Partaj. Bun aflat în proprietatea municipiului Bucureşti şi a unei persoane fizice. Problema calităţii procesuale pasive şi a reprezentării municipiului Bucureşti
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţii Legii administraţiei publice locale (art. 5 din L. nr. 69/1991, respectiv, art. 3 alin. 1 şi 2 din actuala Lege nr. 215/2001), autonomia locală se realizează prin consiliile judeţene (ca autorităţi deliberative) şi prin primari (ca autorităţi executive).
Aceste autorităţi au ca atribuţiuni gestionarea patrimoniului pe care îl deţine unitatea administrativ-teritorială, ca persoană juridică.
Deşi consiliul local sau judeţean, precum şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti (C.G.M.B.) sunt administratori ai bunurilor din domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale (cum corect a reţinut şi instanţa de apel), poziţia lor în proces este justificată nu numai de această calitate de administrator, dar şi de aceea de organ de conducere a! unităţii administrativ-teritoriale (fiind ştiut că persoana juridică stă în proces prin organele sale de conducere).
De aceea, calitatea sa în proces trebuie analizată şi raportată atât ta funcţia sa de administrator al bunurilor, cât şi la aceea de reprezentant al persoanei juridice.
Având în vedere că aceste consilii locale (judeţene sau al municipiului Bucureşti), precum şi primarii au de apărat un interes unic - cel al unităţii administrativ-teritoriale -, precum şi faptul că potrivit art. 42 alin. 12 din L. nr. 69/ 1991 (respectiv, art. 67 din actuala Lege nr. 215/2001), primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu terţele persoane, precum şi în justiţie, trebuie recunoscut că municipiul Bucureşti prin primarul general are dreptul să exercite calea de atac, chiar şi atunci când C.G.M.B. a figurat ca pârât în faţa primei instanţe (Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2883 din 25 octombrie 2001)
CURTEA,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3, reclamanta O.A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. “T.A.” S.A. şi G.I., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună partajarea imobilului situat în Cal. C. nr. 39 B, parter, ap. 2 deţinut în coproprietate cu pârâtul Consiliul Generai al Municipiului Bucureşti, prin atribuirea acestuia către reclamantă, cu obligarea sa la sultă şi evacuarea pârâtului G.l. pentru lipsă de titlu.
Ulterior, reclamanta şi-a completat cererea, solicitând chemarea în judecată şi a pârâţilor G.M. şi G.I., pentru a se dispune evacuarea lor pentru lipsă de titlu locativ.
Prin Sentinţa civilă nr. 6.889/12.05.2000, Judecătoria sectorului 3 a admis acţiunea, a constatat că reclamanta şi pârâtul C.G.M.B. sunt coproprietari ai imobilului din Bucureşti, Cal. C. nr. 39B, parter, ap. 2, sector 3, în cotă de 1/2 fiecare, imobil cu o valoare totală de 150.485.413 lei.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune, prin atribuirea către reclamantă a imobilului şi obligarea acesteia la plata sumei de 75.242.700 lei către C.G.M.B., cu titlu de sultă.
S-a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul menţionat, pentru lipsă de titlu.
La pronunţarea acestei soluţii, instanţa fondului a avut în vedere faptul că prin Sentinţa civilă nr. 3865/1999 a Judecătoriei sectorului 3, reclamantei i-a fost retrocedată cota de 1/2 din imobilul situat în Cal. C. nr. 39 B, parter, sector 3, aceasta fiind coproprietară împreună cu C.G.M.B.
Ţinând seama de dispoz. art. 728 C. civ. s-a dispus sistarea stării de indiviziune (în speţă, de coproprietate) şi faţă de împrejurarea că imobilul nu este comod partajabil în natură, acesta a fost atribuit reclamantei, cu obligarea sa la plata sultei, a cărei valoare a fost stabilită în funcţie de raportul de expertiză efectuat în cauză.
Referitor la cererea de evacuare, instanţa fondului a reţinut că aceasta este, de asemenea, întemeiată faţă de împrejurarea că pârâţii G. nu mai au vreun drept locativ asupra imobilului în litigiu, întrucât aşa cum a rezultat din adresele înaintate de S.C. “T.A.” S.A., contractul de închiriere al pârâtului G.l. are termenul depăşit, iar chiria restantă este din ianuarie 1997.
împotriva sentinţei a declarat apel Municipiul Bucureşti prin Primarul General, care a arătat că acţiunea a fost introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă, că imobilul a fost atribuit în mod greşit reclamantei, având în vedere că acesta era comod partajabil în natură şi se afla ocupat de chiriaşi, că bunul a fost subevaluat.
Prin decizia civilă nr. 1860/A/13.06.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins apelul ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că Municipiul Bucureşti nu a fost parte la judecata în primă instanţă şi ca atare, apelul nu poate fi exercitat de acesta.
S-a reţinut că, faţă de dispoziţiile legii administraţiei publice, consiliile au atribuţii de administrare a domeniului public şi privat şi că, potrivit Legii nr. 213/1998, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor unităţilor administrativ-teritoriale, aceste unităţi sunt reprezentate de consiliile locale, judeţene sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către Municipiul Bucureşti şi pârâta G.A.
în recursul său, Municipiul Bucureşti a arătat că în mod greşit tribunalul i-a respins apelul ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală, având în vedere dispoz. art. 19 pct. 1 din Legea nr. 215/2001, conform cărora unităţile administrativ-teritoriale sunt cele care au personalitate juridică, iar autonomia locală în unităţile administrativ-teritoriale se realizează prin consiliile locale, ca autorităţi deliberative şi primării, ca autorităţi executive.
De asemenea, potrivit art. 67 din legea menţionată, primarul este cel care reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice, precum şi în justiţie.
Recurenta G.A. a criticat soluţia tribunalului, arătând că în faza apelului a formulat o cerere de intervenţie accesorie, în favoarea apelantului, care i-a fost respinsă în principiu, prin încheiere, apreciindu-se în mod greşit lipsa interesului în promovarea unei astfel de cereri. S-a ignorat astfel, împrejurarea că recurenta locuieşte în respectivul imobil şi că astfel, justifica interesul în a interveni în proces, invocând în favoarea sa dispoziţiile Legii
nr. 17/1994 şi ale O.U.G. nr. 40/1999 privitoare la prorogarea legală a locaţiunii.
Examinând criticile formulate în cauză, Curtea constată că recursul formulat de Municipiul Bucureşti este fondat, pentru următoarele considerente.
Respingând apelul declarat de Municipiul Bucureşti pentru lipsa calităţii procesuale active, tribunalul a avut în vedere faptul că acesta nu a figurat ca parte în procesul desfăşurat la prima instanţă.
Potrivit dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale (art. 5 din Legea nr. 69/1991, respectiv, art. 3 alin. 1 şi 2 din actuala Lege nr. 215/2001), autonomia locală se realizează prin consiliile locale şi judeţene (ca autorităţi deliberative) şi prin primari (ca autorităţi executive).
Aceste autorităţi au ca atribuţiuni gestionarea patrimoniului pe care îl deţine unitatea administrativ-teritorială, ca persoană juridică.
Deşi consiliul local sau judeţean, precum şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt administratori ai bunurilor din domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale (cum corect a reţinut şi instanţa de apel), poziţia lor în proces este justificată nu numai de această calitate de administrator, dar şi de aceea de organ de conducere al unităţii administrativ-teritoriale (fiind ştiut că persoana juridică stă în proces prin organele sale de conducere).
De aceea, calitatea sa în proces trebuie analizată raportat atât la funcţia sa de administrator
al bunurilor, cât şi la aceea de reprezentant al persoanei juridice.
Având în vedere că aceste consilii locale (judeţene sau al Municipiului Bucureşti), precum şi primarii au de apărat un interes unic - cel al unităţii administrativ-teritoriale-, precum şi faptul că potrivit art. 42 alin. 2 din Legea nr. 69/1991 (respectiv, art. 67 din actuala Lege nr. 215/2001), primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu terţele persoane, precum şi în justiţie, trebuie recunoscut că Municipiul Bucureşti prin Primarul General are dreptul să exercite calea de atac, chiar şi atunci când Consiliul General al Municipiului Bucureşti a figurat ca pârât în faţa primei instanţe (în acest sens s-a pronuntat şi Curtea Supremă de Justiţie prin decizia nr. 207/12.01.2001).
Deşi tribunalul face referire la dispoziţiile Legii nr. 213/1998, acestea nu sunt incidente la speţă, imobilul în litigiu nefăcând parte din domeniul public (fiind vorba de un imobil cu destinaţie de locuinţă).
Faţă de cele arătate, se constată că tribunalul a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale a Municipiului Bucureşti în exercitarea căii de atac, astfel încât devine incident motivul de casare prev. de art. 304 pct. 5 C. pr. civ. întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului, va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Faţă de aspectul reţinut, care impune casarea cu trimitere, analiza celuilalt recurs declarat în cauză nu mai este posibilă, criticile formulate de recurenta G.A. urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
| ← Schimb de terenuri agricole între o persoană juridică şi o... | Fond funciar. Titlu de proprietate eliberat unui moştenitor în... → |
|---|
