Elaborarea şi adoptarea Legii nr. 9/2012 şi a OUG nr. 9/2013 nu constituie o recunoaştere voluntară a obligaţiei din partea Statului, care să întrerupă prescripţia dreptului la acţiune privind restituirea taxei de poluare.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 952 din data de 24.04.2015
Curtea reține faptul că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada intervenirii unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție.
Elaborarea și adoptarea OUG nr. 50/2008, a Legii nr. 9/2012 și a OUG nr. 9/2013 nu constituie recunoașteri voluntare ale obligațiilor, întrerupătoare ale termenului de prescripție, deoarece au fost făcute ca urmare a constatării unor încălcări ale dreptului comunitar.
Faptul că debitorul execută voluntar obligația stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă nu reprezintă o recunoaștere voluntară a dreptului, ci o îndeplinire firească a obligațiilor stabilite în sarcina sa. Numai dacă recunoașterea ar fi intervenit anterior existenței unui titlu executoriu, prescripția ar fi fost întreruptă.
Așadar, adoptarea legilor s-a făcut în "executarea"; unor hotărâri ale Curții de Justiție Europene, care au constatat, cu caracter definitiv și obligatoriu, încălcarea de către stat a dreptului comunitar.
Mai mult, se observă că, prin actele normative adoptate, nu s-a recunoscut expres dreptul contribuabililor la restituirea taxelor plătite, ci numai eventual neconformitatea cu dreptul european, cele două situații fiind distincte.
Decizia nr. 952 din 24.04.2015 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată sub nr. 338/3/121/2014 la Tribunalul Galați reclamanta A. SRL a solicitat obligarea A.F.P. G. restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nr…. din 4.12.2008, pentru autoturismul marca …
Prin sentința civilă nr. 1953/14.11.2014 Tribunalul Galați a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta A.J.F.P. G., a admis excepția prescripției, invocată de pârâta A.J.F.P. G.; a respins acțiunea privind pe reclamanta A. SRL și pe pârâta A.J.F.P. G. și chematul în garanție AFM B., având ca obiect anulare act administrativ, ca fiind prescrisă. A respins cererea de chemare în garanție a AFM B. ca fiind rămasă fără obiect.
Instanța de fond a reținut în esență că taxa de poluare a fost achitată în cursul anului 2008, astfel că termenul de prescripție a început să curgă de la 01.01.2009 și a expirat la data de 01.01.2014.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare, a arătat, în esență, că termenul de prescripție a fost întrerupt prin condamnarea României în Cauza Tatu și în celelalte cauze de către CJUE, ca urmare a încălcării dreptului comunitar prin taxele stabilite.
De asemenea, în preambulul actelor normative de stabilire a taxelor se fac mențiuni referitoare la încălcarea dreptului comunitar, astfel că operează o recunoaștere voluntară a creanței din partea debitorului, întrerupătoare de prescripție.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de Apel reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea cu care a învestit instanța, partea reclamantă a solicitat obligarea pârâtei să-i restituie suma reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule pe care a achitat-o pentru înmatricularea autovehiculului proprietatea sa.
Taxa a cărei restituire s-a solicitat a fost achitată de către partea reclamantă în temeiul prevederilor OUG nr. 50/2008.
Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță faptul că, sub aspectul termenului de prescripție a dreptului de a cere restituirea acestei taxe, sunt incidente prevederile speciale ale Codului de procedură fiscală și nu cele de drept comun, care reglementează un termen general de prescripție a dreptului la acțiune, având un obiect patrimonial, de trei ani.
Astfel cum a reținut și prima instanță, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 135 din Codul de procedură fiscală republicat potrivit cărora "Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire";.
Având în vedere că partea reclamantă a achitat taxa a cărei restituire o solicită la data de 09.12.2008, se reține că dreptul de a cere restituirea sumei respective a luat naștere în anul 2008. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru restituirea acestei sume a început la data de 01.01.2009 și s-a împlinit la data de 01.01.2014.
Curtea reține faptul că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada intervenirii unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție.
Elaborarea și adoptarea OUG nr. 50/2008, a Legii nr. 9/2012 și a OUG nr. 9/2013 nu constituie recunoașteri voluntare ale obligațiilor, întrerupătoare ale termenului de prescripție, deoarece au fost făcute ca urmare a constatării unor încălcări ale dreptului comunitar.
Faptul că debitorul execută voluntar obligația stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă nu reprezintă o recunoaștere voluntară a dreptului, ci o îndeplinire firească a obligațiilor stabilite în sarcina sa. Numai dacă recunoașterea ar fi intervenit anterior existenței unui titlu executoriu, prescripția ar fi fost întreruptă.
Așadar, adoptarea legilor s-a făcut în "executarea"; unor hotărâri ale Curții de Justiție Europene, care au constatat, cu caracter definitiv și obligatoriu, încălcarea de către stat a dreptului comunitar.
Mai mult, se observă că, prin actele normative adoptate, nu s-a recunoscut expres dreptul contribuabililor la restituirea taxelor plătite, ci numai eventual neconformitatea cu dreptul european, cele două situații fiind distincte.
Așadar, Curtea constată că în mod legal prima instanță a admis excepția invocată și a respins cererea formulată ca fiind prescrisă.
Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este legală, în temeiul dispozițiilor art. 496 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Imposibilitatea dovedită de a procura înscrisuri, prevăzută... | Existenţa unor debite fiscale restante şi neprezentarea... → |
|---|
