Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii

Judecătoria VĂLENII DE MUNTE Sentinţă civilă nr. 391 din data de 20.03.2014

Cu nr. (…) din (…) a fost înregistrată, pe rolul instantei, sesizarea petentul Inspectoratul de Poliție al Județului (…), privind înlocuirea amenzii contraventionale aplicată numitului (…), cu sanctiunea obligării acestuia la prestarea unei activităti în folosul comunitătii, întrucât intimatul a refuzat să plătească amenzile, iar primăria nu a avut posibilitatea executării silite.

In drept, au fost invocate prevederile art. 9 alin. 3 din OG.2/2001.

La dosarul cauzei au fost comunicate procesul verbal de constatare a contraventiei, acte de executare silită si alte înscrisuri.

Intimatul, legal citat, nu a formulat întampinare.

Analizând actele si lucrările dosarului,a retinut :

(…) a fost sanctionat contraventional, prin procesul verbal seria (…) nr. (…/…) incheiat de petent, cu amenda in cuantum de 150 lei.

Sanctiunea nefiind infirmată de instanta de judecată, în temeiul art. 37 din OG 2/2001, procesul verbal a devenit titlu executoriu, în baza căruia serviciul specializat din Primăria (…) a declanșat procedura de executare silită.

Asa cum rezultă din adresa nr. (…/…) nu s-a reusit executarea silită întrucât debitorul nu realizează venituri din muncă și nu figurează în evidentele autoritătii locale cu bunuri mobile si imobile urmăribile.

In consecință, în temeiul art. 391 din OG 2/2001, va admite cererea si va dispune înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale aplicata intimatului prin procesul verbal seria (…) nr. (…/…) cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

De asemenea, va stabili un număr de 20 ore de activitate in folosul comunitatii, la sediul Primariei (...) , in cadrul stabilit prin hotararea Consiliului Local.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii