CONTESTAȚIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 212 din data de 04.03.2016
Este irelevantă data ultimei plăți efectuate de către contestator, esențială fiind data solicitării/declarării scadenței anticipate a întregului credit pentru a putea curge termenul de prescripție cu privire la întreaga sumă pretinsă.
Prin sentința civilă nr. 3909 din 19 noiembrie 2015, Judecătoria A a admis excepția netimbrării acțiunii invocată de intimată. A anulat cererea având ca obiect contestației la executare formulată de contestatorul IM, în contradictoriu cu intimata A C F IFN S.A., ca netimbrată. A obligat contestatorul la plata sumei de 198,34 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului execuțional nr. 1185/2014 al BEJA C și M.
Pentru a pronunța acestea instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință pronunțată la data de 01.10.2015, s-a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 854,38 lei și să achite contravaloarea cheltuielilor ocazionate de fotocopierea dosarului de executare silită nr. 1185/2014, în cuantum de 198,34 lei. Deși a fost citat cu această mențiune, contestatorul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, respectiv nu a făcut dovada achitării taxelor judiciare de timbru, stabilite în sarcina sa, în cuantum de 854,38 lei.
Având în vedere situația de fapt reținută, instanța a apreciat că sunt întrunite cerințele legale pentru admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată.
În drept, potrivit art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege";, iar potrivit art. 197 N. C. pr. civ., în cazul în care cerere de chemare în judecată este supusă timbrării, dovada taxelor datorate se atașează cererii, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii";.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă împrejurarea că analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză și nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de părți. Având în vedere că debitorul-contestator nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță, astfel cum i-au fost aduse la cunoștință prin citație, respectiv nu a făcut dovada până la termenul de judecată din 19.11.2015 a achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 854,38 lei, instanța a apreciat că excepția invocată este întemeiată și pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 197 C. pr.. civ., instanța a dispus anularea ca netimbrată a prezentei contestații la executare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul IM prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar, rejudecând, să fie admis apelul și ape fondul cauzei, admiterea contestației la executare și desființarea executării silite, precum și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1185/2014 al BEJ AC și M, întrucât la momentul formulării cererii de executare silită era stins dreptul de a obține executarea silită, titlul executoriu pierzându-și puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În motivare s-a arătat că unicul motiv de apel vizează modalitatea nelegală și netemeinică în care instanța de fond a procedat dispunând anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, în condițiile în care atât dovada de achitare a taxei judiciare de timbru puse în vedere de către instanță, cât și dovada achitării cheltuielilor de fotocopiere a dosarului de executare fuseseră depuse la dosarul cauzei, acestea aflându-se la filele 6-7 vol.II.
La data de 17.02.2016 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat.
În motivare a arătat faptul că apelantul contestator nu și-a executat în mod corespunzător obligațiile asumate conform contractului de credit , respectiv, nu a înțeles să achite de bună voie contravaloarea sumelor datorate în baza contractului de credit, creditorul a procedat la demararea procedurii de executare silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 1185/2014 înregistrat pe rolul BEJA C și M.
Cererea de executare silită a fost formulată în termenul de 3 ani prevăzut de art. 705 C.pr.civ. Contractul de credit s-a încheiat pe o durată de 118 luni, respectiv până în aprilie 2018, iar în condițiile în care potrivit scadențarului contractului de împrumut, apelantul s-a obligat față de bancă să achite împrumutul prin plata de rate lunare , până în anul 2018, deci nu se poate admite excepția prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită având ca obiect rate care la momentul declanșării executării silite nu erau încă scadente. Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, respectiv pentru fiecare rată va începe să curgă un termen de prescripția extinctivă distinct.
În drept a invocat disp. art. 205 și urm. C.pr.civ., art. 711 și urm. C.pr.civ., art. 480 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Privitor la soluția de anulare a contestației la executare Tribunalul constată că aceasta a fost dispusă în mod eronat.
Așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de grefierul arhivar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 854,38 lei și a cheltuielilor de fotocopiere a dosarului de executare silită în cuantum de 198,34 lei au fost depuse la dosar de către contestator, anterior termenului din data de 19.11.2015 însă, din eroarea grefierului însărcinat cu îndosarierea acestor înscrisuri, nu au fost depuse efectiv la dosarul cauzei, determinând astfel instanța să pronunțe, din eroare, o soluție greșită.
Pe cale de consecință, tribunalul, în temeiul art.480 alin.2 C.pr.civ. va admite apelul și va anula sentința apelată.
Întrucât apelantul-contestator a solicitat expres în fața instanței de judecată că nu solicită, în caz de admitere a apelului, trimiterea cauzei spre rejudecare ci reținerea în acest sens a cauzei de către instanța de apel, se va proceda o rejudecare a cauzei de către instanța de apel.
Astfel, privitor la excepțiile netimbrării și tardivității contestației invocate de către intimată prin întâmpinarea depusă la fond, Tribunalul le va respinge ca neîntemeiate.
Excepția netimbrării contestației este neîntemeiată având în vedere că, în cauză, contestatorul depusese taxa judiciară de timbru în termenul prevăzut de lege și în cuantumul solicitat de către instanța de fond.
Excepția tardivității contestației la executare este de asemenea neîntemeiată având în vedere că potrivit Procesului-verbal de îndreptare eroare materială a somației din data de 31.03.2015 al executorului judecătoresc și comunicat contestatorului la data de 08.05.2015 procedurile de comunicare realizate anterior au fost viciate raportat la adresa greșit menționată a debitorului contestator. Ca atare, procedurile de comunicare se consideră valabil îndeplinite doar de la data de 08.05.2015 dată la care i s-a comunicat somația și procesul-verbal de îndreptare eroare. Începând să curgă termenul de 15 zile pentru formularea contestației doar de la data de 08.05.2015, rezultă că formularea contestației la executare la data de 22.05.2015 (data poștei aplicate pe plic) a fost realizată în termen, impunându-se respingerea excepției tardivității ca neîntemeiată.
Pe fondul contestației la executare, instanța învederează că așa-numita excepție a prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de către contestator nu este o excepție propriu-zisă în contextul executării silite ci o apărare de fond, o critică adusă demersului execuțional de către contestator, astfel că aceasta se analizează în planul criticilor de legalitate a executării și nu în planul excepțiilor procesuale.
Privitor la apărarea contestatorului referitoare prescripția dreptului de a cere executarea silită, instanța constată că această critică a contestatorului este neîntemeiată.
În cauză se analizează legalitatea unei executări silite declanșate în temeiul unui contract de credit încheiat la data de 02-06.2008 prin care contestatorului i-a fost împrumutată suma de 15.000 lei ce urma să fie restituită în 118 rate lunare a câte 251 ,82 lei fiecare, care se întindeau pe perioada 2008-2018.
Având în vedere structura de rambursare a creditului convenită de către părți, trebuie constatat că pentru fiecare dintre cele 118 rate curge un termen de prescripție distinct, astfel că în principiu, întemeiat pe caracterul de titlu executoriu al contractului, creditoarea putea solicita doar executarea sumelor/ratelor scadente și nu a celor viitoare.
Totuși, această concluzie este valabilă doar pentru ipoteza contractelor a căror executare curge neîntrerupt cu menținerea de către societatea bancară a scadenței fiecărei rate.
În cauză, creditoarea, la un moment dat pe parcursul derulării contractului a declarat scadent întregul debit solicitând clientului său (contestator) plata întregii valori a contractului.
Din această perspectivă instanța înlătură ca vădit neîntemeiate susținerile creditoarei care în combaterea apărării privitoare la prescripția dreptului său de a cere executarea se prevalează de graficul de rambursare care se întinde în opinia sa până în anul 2018. Prescripția curge doar de la scadența fiecărei rate numai în cazul în care se menține graficul de rambursare și nu atunci când se solicită plata întregului debit și se declară scadent întregul credit (art.2.9 din contract). Iar odată solicitată plata întregului debit prin declararea scadenței anticipate, împotriva creditorului începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de cere executarea silită de 3 ani, pentru a-și recupera prin executare silită întreaga sumă.
Din actele dosarului de executare rezultă că intimata creditoare a adresat contestatorului notificare de plată a întregii sume de 14.987,67 lei din care rezultă că, potrivit creditoarei, contestatorul datora la data de 30.04.2014 o datorie totală de 14.987,67 lei ceea ce echivalează cu declararea scadenței anticipate, altfel, în caz contrar creditoarea l-ar fi notificat să achite doar restanțele aferente până la acea dată și nicidecum toate cele scadente în viitor.
Din această perspectivă este irelevantă data ultimei plăți efectuate de către contestator (care susține că ar fi data de 06.01.2011 spre deosebire de creditoare care învederează că data ultimei plăți ar fi 20.01.2013), esențială fiind data solicitării/declarării scadenței anticipate pentru a putea curge termenul de prescripție cu privire la întreaga sumă pretinsă.
La dosar există o notificare/înștiințare emisă de către creditoare către toți clienții săi, deci inclusiv către contestator, cu privire la schimbarea denumirii societății și cu informarea acestora că schimbarea denumirii nu va afecta nici un contract încheiat anterior.
În condițiile în care creditoarea intimată a inițiat executarea silită la data de 14.10.2014 prin cererea de executare adresată executorului judecătoresc, contestatorul nu a făcut dovada că, în cauză creditoarea a declarat scadența anticipată a întregii valori a contractului anterior datei de 14.10.2011, pentru a se putea pune problema împlinirii prescripției de 3 ani.
De altfel, raportat la cei trei ani anteriori momentului sesizării executorului (14.10.2014) trebuie avut în vedere că anterior sesizării executorului judecătoresc creditoarea a emis notificări către contestator pentru a-l soma să facă plata sumei de 14.987,67 lei ceea ce echivalează cu acte de întrerupere a cursului prescripției în sensul art.2537 pct.4 C.civ. potrivit cu care prescripția se întrerupe prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere.
Așadar instanța constată că termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită nu era împlinit la momentul sesizării organului de executare astfel că această critică pe care contestatorul își întemeiază întreaga contestație este neîntemeiată, impunându-se respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință instanța, în temeiul art. 480 alin.2 și alin.3 teza I C.pr.civ. a admis apelul, a anulat sentința apelată și rejudecând în fond contestația a respins excepția netimbrării și excepția tardivității contestației la executare ca neîntemeiate și a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
← CONTESTAȚIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare | OBLIGAȚIA DE A FACE. Jurisprudență → |
---|