Fond funciar. Cerere în constatarea nulităţii absolute a ordinului prefectului de eliberare a unui titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.
| Comentarii |
|
Competenţă materială (art. 60 din Legea nr. 18/1991, republicată)
Potrivit art. 60 din L. nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin L. nr. 169/ 1997, terţii care au fost vătămaţi în drepturile lor prin hotărârea comisiei judeţene sau prin ordinul prefectului ori în alt mod, (...) şi care nu aveau interes de a se adresa acestor organe, având deja un titlu de proprietate privată asupra terenului, ori li se recunoscuse un asemenea drept potrivit legii, nu pot folosi decât calea acţiunilor de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, în special revendicarea, şi nu procedura prevăzută în cap. IV al legii.
Hotărârea tribunalului prin care se stabileşte că reclamantul are la dispoziţie acţiunea în revendicare şi că acţiunea formulată de acesta pentm constatarea
nulităţii ordinului prefectului este inadmisibilă a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 60 din L. nr. 18/1991, modificată.
Acţiunea în revendicare la care se referă art. 60 este doar una din acţiunile de drept comun pe care le poate intenta cel vătămat în drepturile sale prin emiterea ordinului prefectului şi nu singura. Faptul că reclamantul a înţeles să se adreseze instanţei cu o cerere în constatarea nulităţii absolute a ordinului prefectului şi nu cu o acţiune în revendicare, nu face ca acţiunea promovată de el să fie inadmisibilă, aşa cum greşit a reţinut tribunalul.
(Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3868 din 21 noiembrie 2000)
CURTEA,
Prin sentinţa civilă nr. 4083/24.09.1999, Judecătoria Buftea a admis acţiunea formulată de reclamantul I.C.M. împotriva pârâţilor Prefectura Judeţului Ilfov şi B.N., a anulat ordinul nr. 196 emis de Prefectură la 13 august 1998 pe numele pârâtului B.N., cu privire la terenul în suprafaţă de 743 m.p., situat în str. 23 August nr. 50, comuna Chiajna, tarlaua I, parcela nr. 1075, 1078, 1079, având ca vecinătăţi: la Nord - B.E., la Sud - I.M., la Est - str. 23 August şi la Vest - S.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, la baza emiterii ordinului nr. 196 au stat înregistrările din Registrul agricol al comunei Chiajna cu privire la imobilul din str. 23 August nr. 50, dar că prin decizia civilă nr. 15/8.02.1996 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios Administrativ s-a dispus anularea defalcărilor operate în acest registru la poziţia nr. 44, voi. IVB şi poziţia nr. 31, voi. VA şi, totodată, a obligat Consiliul Local al Comunei Chiajna să înregistreze în Registrul agricol pe numele reclamantului I.C.M. întregul imobil, compus din teren în suprafaţă de 800 m.p. şi construcţie, situat în Comuna Chiajna, sat Dudu, str. 23 August nr. 50, SAI.
în drept, instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe dispoziţiile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997. împotriva sentinţei au declarat apel ambii pârâţi. Prin decizia civilă nr. 1451A/21 aprilie 2000, Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentinţa şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că, reclamantul este terţ faţă de raportul juridic stabilit prin emiterea ordinului prefectului, între organele statului şi pârâtul B.N., cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea acestuia, asupra terenului în litigiu şi, prin urmare, are la
dispoziţie promovarea acţiunii în revendicare împotriva pârâtului B.N., conform art. 60 din Legea nr. 18/1991, republicată. Potrivit textului de lege menţionat, tribunalul a considerat acţiunea reclamantului inadmisibilă şi nu a mai analizat celelalte motive de apel formulate în cauză, care vizau chestiuni de fond.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
în motivarea recursului, recurentul arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile Legii nr. 18/ 1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1997.
Recurentul consideră că acţiunea pe care a formulat-o, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a ordinului nr. 196 emis de Prefectura Judeţului Ilfov este admisibilă, putând fi formulată de orice persoană ale cărei drepturi au fost încălcate prin actul emis în mod nelegal şi chiar prin abuz.
De asemenea, mai arată că, acţiunea în revendicare la care se referă tribunalul nu şi-ar putea găsi sorţi de izbândă atâta timp cât intimaţii i-ar opune un titlu care, deşi emis nelegal, câtă vreme nu a fost anulat, ar urma să-şi producă efectele juridice, inclusiv pe acela de a-i conferi pârâtului B.N. calitatea de proprietar al respectivei suprafeţe de teren.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., pentru aplicarea greşită a legii.
Reclamantul a solicitat instanţei să constate nulitatea ordinului nr. 196/13 august 1998, emis de prefect în favoarea pârâtului B.N., pe considerentul că el este proprietarul suprafeţei de teren cu privire la care s-a emis ordinul, fapt ce a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească devenită irevocabilă.
Potrivit art. 60 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1997, terţii care au fost vătămaţi în drepturile lor prin hotărârea comisiei judeţene sau prin ordinul prefectului ori în alt mod, (...) şi care nu aveau interes de a se adresa acestor organe, având deja un titlu de proprietate privată asupra terenului, ori li se recunoscuse un asemenea drept potrivit legii, nu pot folosi decât calea acţiunilor de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, în special revendicarea, şi nu procedura prevăzută în Capitolul IV al legii.
Capitolul IV din lege se referă la procedura de soluţionare a plângerilor formulate împotriva hotărârilor comisiei locale sau ale comisiei judeţene, ordinelor prefectului sau oricărui act administrativ prin care se refuză atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului.
Aşa după cum a remarcat tribunalul, reclamantul se situează pe poziţia terţului vătămat prin ordinul prefectului, care pretinde că el este proprietarul terenului cu privire la care s-a emis ordinul şi că acest drept i-a fost deja recunoscut printr-o hotărâre judecătorească.
în această situaţie, reclamantul nu are, într-adevăr, la îndemână procedura plângerii îndreptate împotriva ordinului prefectului, reglementată în art. 54 alin. 1 din lege, ci numai acţiunile de drept comun.
Dar, acţiunea formulată de reclamant, prin care solicită să se constate nulitatea absolută a ordinului prefectului, în temeiul art. III din Legea nr. 169/1997,
este tocmai o acţiune de drept comun, perfect admisibilă şi care se judecă potrivit dreptului comun şi nu conform procedurii speciale prevăzută în Capitolul IV, în acest sens fiind dispoziţiile art. 63 din lege.
Hotărârea tribunalului prin care se stabileşte că reclamantul are la dispoziţie acţiunea în revendicare şi că acţiunea formulată de acesta pentru constatarea nulităţii ordinului prefectului este inadmisibilă a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 18/1991, modificată.
Acţiunea în revendicare la care se referă art. 60 este doar una din acţiunile de drept comun pe care le poate intenta cel vătămat în drepturile sale prin emiterea ordinului prefectului şi nu singura. Faptul că reclamantul a înţeles să se adreseze instanţei cu o cerere în constatarea nulităţii absolute a ordinului prefectului şi nu cu o acţiune în revendicare, nu face ca acţiunea promovată de el să fie inadmisibilă, aşa cum greşit a reţinut tribunalul.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., să admită recursul şi să caseze decizia tribunalului.
întrucât respingând acţiunea, ca inadmisibilă, tribunalul nu a analizat motivele de apel care vizau fondul pricinii, Curtea va trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal, în temeiul art. 312 alin. 2 C. pr. civ.
| ← Fond funciar. Titlu de proprietate eliberat unui moştenitor în... | Realizarea publicităţii prin ORC, condiţii → |
|---|
Citește mai mult
cand solicitantii de ordin prefect nu. Acest fapt si faptul ca nu s-au solutionat prioritar cererile de retrocedare si dea abia dupa solutionarea lor sa se improprietareasca prin ordin prefect solicitantii a facut ca toata legislatia referitoare la recuperarea proprietatilor luate de comunisti , sa fie un fiasco. In plus judecatorii sunt de rasul lumii cand dau decizii irevocabile in favoarea celor care au fost imbogatiti prin ordin prefect in timp ce fostul proprietar este batjocorit prin aceste decizii.Unde mai pui ca exista si Autoritate de lucru judecat ,o ineptie care protejeaza imbogatitii , fostii proprietari neavand decat o posibilitate de a incerca sa isi recupereze bunul, fiind la bunul plac al unui judecator care este si el om supus greselii.