OBLIGAȚIA DE A FACE. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 211 din data de 04.03.2016
În cazul lucrării cu caracter durabil realizate cu bună-credință parțial asupra imobilului autorului și parțial pe terenul proprietarului vecin, acesta din urmă poate cere înscrierea într-o nouă carte funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor asupra imobilului rezultat, incluzând terenul aferent, în raport cu valoarea contribuției fiecăruia.
Prin sentința civilă nr.3171/24.09.2015 Judecătoria A a respins acțiunea civilă având ca obiect revendicare imobiliară - obligația de a face formulată de reclamanții TI și TF, în contradictoriu cu pârâții BT și BV, ca neîntemeiată. A obligat reclamanții la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța a avut în vedere că obiectul principal al cauzei îl constituie revendicarea unei suprafețe de teren intravilan, în sensul în care pârâții să fie obligați față de reclamanți să lase în liniștită posesie și deplină proprietate suprafața cuprinsă între punctele A-B-C, conform schiței din Anexa 1 la raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, efectuat în cauză, cu consecința demolării construcției edificate de către pârâți pe terenul proprietatea reclamanților, cuprins între punctele A-B-C (13,22 m-0,99m-13,23m).
Art. 5 alin. 2 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil prevede că noul cod civil se aplică și efectelor viitoare ale situațiilor juridice privind raporturile de proprietate, dacă acestea subzistă și după intrarea în vigoare a acestui cod (s.n. 01.10.2011), astfel că acțiunea de față va fi analizată din perspectiva disp. art. 563 C. civ. (2009).
În conformitate cu disp. art. 563 C. civ., acțiunea în revendicare este acea acțiune promovată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar sau a altei persoane care deține un bun fără drept.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie BC, astfel cum a fost completat, instanța a reținut că din măsurătorile și din constatările efectuate la fața locului, conform limitelor existente în teren, corelate cu titlurile de proprietate exhibate de părți, atașate dosarului și reflectate în extrasele de carte funciară, se constată că o parte din construcția nouă (P+1E) edificată de către pârâții BT și BT este amplasată pe terenul proprietatea reclamanților, pe o suprafață de 4 mp, cuprinsă în planul de situație rezultat între punctele A-B-C, pe distanțele de 10,50 m-0,73m-10,53m.
Prin prisma aspectelor tehnice relevate de expert și a dispozițiilor ce reglementează dreptul de proprietate-art. 555 C.civil coroborat cu art. 1 Protocolul 1 CEDO, s-ar putea conchide că reclamanții, sunt îndreptățiți la recuperarea suprafeței de teren de 4 mp, care se află în posesia pârâților și pe care se află o parte din locuința edificată de aceștia, însă interpretarea și aplicarea prevederilor legale se realizează atât în litera, cât și în scopul edictării lor, așa încât, raportat la împrejurările concrete ale speței, ele pot produce efectele juridice cerute de reconfigurarea raporturilor juridice dintre părți, asigurându-se o valorificare echitabilă și rezonabilă a drepturilor de care fiecare dintre părțile litigante se prevalează.
Astfel, instanța a reținut că nu trebuie ignorate nici constatările expertului tehnic specialitatea construcții TM care reiau, în principiu, constatările expertului tehnic judiciar topometrist referitor la suprafața de teren aparținând reclamanților, acaparată de pârâți prin edificarea construcției, or după cum se poate observa din planurile de situație a construcției, această suprafață de teren este cuprinsă între punctele A-B-C din planul de situație-anexă la raportul de expertiză topografică și corespunde unei părți din locuința construită, fără a fi determinate în mod riguros elementele structurii de rezistență a construcției ori a segmentului care a depășit hotarul despărțitor dintre terenurile părților.
În altă ordine de idei, apărarea reclamanților conform căreia pârâții au edificat construcția fără autorizațiile prevăzute de Legea nr. 50/1991 republicată este contrazisă de însele înscrisurile atașate dosarului, respectiv de: autorizare de construire nr. 228 din 05.12.2013; certificat de urbanism nr.194 din 02.07.2013; aviz de amplasament favorabil nr. 2500013032 din 31.10.2013; avizul favorabil emis de Wirom Gas SA; aviz de salubritate; memoriu tehnic; plan de situație; schițe locuință; autorizație de desființare nr. 25 din 14.11.2013; proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 27099 din 14.11.2013 și, ca atare, înlăturată de instanță, ținând seama de existența acestor autorizații și/sau avize care, odată eliberate pârâților și neinfirmate de organele abilitate, confirmă situația legalității executării lucrărilor de construcții efectuate de pârâți, în pofida nemulțumirilor reclamanților.
Este adevărat faptul că la momentul începerii lucrărilor, reclamanții au constatat existența unor neregularități privind modul de executare a construcției, dar sesizările acestora îndreptate organelor de poliție au fost lipsite de eficiență juridică, cât timp reclamanții au intrat în legalitate prin obținerea autorizației de construire și au continuat edificarea imobilului până la finalizare. Mai mult decât atât, reclamantul TI și-a exprimat acordul, în cuprinsul unei declarații încheiate în formă autentică ca pârâții să-și ridice imobilul la o distanță de 60 cm de hotarul despărțitor indicat, și chiar dacă termenii acestei manifestări de voință nu au fost respectați întocmai, nu se poate spune că în mod intenționat reclamanții au acaparat suprafața de 4mp din terenul pârâților pentru edificarea construcției, în lipsă de probe certe în acest sens, sarcina probei incumbând reclamanților, potrivit art. 249 C. pr. civ.
Aspectele de natură tehnică a construcției și a terenului, astfel cum au fost prezentate de experții desemnați în cauză, prevalează față de depoziția vădit subiectivă a martorului PIR, care locuiește împreună cu pârâții în serviciul cărora lucrează în calitate de menajeră și recunoaște existența unui conflict al său cu reclamanții, adus la cunoștința organelor judiciare penale, or situația expusă este relevantă în contextul disensiunilor mai mult sau mai puțin explicite dintre părți.
Față de cele expuse anterior, deși s-a constatat că pârâții dețin mai mult teren decât cel evidențiat în actele de proprietate (constând în suprafața de 4 mp, cuprinsă între punctele A-B-C din planul de situație-anexă la raportul de expertiză topografică întocmit în cauză-fila 148- situată în mun. A), posibilitatea reclamanților de a recupera deficitul de teren de la pârâți prin intermediul acțiunii în revendicare constituie o soluție ineficientă din punct de vedere economic, impunând costuri suplimentare părților și o sarcină prea oneroasă reclamanților, care ar fi constrânși a demola parțial construcția (deși nu este identificat sectorul afectat din imobilul respectiv și nu este analizată oportunitatea efectuării unei asemenea operațiuni), situație susceptibilă a genera alte prejudicii și/sau litigii între părți .
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că soluția escaladării diferendului dintre părți prin prisma principiului echității este preferabilă, cu respectarea drepturilor cuvenite fiecărei părți, pârâții putând opta pentru acordarea despăgubirilor ca urmare a lipsei de folosință a unei părți din terenul proprietatea lor, ocupate și folosite de către reclamanți.
Așadar, instanța a respins acțiunea dedusă judecății ca neîntemeiată, iar în baza art. 451-453 C. pr. civ., a obligat reclamanții, fiind cei care au pierdut procesul, să plătească pârâților suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței nr. 162/17.09.2015.
Împotriva sentinței civile sus menționate au declarat apel,apelanții-reclamanți TI și TF, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive: 1.Instanța de fond a aplicat și interpretat greșit legea în sensul că avea de analizat dacă pârâții au ocupat în mod ilegal o suprafață de teren, așa cum reiese din rapoartele de expertiză, care au concluzionat că terenul ocupat în parte de către pârâți aparține reclamanților.
2.Prin hotărârea pronunțată le-a fost încălcat reclamanților dreptul de proprietate, instanța girând o faptă de natură penală a pârâților.
3.Motivarea instanței în sensul că recuperarea terenului ocupat ar fi o soluție ineficientă din punct de vedere economic dovedește încă o dată nelegalitatea hotărârii judecătorești întrucât instanța nu era îndreptățită să facă aprecieri asupra valorii economice a terenului, încălcând în acest fel principiul disponibilității părților, potrivit cu care instanța este ținută să se pronunțe, în limitele învestirii, numai cu privire la persoanele chemate în judecată și asupra obiectului pricinii, stabilit de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată
4.Prin sentința pronunțată a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamanților care reprezintă un drept fundamental prevăzut de Constituția României.
Analizând apelul din perspectiva dispozițiilor art.479 C.pr.civ Tribunalul îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a făcut o justă apreciere a probatoriilor administrate în cauză și a reținut corect situația de fapt constând în aceea că, din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie BC, astfel cum a fost completat, reiese că din măsurătorile și din constatările efectuate la fața locului, conform limitelor existente în teren, corelate cu titlurile de proprietate exhibate de părți, atașate dosarului și reflectate în extrasele de carte funciară, o parte din construcția nouă (P+1E) edificată de către pârâții BT și BT este amplasată pe terenul proprietatea reclamanților, pe o suprafață de 4 mp, cuprinsă în planul de situație rezultat între punctele A-B-C, pe distanțele de 10,50 m-0,73m-10,53m
De asemenea constată Tribunalul că, instanța de fond nu a ignorat nici constatările expertului tehnic specialitatea construcții TM care reiau, în principiu, constatările expertului tehnic judiciar topometrist referitor la suprafața de teren aparținând reclamanților, acaparată de pârâți prin edificarea construcției și a reținut corect că din planurile de situație a construcției, această suprafață de teren este cuprinsă între punctele A-B-C din planul de situație-anexă la raportul de expertiză topografică și corespunde unei părți din locuința construită, fără a fi determinate în mod riguros elementele structurii de rezistență a construcției ori a segmentului care a depășit hotarul despărțitor dintre terenurile părților. Tribunalul observă că instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că în raport de aspectele tehnice relevate de către experți ți a dispozițiilor ce reglementează dreptul de proprietate-art. 555 C.civil coroborat cu art. 1 Protocolul 1 CEDO, s-ar putea conchide că reclamanții, sunt îndreptățiți la recuperarea suprafeței de teren de 4 mp, care se află în posesia pârâților și pe care se află o parte din locuința edificată de aceștia, astfel că primul motiv de apel apare ca nefondat. Și cel de-al doilea motiv de apel este nefondat pentru următoarele considerente:
Nu pot fi primite susținerile apelanților în sensul că prin hotărârea pronunțată le-a fost încălcat dreptul de proprietate, fiind girată o faptă de natură penală a pârâților întrucât instanța de fond deși nu a precizat în mod expres că pârâții sunt constructori de bună credință această concluzie se desprinde din toate argumentele arătate în considerentele sentinței.
Astfel, doctrina a stabilit că este constructor de bună credință acea persoană care construiește pe un teren, în legătură cu care are convingerea că-i aparține.
În cauza dedusă judecății, din înscrisurile atașate dosarului, respectiv: autorizare de construire nr. 228 din 05.12.2013; certificat de urbanism nr.194 din 02.07.2013; aviz de amplasament favorabil nr. 2500013032 din 31.10.2013; avizul favorabil emis de Wirom Gas SA; aviz de salubritate; memoriu tehnic; plan de situație; schițe locuință; autorizație de desființare nr. 25 din 14.11.2013; proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 27099 din 14.11.2013 rezultă cu prisosință că intimații au construit cu convingerea că suprafața de teren revendicată de către apelanți le aparține.
Sub acest aspect nu poate fi ignorat nici faptul că, apelantul TI și-a exprimat acordul, în cuprinsul unei declarații încheiate în formă autentică ca intimații să-și ridice imobilul la o distanță de 60 cm de hotarul despărțitor indicat ceea ce conduce către aceeași concluzie ,aceea că în cauză operează buna credință a constructorului.
De altfel, prezumția de bună credință este o prezumție legală relativă ,iar una dintre trăsăturile caracteristice ale acesteia este că,cel ce tinde la răsturnarea sa trebuie să facă dovada faptului generator de drepturi și obligații.
Buna credință se prezumă întotdeauna și sarcina probei cade asupra celui care invocă reaua credință. De aceea nu se poate spune că în mod intenționat intimații au acaparat suprafața de 4 mp din terenul apelanților-reclamanți pentru edificarea construcției, în lipsă de probe certe în acest sens, sarcina probei incumbând reclamanților, potrivit art. 249 C. pr. civ.
În același sens sunt și dispozițiile art.586 C. civ potrivit cu care, autorul construcției este de bună-credință dacă se întemeiază fie pe cuprinsul cărții funciare în care , la data realizării lucrării ,era înscris ca proprietar al imobilului, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară ,dacă, în ambele cazuri ,nu rezulta din cartea funciară și nu a cunoscut pe nicio altă cale viciul titlului său.
Tribunalul adaugă și argumentul că apelanții au la îndemână procedura prevăzută de dispozițiile art. 587 C.civ potrivit cu care, în cazul lucrării cu caracter durabil realizate cu bună-credință parțial asupra imobilului autorului și parțial pe terenul proprietarului vecin, acesta din urmă poate cere înscrierea într-o nouă carte funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor asupra imobilului rezultat, incluzând terenul aferent, în raport cu valoarea contribuției fiecăruia.
De altfel, legiuitorul a prevăzut în alineatul al doilea al aceluiași articol că, numai dacă lucrarea a fost realizată cu rea-credință, proprietarul terenului vecin poate opta între a cere ridicarea lucrării de pe teren, cu obligarea autorului acesteia la plata de daune-interese, dacă este cazul, și a cere înscrierea în cartea funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor. La stabilirea cotelor-părți se va ține seama de valoarea terenului proprietarului vecin și de jumătate din valoarea contribuției autorului lucrării.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel prin care se critică faptul că hotărârea apelată nu cuprinde motivele de fapt și de drept, Tribunalul reține că în sentința apelată a fost reținută corect situația de fapt iar relativ la lipsa motivelor de drept trebuie avute în vedere argumentele expuse anterior de către instanța de control judiciar decurgând din dispozițiile art.596 și art. 587 alin.1 C.civ. care justifică soluția de respingere a acțiunii reclamanților, astfel că motivarea neinspirată a hotărârii, din punctul de vedere al apelanților, nu constituie, în cauză, un motiv suficient de anulare sau de schimbare a soluției sentinței apelate.
Tribunalul constată că nu a fost încălcat principiul disponibilități părților, potrivit cu care instanța este ținută să se pronunțe, în limitele învestirii, numai cu privire la persoanele chemate în judecată și asupra obiectului pricinii, stabilit de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată iar pronunțarea unei soluții nefavorabile nu trebuie interpretată în sensul încălcării acestui principiu. Și ultimul motiv de apel se privește ca nefondat pentru argumentele expuse cu prilejul analizei primelor două motive de apel și care nu vor mai fi reluate.
| ← CONTESTAȚIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare | ACȚIUNE ÎN CONSTATARE → |
|---|
