Recunoaştere hotărâre de divorţ pronunţată într-un stat terţ faţă de cetăţenia ambilor soţi. Art. 166 din Legea nr. 105/1992
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 77/R din data de 30.01.2014
Prin sentința civilă nr. 333/2013, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov s-a respins cererea formulată de petenta S. privind recunoașterea actului jurisdicțional intitulat "certificare de divorț";, eliberat sub numărul 4/27.01.2011, în dosarul nr.046963, în fața delegatului Judecătoriei Abu Dhabi și a împuternicitului vice-ambasadorului egiptean din Abu Dhabi, pentru nedovedirea cerințelor prevăzute de lege.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Tribunalul a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă în forma anterioară modificărilor aduse de Legea nr.134/2010 și, pe cale de consecință, și prevederile fostei Legi nr.105/1992, față de prevederile art.3 din Legea nr.76/2012.
În fapt, conform certificatului de căsătorie depus la dosar, petenta s-a căsătorit cu numitul E.G.I. la data de xxx, la Consulatul Ambasadei Egipt la Abu Dhabi - Emiratele Arabe Unite, actul de căsătorie fiind transcris în registrele de stare civilă române sub nr.xxx/30.11.2010.
Conform actului jurisdicțional intitulat "certificare de divorț";(emis în dosarul nr.046963), depus de către petentă, la data de 27.01.2011 (și nu 2007 cum se stipulează în cererea de chemare în judecată), părțile s-au prezentat în fața unui delegat al Judecătoriei Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, arătând că insistă să efectueze divorțul, potrivit legii islamice.
În documentul sus-menționat se precizează că "se adeverește prin aprobarea domnului E.G.I ca doamna S. devenit divorțată de două ori cu posibilitatea de întoarcere";(f.4, verso).
Prin urmare, tribunalul a constatat că din cuprinsul actului jurisdicțional în cauză rezultă un puternic dubiu cu privire la caracterul definitiv al divorțului pronunțat în aceste condiții și, implicit, al actului jurisdicțional în cauză, din moment ce însuși actul respectiv recunoaște o posibilitate de întoarcere, de retractare a manifestării de voință cu privire la divorț din partea părților. Aceeași concluzie se desprinde și din alte spețe din practica în materie a instanței de fond, spre exemplu, în dosarul nr.449/1372/2013 actul jurisdicțional străin, deși divorțul este pronunțat tot cu posibilitate de întoarcere, conține mențiunea că acesta a devenit irevocabil, în urma scurgerii unui termen, potrivit legii religioase aplicabile.
În aceste condiții, tribunalul i-a pus în vedere petentei să facă dovada caracterului definitiv al sentinței de divorț respective, în virtutea rolului activ adresând totodată o cerere de relații către serviciul consular al ambasadei statului de origine al hotărârii la București, care a rămas fără răspuns, în condițiile în care, la ultimul termen de judecată, petenta a renunțat expres la efectuarea unor astfel de demersuri, solicitând instanței să se pronunțe pe baza înscrisurilor de la dosar.
Cum în cauză este pe deplin aplicabil principiul disponibilității, care guvernează procesul civil și de manifestarea de voință a petentei în sensul arătat, tribunalul va constata, în lipsa altor date, că petenta nu a dovedit că actul jurisdicțional cu privire la care solicită recunoașterea are caracter definitiv.
Or, conform art.167 din Legea nr.105/1992, pentru recunoașterea unei hotărâri străine în România este necesar, în mod cumulativ, ca aceasta să fie definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată, instanța care a pronunțat-o să fi avut competența să judece procesul și să existe reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.
Pe de altă parte, conform art. 171 alin.1 lit. b din același act normativ, sarcina probei caracterul definitiv al actului jurisdicțional străin revine în exclusivitate părții care solicită recunoașterea, dovada caracterului definitiv trebuind să însoțească cererea de recunoaștere.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs petenta S., iar prin motivele de recurs, soluția atacată este criticată pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat că, de vreme ce în cuprinsul "certificatului de divorț"; se menționează că "a devenit divorțată de două ori, cu posibilitate de întoarcere";, divorțul nu este definitiv.
Recurenta a făcut demersuri la Abu Dhabi pentru ca pe hotărâre să fie aplicată o mențiune suplimentară privind caracterul definitiv al divorțului, însă i s-a comunicat că o asemenea formalitate nu există și că simplul fapt al eliberării hotărârii de divorț, cu ștampilele aplicate dovedește că divorțul este definitiv.
Fostul soț al recurentei s-a recăsătorit, în condițiile în care nu este musulman, deci nu poate avea mai multe soții, prin urmare hotărârea a fost considerată definitivă.
Potrivit legii arabe, prin "posibilitatea de întoarcere"; se înțelege posibilitatea ca soțul să-și reprimească soția de două ori, iar a treia oară o poate primi înapoi numai dacă ea se recăsătorește și divorțează din nou sau rămâne văduvă.
Recursul este fondat.
Acțiunea dedusă judecății are ca obiect recunoașterea pe teritoriul României a efectelor unei hotărâri de divorț pronunțate în dosarul 046963, înregistrat sub nr. 4/27.01.2007, în fața delegatului Judecătoriei Abu Dhabi, între un cetățean egiptean (soțul) și un cetățean român (soția).
În privința hotărârilor străine referitoare la statutul civil al persoanei, sunt aplicabile prevederile derogatorii ale art. 166 din Legea nr. 105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, potrivit cărora, astfel de hotărâri "sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetățeanului statului unde au fost pronunțate sau dacă fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți";.
Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că ne aflăm în situația în care, hotărârea de divorț a fost pronunțată într-un stat terț față de cetățenia ambilor soți, întrucât a fost pronunțată în ambasada Egiptului, de la Abu Dhabi (capitala Emiratelor Arabe Unite), în condițiile în care soții erau cetățeni român, respectiv egiptean. Cu toate acestea, nu trebuie neglijat faptul că divorțul a fost pronunțat în fața aceleiași autorități în fața căreia a avut loc și căsătoria soților, respectiv Ambasada egipteană din capitala Emiratelor Arabe Unite, ce reprezintă practic teritoriu egiptean, fiind înregistrată în registrul stării civile din Abu Dhabi, iar divorțul a fost operat în același registru al stării civile.
Revenind la condiția recunoașterii acestei hotărâri de către statul egiptean, de cetățenie al soțului, Curtea reține că hotărârea de divorț a fost pronunțată la 27 ianuarie 2011 și poartă ștampila rotundă, albastră, ce reprezintă ștampila Judecătoriei Abu Dhabi, precum și ștampila dreptunghiulară, ce reprezintă ștampila Ministerului de Externe al Emiratelor Arabe Unite. Această ștampilă a fost aplicată la data de 6 mai 2012, adică la peste un an de la data desfacerii căsătoriei, iar autenticitatea acestei ștampile, precum și semnătura Ministrului Afacerilor Externe al Emiratelor Arabe Unite este garantată prin ștampila Ambasadei Emiratelor Arabe Unite la București nr. 1101 din data de 20 septembrie 2012, precum și de ștampila Ministerului de Externe Român nr. 3644/20.09.2012.
În ceea ce privește necesitatea ca hotărârea de divorț să fie definitivă, Curtea reține că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 167 alin. 1 lit. a din Legea nr. 105/1992, reținute de instanța de fond prin hotărârea atacată, întrucât textul de lege exclude expres necesitatea îndeplinirii acestei condiții, în cazul hotărârilor referitoare la procesele arătate la art. 166, adică la procesele ce se referă la statutul civil și care, în mod excepțional sunt recunoscute "de plin drept"; în România, conform celor arătate mai sus.
Cu toate acestea, Curtea reține că, în fapt, cei doi soți ce au fost divorțați prin hotărârea a cărei recunoaștere se solicită prin cererea dedusă judecății, sunt de religie musulmană (astfel cum se menționează expres la pct. 1 și 2 din paragraful prin care se adeverește prezența soților și identificarea acestora din hotărârea de divorț). Or, în privința divorțului, în legislația musulmană, există instituția repudierii, care are drept consecință separarea soților în cursul unei perioade de continență, iar în această perioadă repudierea poate fi revocată. Dacă nu a fost revocată, urmează o nouă perioadă de separare, după care hotărârea este definitivă. În societatea modernă, soțul poate pronunța formulele de repudiere fără perioada de separare, ceea ce antamează o despărțire definitivă.
În speță, prin hotărârea de divorț se atestă pronunțarea a două repudieri. Formula "cu posibilitate de întoarcere";, reprezintă posibilitatea soților de a se recăsători, aceasta fiind diferența dintre o simplă și o triplă repudiere, în acest din urmă caz, soțul nici măcar nu se mai poate căsători cu femeia respectivă (decât după desfacerea unei alte căsătorii contractate legal de aceasta și consumată). Prin urmare, divorțul prin dubla repudiere este unul definitiv, iar, în speță. Acest divorț este recunoscut de statul de cetățenie al soțului, iar prin prezenta hotărâre se tinde tocmai la recunoașterea hotărârii și de către statul de cetățenie al soției, astfel încât, în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi admis, conform dispozitivului prezentei.
| ← Neîntreruperea termenului de prescripţie a stabilirii... | Suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 1551 Cod... → |
|---|
