Ordonanţă preşedinţială. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 541 din data de 31.07.2017
Prin sentința civilă nr. 481/12.07.2017 a Judecătoriei Buhusi, pronunțată in dosarul nr. 1013/199/2017, s-a respins ,ca neîntemeiata, excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Buhusi, invocata de parat prin întâmpinare. S-a admis cererea formulată de reclamanta N.A.M., în contradictoriu cu paratul I.M. S-a suplinit consimțământul pârâtului cu privire la întocmirea actelor necesare pentru eliberarea pașaportului minorului I.S.G. S-a suplinit consimțământului pârâtului cu privire la plecarea minorului I.S.G., însoțit de mama acestuia N.A.M., in Italia, pe perioada 01.08.2017-08.08.2017.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că:
În conformitate cu dispozițiile art. 998 Cod proc. civ., cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului. Potrivit art. 114 Cod proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.
Potrivit art. 92 alin. 2 Cod Civil, în cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul fiind prezumat ca având domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic.
Prin sentinta civila 1041/15.12.2016 pronunțată de Judecătoria Buhusi in ds. nr. 1401/199/2016, definitiva la data de 03.04.2017, s-a stabilit locuința minorului la domiciliul reclamantei( mama).
În determinarea domiciliului mamei trebuie avute în vedere prevederile art. 91 Cod Civil, potrivit cărora, dovada domiciliului se face cu mențiunile din cartea de identitate. Conform cârtii de identitate domiciliul reclamantei este in sat B., cum. F., jud. Bacău.
Potrivit art. 89 cod civil (1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt.
Analizând probatoriul administrat in cauza, conform susținerilor pârâtul, prin întâmpinare, se arata ca reclamanta si-a stabilit reședința împreuna cu minorul in com. M., sat I., jud. Neamț. Prin aceeași întâmpinare se precizează ca reclamanta locuiește in Germania, unde dorește sa-si ia si copilul. Conform declarațiilor martorei T.E., reclamanta locuiește in Roman, jud. Neamț. Având in vedere aceste împrejurări, coroborat cu lipsa declarației reclamantei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, nu rezulta dovada stabilirii sau schimbării domiciliului reclamatei in alta localitate. După cum rezulta din împrejurările cauzei, acesta a plecat de acasă împreună cu copilul datorita neînțelegerilor cu paratul, aspect ce nu duce automat la stabilirea sau schimbarea domiciliului.
Având in vedere ca din punct de vedere legal domiciliul reclamatei este in sat B., cum. F., jud. Bacău, localitate ce se afla in raza de competenta a Judecătoriei Buhusi, instanța de fond a respins excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Buhusi, invocata de parat prin Întâmpinare, ca neîntemeiata.
Pe fond, instanța a arătat ca din in căsătoria părților a rezultat minorului I.S.G., conform certificatul de naștere -fila 12.
Prin sentința civilă pronunțată în dosarul 1401/199/2016 a Judecătoriei Buhusi, la data de 15.12.2016 instanța a dispus desfacerea căsătoriei dintre parți, stabilirea locuinței minorului la domiciliul reclamatei.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta solicita suplinirea consimțământului paratului necesar la S.P.C.E. in vederea efectuării pașaportului minorului I.S.G., precum si suplinirea consimtamantului paratului in vederea deplasării minorei însoțita de reclamanta in Italia pentru perioada 01.08.2017- 08.08.2017.
Conform prevederilor art. 20 alin. 2² din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului: (2²)Ȋn situația în care, din orice motiv, un părinte nu-și exprimă voința pentru luarea deciziilor privind copilul, acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului
In speța de față, s-a făcut dovada că autoritatea părintească asupra minorului este exercitată de ambii părinți , deplasarea minorilor în străinătate însoțită de unul din părinți se poate realiza numai cu acordul celuilalt părinte.
Refuzul pârâtului de a-și exprima un astfel de consimțământ rezultă din afirmațiile acestuia in fata instanței, arătând ca nu este de acord cu suplinirea consimțimântului si întocmirea pașaportului in vederea deplasarea minorei în străinătate cu mama ei, pe perioada 01.08.2017-08.08.2017.
Ordonanța președințială este o procedură specială reglementată de art. 997 c.pr.civ., în temeiul căreia, instanța de judecată poate lua măsuri vremelnice, în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea recupera, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Ordonanța președințială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri se mărginește să stabilească, în raport cu probele prezentate de părți, în favoarea căreia dintre ele există aparența de drept.
Referitor la condiția urgenței, instanța a apreciat că această condiție este îndeplinită, având in vedere ca reclamanta dorește efectuarea unei vacante împreuna cu minorul in Italia, pentru perioada 01.08.2017-08.08.2017.
Cu privire la condiția vremelniciei, s-a arătat că, în cazul de față, reclamanta solicită doar luarea unei măsuri provizorii, de suplinire a consimțământului pârâtului, precizând ca pe rolul instanței exista o acțiune in curs, dosar nr.1270/199/2017, având ca obiect suplinire consimtamant privind aceleași parți.
S-a arătat că aparenta dreptului este în favoarea reclamantei, aceasta solicitând respectarea sentinței civila nr. 1041/15.12/2016 pronunțata in dosar nr. 1402/199/2016 de către Judecătoria Buhusi, cu posibilitatea de a avea legături personale cu minorul prin efectuarea unei vacante alături de minor in Italia.
Instanța a arătat că în concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., dar și cu prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului și trebuie să prevaleze în toate cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Interesul superior al copilului urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină și jurisprudență. Aceste criterii sunt: vârsta copilului, posibilitățile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de minor și al minorului față de părinte, precum și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea lor. Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective.
În prezenta cauză pârâtul nu a făcut dovada faptului că această deplasare a minorei în Italia însoțita de reclamantă ar dăuna intereselor acestora.
Instanța a arătat că deplasarea unui copil în afara teritoriului țării, atât pentru a desfășura activități recreative cât și școlare, poate constitui o oportunitate și că ar fi de preferat ca părinții să găsească resursele necesare luării unei decizii în interesul superior al copilului lor.
Față de aceste considerente, instanța a arătat că deplasarea minoruluii în Italia, alături de reclamantă pentru a petrece o vacanta , de la 01.08.2017 pana la 08.08.2017, nu contravine intereselor minorului, dimpotrivă este benefică dezvoltării intelectuale și sociale a acesteia și că opunerea pârâtului de a-și exprima acordul in acest sens este abuzivă.
Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 997 Cod procedură civilă, instanța va admite capătul de cerere privind suplinirea consimțământului pârâtului I.M, pentru ca minorul să se deplaseze in Italia, in perioada 01.08.2017-08.08.2017.
Referitor la capătul de cerere privind suplinirea consimtamantului paratului in vederea întocmirii pașaportului minorului, instanța reține că potrivit art. 17 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 248/2005 minorilor cetățeni români…li se eliberează pașapoarte simple sau pașapoarte simple electronice în următoarele condiții: a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau după caz a reprezentantului legal.
De asemenea conform alin. 2 din același act normativ, emiterea pașaportului simplu sau a pașaportului simplu electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 171 alin. 1 lit. e), se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunța în condițiile legii.
În consecință, instanța a admis cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul.
Apelul a fost legal timbrat cu 20 de lei taxă de timbru.
În motivarea apelului, s-a arătat că instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția de necompetență teritorială, în condițiile în care domiciliul minorului se afla la acel moment în com. M.u sat I., jud. Neamț. Acest lucru rezultă din adeverința atașată cererii de apel. Ca urmare, raportat la art. 114 Cod procedură civilă, se impunea a se constata necompetența instanței de fond. Referitor la fondul ordonanței, s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale și aceasta deoarece nu exista nici un pericol iminent care să nu poată fi reparat în condițiile în care minorul nu ar călători în Italia. Intimata nu a purtat nici o discuție telefonică cu apelantul și faptul că a cumpărat deja bilete de avion nu dovedește decât reaua-credință și faptul că intimata se folosește de o falsă urgență pe care ea însăși a creat-o. Scopul intimatei este acela de a scoate minorul din țară în mod definitiv și aceasta deoarece de la plecarea intimatei din domiciliul comun, aceasta nu a mai permis apelantului să-și viziteze copilul, în condițiile în care acest program este stabilit de către instanță. În acest sens, s-a formulat de către apelant și plângere penală. În consecință, având în vedere atitudinea intimatei înseși care a refuzat, în mod constant, după plecarea din domiciliul comun, să ia legătura cu apelantul în vederea exercitării unei autorități părintești stabilită în comun, nu există temeiuri pentru admiterea cererii.
În susținerea apelului, s-a solicitat proba cu înscrisuri: adeverința nr. 1930/2017.
Intimata a solicitat, prin apărător, respingerea apelului și menținerea sentinței de fond, opoziția manifestată de apelant nefâcând altceva decât să confirme cele susținute de intimată în sensul că apelantul nu este de acord cu plecarea temporară a minorului și acest dezacord nu are temeiuri reale, fiind doar o acțiune șicanatorie.
În combaterea apelului, s-au depus înscrisuri: ancheta socială și proces-verbal din 21.07.2017.
Analizând motivele de apel invocate și apărările formulate în raport de probele administrate și de temeiurile legale invocate, tribunalul reține:
Sub aspectul excepției de necompetență teritorială, rezultă, într-adevăr, din adeverința S.G.B., emisă la data de 29.06.2017, că minorul a venit la această școală în urma transferului, la data de 12.04.2017. Din ansamblu probator, înscrisuri, declarațiile martorilor audiați la fond și interogatorii, rezultă că intimata ar fi părăsit domiciliul comun împreună cu minorul în aprilie, minorul fiind înscris la școala din I., începând din 12.04.2017. Din răspunsurile intimatei la interogatoriu și din declarațiile martorilor rezultă că intimata și minorul au stat temporar la această din urmă adresă de vreme ce la momentul sărbătoririi zilei de naștere a minorului - 21.05.2017, minorul se afla împreună cu mama în municipiul Roman. Ulterior, în apel, s-a depus ancheta socială din care rezultă că intimata s-ar fi întors la domiciliul comun în com. F., sat B., la 24.07.2017.
Rezultă astfel că, intimata, după plecarea din domiciliul comun, nu s-a stabilit efectiv la noua adresă, reședința din I. fiind doar o locuință cu caracter temporar, fiind evident că, în acest fel, așa cum rezultă și din mesajele telefonice, intimata a dorit ca apelantul să nu afle locul în care stă împreună cu minorul. Acest fapt rezultă și din împrejurarea că, în vederea exercitării dreptului de vizită a apelantului, intimata s-a prezentat cu minorul la Primăria din F., astfel cum rezultă din ancheta socială depusă în apel și cum rezultă și din procesul-verbal încheiat la 21.07.2017. Raportat la probele administrate și având în vedere și domiciliul intimatei rezultat din evidențele publice (f. 11 dosar fond), tribunalul va constata că excepția a fost corect soluționată.
Referitor la criticile legate de inadmisibilitatea unei atare proceduri a ordonanței președințiale în cauza de față, tribunalul reține că aceste critici sunt nefondate, raportat la obiect și la perioada vizată, fiind îndeplinite condițiile de urgență, vremelnicie și neprejudecare a fondului.
Privitor la criticile de fond, tribunalul reține că motivarea introducerii ordonanței președințiale a fost refuzul apelantului de a-și da acordul ca minorul să poată călători pentru o săptămână, în vacanță, cu mama sa.
A susținut apelantul că, raportat la dispozițiile art. 996 Cod procedură civilă, pe care se întemeiază emiterea ordonanței, instanța de fond nu a indicat care ar fi pericolul iminent care s-ar repercuta asupra minorului în condițiile în care acesta nu pleacă în străinătate.
Privitor la acest aspect, tribunalul reține că susținerile apelantului sunt neîntemeiate și aceasta deoarece a refuza unui copil o excursie pentru o perioadă limitată, în străinătate, o excursie promisă minorului de mamă de mai mult timp, fără o justificare rezonabilă, reprezintă o ,, pagubă"; în sensul art. 996 Cod procedură civilă. Legea nr. 272/2004 reglementează în Secțiunea a 4-a sub denumirea de ,,Educație, activități recreative și culturale";, dreptul copilului la a fi educat de ai se dezvolta orizontul cultural și de a beneficia de activități recreative. În concret, art. 53, reglementează expres, dreptul copilului la odihnă și la vacanță. Astfel:
(1) Copilul are dreptul la odihnă și vacanță.
(2) Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă și vacanță, să participe în mod liber la activități recreative proprii vârstei sale și la activitățile culturale, artistice și sportive ale comunității. Autoritățile publice au obligația să contribuie, potrivit atribuțiilor ce le revin, la asigurarea condițiilor exercitării în condiții de egalitate a acestui drept.
A permite minorului deplasarea în Italia pentru a-și petrece o săptămână de vacanță înseamnă a da posibilitatea exercitării dreptului la vacanță dar totodată și la educație și dezvoltare personală și liberă circulație. Este evident, că acest drept poate fi exercitat și în țară, însă, atâta vreme cât nu s-a indicat un element rezonabil care să afecteze interesul minorului, opoziția tatălui nu poate fi considerată justificată. De reținut este că apelantul a arătat inițial că nu a fost contactat în nici un fel pentru a-și exprima acordul dar, în același timp, prezent în instanță dar și prin răspunsurile la interogatoriu a arătat ferm că nu este de acord cu plecarea minorului din țară. Așadar opoziția apelantului este certă și rezultă din exprimarea acesteia în fața instanței de judecată.
Din cuprinsul cererii de apel și din întâmpinarea de la fond, analizate în contextul probelor administrate, rezultă că refuzul apelantului s-a întemeiat pe teama acestuia ca minorul să fie scos din țară și dus în străinătate pentru o perioadă nedeterminată și aceasta în contextul în care mama a ignorat constant dreptul la legături personale al tatălui, astfel cum a fost stabilit prin sentința de divorț. Asupra acestor apărări, instanța reține că din probele administrate - declarații de martori, proces-verbal din 21.07.2017, mesaje telefonice, ancheta socială, plângerea penală, au existat distorsiuni în exercitarea dreptului de vizită a apelantului în cauză. Este de reținut atât atitudinea intimatei, care nu a dat curs unor mesaje prin care tatăl a arătat că dorește să vadă minorul dar și atitudinea apelantului, care, în contextul în care a fost contactat de serviciul social al Primăriei com. F., nu a dat curs acestor solicitări. Este cert că, dincolo de temeiurile pentru care părinții au o asemenea atitudine și care va fi stabilită în contextul cercetării penale ce se va face ca urmare a plângerii penale depuse de apelant, relațiile dintre părți sunt tensionate și există, din păcate, alimentări reciproce ale unor manifestări care nu sunt în acord cu interesul minorului.
Legat strict de justificarea apelantului referitor la refuzul manifestat, tribunalul reține că la dosar s-au depus înscrisuri din care rezultă că perioada pentru care s-a făcut rezervarea la H.L., Italia, este pentru șapte nopți. Din ansamblul probelor administrate, nu se poate reține ca justificat refuzul manifestat de tată, atâta vreme cât și martora T.E. a arătat că minorul urma să plece cu mama în excursie, în condițiile în care, anterior, intimata a lucrat în Italia și astfel deplasarea în Italia ar fi mult mai comodă pentru efectuarea unei excursii de o săptămână. În lipsa unor alte elemente din care s-ar putea deduce stabilirea frauduloasă în străinătate (prelungirea perioadei de vacanță peste cea stabilită de instanța de fond punând-o pe intimată în poziția de a se face vinovată de răpire internațională), refuzul apelantului apare ca un mod prin care dorește să răspundă comportamentului intimatei care a îngreunat desfășurarea legăturilor personale. Chiar dacă am privi refuzul apelantului ca o justificare la refuzul intimatei de exercitare a dreptului de vizită, această atitudine nu are nimic în comun cu interesul minorului.
Din toate probele administrate nu se poate reține decât faptul că plecarea minorului, în vacanță, pentru o săptămână, într-o altă țară, este o experiență social-educativă care nu poate fi decât în interesul minorului și în acord cu libertatea de mișcare a acestuia, mai ales având în vedere noile realități social-economice și culturale în care vacanța în străinătate nu mai este nicidecum o chestiune voluptorie. Refuzul de a-i permite minorului această vacanță, în lipsa unor elemente rezonabile care să țină de persoana copilului, nu poate fi privită decât ca pe satisfacerea unui interes al tatălui care așa cum a arătat și în cererea de apel dorește ,, dezvoltarea relațiilor personale ale minorului cu tatăl său";. Interactivitatea dintre tată și copil este un element esențial în dezvoltarea psiho-emoțională a oricărui minor dar acest fapt nu vine în contradicție cu libertatea de mișcare și dreptul la vacanță astfel cum este reglementat de art. 53 Legea nr. 272/2004.
În cauza de față, tribunalul reține că a da posibilitatea minorului să-și petreacă o săptămână din vacanță, în Italia, reprezintă o experiență recreativă care nu poate fi decât în acord cu interesul minorului, asigurându-i dreptul la dezvoltare socio-culturală, imposibilitatea de a călători și motivația acestei imposibilități putând fi resimțit negativ de minor și putând afecta chiar relația minorului cu tatăl pe care l-ar face responsabil de neîndeplinirea unei dorințe firești.
În consecință, văzând dispozițiile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.
În condițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, apelantul va fi obligat să plătească intimatei suma de 575 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 29 dosar apel.
| ← Revendicare imobiliară. Jurisprudență Revendicare (acţiuni,... | Anulare act → |
|---|
