EVACUARE. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 174 din data de 19.02.2016
Prin decizia civilă nr. 174/19.02.2016, tribunalul a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă CCS, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr.930 din 15.12.2015 Judecătoria A a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive.
A admis cererea având ca obiect evacuare formulată de reclamantul MA - reprezentată prin primar, în contradictoriu cu pârâta CCS.
A dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în municipiul A.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în conformitate cu H.C.L. nr. 126 din 29 aprilie 2013, imobilul situat în municipiul A, a fost declarat ca bun aparținând domeniului public de interes local, avându-se în vedere dispozițiile art. 858 din Codul civil, art. 29 alin. 9 din Legea nr. 18/1991 și Anexa III pct. 5 din Legea nr. 213/1998, astfel cum a fost identificat imobilul de către Comisia de inventariere a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului A potrivit H.C.L. nr. 44 din 28 februarie 2011.
Prin H.C.L. nr. 161 din 18 iunie 2014, s-a completat anexa la H.C.L. nr. 69 din 10 august 1999, privind însușirea bunurilor care alcătuiesc domeniul public de interes local al municipiului A, secțiunea I - bunuri imobile, cu poziția 2351 - CC, ca urmare a aprobării H.C.L. nr. 126 din 29 aprilie 2013.
Ulterior H.G.R. nr. 656/27.08.2013, dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu a fost intabulat sub nr. B4 din cartea funciară 22850 UAT A, potrivit încheierii O.C.P.I. T nr. 29557/19.09.2013.
Instanța a reținut și faptul că împotriva H.C.L. nr. 126 din 29 aprilie 2013 emisă de CLA, ANCC SR a formulat cerere de anulare, cererea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 222 din 28 martie 2014, în dosarul nr. 3412/87/2013, definitivă.
Conform adresei nr. 10/29.05.2015, pârâta a comunicat reclamantului faptul că nu se poate proceda la punerea în aplicare a măsurilor solicitate prin adresa nr. 14716/28.05.2015 (evacuarea imobilului - s.n.), iar prin adresa nr. 07/23.04.2013, s-a comunicat faptul că pentru imobilul în discuție (clădire și teren) CCSA nu dețin documente care să ateste dreptul de proprietate. Având în vedere aceste înscrisuri instanța reține că pârâta este persoana juridică ce folosește efectiv imobilul proprietatea reclamantului, având astfel calitatea de ocupant al imobilului în sensul prevederilor art. 1034 alin. 2 lit. e) Cod procedură civilă, în lipsa unui titlu din care să rezulte intrarea în patrimoniul pârâtei sau existența vreunui drept de folosință opozabil reclamantului asupra imobilului în litigiu.
Susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării în sensul că ANCCR a contestat titlul reclamantului, iar pârâta este o filială a acesteia care exercită atribuții asociației în teritoriu, nu prezintă relevanță asupra calității procesuale pasive în prezenta cauză întrucât acțiunea în evacuare se îndreaptă împotriva persoanei care ocupă în fapt imobilul, fără permisiunea sau îngăduința proprietarului, considerente față de care urmează a fi respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive.
În drept, potrivit art. 555 alin. 1 Cod civil, "proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege."; De asemenea, conform art. 1040 Cod procedură civilă, dacă ocupantul, notificat în prealabil, refuză să evacueze imobilul, proprietarul are posibilitatea de a solicita instanței de judecată să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.
Instanța a reținut că, în prezent, prin introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul, în calitate de proprietar al imobilului, și-a retras consimțământul cu privire la folosința pârâtei, iar în baza prerogativelor conferite de dreptul de proprietate acesta este îndreptățit să folosească exclusiv imobilul. Pârâta folosește fără vreun drept și în lipsa unui titlu locativ valabil, imobilul (clădire și teren), ca detentor precar, reclamantul fiind lipsit practic de însăși utila și liniștita folosință a respectivelor bunuri imobile.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta CCSA solicitând admiterea apelului, în principal, să se dispună anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare sau reținerea spre rejudecare cu dispunerea suspendării până la soluționarea cauzei nr. 1566/3/2014, aflat pe rolul CAB și în subsidiar, schimbarea în tot și respingerea cererii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate, ori ca neîntemeiată.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a încălcat normele de procedură ce atrag nulitatea hotărârii, menționând că soluționarea excepției suspendării a fost consemnată ca și dispoziție în încheierea de amânare a pronunțării, încălcându-se astfel dispozițiile art. 425 C.pr. civ. Excepția în sine a rămas nesoluționată cu putere juridical în raportul procesual civil, ceea ce atrage nulitatea hotărârii cu consecința trimiterii spre rejudecare.
A menționat că pe fondul excepției, respingerea excepției este nefondată deoarece atâta vreme cât este contestat dreptul reclamantei în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1566/3/2014, aflată pe rolul CAB, rezultă că dreptul acesteia de a solicita evacuarea de pe proprietatea unui terț nu există. Deci nu poate fi reținut caracterul provizoriu al autorității de lucru judecat pentru că s-ar încălca securitatea raporturilor civile, persoana evacuată fiind în situația de a fi prejudiciată, motiv pentru care excepția trebuie admisă.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a admis acțiunea reținând greșit situația de fapt, deoarece în primul rând , în acțiune reclamanta a precizat cine este persoana care invocă dreptul de proprietate, respectiv ANCSR, iar sub acest aspect este nefondată respingerea calității procesuale pasive invocate de către pârâtă.
În al doilea rând s-a respins apărarea pârâtei formulată prin întâmpinare potrivit căreia ANCCR a contestat titlul reclamantului, iar pârâta este o filială a acesteia care exercită atribuții asociației în teritoriu, cu motivarea că nu prezintă relevanță asupra calității procesuale pasive în prezenta cauză, deoarece acțiunea în evacuare se îndreaptă împotriva persoanei care ocupă în fapt imobilul, fără permisiunea sau îngăduința proprietarului.
La data de 02.02.2016, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, în sensul evacuării apelantei-pârâte din imobilul proprietatea reclamantului și ocupat fără drept.
În motivarea întâmpinării a arătat cu privire la excepția nulității hotărârii instanței de fond, că analizând încheierea din data de 14.12.2015 se poate observa că excepția suspendării nu a fost consemnată ca și dispoziție în încheiere, ci aceasta a fost ridicată oral de către apelanta pârâtă pusă în discuția părților și soluționată în sensul respingerii ca neîntemeiată, fiind motivată legal de către instanța de fond. Excepția a fost soluționată de instanța de fond înainte de a intra în dezbaterea fondului.
Cu privire la fondul excepției suspendării, a menționat că în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se impune suspendarea prezentei cauze câtă vreme în dosarul nr. 1566/3/2014 aflat pe rolul CAB există autoritate de lucru judecat provizorie. Mai mult, așa cum a învederat și instanței de fond, apelanta pârâtă nu are calitate procesuală în dosarul nr. 1566/3/2014.
Pe fondul cauzei, susține că așa cum s-a arătat prin cererea introductivă reclamantul a înțeles să se judece cu pârâta care are personalitate juridică - CCSA și care ocupă efectiv proprietatea reclamantului. A.N.C.C.S.R. așa cum a fost constituită de C.N.S.L. R FCA, C.N.S.D.R. și B.N.S. deși apelanta pârâtă pretinde că ar trebui să stea în prezenta cauză în calitate de proprietar, nu a deținut niciodată vreun titlu care să justifice pretinderea unui drept de proprietate asupra CCSA. A.N.C.C.S.R. nu este proprietarul imobilului și nu poate pretinde proprietatea casei de cultură în condițiile în care nu există documente legale din care să rezulte că este succesoare universală a patrimoniului vechilor entități sindicale.
Din probatoriul administrat în cauză consideră că în mod corect instanța de fond când a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, având ca obiect evacuarea persoanei juridice CCSA, din imobilul proprietatea reclamantului, situat în A.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 201, 47 alin.1 , rap. la art. 195 C.pr.civ.,art. 1040-1042 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv și anume modul în care a fost soluționată cererea de suspendare a cauzei de către prima instanță, Tribunalul constată această critică este neîntemeiată.
Din punct de vedere procedural, Tribunalul constată că la termenul din data de 14.12.2005 prima instanță după ce a pus în discuție cererea de suspendare a cauzei a respins-o în mod expres, soluția respingerii regăsind-se în practicaua încheierii de amânare a pronunțării. Încheierea de amânarea a pronunțării constituie o hotărâre conform art.424 alin.5 C.pr.civ astfel că și aceasta trebuie să aibă structura prevăzută de art.425 C.pr.civ-practicaua, considerente și dispozitiv- iar, dispozitivul trebuie să cuprindă soluția dată tuturor cererilor.
Pe cale de consecință, și în cazul în care este vorba de o încheiere în dispozitivul acesteia trebuie să se regăsească soluția pronunțată cererilor, excepțiilor și incidentelor soluționate la respectivul termen de judecată.
Împrejurarea că, la termenul din data de 14.12.2015 după soluționarea cererii de suspendare prin respingerea acesteia, instanța a pășit mai departe la continuarea judecății, prin închiderea cercetării procesului și acordarea cuvântului pe fond, nu o exonera pe aceasta de a redacta dispozitivul în consonanță cu cele dispuse la acel termen și anume -amânarea pronunțării și respingerea cererii de suspendare a cauzei, cu atât mai mult cu cât suspendarea este un incident cu importanță majoră în economia dosarului.
Cu toate acestea, având în vedere că nerespectarea acestei exigențe formale a modului de redactare a încheierii se sancționează cu nulitatea condiționată (art.175 C.pr.civ.) și virtuală a actului de procedură, tribunalul constată că, pe de o parte, instanța de fond s-a pronunțat efectiv asupra cererii de suspendare prin practica iar pe de altă parte apelanta nu a făcut dovada vreunei vătămări în condițiile în care apărătorul acesteia a fost prezent la respectivul termen luând cunoștință direct de măsura respingerii cererii de suspendare. Prin urmare nu se impune anularea actului de procedură reprezentat de încheierea de ședință din 14.12.2015.
Cu privire la soluția dată cererii (și nu excepției cum, eronat a calificat-o apelanta) de suspendare tribunalul o apreciază corectă, argumentul expus de prima instanță fiind pertinent în sensul că în primă instanță Tribunalul B a respins acțiunea CNS "C A"; în primă instanță cu autoritate de lucru judecat provizorie. De altfel, argumentul apelantei-pârâte este unul fragil, neputându-se exagerba relevanța existenței în același timp pe rolul instanței a unei acțiuni prin care se contestă dreptul reclamantei, întrucât în caz contrar s-ar ajunge la situația în care un pârât acționat în judecată formulează separat o acțiune prin care contestă dreptul reclamantei tocmai pentru a obține, cu efect dilatoriu, suspendarea cauzei în care este acționat.
Pe fondul cauzei, fără a relua argumentele pertinente, întemeiate și suficiente, cu care prima instanță a răspuns apărărilor apelantei-pârâte, Tribunalul constată că pârâta CCS este cea care, în fapt și în mod concret spațiul respectiv astfel că este pe deplin admisibil demersul reclamantei pe calea procedurii în evacuare și se justifică respingerea ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive. Tot astfel, apelanta-pârâtă nu a exhibat un titlu valabil care să-i confere dreptul de folosință și nici nu a făcut dovada că este beneficiara la acest moment al unei consimțământ/îngăduințe valabile din partea proprietarului, astfel că se impune evacuarea de îndată a acesteia din spațiul ocupat, la acest moment fără drept.
Împrejurarea că în paralel există o altă procedură prin care dreptul proprietarului (înscris în cartea funciară) este contestat în justiție nu împietează asupra admiterii cererii în evacuare atâta vreme cât, în prezenta cauză, apelanta-pârâtă nu a reușit să conteste eficient titlul proprietarului prin exhibarea unui titlu locativ sau a unui accord/îngăduințe valabile, în prezent, ce i-ar fi fost acordate de către proprietar.
Pe cale de consecință, Tribunalul, în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ. a respis apelul ca neîntemeiat.
| ← ACȚIUNE ÎN CONSTATRE | ORDONANȚĂ PREȘEDINȚIALĂ. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială → |
|---|
