Încadrarea agentului de poliţie, în categoria ofiţerilor de poliţie şi acordarea gradelor profesionale, raportat la cerinţele postului, nu se realizează în mod automat, fără îndeplinirea vreunei formalităţi, ci numai în baza unei cereri în acest sens, cu
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios-administrativ si fiscal Decizie nr. 2246 din data de 27.06.2016
Prin sentința nr. 348 din data de 18 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 7892/101/2015, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul x, în contradictoriu cu pârâții Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratul Județean de Poliție Mehedinți și cererea de intervenție în interesul reclamantului, formulată de Corpul Național al Polițiștilor.
Împotriva sentinței nr. 348 din data de 18 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 7892/101/2015 au declarat recurs reclamantul x și intervenientul în numele altei persoane Corpul Național al Polițiștilor.
În motivarea recursurilor, prin motive identice, recurentul reclamant x și intervenientul în numele altei persoane Corpul Național al Polițiștilor au susținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică și vădit nelegală.
În drept, recursurile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 4 și 8 N.C.proc.civ.
În prezenta cauză, au formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinări la recursuri, recurentul intervenient și recurentul reclamant, a formulat întâmpinare intimatul pârât Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți și intimatul pârât Ministerul Afacerilor Interne..
Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare și note scrise.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Prin cererile de recurs, recurenții au reprodus identic aspecte de fapt și de drept invocate în acțiunea introductivă și au susținut că hotărârea este nelegală, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 4 și 8 N.C.proc.civ.
În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 4 N.C.proc.civ. conform cu care "Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești";. Prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești"; se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat, ceea ce nu este cazul în speță.
În cazul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii ale hotărârii atacate în privința normelor de drept material.
În raport de criticile formulate, se impune analizarea soluției pronunțată de către instanța de fond din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, conform cu care: "Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material";, dispoziții legale indicate de recurenți în cererile de recurs.
În speță, reclamantul x a urmat în perioada anilor 1997 - 2001 cursurile Fundației Române pentru Tineret "Decebal"; din Băile Herculane, Facultatea de Drept, la forma de învățământ zi, în profilul Științe Juridice, specializarea Drept și a susținut examenul de licență din sesiunea iulie 2001, conform diplomei de licență emisă la data de 26.11.2003 de Universitatea "Constantin Brâncuși"; Tg. Jiu.
Prin memoriul adresat Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți la data de 21.10.2015, reclamantul a solicitat trecerea în corpul ofițerilor, fără concurs.
La data susținerii și obținerii licenței, în anul 2001, reclamantul își desfășura activitatea ca agent de poliție. Reclamantul nu a valorificat dreptul subiectiv pretins încălcat, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 29/1990, invocând în 2015 dispozițiile legale apreciate a-i fi favorabile.
Instanța de fond, în analizarea excepției prescripției, a avut în vedere faptul că situația dobândită, aceea de absolvent cu studii superioare, există la momentul intentării acțiunii, conferindu-i generic posibilitatea de solicitare a drepturilor specifice acestei categorii pe toată durata de valabilitate a diplomei de licență. Pe acest aspect, nu s-au formulat critici, astfel că soluția dată excepției, pentru considerentele reținute de instanța de fond, a intrat în puterea lucrului judecat, aspect care nu mai poate fi supus cenzurii instanței de control judiciar.
Prin adresa nr. 498721/91536/19.11.2015 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, urmare a memoriului reclamantului nr. 498721/91536/2015, prin care a solicitat trecerea în corpul ofițerilor fără participarea la concurs, invocând prevederile art. 9 alin. 2, art. 14 alin. 1, art. 72 alin. 2 și art. 73 alin. 1 și 7 din Legea nr. 360/2002 publicată în M.Of. nr. 440/24.06.2002, i s-au comunicat reclamantului următoarele: "Agenții de poliție care au absolvit studii superioare pot fi trecuți în corpul ofițerilor numai dacă participă și sunt declarați admiși la concursurile de ocupare a posturilor vacante prevăzute cu funcții de ofițer, potrivit prevederilor art. 73 alin. 7 din Legea nr. 360/2002 cu modificările și completările ulterioare și art. 9 din Ordinul nr. 665 din 28 noiembrie 2008 privind unele activități de management resurse umane în unitățile Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Nemulțumit de răspunsul primit, reclamantul s-a adresat M.A.I., cu cererea înregistrată la nr. 31479/20.10.2015, solicitarea formulată nefiind soluționată favorabil, așa cum rezultă din adresa nr. 234445/30.10.2015.
Reclamantul s-a adresat instanței, susținând că refuzul pârâților este nejustificat, fiind emis cu exces de putere, iar prin sentința recurată s-a respins acțiunea.
Curtea constată că sentința a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, criticile recurenților circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ. fiind neîntemeiate.
În conformitate cu principiile care stau la baza interpretării normelor legale, aplicarea și interpretarea unei legi trebuie să se facă având în vedere atât dispozițiile actului normativ, cât și corelarea prevederilor supuse interpretării cu întregul text al legii, precum și coroborarea cu alte norme juridice din același domeniu.
La data de 23.08.2002 a intrat în vigoare Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care, în dispozițiile art. 14, încadrează polițiștii în două categorii, în raport cu nivelul studiilor necesare, astfel: "Art. 14 - (1) Polițiștii se încadrează în două categorii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare, după cum urmează: a) categoria A - Corpul ofițerilor de poliție - cuprinde ofițeri de poliție cu studii superioare; b) categoria B - Corpul agenților de poliție - cuprinde agenți de poliție cu studii liceale sau postliceale cu diplomă.
Potrivit art. 9 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 "Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului de Interne sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului de interne";.
Prin dispozițiile art. 9 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 s-a prevăzut ca excepție în raport de dispozițiile art. 9 alin. 1, care constituie regula, posibilitatea, nu însă și obligativitatea, ca ofițerii de poliție să provină și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului de Interne sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului de interne.
În formă inițială de la data intrării în vigoare, Legea nr. 360/2002 nu a prevăzut obligativitatea examenului sau concursului pentru trecerea polițiștilor în categoria A, a corpului ofițerilor de poliție. Însă, potrivit art. 19 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 "Acordarea gradelor profesionale următoare în cadrul aceleiași categorii se face în ordinea ierarhică a gradelor, în raport cu nevoile și posibilitățile existente, în limita numărului de posturi prevăzute cu gradele respective, aprobat de ministrul de interne";.
Deci, prin dispozițiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 s-a prevăzut o limitare a acordării gradelor profesionale următoare în cadrul aceleiași categorii care se face în ordinea ierarhică a gradelor, în raport cu nevoile și posibilitățile existente, în limita numărului de posturi prevăzute cu gradele respective, aprobat de ministrul de interne.
Existența studiilor superioare este o condiție necesară, nu și suficientă, pentru ca un agent de poliție să fie încadrat în corpul ofițerilor de poliție. Așa cum rezultă din prevederile art. 9 alin. 2 din Legea nr. 360/2002, expresia "pot proveni"; presupune posibilitatea și nicidecum obligația imperativă a Ministerului de a trece un agent de poliție în rândul ofițerilor, având în vedere factorii de natură financiară și necesitățile impuse limitativ de funcțiile existente, corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului de interne, așa cum rezultă din dispozițiile art. 19 alin. 1 din aceeași lege.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 89/2003 s-a prevăzut că ocuparea posturilor de ofițer vacante se face prin concurs. Prin dispozițiile art. 73 alin. 7 din Legea nr. 360/2002, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 83/2003, aprobată prin Legea nr. 101/2004, s-a stipulat dreptul agenților de poliție care au absolvit studii superioare, de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, renunțându-se la textul inițial.
Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 89/2003, reclamantul avea posibilitatea promovării în corpul ofițerilor de poliție cu studii superioare, doar ca urmare a promovării unui concurs.
De altfel, recurentul a menționat chiar în cererea de recurs că a participat la două concursuri de încadrare în categoria A - Corpul ofițerilor, ulterior datei de 14.10.2003, conform noii modificări a Legii nr. 360/2002 prin O.U.G. nr. 89/2003, dar a fost "Respins";
În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002 și data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 89/2003, deci în perioada 23.08.2002 - 14.10.2003, reclamantul ar fi avut posibilitatea să treacă în categoria corpului ofițerilor de poliție dacă erau îndeplinite cumulativ următoarele condiții: reclamantul să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, să fi fost formulată de către reclamant o cerere pentru promovarea în corpul ofițerilor de poliție, să fi existat disponibilitatea angajatorului pentru trecerea reclamantului în corpul ofițerilor de poliție și să fi existat posturile necesare și îndeplinite condițiile prevăzute în art. 19 alin. 1 din Legea nr. 360/2002.
În speță, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002 și data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 89/2003, reclamantul a îndeplinit doar condiția care atestă că este absolvent al unei instituții de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților necesare poliției.
Curtea, având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 9 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, precum și art. 73 alin. 7 din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 89/2003, aprobată prin Legea nr. 101/2004, potrivit cărora agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile prezentei legi, constată că instanța de fond, identificând și aplicând în mod corect normele legale incidente în cauză, a conchis în sensul că absolvirea studiilor superioare nu reprezintă singura condiție necesară pentru trecerea unui polițist de la categoria B - corpul agenților de poliție, la categoria A - corpul ofițerilor de poliție, fiind necesară și promovarea unui examen organizat pentru ocuparea posturilor vacante de ofițer de poliție.
Încadrarea reclamantului, agent de poliție, în categoria ofițerilor de poliție și acordarea gradelor profesionale, raportat la cerințele postului, nu se realizează în mod automat, fără îndeplinirea vreunei formalități, ci numai în baza unei cereri în acest sens, cu condiția participării la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile legii, precum și a promovării concursului.
În mod corect instanța de fond a apreciat că recurentul reclamant nu poate beneficia de promovarea directă în corpul ofițerilor de poliție, având doar dreptul de a participa la examenul sau concursul organizat pentru ocuparea posturilor vacante de ofițeri de poliție, în condițiile legii, absolvirea studiilor superioare nereprezentând, de iure, avansarea pe un post de ofițer, ci doar o condiție prealabilă și necesară participării la concurs.
Criticile privind încălcarea principiului egalității în drepturi a cetățenilor, prevăzut în art. 16 din Constituția României și a principiului nediscriminării, consacrat de art. 14 din Convenție sunt nefondate, pentru că în jurisprudența constantă a Curții Constituționale a României și a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a conturat ideea că o distincție este discriminatorie numai dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. În acest sens, sistemul de protecție a drepturilor omului, instituit prin Convenție, lasă la dispoziția fiecărui stat o marjă de apreciere, atât în ceea ce privește procesul legislativ, cât și activitatea de interpretare și aplicare a legii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Decizia din 26.09.2002, Duchez contra Franței, Decizia din 06.12.2007, Beian contra României).
În jurisprudența C.E.D.O. s-a statuat că prevederile art. 14 din Convenție nu au o existență independentă, având efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile acesteia și protocoalelor sale.
În ceea ce privește sfera de aplicare a garanției instituite de art. 14 din Convenție, conform unei jurisprudențe constante, o diferență de tratament are natură discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Mai mult, statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit (în acest sens, cauzele Gaygusuz împotriva Austriei, Hotărârea din 16 septembrie 1996, Reports 1996-IV, p. 1.142, paragraful 42, și Frette împotriva Franței, Cererea nr. 36.515/97, paragraful 34, ECHR 2002-I).
Încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențial unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Principiul egalității nu interzice reguli specifice în cazul unei diferențe de situații.
Trebuie menționată și Decizia Curții Constituționale nr. 1570 din 6 decembrie 2011, publicată în M.Of. nr. 56 din 24 ianuarie 2012, în care s-au reținut următoarele: "Dispozițiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului nu cuprind norme juridice care să contravină principiului fundamental pretins încălcat. Astfel, acordarea gradelor profesionale următoare în cadrul aceleiași categorii se face, în mod firesc, în ordinea ierarhică a gradelor și în limita numărului de posturi prevăzute cu gradele respective, aprobat de ministrul administrației și internelor. Textul legal criticat nu conține niciun element care să determine apariția unei stări de discriminare, aplicându-se în mod identic tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Totodată, accesul la gradul profesional următor constituie o caracteristică specifică funcției publice, acesta fiind acordat, firește, cu îndeplinirea cerințelor legale reglementate în acest scop. Cât privește condiția existenței și a nedepășirii limitei numărului de posturi prevăzute cu gradele respective, aceasta nu are legătură cu principiul egalității în drepturi, ci ține de organizarea Ministerului Administrației și Internelor, atribuție ce intră în sfera de competență exclusivă a ministrului administrației și internelor, care va decide în funcție de alocațiile bugetare existente în materie de cheltuieli cu personalul.";
În speță, textele legale se aplică în aceleași condiții pentru toate categoriile de persoane aflate în aceeași situație, fără a determina privilegii sau discriminări. Niciunul dintre elementele cauzei nu permite identificarea unui tratament discriminatoriu în sensul menționat de recurenți.
Trebuie menționat faptul că practica instanțelor naționale nu constituie izvor de drept în sistemul judiciar român. Faptul că alți agenți de poliție ar fi obținut în instanțe soluții favorabile nu poate constitui motiv pentru interpretarea dispozițiilor legale în sensul dorit de reclamant, principiul constituțional al egalității în drepturi nefiind un temei pentru admiterea acțiunii de față.
Pe de altă parte, în cauza Beian contra României, în ceea ce privește încălcarea art. 14 din Convenție, României i s-a imputat neîndeplinirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a rolului său de regulator al conflictelor. Curtea europeană recunoaște că aprecierea faptelor unei cauze de către o instanță inferioară și evaluarea făcută de aceasta cu privire la dovezile existente pot conduce la rezultate diferite pentru părți cu plângeri foarte asemănătoare. Această realitate nu încalcă în sine principiul securității raporturilor juridice.
De altfel, practica instanței supreme a fost constantă în stabili că agenții de poliție nu pot beneficia de promovarea directă în corpul ofițerilor de poliție, având doar dreptul de a participa la examenul sau concursul organizat pentru ocuparea posturilor vacante de ofițeri de poliție, în condițiile legii. (de ex. deciziile nr. 696/2000, nr. 4004/2008, nr. 2973/2008 pronunțate de Î.C.C.J., Secția Contencios Administrativ și Fiscal)
În speță, cererea de chemare în judecată vizează refuzul nejustificat al pârâților de a-i soluționa favorabil memoriul formulat la 21.10.2015 pentru trecerea în corpul ofițerilor, fără concurs, iar prin această acțiune se tinde la valorificarea unui drept subiectiv prevăzut de Legea nr. 360/2002 în forma sa inițială, în interpretarea proprie a recurentului, dar după modificarea actului normativ, cu ignorarea cerințelor impuse prin O.U.G. nr. 89/2003.
Curtea constată că refuzul pârâților nu constituie o exercitare abuzivă a acestui drept, fiind justificată de rațiunile menționate, deci nu se poate vorbi de existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul de "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane";, așa cum este definită această noțiune de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică ilegal în mod subiectiv, prin raportare la drepturile și libertățile cetățenilor.
Curtea, constatând că în mod corect instanța de fond a reținut, în urma analizei circumstanțelor concrete ale cauzei, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de părțile litigante, că reclamantul nu avea dreptul, în raport cu prevederile legale în vigoare la data formulării cererii sale, de a fi încadrat în corpul ofițerilor de poliție, fără examen și fără îndeplinirea vreunei alte formalități, va înlătura toate criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, sentința recurată fiind legală, iar neacceptarea motivelor avute în vedere de instanța de fond nu poate constitui un temei legal pentru admiterea recursurilor.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de reclamantul x și de intervenientul accesoriu Corpul Național al Polițiștilor, ca nefondate.
| ← Încuviinţarea executării silite. Jurisprudență Executarea silită | Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 59 alin.1 din... → |
|---|
