Evacuare. Jurisprudență Posesie
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 584 din data de 13.09.2017
Prin sentința civilă nr. 3577/27.05.2016 Judecătoria Bacău a admis acțiunea formulată de reclamanta-pârâta N.M., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B.V.
A admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a Sentinței civile nr. 5536/27.07.1986 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 839/22.09.1986 pronunțată de Tribunalul Bacău cu privire la dreptul de retenție al pârâtului reclamant asupra imobilului situat în Bacău.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant B.V. în contradictoriu cu reclamanta-pârâta N.M., ca fiind prescris dreptul.
A dispus evacuarea pârâtul-reclamant B.V. din imobilul situat în Bacău.
A obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 100 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 600 lei onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, prin Sentința civilă nr. 2807/1986 pronunțată de Judecătoria Bacău ( f. 14-15) s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamantă și pârât.
Prin Sentința civilă nr. 5536/28.07.1986 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 ( f. 11-13) s-a dispus partajarea bunurilor comune, apartamentul situat în Bacău, fiind atribuit în lotul reclamantei, cu obligația pentru aceasta de a plăti pârâtului sultă în cuantum, de 53258 lei. Prin aceeași Sentință instanța a acordat pârâtului un drept de retenție asupra apartamentului până la achitarea sultei de către reclamantă.
Astfel cum rezultă din susținerile părților coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză de la data partajului și până la data de 19.02.2015, data emiterii ordinului de protecție în dosarul nr. 1508/180/2015 al Judecătoriei Bacău, părțile au locuit împreună în imobilul în litigiu.
Referitor la susținerea reclamantei-pârâte că de la data partajului și până la data plecării din imobil între cele două părți a fost încheiat un contract de folosință cu titlu gratuit, instanța o va înlătura ca neîntemeiată, apreciind că nu s-a făcut dovada unei astfel de convenții, în fapt, pârâtul-reclamant locuind o perioadă în baza dreptului de retenție în imobil și apoi ca urmare a tolerării acestuia în imobil de către reclamanta-pârâtă.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța reține că pârâtul-reclamant solicită reintegrarea în imobil ca urmare a dreptului său de retenție.
În cauză, prin întâmpinarea la cererea reconvențională, reclamanta -pârâta a invocat excepția prescripției dreptului de a de a solicita executarea silită a Sentinței civile nr. 5536/28.07.1986 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986, excepție cu privire la care instanța apreciază că este întemeiată.
Ținând seama de momentul începerii curgerii termenului de prescripție în cauză, de dispozițiile art.6 alin. (2) din Noul cod civil și de dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, instanța a avut în vedere dispozițiile legale incidente la momentul când a început să curgă termenul de prescripție, respectiv dispozițiile Vechiului Cod Civil și ale Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Decretul nr.167/1958 prescripția extinctivă presupune stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul prevăzut de lege, iar în cazul drepturilor de creanță are ca efect stingerea acelei componente a dreptului la acțiune care constă în posibilitatea creditorului de a obține condamnarea debitorului la executarea obligației.
Potrivit art. 6 din Decretul nr.167/1958 dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani.
Potrivit art. 7 Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Potrivit art. 16 din Decretul 167/1958 "prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. În raporturile dintre organizațiile socialiste, recunoașterea nu întrerupe curgerea prescripției;
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.";
Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
Totodată, conform art. 405 C. proc. civ. Dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. In cazul titlurilor emise in materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silita. Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu iți pierde puterea executorie.
Art. 405^1 Cursul prescriptiei se suspenda:
a) in cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului material la actiune;
b) pe timpul cat suspendarea executarii silite este prevazuta de lege ori a fost stabilita de instanta sau de alt organ jurisdictional competent;
c) atata timp cat debitorul își sustrage veniturile si bunurile de la urmarire;
d) in alte cazuri prevazute de lege.
Prescriptia nu se suspenda pe timpul cat executarea silita este suspendata la cererea creditorului urmaritor. Dupa incetarea suspendarii, prescriptia isi reia cursul, socotindu-se si timpul scurs inainte de suspendare.
Conform Art. 405^2 Cursul prescriptiei se intrerupe:
a) pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii, in orice alt mod, a datoriei;
b) pe data depunerii cererii de executare, insotita de titlul executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent;
c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, in conditiile art. 453 alin. 2;
d) pe data indeplinirii in cursul executarii silite a unui act de executare;
e) pe data depunerii cererii de reluare a executarii, in conditiile art. 3716 alin. 1;
f) in alte cazuri prevazute de lege.
Dupa intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie.
Prescriptia nu este intrerupta daca cererea de executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.
În cauză, instanța reține că Sentința civilă nr. 5536/28.07.1986 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 ( f. 11-13) a rămas definitivă la data de 22.09.1986 prin Decizia civilă nr. 839/22.09.1986 pronunțată de Tribunalul Bacău.
Din momentul rămânerii sale definitive începe să curgă termenul de trei ani în care creditorul avea posibilitatea de a solicita punerea în executare a titlului executoriu.
Referitor la susținerea pârâtului-reclamant că de fapt în cauză a operat întreruperea cursului prescripției prin aceea că după pronunțarea titlului executoriu părțile au reluat conviețuirea, pârâtul-reclamant continuând să locuiască în imobilul în litigiu, instanța o va înlătura ca neîntemeiată.
Astfel, instanța are în vedere că situațiile în care se întrerupe cursul prescripției sunt expres și limitativ prevăzute de lege, pârâtul-reclamant nefăcând dovada intervenției vreunuia dintre aceste cazuri. Împrejurarea că acesta nu a solicitat punerea în executare a titlului executoriu întrucât s-a împăcat cu reclamanta-pârâtă nu poate echivala cu o recunoaștere din partea acesteia a dreptului său de a încasa suma de 53528 lei cu titlu de sultă și a dreptului său de retenție.
Instanța apreciază că recunoașterea poate fi expresă sau tacită, iar cea tacită trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existența dreptului celui împotriva căruia curge prescripția, cum ar fi plata parțială a datoriei, solicitarea unui termen de plată, în cauză nefăcându-se dovada unei astfel de manifestări.
În ceea ce privește dreptul de retenție, instanța apreciază stingerea obligației de plată ca efect al prescripției extinctive atrage în mod firesc și stingerea dreptului de retenție accesoriu, fiind un drept accesoriu obligației pe care o garantează. În acest sens, instanța reține că dreptul de retenție, ca garanție reală imperfectă, are scopul de a garanta creanța și a-l sancționa pe debitorul rău platnic.
În acest sens instanța are în vedere și dispozițiile art. 1 alin. (2) din Decretul 167/1958 care prevede că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Or, având în vedere că în cauză a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită a Sentinței civile nr. 5536/27.07.1986 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 839/22.09.1986 pronunțată de Tribunalul Bacău cu privire la plata sultei de către reclamanta-pârâtă către pârâtul-reclamant, acesta nu mai poate solicita nici constatarea dreptului său de retenție și în consecință reintegrarea în imobil.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a Sentinței civile nr. 5536/27.07.1986 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 839/22.09.1986 pronunțată de Tribunalul Bacău cu privire la dreptul de retenție al pârâtului reclamant asupra imobilului situat în Bacău și în consecință va respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant în contradictoriu cu reclamanta-pârâta, ca fiind prescris dreptul.
Cu privire la acțiunea principală, instanța reține că astfel cum rezultă din Sentința civilă nr. 5536/28.07.1986 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 4715/1986 ( f. 11-13) reclamanta-pârâta este proprietar exclusiv al imobilului situat în Bacău, str. Narciselor nr. 9A/A/20, pârâtul-reclamant nefăcând dovada vreunui drept asupra imobilului la data introducerii acțiunii.
În sensul art. 555 C. civil proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Astfel, proprietarul este titularul tuturor prerogativelor conferite de dreptul său, inclusiv al aceluia de a folosi bunul fără vreo imixtiune din partea altei persoane.
Cum dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat în Bacău este unul absolut, iar atributele acestui drept, printre care și folosința, nu mai suferă restrângeri prin constituirea unor drepturi reale principale sau drepturi personale ale pârâtului asupra bunului, după prescripția dreptului de a cere executarea silită a Sentinței civile nr. 5536/27.07.1986, instanța apreciază că solicitarea reclamantei referitoare la evacuarea pârâtului în vederea complinirii atributelor dreptului de proprietate și cu atributul folosinței de care a fost privat prin ocuparea imobilului de către pârât, este întemeiată.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta-pârâta N.M. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B.V. și va dispune evacuarea pârâtul-reclamant B.V. din imobilul situat în Bacău.
Față de soluția pronunțată în cauză, văzând dispozițiile art. 453 C. proc. civ., instanța va obliga pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 100 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 600 lei onorariu de avocat conform chitanței nr. 49/07.03.2016 și nr. 5/25.08.2015.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul B.V. pentru următoarele considerente:
- motivarea este contradictorie întrucât la pagina 2 din hotărâre se precizează că nu a intervenit prescripția dreptului de a solicita sulta, invocându-se art. 1865 alin. 3 și art. 1905 din vechiul Cod civil însă în continuare, în considerente și dispozitiv, se dispune că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită întrucât nu se încadrează în cazurile de suspendare sau întrerupere a prescripției.
- instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 4051 lit. d sau ale art. 4052 lit. f din Codul de procedură civilă, care se referă la alte cazuri prevăzute de lege, în condițiile în care părțile au reluat conviețuirea și au locuit efectiv în apartament, inclusiv în februarie 2015, a plătit ratele apartamentului și a întreținut pe reclamantă și pe cei doi copii.
- potrivit sentinței de partaj, care este irevocabilă, are drept de retenție până la achitarea sultei iar dacă dreptul său de a cere executarea silită s-a prescris, atunci s-a prescris și dreptul reclamantei de a cere evacuarea pârâtului din apartament.
Intimata-reclamantă N.M. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului arătând că prin sentința civilă nr. 5536/28.07.1986 pârâtului i s-a acordat un drept de retenție asupra imobilului până la plata sultei, plată care se putea realiza fie de bunăvoie, fie prin introducerea unei cereri de executare silită în termen de trei ani, că în mod corect prima instanță a admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită întrucât nu s-a realizat niciuna din modalitățile de stingere a datoriei. A mai arătat intimata-reclamantă că după pronunțarea hotărârii privind partajul bunurilor comune apelantul-pârât a rămas să locuiască în imobil, că în timp atitudinea acestuia s-a înrăutățit, în sensul că o lovea, o amenința și o umilea în public și a fost evacuat din imobil în baza sentinței civile nr. 1183/19.02.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău în temeiul dispozițiilor referitoare la emiterea ordinului de protecție, că după expirarea termenului de 6 luni prevăzut în această hotărâre apelantul-pârât a revenit în imobil.
În apel, la solicitarea părților, s-a administrat proba testimonială iar apelantul-pârât a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Prin sentința civilă apelată a fost admisă excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a sentinței civile nr. 5536/27.07.1986 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 4715/1986, cu privire la dreptul de retenție al pârâtului-reclamant asupra imobilului situat în Bacău. Această soluție este explicată în considerente, din care rezultă că instanța a avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958, în sensul că a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită a sentinței civile nr. 5536/27.07.1986 a Judecătoriei Bacău, în ceea ce privește plata sultei de către reclamanta-pârâtă, așa încât pârâtul-reclamant nu mai poate solicita nici constatarea dreptului său de retenție, că pârâtul-reclamant nu a făcut dovada că a intervenit vreunul din cazurile de întrerupere a cursului prescripției, expres și limitativ prevăzute de lege.
În considerentele sentinței apelate nu există motive contradictorii, astfel cum a arătat apelantul-pârât, argumentele invocate de acesta nereferindu-se la motivarea soluției pronunțate cu privire la excepția prescripției dreptului pârâtului de a cere executarea silită. În acest sens urmează a avea în vedere că la pagina 2 din sentință, în raport de care s-a formulat acest motiv de apel, s-au redat susținerile pârâtului care, în cuprinsul întâmpinării, a arătat că dreptul său de a solicita sulta nu s-a prescris întrucât au intervenit cazurile de întrerupere prevăzute de art. 1865 alin. 3 și art. 1905 din vechiul Cod civil.
Apelantul-pârât a susținut că prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile art. 4051 lit. d, art. 4052 lit. f din Codul procedură civilă, potrivit cărora cursul prescripției se suspendă, respectiv se întrerupe în alte cazuri prevăzute de lege, dar nu a precizat care sunt cazurile prevăzute de lege, în raport de care a invocat incidența dispozițiilor precizate.
Analizând apărările formulate de pârât, care a susținut că a operat întreruperea cursului prescripției, prima instanță a reținut că situațiile în care se întrerupe cursul prescripției sunt expres și limitativ prevăzute de lege, pârâtul nefăcând dovada intervenției vreunuia dintre aceste cazuri, că împrejurarea că acesta nu a solicitat punerea în executare a titlului executoriu întrucât s-a împăcat cu reclamanta nu poate echivala cu o recunoaștere din partea acesteia a dreptului său de a încasa suma de 53528 lei cu titlu de sultă și a dreptului său de retenție, apreciind că recunoașterea poate fi expresă sau tacită, iar cea tacită trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existența dreptului celui împotriva căruia curge prescripția, cum ar fi plata parțială a datoriei, solicitarea unui termen de plată, în cauză nefăcându-se dovada unei astfel de manifestări. Apelantul-pârât a reiterat în apel susținerile referitoare la faptul că după partajul bunurilor comune prin hotărâre judecătorească părțile au reluat conviețuirea iar el a continuat să folosească imobilul însă nu a formulat critici concrete, privind motivele reținute de prima instanță pentru a înlătura această apărare și în raport de care să poată fi exercitat controlul judiciar.
Dreptul apelantului-pârât de a cere executarea silită a sultei s-a prescris în termenul de 3 ani prevăzut de art. 405 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă și art. 6 din Decretul nr. 167/1958, calculat de la data rămânerii definitive sentinței civile nr. 5536/27.07.1986 (22.09.1986). În consecință, în raport de dispozițiile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, în mod corect a reținut prima instanță că stingerea obligației de plată ca efect al prescripției extinctive atrage și stingerea dreptului de retenție, având în vedere că acesta este un drept accesoriu obligației pe care o garantează.
Intimata-reclamantă nu a solicitat evacuarea apelantului-pârât în temeiul dispozițiilor referitoare la executarea silită, din cererea de chemare în judecată rezultând că litigiul dedus judecății de aceasta privește apărarea dreptului de proprietate exclusivă asupra apartamentului din Bacău, conform sentinței civile nr. 5536/27.07.1986 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 4715/1986. În consecință urmează a respinge susținerile apelantului-pârât, referitoare la prescripția dreptului reclamantei de a solicita evacuarea pârâtului din apartament.
Față de cele reținute, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă va obliga apelantul-pârât să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
| ← Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Revendicare imobiliară. Jurisprudență Revendicare (acţiuni,... → |
|---|
