în aceste condiţii devin aplicabile dispoziţiile art.67311 alin.1 cod procedură civilă conform cu care în cazul în care nici unul din coproprietari nu cere atribuirea bunului, or, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabili

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 70 din data de 10.09.2017

Deși imobilul nu este comod partajabil în natură, nici unul din coindivizari nu a cerut atribuirea definitivă sau provizorie a întregului imobil.

În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art.67311 alin.1 Cod procedură civilă conform cu care în cazul în care nici unul din coproprietari nu cere atribuirea bunului, or, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului…

Domeniu - drept succesoral

(Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie - Dosar nr. 10795/3/2014* - Decizia civilă nr. 70/10.02.2017)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.02.2009, reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâtul P.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se efectueze partajul succesoral după părinții părinților P.P., decedat la data de 7.12.1986 și P. F., decedată la data de 21.11.1996.

În motivare, reclamanta a arătat că după, P.P, decedat la data de 07.12.1986, masa succesorală este compusă din 1600 mp teren și ½ din casa de locuit construită pe aceasta compusă din trei camere și dependințe, situate în str. Răsadniței nr.78, sector 6 și ¼ din dreptul de concesiune asupra unui loc de înmormântare în suprafață de 6,50 mp situat în cimitirul Giulești Sârbi.

Prin certificatul de moștenitor nr.941/05.08.1987, s-a constatat că au calitate de moștenitori ai defunctului, P.F., soția supraviețuitoare, cu o cotă de 2/8 din masa succesorală, P.G., fiu, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală și M.E., fiică, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală.

Prin contractul de vânzare cumpărare nr.730/10.01.1994, P.F. a vândut pârâtului P.G. cota indiviză de ¼ din terenul de 1600 mp și cota indiviză de 5/8 din casa de locuit situată pe acest teren din str.R. nr.78, sector 6. După P.F. au amândoi calitatea de moștenitori ca și descendenți, în cote de ½ .

Prin sentința civilă nr.2003 din 2.03.2012, Judecătoria Sectorului 6 București a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes și a admis, în parte, acțiunea, în sensul că a constatat deschisă succesiunea defunctei P.F., decedată la data de 21.11.1996, cu ultimul domiciliu în București, str. R., nr. 78, sector 6; a constatat că de pe urma defunctei P.F. au rămas ca moștenitori: reclamanta M.E., în calitate de fiică, cu o cotă indiviză de ½ din masa succesorală și pârâtul P.G., în calitate de fiu, cu o cotă indiviză de ½ din masa succesorală; a constatat că masa succesorală de după defunctă este compusă din cota de 5/16 din dreptul de concesiune asupra locurilor de veci în suprafață de 6,50 mp situate în Cimitirul Giulești Sârbi.

Totodată, a constatat că părțile sunt coproprietare asupra imobilului situat în București, str.R. nr. 78, sector 6, compus din teren în suprafață de 1600 mp (1725 mp din măsurători) și casa de locuit compusă din două camere, hol și verandă și dependințele aferente reprezentate de bucătărie, șopron și magazie, reclamanta deținând cota indiviză de 3/8 din terenul menționat și cota de 3/16 din construcție, dobândite prin moștenire de la defunctul P.P., iar pârâtul deținând cota indiviză de 5/8 din teren, dobândită astfel, 3/8 prin moștenire de la defunctul P.P. și 2/8 prin cumpărare de la defuncta P.F. și cota de 13/16 din construcție, dobândită astfel: 3/16, prin moștenire de la defunctul P.P. și 10/16 prin cumpărare de la defuncta P.F.

A constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit prin moștenire o cotă de câte 8/32 fiecare din dreptul de concesiune asupra locurilor de veci în suprafață de 6,50 mp situate în Cimitirul Giulești Sârbi astfel: 3/32 prin moștenire de la defunctul P.P. (3/8x1/4) și 5/32 prin moștenire de la defuncta P.F. (1/2x5/16), restul cotei de ½ din dreptul de concesiune aparținând pârâtului conform actului de concesiune.

A dispus sistarea stării de indiviziune a părților asupra imobilului situat în București, str.R. nr. 78, sector 6, compus din teren în suprafață de 1600 mp (1725 din măsurători), astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de dl. expert Ț.R. și construcțiile aferente constând în casa de locuit compusă din două camere, hol și verandă și dependințele aferente reprezentate de bucătărie, șopron și magazie, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert H.E..

A atribuit pârâtului în deplină proprietate și posesie imobilul compus din teren în suprafață de 1600 mp (1725 din măsurători) și construcțiile aferente și l-a obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 181.059,37 de lei, cu titlu de sultă. A menținut starea de indiviziune asupra locurilor de veci în suprafață de 6,50 mp situate în Cimitirul Giulești Sârbi, și a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, referitor la modalitatea de atribuire, instanța a reținut că pârâtul a solicitat partajarea în natură a imobilului, în varianta creării a două loturi și stabilirii unei servituți de trecere. Pe baza concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul Ț.R., precum și precizărilor făcute la termenul din data de 24.02.2012, instanța a apreciat că această variantă de partajare nu poate fi primită, întrucât ar determina o scădere a valorii imobilului, în ceea ce privește lotul care ar reveni reclamantei (partea din spate a terenului delimitată de punctele 1-N-O-M-14-15-1). Pe baza concluziilor raportului de expertiză instanța a reținut că acest lot este mult inferior din punct de vedere al bonității cadastrale, că lotul inițial devine, prin existența sau crearea unei servituți, din zonă urbanistică de construcții cu aprobare directă, o zonă pentru care, pentru a face orice adăugire în viitor este necesar un studiu nou de urbanism zonal. Totodată, partea din construcție cuvenită reclamantei în această variantă s-ar face în afara servituții, prin lotul de teren cuvenit pârâtului.

Instanța a reținut și faptul că partea din spate a terenului este o zonă mlăștinoasă, nivelul pânzei freatice fiind foarte ridicat, terenul fiind și invadat de vegetație (pomi, tufișuri), iar amenajarea acestei porțiuni de teren ar necesita cheltuieli ridicate.

Având în vedere elementele sus menționate, instanța a reținut că imobilul situat în București, str.R. nr. 78, sector 6, compus din teren în suprafață de 1600 mp (1725 mp din măsurători) și construcțiile aferente, nu este comod partajabil în natură, și având în vedere împrejurarea că pârâtul deține cota majoritară din dreptul de proprietate asupra imobilului, că a efectuat îmbunătățiri la imobil, și că a avut posesia efectivă a acestuia până la acest moment, instanța i-a atribuit pârâtului în deplină proprietate și posesie imobilul, obligându-l la plata în favoarea reclamantei a sumei de 181.059,37 de lei cu titlu de sultă.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul care a criticat-o pe considerentul că în mod greșit a fost atribuit în natură întregul imobil, deși nu a emis o asemenea pretenție, și a arătat că nu are posibilitatea de a plăti sulta corespunzătoare, astfel încât se impune partajarea în natură a imobilului.

Prin decizia civilă nr.941A/15.10.2013 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a respins apelul, ca nefondat, reținând că în ceea ce privește partajarea în natură a imobilului trebuie să se țină cont de concluziile expertului G.G. (care a efectuat expertiza topo în apel) prin raportare la concluziile expertului Ț.R., care a efectuat cea de-a doua expertiză topografică la instanța de fond, acesta din urmă fiind singurul expert care a identificat în mod precis terenul din litigiu și a formulat concluzii pertinente față de situația existentă pe acest teren.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul care a pretins că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art.6739 și art.67310 Cod procedură civilă, când a dispus atribuirea întregului imobil către el și obligarea sa la plata sultei, în condițiile în care era posibilă partajarea în natură a imobilului, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat de expertul G.G.. În plus de aceasta, el recurentul nu a solicitat atribuirea întregului imobil, ci dimpotrivă a arătat în mod constant că nu are posibilitatea de a achita sulta corespunzătoare cotei reclamantei.

De asemenea, a pretins că în cauză se impune efectuarea unei noi expertize tehnice și a cerut casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare instanței de apel.

Prin decizia civilă nr.435R din 28 februarie 2014, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul formulat de recurentul-pârât P.G. împotriva deciziei civile nr.941A/15.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M.E., s-a casat decizia și s-a trimis cauza Tribunalului București pentru rejudecarea apelului.

S-a reținut, cum just au reținut ambele instanțe, în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul Ț.R. la prima instanță dar și de legislația specifică în materie de construire și exploatare imobilul din litigiu nu este comod partajabil în natură. Aceasta întrucât, deschiderea la unica stradă cu acces este de 13,5 m, iar împărțirea în două loturi a terenului s-ar situa sub limita minimă de 8 m pentru fiecare dintre proprietari, impusă de reglementările în vigoare. În plus, valoarea terenului este calculată la metru pătrat, fără a se ține cont de faptul că terenul din spatele gospodăriei este mlăștinos și are o valoare economică redusă.

Faptul că expertul G.G. a propus în apel o variantă de partaj în natură a terenului, nu înlătură aplicarea actelor normative în vigoare referitoare la edificarea de construcții și exploatarea fondurilor imobiliare și nici constatarea instanței precum că imobilul nu poate fi comod partajabil în natură. Reclamanta nu a pretins atribuirea în natură în totalitate sau parțial a imobilului și nici pârâtul nu a solicitat atribuirea întregului imobil.

Conform art.6739 Cod procedură civilă, la formarea și atribuirea loturilor instanța a ținut seama și de acordul părților, iar conform art.67310 Cod procedură civilă în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia, ori, i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unor dintre coproprietari, instanța, prin încheiere poate atribui provizoriu întregul bun. În speță, deși imobilul nu este comod partajabil în natură, nici unul din coindivizari nu a cerut atribuirea definitivă sau provizorie a întregului imobil.

Or, în aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art.67311 alin.1 Cod procedură civilă conform cu care în cazul în care nici unul din coproprietari nu cere atribuirea bunului, or, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului…

Așa fiind, singura variantă de ieșire din indiviziune rămâne cea a vânzării bunului fie prin acordul părților, fie prin executorul judecătoresc conform art.67311 și următoarele Cod procedură civilă.

În acest context s-a apreciat ca fiind necesar să se pună în discuție necesitatea efectuării unei noi expertize a imobilului avându-se în vedere că, construcțiile au fost evaluate în anul 2009 prin raportul de expertiză întocmit de expertul E.H., iar terenul a fost evaluat în anul 2010 prin completarea la raportul de expertiză întocmit de expertul A.I.

De asemenea, instanța în lipsa acordului părților privitoare la partajul în natură, a fost necesar să pună în discuție necesitatea vânzării imobilului în condițiile art.67311 și următoarele din Codul de procedură civilă.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III -a Civilă la data de 04.06.2014, sub nr. 10795/3/2014.

Prin încheierea de ședință din data de 21.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr. 10795/3/2014, aflat în ciclul procesual al apelului, a constatat că motivul de apel invocat de apelantul pârât P.G. cu privire la lipsa calității de reprezentant referitor la cererea de chemare în judecată nu era motiv de ordine publică și în baza art. 67311 Cod procedură civilă, a dispus vânzarea imobilului situat în București, str.R. nr. 78, sector 6 compus din teren în suprafață de 1600 mp (1725 mp din măsurători) și construcții prin executor judecătoresc, în cadrul dosarului privind pe apelantul pârât P.G. care declarase apel împotriva sentinței civile nr. 2003/02.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în contradictoriu cu M.E..

În motivarea încheierii tribunalul a arătat în primul rând că excepția lipsei calității de reprezentant nu fusese ridicată în fața instanței de fond sau prin motivele de apel, astfel că apelantul a fost decăzut din dreptul de a o invoca în apel în al doilea ciclu procesual. Cu toate acestea, instanța de apel a constatat că în fața primei instanțe, aspectele legate de calitatea de reprezentant fuseseră dovedite în conformitate cu condițiile legale.

Tot în încheiere s-a arătat că poziția părților cu privire la modalitatea de ieșire din indiviziune este una contradictorie. Tribunalul a reținut că nu există consens al părților cu privire la valorificarea imobilului, intimata reclamantă solicitând vânzarea prin executor judecătoresc iar apelantul pârât solicitând vânzarea prin bună învoială.

Ținând seama de faptul că litigiul s-a aflat pe rolul instanțelor judecătorești de 5 ani și observând că ieșirea din indiviziune nu s-a putut realiza prin bună învoială, tribunalul a considerat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 67311 Cod procedură civilă și a dispus vânzarea imobilului prin executor judecătoresc.

Împotriva încheierii menționate anterior a declarat recurs pârâtul P.G..

Prin decizia civilă nr. 261 R din 26 februarie 2015 Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul formulat de recurentul-pârât P.G. împotriva încheierii recurate din 21.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M.E., a casat încheierea și a trimis cauza Tribunalului București pentru rejudecarea apelului.

A reținut că din practicaua încheierii din data de 21.11.2014 a rezultat că tribunalul a pus în discuția părților, pe de o parte, aspectul legat de modalitatea în care aceștia doresc să se realizeze ieșirea din indiviziune, iar pe de altă parte, aspectul legat de necesitatea efectuării unui nou raport de expertiză pentru evaluarea imobilului teren, ambele aspecte fiind arătate în decizia de casare de către instanța de recurs.

Deși apelantul pârât a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză pentru evaluarea terenului, iar intimata-reclamantă a arătat că se opune efectuării unui nou raport, tribunalul, a reținut cauza în pronunțare, nu s-a mai pronunțat nici în practicaua, nici în considerentele încheierii cu privire la aspectul pus în discuție.

Punând în discuție un aspect la care ulterior nu a mai făcut nicio referire, instanța a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate în sensul art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă. Actul de procedură reprezentat de încheiere trebuia să cuprindă, printre altele, răspunsurile motivate sau, cel puțin o anumită raportare a instanței la chestiunile puse în discuție. Vătămarea suferită de partea interesată a rezultat din faptul că nu își poate formula apărări în cunoștință de cauză și din faptul că prin nesoluționarea cererii relative la expertiză îi este afectat dreptul la un proces echitabil.

În prezentul recurs, Curtea nu a putut analiza corectitudinea aspectelor cu privire la care instanța de recurs din primul ciclu procesual a statuat cu putere obligatorie. De asemenea, Curtea nu a putut verifica dacă pentru a se decide cu privire la felul vânzării (prin bună învoială sau prin executor judecătoresc) era obligatoriu ca, în prealabil, să se pună în discuție necesitatea efectuării unei noi expertize. Cert este că odată pus în discuția părților aspectul legat de necesitatea efectuării unei noi expertize evaluatorii, instanța trebuia să dispună cu privire la acesta, adică să se pronunțe asupra lui.

În privința celui de-al doilea motiv de recurs Curtea a observat că recurentul nu critică soluția instanței de apel care a constatat că a intervenit decăderea din dreptul a invoca excepția lipsei calității de reprezentant, ci expune argumentele în sensul temeiniciei respectivei excepții. În aceste condiții, Curtea nu a analizat susținerile recurentului cu privire la fondul excepției lipsei calității de reprezentant, constatându-se că al doilea motiv de recurs nu a fost întemeiat.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București -Secția a III-a Civilă la data de 18.03.2015 și s-a administrat proba cu expertiza evaluatorie a imobilului construcții și teren, așa cum s-a solicita prin decizia de casare, obligatorie, potrivit art. 315 C.pr.civ., pentru instanța de trimitere.

Nu s-au mai stabilit ca obiectiv al expertizei dacă imobilul este partajabil în natură față de ceea ce s-a reținut cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual prin decizia de casare.

Prin încheierea de ședință din 29.06.2016 Tribunalul București - Secția a III-a civilă, a dispus în baza art. 67311 C.pr.civ. vânzarea imobilului situat în București, sector 6, str. Răsadniței nr. 78, compus din teren în suprafață de 1600 mp (1725 mp din măsurători) și construcții prin executor judecătoresc.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin decizia de casare nr. 435 R din 28 februarie 2014 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, s-a statuat că just au reținut ambele instanțe, în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul Ț.R. la prima instanță dar și de legislația specifică în materie de construire și exploatare că imobilul din litigiu nu este comod partajabil în natură, aceasta întrucât, deschiderea la unica stradă cu acces este de 13,5 m, iar împărțirea în două loturi a terenului s-ar situa sub limita minimă de 8 m pentru fiecare dintre proprietari, impusă de reglementările în vigoare.

De asemenea, tribunalul a constatat că prin aceeași decizie de casare s-a reținut că, în speță, deși imobilul nu este comod partajabil în natură, nici unul din coindivizari nu a cerut atribuirea definitivă sau provizorie a întregului imobil.

În acest context, având în vedere dispozițiile art. 315 C.pr.civ., opțiunile părților, tribunalul a dispus în baza art. 67311 C.pr.civ vânzarea imobilului situat în București, sector 6, str.R. nr. 78, compus din teren în suprafață de 1600 mp (1725 mp din măsurători) și construcții prin executor judecătoresc în cauza privind pe apelantul pârât P.G. în contradictoriu cu intimata reclamantă M.E., împotriva sentinței civile nr. 2003/02.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosar nr. 1509/303/2009

Împotriva acestei încheieri la data de 29.08.2016 recurentul - pârât P.G. a formulat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 13.09.2016.

Prin recursul formulat recurentul pârât apreciază că încheierea de ședință recurată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 din codul de procedură civilă din

1865.

Prin decizia civilă nr. 914/29.11.2016, Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul formulat de recurentul - pârât P.G., împotriva încheierii de ședință din data de 10.06.2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr. 10795/3/2014*, în contradictoriu cu intimata reclamantă M.E., a casat, în tot, încheierea pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă la data de 10.06.2016 și a reținut cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că încheierea atacată nu întrunește cerințele unei încheieri motivate corespunzător, raportând considerentele expuse în încheiere, la probele administrate în rejudecare, în prezentul ciclu procesual.

Astfel, cum în mod corect susține recurentul la termenul de judecată din 26.10.2015 instanța de apel a încuviințat efectuarea unei expertize topografice având ca obiective: evaluarea terenului în litigiu și efectuarea de propuneri de lotizare a în natură a acestuia iar prin încheierea de ședință din 13.11.2015 a desemnat pe domnul expert topograf M.C. cu efectuarea lucrării.

La data de 21.12.2015, expertul M.C. încunoștințează instanța că nu poate aduce la îndeplinire obiectivul de evaluare a imobilului întrucât nu este specialist în evaluare.

La termenul de judecată din 22.01.2016, instanța de apel desemnează un expert evaluator - doamna L.I.Z. și menține prin aceeași încheiere obligația expertului M.C. de a întocmi raportul de expertiză având ca obiectiv - efectuarea de propuneri de lotizare în natură a terenului situat în București, str.R., nr. 78, sector 3.

Astfel, în apel au fost efectuate două expertize o expertiză având ca obiect evaluarea bunului și o a doua expertiză topografică - raportul de expertiză topografică fiind depus la dosar la data de 14.03.2016, expertul propunând trei variante de lotizare în natură - filele 71-85 dosar apel.

Prin urmare, în apel instanța de apel, a dispus, contrar celor reținute prin încheierea atacată, efectuarea expertizei având ca obiectiv efectuarea de propuneri de lotizare în natură a terenului situat în București, str. R., nr. 78, sector 3, expertiză ce a fost întocmită, fără însă a se ține seama de concluziile acesteia.

În conformitate cu art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă: "Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii"; iar potrivit art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă "Când pentru lãmurirea unor împrejurãri de fapt instanþa considerã necesar sã cunoascã pãrerea unor specialiºti, va numi, la cererea pãrþilor ori din oficiu, unul sau trei experþi, stabilind prin încheiere punctele asupra cãrora ei urmeazã sã se pronunþe….".

Textul legal conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură, însă în asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente.

Însă, după încuviințarea și administrarea unei probe instanța este obligată a realiza un bilanț rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei, arătând în considerentele hotărârii pronunțate motivele ce au determinat înlăturarea unora din probele administrate din procesul decizional.

În rejudecare nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, în raport cu deciziile pronunțate de instanțele de recurs, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedurã civilã " în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Astfel, în caz de casare cu trimitere instanța care urmeazã sã rejudece trebuie sã procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotãrârea instanței superioarã, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.

În spețã, prin decizia civilă nr.435R din 28 februarie 2014, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, în soluționarea recursului a constatat legalitatea soluției instanțelor de fond, în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul Ț.R. la prima instanță dar și de legislația specifică în materie de construire și exploatare, în sensul că imobilul din litigiu nu este comod partajabil în natură.

Instanța de recurs a apreciat justețea acestei soluții în raport de o serie de aspecte: 1)deschiderea la unica stradă cu acces este de 13,5 m, iar împărțirea în două loturi a terenului s-ar situa sub limita minimă de 8 m pentru fiecare dintre proprietari, impusă de reglementările în vigoare, 2)valoarea terenului este calculată la metru pătrat, fără a se ține cont de faptul că terenul din spatele gospodăriei este mlăștinos și are o valoare economică redusă.

Mai mult, Curtea a arătat că deși expertul G.G. a propus, în apel, o variantă de partaj în natură a terenului, aceasta nu înlătură aplicarea actelor normative în vigoare referitoare la edificarea de construcții și exploatarea fondurilor imobiliare și nici constatarea instanței precum că imobilul nu poate fi comod partajabil în natură iar singura variantă de ieșire din indiviziune rămâne cea a vânzării bunului fie prin acordul părților, fie prin executorul judecătoresc conform art.67311 și următoarele Cod procedură civilă.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 261 R din 26 februarie 2015 Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul a casat încheierea atacată reținând că punând în discuție un aspect la care ulterior nu a mai făcut nicio referire, tribunalul a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate în sensul art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă iar vătămarea suferită de partea interesată a rezultat din faptul că nu își poate formula apărări în cunoștință de cauză și din faptul că prin nesoluționarea cererii relative la expertiză îi este afectat dreptul la un proces echitabil.

În raport de prevederile art. 315 Cod procedură civilă, în cauză nu mai poate fi pusă în discuție partajarea în natură a bunului imobil, chestiunea fiind tranșată în mod irevocabil de instanța de recurs prin decizia nr. 435R din 28 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă.

Este real că în apel au fost efectuate două expertize, o expertiză având ca obiect evaluarea bunului și o expertiză topografică - având ca obiectiv e efectuarea de propuneri de lotizare a în natură însă aceasta probă era inutilă soluționării apelului în condițiile în care instanța de recurs statuase că nu se pot constitui în mod legal, loturi în natură.

Însă, împrejurarea că instanța de apel a admis proba cu expertiză topografică și a stabilit ca obiective ale acesteia propuneri de partajare în natură, propuneri ce au fost efectuate de expertul topograf ce a prezentat trei variante de partajare nu determină lipsirea de efecte a deciziei din recurs ce a exclus această variantă de partajare.

Propunerea și administrarea probelor sunt momente distincte în desfășurarea procesului de cel al aprecierii probelor iar încuviințarea unei anumite probe, chiar dacă această probă este inutilă nu determină ineficacitatea deciziei de casare .

Hotărârea judecătorească poate fi verificată numai prin intermediul căilor de atac expres prevăzute de lege, indiferent dacă soluția cuprinsă în aceasta se referă la fondul cauzei sau analizează doar o excepție procesuală, legalitatea constituind unul din principiile fundamentale ale procesului civil.

Remediul împotriva eventualelor erori săvârșite și cuprinse în conținutul unei hotărâri judecătorești, indiferent de natura acestora, se află exclusiv în sistemul căilor de atac ordinare și extraordinare de atac instituit, prin intermediul căruia partea are posibiliatea de a provoca un nou examen al procesului său, după caz la instanța ierarhic superioară sau chiar la instanța care a pronunțat hotărârea atacată.

Interesul general al asigurării securității și stabilității situațiilor și relațiilor juridice, interzice judecătorului de la instanțele de fond reformarea celor stabilite anterior printr-o decizie a instanței de recurs, asupra acestor aspecte nu se mai poate reveni nici la cererea sau chiar cu consimțământul părților.

Prin urmare, se va reține ca fiind tranșat irevocabil aspectul relativ la imposibilitatea partajării în natură a bunului imobil ce face obiectul litigiului, situat în București, sector 6, str.R. nr. 78, compus din teren în suprafață de 1600 mp (1725 mp din măsurători)

Potrivit art.6739 Cod procedură civilă, la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama și de acordul părților, iar conform art.67310 Cod procedură civilă în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia, ori, i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unor dintre coproprietari, instanța, prin încheiere poate atribui provizoriu întregul bun.

În speță, niciunul din coindivizari nu a cerut atribuirea definitivă sau provizorie a întregului imobil, recurentul precizând expres că prin căile de atac declarate că nu este de acord ca imobilul să îi fie atribuit.

Or, în aceste condiții devin aplicabile, așa cum au reținut instanțele de recurs în ciclurile procesuale anterioare, dispozițiile art.67311 alin.1 Cod procedură civilă conform căruia ";în cazul în care nici unul din coproprietari nu cere atribuirea bunului, or, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului";.

Așa fiind, singura variantă de ieșire din indiviziune rămânea cea a vânzării bunului fie prin acordul părților, fie prin executorul judecătoresc conform art.67311 și următoarele Cod procedură civilă, aspecte ce urmau a fi puse în discuția părților.

Vânzarea la licitație publică deși reprezintă o măsură extremă, nu este lăsată la latitudinea instanței, măsura fiind obligatorie în situația în care ambele părți refuză atribuirea bunului imobil în asigurarea unui tratament juridic egal pentru toți coproprietarii.

Pe cale de consecință, având în vedere poziția părților - intimata a solicitat vânzarea prin executor, precum și imposibilitatea găsirii unei soluții prin bună învoială pe parcursul soluționării prezentului proces, se va dispune, în baza art. 67311 alin. 1 C.pr.civ vânzarea imobilului situat în București, sector 6, str.R. nr.78, compus din teren în suprafață de 1600 mp (1725 mp din măsurători) și construcții prin executor judecătoresc.

În vederea continuării judecății, dosarul va fi înaintat Tribunalului București - Secția a III a civilă, potrivit prevederilor art. 67312 - 67314 Cod procedură civilă, ce stabilesc că în toate cazurile, asupra cererii de împãrțealã instanța se va pronunța prin hotãrâre, sumele rezultate din vânzare vor fi împãrțite de instanțã potrivit dreptului fiecãrui coproprietar iar în cazul în care împãrțeala nu se poate realiza în niciuna dintre modalitãțile prevãzute de lege, instanța va hotãrî închiderea dosarului.

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

← Prescripţii - litigii cu profesionişti. acțiune în...		O ofertă neconformă sau inacceptabilă nu poate ocupa un anume... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre în aceste condiţii devin aplicabile dispoziţiile art.67311 alin.1 cod procedură civilă conform cu care în cazul în care nici unul din coproprietari nu cere atribuirea bunului, or, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabili