007, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a clasat sesizarea reclamantului privitoare la discriminarea minorei şi a constatat inexistenţa unor probe care să ateste susţinerile acestuia.
De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 99/22.01.2008 a Tribunalului Mehedinţi s-a dispus anularea deciziei nr. 6/31.05.2007 a Şcolii Generale Voloiac, decizie prin care pârâta fusese sancţionată disciplinar, pentru incidentul creat prin neprimirea minorei C.R. la clasă.
În consecinţă, în sarcina sa nu poate fi antrenată răspunderea disciplinară.
Prin sentinţa civilă nr. 143/29.01.2009 Judecătoria Strehaia a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 1500 lei, cu titlul de daune morale şi la 50 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a reţinut că minora C.R. a fost supusă unor traume psihice ca urmare a refuzului pârâtei D.L. de a-i permite accesul la clasă pentru a beneficia de procesul de instrucţie şcolară, iar pârâta D.L. se află în raporturi de prepuşenie cu pârâtul ISJ Mehedinţi, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C.civ.
Împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Strehaia au declarat recurs, recurenţii ISJ Mehedinţi şi D.L. şi apel apelantul C.P., criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul I.S.J. Mehedinţi a motivat că instanţa de fond a admis în mod eronat acţiunea introdusă de reclamantul C.P. şi a obligat recurentul la daune morale în solidar cu D.L.; că, raporturi de muncă există între pârâta D.L. şi unitatea şcolară Şcoala cu clasele I-VIII Voloiac, şi nu cu I.S.J. Mehedinţi, astfel că, faţă de I.S.J. Mehedinţi trebuia să se observe lipsa calităţii procesuale pasive. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi respingerea cererii formulate de reclamant.
Recurenta D.L. a motivat că acţiunea formulată este o acţiune pirat, că discriminarea rasială invocată de petent nu a existat, lucru confirmat şi de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea nr. 325/2007 rămasă definitivă; că, la pronunţarea hotărârii nu s-au avut în vedere decât probele administrate de partea adversă.
A solicitat admiterea recursului şi anularea sentinţei civile nr. 143/29.01.2009.
Apelantul C.P. a apreciat că hotărârea este netemeinică şi nelegală şi nu corespunde principiului reparaţiei juste a prejudiciului cauzat fiicei sale C.R.
Că, suma de 1.500 lei face ca despăgubirea acordată să fie mai mult decât derizorie şi să se producă o altă încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
A apreciat că sentinţa este netemeinică, întrucât din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă că minorei i s-au creat traume psihice şi prejudiciul trebuia apreciat ca atare şi că instanţa nu a motivat în nici un fel hotărârea pronunţată.
În şedinţa publică din 11.05.2009, în baza dispoziţiilor art. 2821C.proc.civ., recursurile declarate au fost recalificate ca apeluri.
Prin decizia civilă nr. 210/A/01.06.2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 2088/313/2007, apelurile au fost anulate ca netimbrate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la 11.05.2009 s-a dispus citarea apelanţilor cu menţiunea de a achita taxa de timbru, apelantul reclamant cu taxa în cuantum de 8.386 lei şi timbru judiciar pentru cererea introductivă şi 4.193 lei taxă timbru în apel, apelanţii pârâţi D.L. şi I.S.J. Mehedinţi cu menţiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 4.193 lei şi 2,5 lei timbru judiciar şi că apelanţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de plată stabilită, încălcând dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
Împotriva deciziei civile nr. 210/A/01.06.2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, a formulat recurs recurentul reclamant C.P., apreciind că atât cererea de chemare în judecată, cât şi apelul erau scutite de taxa de timbru, întrucât despăgubirile solicitate erau consecinţa unei fapte penale săvârşite de pârâta D.L., despăgubirile reprezentând latura civilă a infracţiunii de abuz în serviciu, latură ce derivă din acţiunea penală.
Prin decizia civilă nr. 1099/20.10.2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 2088/313/2007, a fost admis recursul, casată decizia şi trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor Tribunalului Mehedinţi, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 8011/101/2009.
La 29.112009 apelantul Inspectoratul Şcolar Mehedinţi a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii formulate de petentul C.P.
A susţinut că trebuia admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului, între inspectorat şi pârâta D.L., neexistând raporturi de muncă.
Apelanta D.L. a depus concluzii scrise.
Prin decizia civilă nr. 30/A/08.02.2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 8011/101/20090, s-au admis apelurile declarate de reclamantul C.P. şi pârâtul I.S.J. Mehedinţi, împotriva sentinţei civile nr. 143/29.01.2009, pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 2088/313/2007.
A fost schimbată parţial sentinţa, în sensul că a fost obligată pârâta D.L. la plata cu titlul de daune morale către reclamant a sumei de 5.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii şi la 50 lei cheltuieli de judecată de la fond.
S-a respins acţiunea faţă de pârâtul I.S.J. Mehedinţi. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei. S-a respins apelul pârâtei D.L., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că la data de 10.12.2007, reclamantul apelant C.P., în numele său şi ca reprezentant legal al fiicei sale minorei C.P., a chemat în judecată pe pârâta D.L., învăţătoare la Şcoala Generală Voloiac şi pe ISJ Mehedinţi, solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 100.000 euro daune morale, pentru prejudiciul cauzat fiicei sale, C.R., care nu a fost acceptată în clasă de pârâtă, urmare a transferului a cesteia de la Şcoala Generală Butoieşti la Şcoala Generală Voloiac.
În urma cercetării penale a cazului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia, prin Ordonanţa pronunţată în dosarul nr. 476/P/2007, a aplicat o amendă administrativă de 100 lei pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.pen.) şi a dispus N.U.P. faţă de pârâta D.L., sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 247 C.pen.
Cu privire la apelul declarat de ISJ Mehedinţi şi motivele invocate, instanţa a apreciat în mod eronat că între apelant şi pârâtă ar exista un raport de prepuşenie, astfel că susţinerea apelantului că nu are calitate procesuală pasivă este întemeiată, întrucât raporturile de muncă ale pârâtei sunt cu Şcoala cu clasele I-VIII Voloiac, unitate în care aceasta îşi desfăşoară activitatea şi are personalitate juridică.
Cu această motivare, tribunalul a admis apelul Inspectoratului Judeţean Mehedinţi, a reţinut incidenţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia şi a schimbat sentinţa, respingând acţiunea faţă de acest pârât.
Apelul reclamantului C.P. a fost admis, sentinţa fiind modificată sub aspectul cuantumului prejudiciului moral de la 1.500 lei la 5.000 euro, apreciindu-se că suma acordată de prima instanţă nu corespunde principiului reparării integrale a prejudiciului, antrenându-se astfel răspunderea pârâtei în temeiul art. 998-999 C.civ. şi art. 1 şi 14 din Convenţia europeană.
Pentru a acorda această sumă, tribunalul a valorificat ansamblul probator administrat, din care a rezultat că prin atitudinea sa culpabilă pârâta a supus minora unor traume psihice, refuzându-i practic dreptul la învăţătură şi cauzându-i acesteia un prejudiciu.
Probatoriul administrat a stat la baza respingerii apelului pârâtei, aceasta nefiind în măsură să cenzureze hotărârile Consiliului de Administraţie al Şcolii Voloiac, în ceea ce priveşte transferul elevilor între şcoli, dubiile pârâtei în privinţa acestui aspect urmând a fi lămurite prin concursul organelor abilitate.
Împotriva deciziei în termen legal au declarat recurs reclamantul şi pârâta D.L.
Criticile reclamantului vizează cuantumul daunelor morale acordate de tribunal, apreciate ca derizorii, nefiind susceptibile de a respecta principiul reparării juste şi integrale a prejudiciului cauzat, precum şi a reţinerii greşite a incidenţei excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ISJ Mehedinţi.
În justificarea primei critici, reclamantul invocă fapta de o gravitate fără precedent, săvârşită de pârâtă, unică în România, când unui copil i se refuză dreptul la învăţătură pe criterii rasiale, faptă ce angajează răspunderea pârâtei pe dispoziţiile art. 998-999 C.civ., art. 1000 alin. (3) C.civ., art. 1 şi 14 din Convenţie, art. 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, ce reglementează dreptul la instruire.
Criticile pârâtei au vizat trei aspecte: calificarea acţiunii şi neregularităţi de procedură, interpretarea eronată a probatoriului administrat şi cuantumul excesiv de mare al prejudiciului moral acordat în raport cu fapta săvârşită şi posibilităţile sale de plată. Pârâta a susţinut că acţiunea promovată de reclamant este o acţiune pirat, nesemnată de acesta, formulată la îndemnul directorului şcolii unde lucrează aceasta. Instanţa de apel a dat eficienţă depoziţiilor martorilor D.C.V. şi F.V.A. care nu pot fi obiective, cunoscută fiind situaţia conflictuală existentă între ea şi conducerea şcolii. Depoziţia martorului D.C.V. a fost contradictorie şi mincinoasă, ignorându-se hotărârile judecătoreşti prin care pârâta a triumfat în litigiile soluţionate de Tribunalul Mehedinţi, Secţia de conflicte şi asigurări sociale, respectiv sentinţa nr. 2509/2008 prin care s-a anulat evaluarea propusă de conducerea şcolii în perioada 2006-2007, sentinţa nr. 99/2008 prin care s-a anulat dispoziţia de suspendare a contractului de muncă al pârâtei în anul 2008, sentinţa nr. 2308/2008 prin care au fost obligate pârâtele Şcoala cu clasele I-VIII Voloiac şi Consiliul Local Voloiac la contravaloarea tichetelor cadou aferente anului 2008, către familia D. Nu s-a avut în vedere hotărârea nr. 325/2007 a C.N.C.D. prin care s-a constatat că nu există faptă de discriminare şi nici ordonanţa nr. 476/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia prin care a fost scoasă de sub urmărire penală.
Pârâta a susţinut că nu a săvârşit fapta ilicită reţinută în sarcina sa, ce i-a atras răspunderea patrimonială, fiindcă transferul descendenţilor reclamantului efectuat între cele două şcoli nu a fost legal şi din acest motiv nu a primit minora în clasă.
Analizându-se acest regulament, pârâta avea dreptul să efectueze un minim de control al actelor de transfer al elevei; că, pentru minoră era mai avantajos să înveţe la Şcoala Generală Cotoroaia, localitate unde are domiciliul temporar.
În drept, ambele recursuri sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele: în virtutea accesului liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţia României, reclamantul C.P. a învestit Judecătoria Strehaia cu o acţiune în despăgubiri, estimată la suma de 100.000 euro pentru prejudiciul moral cauzat fiicei sale C.R., pentru încălcarea art. 2 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, ce reglementează dreptul la instruire, art. 14 din Convenţie ce reglementează discriminarea şi art. 998-999 C.civ., art. 1000 alin. (3) C.civ., în contradictoriu cu pârâţii D.L. şi I.S.J. Mehedinţi.
În fapt, prin cererea adresată conducerii Şcolii cu clasele I-VIII Voloiac, reclamantul a solicitat transferul descendenţilor săi C.D., C.R. şi C.I.C., de la Şcoala cu Clasele I-VIII Jugastru, comuna Butoieşti la Şcoala cu clasele I-VIII Voloiac, transfer aprobat prin Hotărârile Consiliilor de Administraţie ale celor două şcoli.
Transferul elevei nu a fost acceptat de către pârâtă mai multe zile la rând, fapt ce a determinat intervenţia reprezentanţilor pârâtului I.S.J. Mehedinţi şi a mass-mediei, astfel justificându-se existenţa casetei depusă la dosarul cauzei, care a şi fost transmisă pe posturile de televiziune la acel moment.
Conflictul dintre pârâtă şi conducerea şcolii, invocat atât în motivele de recurs cât şi în cuprinsul casetei, nu justifică încălcarea dreptului la învăţătură pentru eleva C.R., pe perioada în care i s-a interzis frecventarea cursurilor şcolare.
Instanţa nu este ţinută să analizeze cronologia conflictului existent în acea unitate de învăţământ, ci să aprecieze dacă prin fapta sa pârâta i-a cauzat minorei o traumă psihică şi dacă refuzul primirii în clasă a minorei este legitimat obiectiv de pretinsul transfer nelegal efectuat între cele două unităţi de învăţământ.
Prin fapta sa pârâta a încălcat art. 16 alin. (1) din Constituţia României, care garantează dreptul la egalitate: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi fără discriminări”.
Potrivit Constituţiei României,art. 20 alin. (1) „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte”.
Dreptul de încălcarea căruia se plânge reclamantul este „dreptul la instruire reglementat de art. 32 din Constituţia României, care dispune că „Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi cel profesional, prin învăţământul superior şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare” şi de art. 26 parag. 1 din Declaraţia Universală, care dispune că „Orice persoană are dreptul la educaţie, care trebuie să fie gratuită cel puţin în privinţa învăţământului elementar şi de bază, că învăţământul elementar este obligatoriu (...)”.
De asemeni, statele membre ale Consiliului Europei au înţeles că dreptul la instruire trebuie să fie cuprins printre drepturile şi libertăţile fundamentale pe care ele au înţeles să le garanteze în sistemul de protecţie al acestora, instaurat prin voinţa lor.
Dreptul la instruire este reglementat în art. 2 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie care dispune că „Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire”, sau altfel spus prin raportare la dispoziţiile art. 1 din Convenţie, „Orice persoană aflată sub jurisdicţia unui stat contractant, poate fi beneficiara acestui drept”.
Exercitarea dreptului la instruire pe care-l recunoaşte Convenţia, trebuie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
Cu alte cuvinte, dreptul la instruire trebuie exercitat fără discriminare, principiu reglementat de art. 14 din Convenţie şi Protocolul 12 adiţional la Convenţie, potrivit căruia „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine socială sau naţională, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate la paragraful 1”.
Statele au obligaţia „Să garanteze persoanelor aflate sub jurisdicţia lor, dreptul de a beneficia în principiu de posibilităţile de instruire existente la un moment dat” şi că un stat trebuie să vegheze ca toţi copiii să-şi poată exercita dreptul la instruire recunoscut de Convenţie (CEDH, 15.03.1993, Castello-Roberts c. Regatul Unit).
În speţa dedusă judecăţii, discriminarea a fost produsă de pârâta D.L. în calitate de învăţătoare şi deci reprezentantă a autorităţii statale de învăţământ, iar victima discriminării este fiica reclamantului C.R., căreia i s-a refuzat dreptul la învăţătură.
Critica pârâtei că transferul efectuat între cele două şcoli este nelegal, nu constituie o justificare rezonabilă şi obiectivă a acesteia. Transferul elevilor este prevăzut în Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar emis în anul 2005, în capitolul I secţiunea a 7-a, prevăzându-se modalităţile în care se poate efectua transferul între unităţile de învăţământ, fără a exista vreo normă în care învăţătorii sau profesorii pot cenzura acest transfer. Neavând aceasta abilitare legală, pârâta nu se putea opune transferului aprobat de cele două unităţi şcolare, astfel încât atitudinea sa a excedat conduitei permise de lege.
Critica invocată de pârâtă referitoare la ignorarea Hotărârii nr. 325/2007, pronunţată de C.N.C.D., prin care s-a clasat dosarul nr. 8A/2007, din lipsă de probe, (conexat cu nr. 267/2007), ce viza Autosesizarea Consiliului nr. 5670/30.05.2007, care s-a bazat pe articolul publicat în ziarul „Adevărul” din 26.05.2007 şi Petiţia nr. 5494/2007, înregistrată ca urmare a adresei nr. 2039 din 24.05.2007 a Primăriei Comunei Voloiac, în care s-a arătat că pârâta a refuzat primirea elevei C.R. pe motiv că este rudăriţă, este neîntemeiată şi urmează a fi înlăturată.
Reclamantul s-a adresat instanţei civile, invocând art. 14 din Convenţie, ce vizează discriminarea, însă Curtea are în vedere şi legislaţia naţională în această materie, respectiv O.G. nr. 137/2000.
Potrivit art. 27 alin. (1) din acest act normativ. „Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară şi nu este condiţionată de sesizarea consiliului. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, termenul pentru introducerea cererii este de trei ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”.
Curtea apreciază că reclamantul s-a adresat direct instanţei civile cu cerere în despăgubiri, în termenul legal prevăzut de dispoziţiile mai sus citate, în cauză urmând a fi antrenată şi răspunderea civilă delictuală a pârâtei, în conformitate cu exigenţele art. 998-999 C.civ., fiind întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa faptei ilicite, prejudiciul, vinovăţia pârâtei, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul.
Caracterul ilicit al faptelor rezultă din refuzul primirii minorei în clasă.
Limbajul agresiv folosit de pârâtă în prezenţa minorei, a conducerii şcolii, reprezentanţilor pârâtului I.S.J. Mehedinţi, reprezentanţilor mass-mediei, va fi analizat separat, apreciindu-se că acesta denotă lipsă de profesionalism. Această conduită negativă a avut drept consecinţă încălcarea dreptului la instruire al minorei pe o perioadă de două-trei săptămâni, motiv pentru urmează a fi sancţionată patrimonial.
Nu are nici o relevanţă faptul că pârâta nu a fost sancţionată penal, însă i s-a aplicat o amendă administrativă în cuantum de 100 lei, reţinându-se în Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, pronunţată în dosarul nr. 476/P/2007, că prin refuzul său pârâta D.L. a încălcat elevei dreptul la educaţie, la învăţătură şi a produs în acest fel încălcarea cerută de art. 246 C.pen., aducând atingere unui interes legal al minorei, acela de a urma cursurile unei şcoli la care şi-a dorit să înveţe. Această sancţiune administrativă a fost justificată prin gradul de pericol social redus al faptei pârâtei, ce nu constituie din acest motiv infracţiune, corelat cu lipsa antecedentelor penale ale pârâtei. Răspunderea administrativă nu exclude însă răspunderea civilă în repararea prejudiciului moral. Prin refuzul de a primi minora în clasă, prin expresiile folosite de pârâtă în perioada în care i s-a refuzat acesteia accesul la orele de curs, pârâta i-a cauzat un prejudiciu moral, ce a constat în afectarea psihicului minorei datorită traumelor cauzate acesteia şi încălcarea dreptului la instruire pe perioada arătată. Remediul legal pentru repararea prejudiciului cauzat victimei îl reprezintă în speţă acordarea daunelor morale prevăzute în dreptul român de art. 998 C.civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie în temeiul cărora „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a o repara”, întregit cu cele ale art. 999 C.civ., conform cărora „omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar şi pe acela cauzat prin neglijenţă sau imprudenţa sa”. Întrucât aceste texte legale nu fac distincţie după cum prejudiciul este patrimonial sau nepatrimonial, înseamnă că ambele sunt susceptibile a fi reparate pe cale bănească.
Instanţa supremă stabileşte cu valoare de principiu că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor morale sunt obiective.
Criteriul general evocat este acela al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora. Acest criteriu este aplicat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căreia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă dreptului încălcat. Transpunând acest criteriu la speţa de faţă, se apreciază că scena la care a fost martoră minora, precum şi refuzul accesului la învăţământ s-a reflectat negativ în psihicul minorei, a lăsat o cicatrice în sufletul acesteia care va retrăi mult timp această scenă. Amintirea traumatizantă a provocat răni emoţionale minorei care-şi vor pune amprenta pe personalitatea acesteia. Respingerea minorei de către pârâtă, marginalizarea acesteia în raport cu ceilalţi copii, a clătinat încrederea copilului de etnie rromă în sistemul de învăţământ care va privi cu teamă viitorul, fiind necesar mult timp pentru remodelarea caracterului acesteia. Pe de altă parte, atitudinea violentă, ireverenţioasă a pârâtei învăţătoare, manifestată atât în prezenţa minorei, fiica reclamantului, cât şi a celorlalţi elevi, a afectat grav procesul de educaţie pe care trebuia să-l desfăşoare pârâta. A situat-o pe minoră într-o poziţie de inferioritate faţă de ceilalţi minori, pe care aceştia să o perceapă ca atare în raport cu atitudinea exprimată de propria lor învăţătoare, ştiut fiind că învăţătoarea reprezintă un „summum” de încredere al elevilor pe care îi formează.
Prin raportare la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului evocat, întinderea despăgubirilor acordate de tribunal pentru repararea traumelor psihice la care a fost supusă minora nu este îndestulătoare şi constituie un motiv de nelegalitate, deoarece nu respectă principiul reparării juste şi integrale a prejudiciului, raportat la cauza producerii acestuia, motiv ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Critica reclamantului fiind întemeiată în acest sens, urmează a se majora despăgubirile băneşti de la suma de 5.000 euro la suma de 10.000 euro.
La stabilirea cuantumului prejudiciului, instanţele nu sunt ţinute de posibilităţile materiale ale pârâtei, aşa încât această critică urmează a fi înlăturată.
În mod corect s-a apreciat că în speţă se va angaja răspunderea proprie a pârâtei pentru fapta săvârşită, pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi nu are calitate procesuală pasivă, întrucât raportul de prepuşenie reglementat de art. 1000 alin. (3) C.civ. există între pârâtă şi unitatea şcolară în care aceasta funcţionează, respectiv Şcoala cu clasele I-VIII Voloiac, însă şcoala nu a fost parte în proces, pentru a răspunde patrimonial.
Este neîntemeiată şi critica invocată de pârâtă privind nelegalitatea transferului minorilor reclamantului, întrucât la dosarul cauzei există o adresă din partea pârâtului Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi prin care se precizează că transferul a fost legal şi în concordanţă cu dispoziţiile art. 135 din Ordinul M.E.C. nr. 4925 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preşcolar care prevăd că „Elevii au dreptul să se transfere de la o unitate la alta, de la o filieră la alta, de la un profil la altul, de la o specializare/ calificare profesională la alta, de la o formă de învăţământ la alta, în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului intern al unităţii de învăţământ de la care şi la care se face transferul. Aprobările pentru transfer se dau de către consiliile de învăţământ ale celor două unităţi de învăţământ”.
Instanţa de apel a calificat corect acţiunea, a apreciat incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 998-999 C.civ., art. 2 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, art. 14 din Convenţie şi Protocolul 12 adiţional la Convenţie, hotărârea fiind argumentată în fapt şi drept, în conformitate cu art. 261 pct. 5 C.proc.civ., singura critică ce urmează a fi reţinută fiind cea referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate, hotărârea instanţei de apel fiind nelegală sub acest aspect.
Critica pârâtei ce vizează în opinia sa aprecierea greşită a probatoriului administrat în cauză nu poate fi primită, întrucât nu se circumscrie nici unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., din actuala reglementare.
Faţă de considerentele mai sus – expuse, în cauză subzistând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., invocat de reclamant, urmează ca în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., să se admită recursul reclamantului, să se modifice decizia în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii şi să se respingă recursul pârâtei.
(Judecător Nela Drăguţ)
| ← Uzucapiune. Condiţii legale pentru dobândirea dreptului de... | Servituţi aeronautice. Contract de vânzare cumpărare... → |
|---|
