Încredinţare minor. Prevalenţa interesului superior al copilului
| Comentarii |
|
În materia încredinţării copiilor spre creştere şi educare, interesul superior al copilului prevalează atât din perspectiva dreptului intern, cât şi din aceea a dreptului internaţional la care România este parte. La aprecierea acestui interes instanţele trebuie să se preocupe de probarea tuturor circumstanţelor, precum şi de asigurarea cadrului dezvoltării legăturilor între copil şi ambii părinţi.
Secţia civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 1967 din 14 octombrie 2009
Prin sentința civilă nr. 5006/18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița, s-a admis în parte acțiunea civilă principală formulată de reclamanta B.M. împotriva pârâtului B.S.G.; s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul B.S.G., ca fiind întemeiată și, în consecință, s-a dispus desfacerea din vina ambilor soți a căsătoriei încheiate între părți la data de 9.07.2005 și înregistrată sub nr. 13/2005 la Primăria comunei B.J.; s-a dispus ca reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei; a fost încredințat pârâtului spre creștere și educare minorul O.A., născut la data de 18.06.2006, fiind obligată reclamanta să plătească în favoarea acestuia o pensie de întreținere în cuantum de 125 lei lunar, începând cu data pronunțării prezentei sentințe și până la majoratul minorului. S-au compensat în întregime cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că părțile s-au căsătorit la data de 9.07.2005 și și-au stabilit domiciliul conjugal în localitatea B., la locuința părinților pârâtului, din căsătoria lor rezultând minorul O.A., născut la data de 18.06.2006.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză s-a evidențiat faptul că la scurt timp de la încheierea căsătoriei între soți au apărut neînțelegeri determinate în principal de intervenția mamei pârâtului în relațiile conjugale, care îi reproșa reclamantei că nu muncește suficient, că nu se ocupă de gospodărie și că lipsește de acasă nejustificat. La rândul său, reclamanta era nemulțumită de lipsa de atitudine a pârâtului față de reproșurile mamei sale, de modul în care acesta se ocupa de familie, de faptul că având o gospodărie mare și o turmă de oi numeroasă trebuia să le ducă zilnic alimente păstorilor angajați la stână.
Pe acest fond, neînțelegerile dintre părți s-au amplificat și au degenerat în certuri și scandaluri, culminând cu părăsirea domiciliului conjugal de către reclamantă, care s-a stabilit la locuința părinților săi din localitatea G.
După separația în fapt, nici unul din soți nu a mai încercat reluarea conviețuirii, ceea ce denotă lipsa interesului acestora de a-și consolida relațiile de familie. Dacă părțile ar fi dorit cu adevărat să reia traiul în comun, ar fi făcut demersuri în acest sens. Or, în speță, din nici o probă de la dosar nu rezultă vreo manifestare din partea soților de a încerca o împăcare, care să fie de natură să mențină această căsnicie.
Având în vedere aspectele reținute mai sus, instanța a constatat că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
în baza întregului material probator administrat în cauză, instanța a apreciat că interesul minorului rezultat din căsătoria părților este mai bine ocrotit prin încredințarea lui spre creștere și educare tatălui pârât, care i-a fost în permanență aproape, îngrijind de buna sa dezvoltare fizică și psihică încă de la naștere, împreună cu sora și mama acestuia.
Este neîndoielnic în speță că minorul beneficiază la locuința pârâtului de bune condiții de viață, de un climat familial stabil și securizat afectiv, fiind înconjurat cu afecțiune de către tată, lipsa mamei fiind suplinită și prin prezența bunicii paterne.
împrejurarea că în luna mai 2007, după agresarea fizică a reclamantei la locuința părinților săi, pârâtul l-a luat pe minor și l-a readus la domiciliul conjugal din localitatea B. nu justifică nicidecum o soluție în sensul celor solicitate de reclamantă, deoarece aceasta nu-i poate oferi condiții de locuit mai bune decât ale reclamantului și în plus are unele probleme de sănătate care ar putea influența negativ evoluția copilului, fiind deci în interesul acestuia să rămână în mediul familial în care a fost crescut încă de la o vârstă fragedă și care este de natură să-i asigure climatul necesar unei dezvoltări armonioase.
Din coroborarea probelor testimoniale încuviințate a reieșit în mod evident că pârâtul își exercită corespunzător îndatoririle părintești cu privire la persoana copilului, asigurând cu multă grijă și atenție satisfacerea tuturor nevoilor specifice vârstei, fiind sprijinit în creșterea și îngrijirea minorului de cele două rude ale sale încă din perioada când părțile conviețuiau împreună, aspect relevat cu claritate și de ancheta socială efectuată în cauză de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei comunei B.J.
Prin decizia civilă nr. 59/A/03.06.2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 5006/2008 pronunțată la data de 18.12.2008 de Judecătoria Bistrița.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut:
Așa cum rezultă din cuprinsul apelului declarat, hotărârea primei instanțe a fost criticată numai sub aspectul încredințării în favoarea tatălui a minorului O.A.
Minorul rezultat din căsătoria părților s-a născut la data de 18.06.2006 în Bistrița, locuind împreună cu părinții săi în B., la casa părintească a pârâtului intimat.
în cursul lunii mai 2007, în timp ce apelanta era la domiciliul părinților săi, minorul a fost luat de pârâtul intimat și dus la domiciliul său, unde a locuit de atunci și până în prezent.
La momentul luării minorului acesta avea vârsta de cca. 11 luni.
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la Judecătoria Bistrița sub nr. 3419/190/2007, la 6 zile după înregistrarea acțiunii de divorț, s-a solicitat de apelantă încredințarea copilului său, cerere respinsă prin sentința civilă nr. 3692/15.11.2007, pe considerentul că din probatoriul administrat în cauză și din cuprinsul anchetei sociale a rezultat că minorul este îngrijit corespunzător, este dezvoltat potrivit vârstei, de creșterea și educarea lui ocupându-se pârâtul intimat alături de mama și sora sa.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză de instanța de fond și de apel, din cuprinsul anchetelor sociale efectuate la domiciliul părților, a rezultat că ambii părinți au condiții materiale și morale pentru a asigura creșterea și educarea copilului.
La luarea măsurii încredințării minorului trebuie să se aibă în vedere interesul superior al copilului.
în prezent copilul are cca. 3 ani, locuind în mediul în care trăiește astăzi de la vârsta de 11 luni, împreună cu persoanele care îi sunt atât de familiare - tatăl pârât, bunica și mătușa paternă - care fiecare în parte se ocupă de creșterea și educarea sa.
Până în prezent minorul a crescut în compania tatălui, fiind bine dezvoltat și îngrijit, beneficiind de toată atenția celor din jur.
Deși are oi, pârâtul intimat are ciobani angajați, astfel că are timpul necesar creșterii și educării copilului său.
întâlnirile cu mama au fost rare, mama fiind o persoană a cărei lipsă nu o simte copilul.
Din depoziția surorii reclamantei apelante se poate desprinde faptul că apelanta nu are un profund și dezvoltat simț matern. Astfel, în ziua când minorul a fost luat de mamă conform programului de vizită stabilit de instanță, deși apelanta a observat că minorului îi curgea nasul și tușea, l-a tratat doar cu miere, fără a apela la părerea unui medic cu toate că starea copilului s-a menținut pe parcursul celor 3 zile cât copilul a stat la mamă.
Abia după ce copilul a fost dus la tatăl său apelanta a solicitat părerea unui medic în legătură cu starea de sănătate a copilului său, aflând că ar putea avea bronșită.
Copilul a fost dus la medic de tată, împrejurare confirmată de sora apelantei, iar din adeverința medicală depusă la dosar rezultă că minorul avea bronșită acută.
Lipsa de grijă efectivă față de copil manifestată prin neconsultarea unui medic, neurmărirea evoluției stării copilului, prin telefoane sau chiar vizită la domiciliul copilului chiar în condițiile în care apelanta nu este bine primită, pentru ca apelanta să se convingă că minorul nu are nici o problemă, face ca în privința încredințării balanța să încline în favoarea tatălui.
La aceasta se mai adaugă faptul că la luarea copilului de către mamă, în prezența executorului judecătoresc, minorul a fost speriat, a început să plângă, fiind nevoie de scurgerea unui anumit timp pentru a se liniști.
Totodată, în perioada în care copilul avea doar câteva luni apelanta a luat medicamente, fiind diagnosticată cu „intoxicație medicamentoasă voluntară”.
Cu toate că în fața primei instanțe s-a încercat a se demonstra că apelanta a suferit de o depresie postnaștere, este de remarcat faptul că în cuprinsul anchetelor sociale întocmite în dosarul de divorț se atestă din relatările apelantei că aceasta a fost diagnosticată cu tulburare schizoafectivă de tip depresie, apelanta recunoscând că a fost internată la secția de psihiatrie.
Potrivit tratatelor de psihiatrie, tulburarea schizoafectivă este de domeniul schizofreniilor, fiind mult mai aproape de schizofrenii decât de tulburările afective. Se caracterizează prin prezența unui episod de tulburare afectivă (depresie) simultan cu faza activă a schizofreniei. Ca atare, un asemenea diagnostic este departe de simpla depresie cauzată de naștere sau de stres.
Scoaterea copilului din mediul în care este obișnuit poate afecta echilibrul său emoțional.
De aceea se impune ca și contactul cu mama să se realizeze treptat, inițial în cadrul programului de vizită stabilit, apoi în cadrul unui program mai larg dacă apare o schimbare a situației, putându-se ajunge ca după consolidarea treptată a relației care în prezent nu există între mamă și copil să se solicite reîncredințarea minorului.
Pentru a nu destabiliza echilibrul emoțional al copilului și pentru a evita traumatizarea acestuia, Tribunalul a apreciat că pentru moment relația cu mama se impune a se realiza treptat, fiind în interesul superior al minorului ca acesta să fie încredințat tatălui, să trăiască în continuare în mediul în care s-a obișnuit, este fericit și are condiții de creștere și educare.
O soluție contrară, de scoatere a minorului din universul în care a trăit până acum și obligarea lui să trăiască într-un mediu care nu îi este familiar ar putea genera consecințe psihice.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând modificarea, în sensul admiterii apelului și schimbării în parte a sentinței apelate, sub aspectul încredințării minorului spre creștere și educare reclamantei și obligarea pârâtului B.S.G. la plata pensiei de întreținere lunare în favoarea minorului începând cu data pronunțării deciziei în recurs și până la majoratul minorului, în cuantum legal.
în motivarea recursului, reclamanta a invocat faptul că ambele instanțe de fond au reținut o situație de fapt nereală, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind încredințarea minorului.
Cele două instanțe au reținut cu privire la încredințarea minorului ulterior desfacerii căsătoriei părților, doar aspectele favorabile pârâtului, fără a avea în vedere faptul că acesta nu numai că a luat cu forța copilul de la reclamantă, dar este aproape tot timpul ocupat cu gospodăria, creșterea oilor, minorul practic rămânând în grija mamei și surorii pârâtului.
Nu s-a ținut cont de faptul că atmosfera din casa în care locuiau soții a devenit în timp insuportabilă pentru reclamantă, că aceasta a fost șantajată că i se va lua copilul, sens în care a fost acuzată de o boală inexistentă.
Instanța de apel a respins solicitarea de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice a reclamantei, motivând însă în considerentele deciziei de apel, pe larg, împrejurarea că reclamanta suferă de o boală gravă, de domeniul schizofreniei.
Nu s-a luat în considerare nici faptul probat că de peste 1 an reclamanta lucrează ca dispecer la o societate de taxi din Bistrița, unde face față cu succes muncii deși aceasta este suprasolicitantă.
Nu s-a ținut seama nici de împrejurarea că minorul a fost luat de la reclamantă cu forța de către pârât, acesta exercitând violențe atât asupra reclamantei, cât și asupra mamei acesteia.
Din anchetele sociale efectuate în cauză și din probele testimoniale administrate a rezultat că reclamanta oferă minorului condiții materiale mult mai bune decât pârâtul, în condițiile în care în locuința pârâtului se face foc cu lemne, nu există apă și canalizare în casă.
Instanțele de fond au concluzionat că momentan este bine ca minorul să rămână la tată, întrucât s-a obișnuit cu acesta și familia sa.
Nu s-a ținut însă seama că întâlnirile dintre mama reclamantă și copil au fost rare, din vina tatălui, care nu a permis legăturile între cei doi decât la domiciliul lui și în prezența sa ori a rudelor sale, ostile reclamantei.
Luarea copilului de către mamă s-a făcut prin intermediul executorului judecătoresc, doar două zile. în cursul acestei vizite, copilul a fost într-adevăr răcit, însă fără febră și fără o stare care să justifice deplasarea sa la spital, în condițiile în care, fiind sfârșit de săptămână, medicul de familie nu consulta.
Deși cu ocazia luării minorului la mamă s-a încheiat de către executorul judecătoresc un proces-verbal, în care nu se consemnează că minorul ar fi plâns și nu ar fi vrut să meargă la mamă.
Reproșul pârâtului că mama nu vizitează suficient de des copilul cu toate că el îi permite, este cinic, în condițiile în care același pârât a lovit-o pe reclamantă și pe mama sa și a luat copilul cu forța.
în privința stării de sănătate, reclamanta arată că nu suferă de nici o boală care ar putea influența negativ evoluția copilului.
Timp de 7 luni în perioada sarcinii reclamanta a stat internată în spital, având o sarcină dificilă, ceea ce dovedește că și-a dorit acest copil.
Depresia postnatală a reclamantei nu semnifică faptul că aceasta este incapabilă să-și crească copilul, întrucât un procent crescut de femei suferă scurt timp după naștere de o astfel de stare, care dispare de cele mai multe ori fără tratament, cu condiția unui mediu familial sănătos.
Un ultim motiv invocat vizează faptul că ambii bunici paterni sunt pensionari de boală - bunicul patern figurează ca bolnav de TBC, iar bunica de un episod depresiv și alte boli.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea întâmpinării s-a arătat că hotărârile instanțelor de fond s-au dat în baza probelor administrate, în fața primei instanțe fiind încuviințate toate probele solicitate de reclamantă.
Reclamanta are o stare de sănătate fragilă, însă tatăl său i-a interzis să ia medicamentele prescrise de medicul psihiatru pentru tratamentul schizofreniei.
Reclamanta a manifestat un interes minim față de minor, venind rar să-l viziteze (în 4 luni în cursul verii anului 2008 a venit o singură dată), deplasându-se la domiciliul pârâtului cu taxi și fiind mereu grăbită.
Când a venit să ia minorul de la domiciliul tatălui, copilul s-a speriat, strigând după ajutor, însă reclamanta l-a băgat forțat în mașină.
Executorul care o însoțea pe reclamantă a fost cel care a intervenit, solicitându-i reclamantei să scoată copilul din mașină și să îl lase să se liniștească. Pe parcursul celor 2 zile cât a stat la reclamantă, minorul a plâns, a făcut febră, fiind adus acasă bolnav.
După acest episod traumatizant, de câte ori vine reclamanta minorul fuge și îi spune că nu merge cu ea.
Pârâtul i-a solicitat reclamantei să vină pentru ca minorul să se obișnuiască cu ea, deși aceasta a promis, nu a venit.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis în următoarele limite și pentru următoarele considerente:
în prezentul litigiu, ambii părinți solicită încredințarea minorului O.A. născut la 18.06.2006, iar instanțele de fond în urma administrării probatoriului, au dispus încredințarea acestuia tatălui.
în esență, s-a reținut că acesta se află la tată de la vârsta de 11 luni, reclamanta suferă de o afecțiune psihică care a necesitat spitalizare la Secția de psihiatrie, copilul a fost rar vizitat la domiciliul tatălui de către mamă, cu o singură ocazie acesta a fost luat pentru 2 zile la domiciliul mamei, cu acest prilej copilul a plâns la plecare, iar la întoarcere a fost adus bolnav, pe perioada șederii la mamă nefiind dus la doctor.
Curtea apreciază că prin soluția adoptată, de încredințare a minorului spre creștere și educare tatălui, pe baza probelor administrate și interpretate în modul arătat de către instanțele de fond, nu s-a probat suficient că, pe de o parte, interesul superior al copilului în sensul prevăzut de art. 42 alin. (1) C.fam., art. 31 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 reclamă încredințarea lui spre creștere și educare tatălui, iar pe de altă parte, că o eventuală încredințare mamei ar fi de natură să afecteze echilibrul său emoțional.
Chiar dacă reclamanta nu a solicitat în mod expres casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea spre rejudecare, în raport de motivele invocate în apel - respingerea cererii în probațiune pentru administrarea unei expertize medico-legale psihiatrice, interpretarea probelor administrate în favoarea pârâtului, starea de fapt produsă la momentul luării copilului de către mamă pentru două zile și starea de sănătate a bunicilor paterni care domiciliază împreună cu minorul - Curtea apreciază că se impune această soluție a casării cu trimitere spre rejudecare pentru cele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Deși a respins cererea de încuviințare a unei expertize medicale psihiatrice, pentru a se verifica dacă reclamanta este sau nu bolnavă, fiind sau nu în măsură, în funcție de acest aspect, să se ocupe de creșterea și educarea copilului, cerere formulată la termenul de judecată din 29.04.2009, instanța de apel, invocând texte din tratate de psihiatrie, face aprecieri asupra afecțiunii de care se pretinde că suferă reclamanta, apreciind că diagnosticul de care suferă este departe de simpla depresie cauzată de naștere sau stres.
La același termen instanța a respins solicitarea ce tindea la dovedirea situației părinților pârâtului, respectiv cererea de a se comunica de la Casa Județeană de Pensii Bistrița categoria de pensie de care beneficiază aceștia, precum și administrarea unor probe cu privire la eventualele afecțiuni ale acestora: etilism și TBC - tatăl, un anumit tip de depresie - mama pârâtului.
Deși din procesul-verbal încheiat la data de 15.05.2009 de către executorul judecătoresc nu sunt reținute incidentele invocate de pârât - că minorul a fost băgat cu forța în mașină de către reclamantă, că a plâns, că executorul a determinat-o să scoată copilul din mașină până se liniștește - la termenul de judecată din 27.05.2009, cererea reclamantei de încuviințare a audierii executorului judecătoresc a fost respinsă, fiind apreciată ca neutilă cauzei.
Concluzia instanței de apel potrivit căreia momentan este contrar interesului minorului să fie scos din mediul în care este obișnuit nu este susținută prin probe concludente și actuale.
Astfel, cu privire la starea de sănătate a reclamantei, instanța de apel face referiri la afecțiunea „tulburare schizo-afectivă”, preluate din tratate de psihiatrie, însă respinge cererea în probațiune de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice care să statueze asupra stării de sănătate concretă și actuală a reclamantei, respectiv asupra împrejurării dacă în raport de starea de sănătate reclamantei i se poate încredința spre creștere și educare copilul care în prezent are 3 ani.
O astfel de probă este apreciată de instanța de recurs ca utilă și pertinentă raportat la împrejurarea că afecțiunea de natură psihiatrică de care a suferit reclamanta datează din perioada 2.05.2007 - 15.05.2007, potrivit biletului de externare provenind de la Spitalul Județean Bistrița - Secția psihiatrie, diagnosticul la externare este cel de tulburare schizo-afectivă tip depresiv, în cuprinsul acestui act se arată că pacienta nu are antecedente psihiatrice, iar un act medical care să ateste un nou episod psihiatric ulterior externării nu există. în opinia instanței de recurs, este mai edificatoare în speță administrarea unei probe științifice, care să statueze asupra stării de sănătate actuale și concrete a reclamantei, decât o analiză teoretică și de principiu a afecțiunii de care aceasta a suferit în anul 2007, astfel cum aceasta este redată într-un tratat de specialitate.
Cu privire la derularea evenimentelor din data de 15.05.2009, instanța de apel respingând cererea în probațiune de audiere a executorului judecătoresc care a fost prezent cu ocazia predării copilului O.A. mamei sale pentru o vizită ce urma să dureze până în data de 17.05.2009, orele 17:00, reține că „la luarea copilului de către mamă, în prezența executorului judecătoresc, minorul a fost speriat, a început să plângă, fiind nevoie de scurgerea unui anumit timp pentru a se liniști”, în condițiile în care din procesul-verbal încheiat de executor nu reiese o astfel de stare de fapt, dimpotrivă, menționându-se că predarea s-a făcut voluntar, niciuna dintre părți neavând obiecțiuni cu privire la măsurile dispuse. în recurs reprezentanta pârâtului a depus un înscris emanând de la biroul executorului judecătoresc în care se arată doar starea de sănătate a minorului la data de 15.05.2009, percepută de executor ca fiind corespunzătoare, fără a se face nici o referire la un eventual eveniment în cadrul căruia minorul să manifeste opoziție față de intenția recurentei de a-l lua cu mașina de la domiciliul tatălui.
Deși s-a invocat faptul că în aceeași locuință în care crește minorul locuiesc și bunicii paterni, care sunt bolnavi - bunicul se afirmă că suferă de TBC și consumă alcool, iar bunica se afirmă că suferă de un tip de depresie - instanța nu a administrat probe suplimentare care să confirme sau să infirme această afirmație, declarațiile martorilor audiați fiind, de principiu, în sensul care confirmă aceste afirmații: martora propusă de pârât arată că pe tatăl pârâtului l-a mai văzut beat, însă consideră că nu consumă foarte des alcool, tatăl reclamantei a arătat că mama pârâtului este pensionară de boală pe motiv psihiatric, iar tatăl este alcoolic, mama reclamantei relatează aceeași situație, martora pârâtului arată că nu consumă alcool în familia pârâtului decât tatăl acestuia care se mai îmbată câteodată, fără să facă rele, martorul reclamantei arată că tatăl pârâtului consumă alcool și a recunoscut că a fost internat la dezalcoolizare, martora reclamantei arată că tatăl pârâtului și sora lui sunt alcoolici, tatăl fiind internat la dezalcoolizare.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că instanțele de fond nu s-au preocupat de modalitatea în care copilul a ajuns în familia tatălui: încă din cuprinsul acțiunii introductive, reclamanta a învederat că minorul a fost luat în data de 17.05.2007, la vârsta de 11 luni de către tată, care a pătruns prin violență, însoțit de alte trei persoane, în locuința părinților reclamantei și după ce a exercitat violențe asupra acesteia și a mamei ei, a luat copilul, ducându-l la domiciliul său. După acest episod, reclamanta nu s-a mai întors la pârât, din cauză că îi este frică de el.
Este evident că în aceste condiții relațiile dintre mamă și copil au fost întrerupte, iar din cauza vârstei fragede a copilului acesta nu are cum să manifeste afecțiune față de mama sa, care absentă fiind din viața lui, împotriva voinței ei, este considerată de copil o străină.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat recent, în luna mai 2009, în cauza Amanalachioai c. România, că acolo unde este stabilită existența unei legături de familie, unde motivele ce stau la baza refuzului de înapoiere a copilului sunt datorate lipsei de contacte între părțile respective și trecerii timpului, statul trebuie, în principiu, să acționeze astfel încât să îi permită acestei legături să se dezvolte.
în opinia instanței europene, nu este acceptabil ca rezolvarea situației să fie lăsată pe seama trecerii timpului, întrucât, având în vedere vârsta copilului, există riscul unei înstrăinări crescânde și definitive între copil și părintele cu care nu are legături, înstrăinare care nu poate fi deloc considerată ca fiind în interesul superior al copilului, dimpotrivă, fiind de natură să atragă încălcarea art. 8 din Convenție.
Din ansamblul celor arătate, reiese că probațiunea în baza căreia s-a concluzionat că este în interesul minorului să fie încredințat spre creștere și educare tatălui, prezența mamei nefiind benefică, este lacunară, impunându-se a fi completată. întrucât în recurs nu este posibilă administrarea acestor probe, în baza art. 312 alin. (1), (3) C.proc.civ., curtea va admite recursul reclamantei, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe Tribunalul Bistrița Năsăud.
Cu ocazia rejudecării instanța va administra probe care să tindă la:
- dovedirea stării de sănătate actuale a reclamantei;
- a împrejurării dacă aceasta este optimă pentru a se ocupa de creșterea și educarea unui copil de 3 ani;
- probe care să clarifice împrejurările de fapt petrecute la data de 15.05.2009 la domiciliul pârâtului cu ocazia luării minorului de către mamă, acestea fiind necesare în dovedirea atitudinii psihice a copilului față de mamă, în condițiile în care raportat la vârsta pe care o are nu poate fi ascultat [art. 24 alin. (2) din Legea nr. 272/2004], iar o eventuală evaluare psihologică a copilului nu ar fi recomandată în prezent, tot datorită vârstei fragede existând riscul provocării unor traume;
- probe care să ateste starea de sănătate a părinților și surorii pârâtului, raportat la împrejurarea că aceștia gospodăresc împreună cu pârâtul și inevitabil intră în contact cu minorul.
Totodată, instanța cu ocazia rejudecării va avea în vedere și alte elemente statornicite de doctrina și practica în materia încredințării copiilor minori cum sunt vârsta copilului, atașamentul manifestat de către fiecare dintre părinți, mijloacele materiale și condițiile de locuit pe care fiecare dintre părinți le poate oferi copilului, precum și cele statuate în practica CEDO, în decizia amintită și în cele la care se face trimitere în considerentele acesteia.
(Judecător Marta Vitos)
| ← Contract de închiriere. Tacită relocaţiune | Acţiune în revendicare imobiliară. Imobil preluat în baza... → |
|---|
