Neîntreruperea termenului de prescripţie a stabilirii contribuţiei de asigurări de sănătate. Emiterea succesivă de decizii de impunere anulate de instanţa de judecată.

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 344/R din data de 31.01.2014

Prin sentința civilă nr. 4430/CA/23.09.2013 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.D.L. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. și în consecință:

S-a anulat Decizia de impunere nr. 19387/16.03.2012 emisă de pârâtă.

Pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 696 lei, sumă achitată de reclamantă cu titlu de contribuție la FNUASS, potrivit chitanței de plată seria CAS B, nr.33161/23.11.2010.

S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. 19387/16.03.2012 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 696 lei achitată în baza Deciziei de impunere nr. 119230/2010 emisă de pârâtă.

Potrivit adresei nr. 11765/19.03.2012 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. se menționează că "Vă aducem la cunoștință că s-a pus în aplicare Sentința civilă nr. 821/2011 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă și irevocabilă care prevede anularea Deciziei de impunere nr. 119230/01.06.2010 pentru vicii de formă ceea ce a condus și la anularea Titlului executoriu nr. 016829/25.10.2010.

La data prezentei sunteți înregistrată în evidența Casei de Asigurări de Sănătate B cu obligații restante în sumă de 334 lei din care: 289 lei reprezintă dobânzi și majorări de întârziere calculate de la data scadenței până la data plății debitului respectiv 23.11.2010 și 45 lei reprezintă penalități de întârziere";.

Prin decizia de impunere nr. 119230/01.06.2010 emisă de pârâtă s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată la fondul FNUASS pentru venituri din chirii obținute de reclamantă în perioada 2005-2007.

Prin sentința civilă nr. 821/CA/2012 a Tribunalului Brașov a fost anulată această decizie.

Prin Decizia de impunere în litigiu, respectiv Decizia nr. 19387/16.03.2012 s-au stabilit obligații de plată în sarcina reclamantei constând în accesorii - dobânzi, majorări și penalități de întârziere pentru obligațiile de plată a contribuției reclamantei la fondul de sănătate menționate în Decizia de impunere anulată prin sentința civilă susindicată.

Or, în condițiile în care reclamanta nu are un debit principal de plată la fondul FNUASS, nici accesoriile nu sunt datorate.

Cum reclamanta a achitat suma de 696 lei în baza Deciziei de impunere nr. 119230/2010 anulată de instanță, această sumă este supusă restituirii, orice plată făcută în baza unui act nul fiind plată nedatorată, potrivit art. 1092 Cod civil.

Față de aceste considerente, instanța, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a textelor legale mai susmenționate, a admis ca fondată, acțiunea reclamantei și a dispus anularea Deciziei de impunere nr. 19387/16.03.2012 emisă de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. care a solicitat admiterea căii de atac și respingerea acțiunii introductive.

În motivarea recursului au fost reluate apărările formulate în cuprinsul întâmpinării și s-au mai precizat următoarele:

S-a făcut referire la dispozițiile art. 208, art. 211 și 219 lit. g din Legea nr. 95/2006, arătându-se că una dintre obligațiile asiguraților este achitarea contribuției datorate fondului.

De asemenea, s-au invocat prevederile O.U.G. nr. 150/2002 și ale Ordinului nr. 221/2005, arătându-se că și aceste acte normative reglementează obligația contribuabilului de a declara și plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă veniturilor impozabile precum și termenele de plată a acestor contribuții și calculul de dobânzi și penalități de întârziere în cazul depășirii acestor termene.

Încadrarea în tipul de venituri realizate o face ANAF-ul conform prevederilor codului fiscal, în prezenta cauză fiind vorba despre venituri din profesii libere și comerciale, așa cum intimatul recunoaște în acțiune realizarea acestor venituri. În acest sens, CASJ B. este obligată să înscrie în titlul de creanță categoria veniturilor realizate de către contestator. Din acțiune rezultă că nu se contestă veniturile realizate și nici natura acestora.

Obligația plății contribuției pe care reclamanta o datorează bugetului FNUASS nu se naște de la data primirii de la CASJ B. a scrisorilor/deciziilor prin care este înștiințat, ci la termenele reglementate de actele normative în vigoare.

Având în vedere că intimata a fost identificată cu venituri din cedarea folosinței bunurilor realizate în anii 2005-2007, rezultă că aceasta a declarat veniturile la AFP B. în timp ce la CASJ B. nu a depus declarațiile, deși avea obligația legală de a o face.

S-a criticat și aspectul reținut de prima instanță potrivit cu care nu s-a adus la cunoștință reclamantei despre existența debitului, s-a arătat că recurentei nu i se poate imputa acest fapt întrucât nici această instituție nu a avut la cunoștință despre veniturile realizate decât după preluarea bazei de date de la ANAF, invocând în acest sens dispozițiile art. 222 din Legea nr. 95/2006. Totodată, în opinia recurentei, faptul că intimata nu a fost informată până la momentul emiterii deciziei de impunere cu privire la astfel de obligații, nu are relevanță juridică sub aspectul obligației de a plătii la scadență, această obligație rezultând din lege.

Din acțiunea depusă, nu rezultă că intimata reclamantă ar contesta natura veniturilor realizate.

S-a mai arătat că inițial a fost emisă decizia de impunere nr. 119230/01.06.2010 anulată de instanța de judecată prin hotărâre definitivă și irevocabilă. Motivul anulării a fost acela că decizia nu este corect motivată în fapt și în drept dar și împrejurarea că nu se putea percepe dobânzi de întârziere calculate asupra unui debit necomunicat legal. S-a subliniat faptul că în cuprinsul sentinței nu se vorbește despre un debit inexistent sau nedatorat, iar instanța nu a dispus exonerarea intimatei de plata contribuției și, implicit, restituirea sumei achitate.

Recurenta a mai susținut că, în contextul achitării debitului principal și al punerii în aplicare a sentinței civile menționate, s-a anulat decizia de impunere și s-a procedat la emiterea unei noi decizii în care au fost individualizate accesoriile calculate pentru neplata la scadență a debitului principal adică până la data achitării acestuia.

Referitor la afirmația reclamantei potrivit cu care nu i s-a adus la cunoștință acest debit, se arată că CASJ B. nu i se poate imputa acest fapt întrucât nu a avut la cunoștință despre veniturile realizate decât după preluarea bazei de date de la ANAF.

CASJ B. poate să își îndeplinească obligația prevăzută de Legea nr. 95/2006 cu privire la informarea contribuabililor despre nivelul obligațiilor către FNUASS doar în condițiile în care are cunoștință despre aceștia și despre nivelul veniturilor realizate de ei.

Contribuabilii pot beneficia de dreptul legal de a fi informați și îndrumați în condițiile în care se înregistrează la organul fiscal. Intimata nu s-a prezentat la sediul CASJ B. pentru a se înregistra ca persoană care realizează venituri și să procedeze la declararea acestora și plata către fondul de sănătate. Faptul că intimata nu a fost informată cu privire la astfel de obligații nu are relevanță juridică sub aspectul obligației acesteia de a plăti la scadență contribuția către fondul de sănătate, această obligație rezultând din lege.

În privința considerentelor primei instanțe potrivit cu care reclamanta nu ar datora accesorii calculate pentru neplata la scadență a debitului, s-a arătat că acestea sunt netemeinice întrucât reclamanta a realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor care se supun impozitului pe venit având obligația legală de a plăti o contribuție anuală către FNUASS. Obligația de plată se naște în momentul realizării venitului.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Prin Decizia de impunere nr. 119230/01.06.2010 s-a stabilit de către Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., în sarcina intimatei S.D.L., un debit principal reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată pentru "venituri din chirii, dividende, dobânzi, drepturi de proprietate intelectuală, etc."; în cuantum de 463 lei și dobânzi în cuantum de 457 lei. Astfel, pentru anul 2005, debitul principal datorat este stabilit ca fiind de 6 lei, pentru anul 2006 de 153 lei iar pentru anul 2007 de 304 lei.

Prin sentința civilă nr. 821/CA/08.02.2012 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă, s-a dispus anularea deciziei de impunere anterior menționată.

S-a reținut de către instanță că pentru veniturile din anii 2005-2006 (parțial), erau în vigoare alte acte normative, că textul de lege invocat de emitentă a fost aplicat retroactiv veniturilor realizate de reclamantă, cu încălcarea dispozițiilor legale și a principiului retroactivității.

Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. a emis o nouă decizie de impunere în care s-au stabilit, cu reținerea acelorași temeiuri legale, următoarele:

Pentru anul 2005, contribuție datorată și achitată de 6 lei, pentru anul 2006, contribuție datorată și achitată de 153 lei și pentru anul 2007, contribuție datorată și achitată de 304 lei. Au fost calculate și accesorii constând în majorări, dobânzi și penalități. Totodată, din suma de 696 lei achitată de intimată, după scăderea totalului debitului principal, s-a considerat că restul sumei a fost achitat cu titlu de accesorii.

Astfel, Curtea constată că Decizia de impunere nr. 19387/16.03.2012 încalcă puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 812/08.02.2012 a Tribunalului Brașov întrucât este emisă în baza acelorași temeiuri legale, (apreciate ca reținute greșit de către instanța de fond) și organul emitent nu a dat niciun fel de valoare juridică anulării primei decizii de impunere.

Anularea deciziei de impunere nr. 119230/01.06.2010 echivalează cu inexistența acesteia, cu lipsa oricărui document de stabilire a contribuției.

Pentru numita S.D.L., până la emiterea deciziei nr. 19387/16.03.2012, nu a fost emisă o altă decizie de impunere cu privire la veniturile din cedarea folosinței bunurilor obținute în anii 2005-2007. La emiterea deciziei din 16.03.2012, Casa de Asigurări de Sănătate ar fi trebuit să verifice dacă se împlinise sau nu termenul de prescripție al stabilirii obligației fiscale.

Prin prisma dispozițiilor art. 91-93 Cod procedură fiscală, neexistând niciun caz de întrerupere sau suspendare a acestui termen, la data de 16.03.2012, pentru anii 2005 și 2006 nu se mai putea proceda la emiterea titlului.

Pentru anul 2007, la care nu se referă nici aplicarea greșită a temeiurilor legale, Casa de Asigurări se Sănătate a Județului B. este îndreptățită să stabilească contribuția de asigurări de sănătate, însă cu respectarea beneficiului termenului de scadență.

Impunerea accesoriilor este o consecință a nerespectării termenului de scadență a achitării debitului principal, astfel că acestea ar fi putut fi calculate în cauză doar după emiterea titlului privind debitul principal aferent anului 2007, comunicării legale a acestuia și neachitării sumei până la scadență.

La momentul emiterii deciziei analizate, debitul principal în cuantum de 304 lei era deja plătit, nemaiexistând cadrul legal pentru calculul accesoriilor iar pentru anii 2005, 2006 nu se datorează nici debit principal, nici accesorii, pentru motivele anterior arătate.

În consecință, doar în privința debitului principal stabilit pentru anul 2007 se impune verificarea temeiniciei stabilirii acestuia.

La dosarul cauzei nu se identifică niciun înscris în dovedirea acestui debit astfel că nu se poate proceda la verificarea mai sus menționată, urmând a se constata că anularea deciziei nu poate fi înlăturată de niciuna dintre criticile aduse în recurs.

În considerarea celor expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 cod procedură civilă, va respinge recursul formulat.

Fără cheltuieli de judecată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Neîntreruperea termenului de prescripţie a stabilirii contribuţiei de asigurări de sănătate. Emiterea succesivă de decizii de impunere anulate de instanţa de judecată.