Imposibilitatea dovedită de a procura înscrisuri, prevăzută de art. 2 alin. 4 şi 5 HG 1120/2006. Imposibilitatea completării unor înscrisuri care există, însă nu privesc pe solicitant, cu alte mijloace de probă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 963 din data de 29.04.2015
Instanța reține că, spre deosebire de cererea pentru acordarea drepturilor și indemnizațiilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 republicat, în susținerea căreia se pot depune mai multe categorii de probe (inclusiv declarații de martori), în privința cererii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 290/2003 nu este admisibilă proba testimonială decât în condițiile art. 2 alin. 4 și 5 HG nr. 1120/2006. Potrivit acestui text de lege, în situația imposibilității dovedite de a procura înscrisuri, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțite de declarațiile autentificate a cel puțin doi martori.
Instanța consideră că prin "imposibilitate dovedită de a procura înscrisuri"; se înțelege numai situația în care registrele, actele sau evidențele autorității lipsesc cu desăvârșire din varii motive (de ex., distrugere). În sfera acestei noțiuni nu poate fi inclusă și situația în care registrele sau evidențele există și sunt întregi, însă nu conțin referiri la petent sau la autorii pe care acesta îi invocă.
În acest caz, nu este vorba despre o imposibilitate de procurare a înscrisurilor, ci de o lipsă de temeinicie a solicitării de acordare a despăgubirilor. A admite completarea probatoriului cu declarații de martori echivalează cu a adăuga la lege și ar conduce la înlăturarea prin declarații testimoniale a unor probe certe, precum înscrisurile.
Decizia nr. 963 din 29.04.2015 a Curții de Apel Galați
Prin sentința nr. 1646/12.12.2014, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 2700/113/2014, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul D.N. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, reclamantul D.N., criticând-o ca fiind nelegală.
În motivare, recurentul a arătat că o primă critică adusă soluției pronunțate de către Tribunalul Brăila este întemeiată pe încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (l) lit. b) N.C.P.C care reglementează obligativitatea ca în conținutul hotărârii să fie arătate motivele pentru care s-au înlăturat apărările părților. In concret, nicăieri în conținutul hotărârii nu sunt dezvoltate considerentele pentru care au fost înlăturate de către Tribunalul Brăila apărările subsemnatului cu privire la dovada refugierii tatălui meu prin prisma conținutului certificatului de deces, eliberat de Primăria comunei T., jud. B., în baza actului de deces nr. …/03.02.1945, ce confirma decesul tatălui său D.Z., intervenit la data de 01.02.1945 în localitatea T., jud. B., România, deci la doar 10 luni după refugierea din teritoriile ocupate ale Basarabiei.
De asemenea, în conținutul hotărârii recurate nu sunt dezvoltate considerentele pentru care au fost înlăturate de către Tribunalul Brăila apărările recurentului cu privire la dovada refugiului, inclusiv a fratelui său dispărut în război pe Frontul de Est, D.I., născut la data de 24.07.1923, respectiv actele atașate adresei nr. CT 63/29.01.2014 a M.A.N., Unitatea Militară … Pitești, din care rezultă în mod clar faptul că acesta a fost încorporat în Armata Română la data de 20 mai 1944 (deci, peste două luni de la refugiul familiei D. din Basarabia) la Regimentul 4 Roșiori Blindat, București.
In realitate, cu privire la aceste aspecte se impun o serie de precizări. Contrar motivării instanței de fond, recurentul arată că este în măsură să dovedească tocmai demersurile efectuate pe lângă instituțiile care dețin documente de arhivă ale refugiaților, respectiv Arhivele Naționale, în vederea dovedirii refugiului autorului său D.I.Z., prin anexarea în copie certificată a adresei de răspuns nr. …/09.08.2012, eliberată de către Arhivele Naționale, Serviciul Județean Brăila, prin care i s-a dat o negație a constatării situației solicitate.
In ceea ce privește lipsa dovezii calității de moștenitor a autorului său D.I.Z., menționează faptul că a făcut numeroase demersuri pe lângă autoritățile competente în vederea eliberării unui certificat de moștenitor, lucru care nu s-a realizat din considerente ce nu îi pot fi imputate. Astfel, așa cum rezultă din conținutul adresei nr. …/14.02.2012 emisa de Arhivele Naționale, Serviciul Județean Brăila si a adresei nr…/16.02.2012. emisă de către C.N.P. Galați, pe perioada 1945-1952 și 1954-17.11.1995 nu a fost dezbătută succesiunea de pe urma defunctului D.Z., decedat la data de 01.02.1945.
In baza acestor două răspunsuri scrise recurentul arată că s-a adresat Biroului de Stare Civilă din cadrul U.A.T. T., jud. B., de unde i-a fost eliberat documentul înregistrat sub nr. …/ 22.02.2012, intitulat "Sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale". In baza acestor înscrisuri s-a prezentat la notarul public care a refuzat însă să dezbată succesiunea de pe urma tatălui său, defunctul D.Z., deoarece lipseau din adeverințele emise situația anului 1953. Apreciază că nu există nicio culpă a sa în condițiile în care, a urmat toate procedurile legale, dovedite cu documente oficiale, pentru a dezbate succesiunea, iar acest fapt nu a putut fi finalizat din cauza unor instituții ce nu au fost în măsură să pună la dispoziție informațiile complete necesare acestui demers.
Un alt aspect pe care îl învederează este acela că a făcut numeroase demersuri către autoritățile competente din Romania și Ucraina pentru a-i elibera dovezi cu privire la decesul mamei sale D.A. și cu privire la situația fratelui meu dispărut pe front, D.I., materializate prin emiterea adresei de răspuns nr. …/01.03.2010, eliberată de către Arhivele Naționale, Serviciul Județean Ilfov și a adreselor nr …/13.03.2012 și nr .../28.08.2012, emise de către Ambasada României în Ucraina.
În acest caz s-a făcut o greșită și subiectivă interpretare de către instanța de fond a actelor menționate, fără a se ține cont de faptul că prin adresa nr. …/03.09.2012 eliberată de Consiliul Satului H. Raionul A., Regiunea O., Ucraina, s-a confirmat că după refugiul în Romania a familiei numitului D.Z.I. nici un membru al acesteia nu a mai locuit în imobilul situat pe raza localității. Apreciază faptul că această informație este perfect valabilă, ea neputând fi înlăturată deoarece este emisă chiar de către autoritățile locale din raza teritorială a imobilului fosta proprietate a familiei D. Dincolo de aceste aspecte, este de notorietate faptul că orice român care s-ar fi întors după anul 1945 în teritoriile ocupate de armata sovietică, ar fi riscat deportarea în Siberia, fapt ce echivala cu moartea.
În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat că pentru a beneficia de măsurile reparatorii, conform art. 2 alin. (1) din H.G. 1120/2006, (...) persoanele îndreptățite trebuie sa facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii.
În ceea ce privește dovada refugiului și a proprietății, aceasta se face, conform ar. 2 alin. 1(4) teza I din HG nr. 1120/2006 cu modificările și completările următoare, cu "(...) acte doveditoare certificate de autorități (...).
Referitor la dovada calității de refugiat, acesta poate fi făcută, în cazul persoanelor care s-au refugiat pe teritoriul României în 1940, respectiv în 1944, prin următoarele înscrisuri: dovada luării în evidența populației de organele de specialitate a localității unde s-au stabilit refugiații (adeverințe de arhivă sau certificate eliberate de primăriile localităților unde s-au stabilit inițial refugiații), carnet de refugiat sau buletin nominal de evacuare, emis de comisariatul Național pentru Evidența Populației venite din Basarabia Bucovina de Nord și Ținutul H., foi de călătorie eliberate de statul român pentru persoanele respective, sau carnet de muncă în situația în care refugiații erau funcționari de stat.
De asemenea, în motivele de recurs, recurentul reclamant susține că face dovada refugiului autorului său D.Z. cu certificatul de deces al acestuia eliberat de Primăria comunei T. - jud. B., deces "intervenit la data de 01.02.1945, la doar 10 luni după refugierea din teritoriile ocupate.";
Însă, refugiul nu poate fi dovedit cu acte de stare civilă. Actele de stare civilă prin care se indică locul de naștere al autorilor pe teritoriul Basarabiei, Bucovinei de Nord sau Ținutului Herța, precum și decesul acestora pe teritoriul României, nu sunt suficiente în dovedirea refugiului. Actele de stare civilă sunt înscrisuri doveditoare ale stării civile, în sensul de atribut de identificare al persoanei fizice. Pe de altă parte, atât nașterea, cât și moartea sunt evenimente în condițiile legii civile și nu acte juridice. Ele se produc independent de voința omului și nu sunt în măsură a produce alte efecte juridice decât cele atribuite în mod expres de legea civilă.
În speța în cauză, având în vedere că D.J. B. a Arhivelor Naționale nu a eliberat nici un document doveditor pentru refugiul autorului D.Z., recurentul reclamant trebuia să se adreseze și Primăriei localității unde s-a refugiat în anul 1944 însă, acesta nu a făcut dovada niciunui demers în acest sens.
În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Instanța de recurs a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este neîntemeiat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că motivele invocate de partea recurentă se încadrează în cazurile de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C.pr.civ., referitoare la nerespectarea prin hotărârea pronunțată a normelor de drept material și procesual.
Instanța reține că, spre deosebire de cererea pentru acordarea drepturilor și indemnizațiilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 republicat, în susținerea căreia se pot depune mai multe categorii de probe (inclusiv declarații de martori), în privința cererii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 290/2003 nu este admisibilă proba testimonială decât în condițiile art. 2 alin. 4 și 5 HG 1120/2006. Potrivit acestui text de lege, în situația imposibilității dovedite de a procura înscrisuri, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțite de declarațiile autentificate a cel puțin doi martori.
Instanța consideră că prin "imposibilitate dovedită de a procura înscrisuri"; se înțelege numai situația în care registrele, actele sau evidențele autorității lipsesc cu desăvârșire din varii motive (de ex., distrugere). În sfera acestei noțiuni nu poate fi inclusă și situația în care registrele sau evidențele există și sunt întregi, însă nu conțin referiri la petent sau la autorii pe care acesta îi invocă.
În acest caz, nu este vorba despre o imposibilitate de procurare a înscrisurilor, ci de o lipsă de temeinicie a solicitării de acordare a despăgubirilor. A admite completarea probatoriului cu declarații de martori echivalează cu a adăuga la lege și ar conduce la înlăturarea prin declarații testimoniale a unor probe certe, precum înscrisurile.
În cauza de față, din adresa nr. …/09.08.2012 emisă de Arhivele Naționale - Serviciul Județean B., reiese că numitul D.Z. nu este cuprins în înscrisul intitulat "Tabel cuprinzând refugiații stabiliți pe teritoriul Plășii V. la data de 13 mai 1944"; și nici în înscrisul "Tabel nominal de persoane dubioase existente în raza Circ. de Miliție V. cu o situație neclară"; întocmit în anul 1949.
În condițiile existenței unor înscrisuri ce cuprind o situație detaliată a persoanelor refugiate de peste Prut și a persoanelor care au o situație de domiciliu neclară, Curtea consideră că nu a fost dovedit refugiul autorilor invocați de recurent, astfel că cererea de despăgubiri nu îndeplinește condițiile Legii nr. 290/2003.
Certificatul care constată decesul numitului D.Z. în data de 01.02.1945 pe raza com. T., jud. B., nu dovedește calitatea de refugiat a acestuia, condiție esențială pentru acordarea de despăgubiri, ci numai prezența sa pe teritoriul comunei respective la acea dată.
Aceeași este situația și în privința adeverinței nr. …/03.09.2012 eliberată de Consiliul satului H., Ucraina, care confirmă părăsirea satului de către autor în data de 26.03.1944, însă nu dovedește calitatea sa de refugiat.
Se observă că tabelul cuprinzând refugiații stabiliți pe teritoriul Plășii V. la data de 13 mai 1944 este situat temporal între data părăsirii Ucrainei (26.03.1944) și data decesului autorului recurentului (01.02.1945), astfel că numitul D.Z. ar fi trebuit să se regăsească în acest tabel.
Aceeași este situația și pentru ceilalți autori invocați inițial de petent, numiții D.P. și D.I. (față care s-a renunțat la cererea de despăgubiri), precum și pentru fratele petentului, numitul D.I., pentru aceștia nefiind dovedit, de asemenea, statutul de refugiat.
În lipsa probării calității de refugiat, nu are relevanță dacă recurentul a dovedit sau nu calitatea sa de moștenitor al autorului D.Z. Curtea consideră că recurentul nu a făcut demersuri suplimentare pentru a lămuri situația fratelui său D.I. și a celorlalte persoane cu vocație succesorală, numai după obținerea unor înscrisuri privind situația lor legală putându-se dezbate succesiunea numitului D.Z.
Așadar, Curtea apreciază că actele contestate sunt legale și temeinice, nefiind lovite de niciun motiv de nulitate.
De asemenea, Curtea observă că sentința instanței de fond cuprinde analiza motivelor principale pe care se sprijină soluția, astfel că o apreciază ca îndeplinind condiția privind o motivare suficientă.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel sau în apel.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Dreptul asigurărilor sociale. Jurisprudență Asistenţă şi... | Elaborarea şi adoptarea Legii nr. 9/2012 şi a OUG nr. 9/2013... → |
|---|
