Încredinţare minor. Criterii de apreciere. Opţiunea minorului
| Comentarii |
|
Conform dispoziţiilor Legii nr. 272/2004, principiul de bază la luarea deciziilor privind autoritatea parentală şi dreptul la vizită trebuie să fie interesul superior al copilului.
Secţia civilă, Decizia nr. 309 din 2 septembrie 2010
Instanța are obligația legală de a hotărî cu privire la încredințarea copiilor minori, ținând seama exclusiv de interesele acestora, apreciate nu numai în legătură cu posibilitățile materiale ale părinților, cu condițiile de dezvoltare fizică și intelectuală pe care le pot găsi la unul dintre părinți, ci și cu vârsta, sexul copiilor, comportarea părinților față de aceștia înainte de divorț, în perioada despărțirii în fapt, gradul de atașament și de interes pe care ei l-au manifestat, legăturile afective care s-au stabilit între părinți și copii.
Minorul în vârstă de 9 ani după despărțirea în fapt a părinților a rămas în grija tatălui său, continuând să locuiască în același imobil în care a locuit cu ambii părinți. Audiat în instanță a declarat că dorește să rămână în grija tatălui său, ceea ce denotă o dorință de stabilitate, o teamă de schimbare a locului cu care s-a obișnuit și în care se simte bine. Chiar dacă mama își dorește să-i fie încredințat minorul nu a reușit să-i insufle acestuia certitudinea că lângă ea, în noua locuință, va fi în siguranță și îi va fi mai bine.
| ← Contract de vânzare-cumpărare. Efecte | Încredinţarea minorilor. Competenţa instanţelor din statele... → |
|---|
