Hotărâre judecătorească pentru recunoaşterea dreptului la deţinerea unui document (nobiliar) emis în anul 1679. Condiţii de restituire în favoarea moştenitorilor
Comentarii |
|
C.A. Târgu-Mureş, secţia civilă, decizia nr. 157/RJ2002
Reclamantul K.A., domiciliat în M.C., a formulat cerere de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Miercurea Ciuc, sub nr. 3762/1999, solicitând în contradictoriu cu Direcţia Generală a Arhivelor Statului, pronunţarea unei sentinţe pentru recunoaşterea dreptului său la deţinere a unui document emis la 1679, obligarea pârâtei la restituirea acestui document, cu cheltuieli de judecată.
în motivare, reclamantul a arătat că este strănepotul numitului K.I., titularul actului de înnobilare, emis de principele Transilvaniei în 1679, act ridicat de autorităţile statului, care refuză nejustificat restituirea acestui document. Reclamantul a arătat că, documentul descris anterior a fost păstrat de către familie, acest document are o valoare sentimentală deosebită, dar în anul 1981 autorităţile statului au nesocotit valoarea sentimentală a acestuia pe care l-au ridicat şi depus la Arhivele statului.
Reclamantul a mai arătat că, anterior, a mai formulat o acţiune în justiţie, dar a renunţat la judecarea respectivei cauze. Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantului, arătând că documentul a intrat în patrimoniul Arhivelor Statului, în conformitate cu dispoziţiile legale şi potrivit acestora, respectivul document inclus în colecţia „achiziţii şi donaţii” se păstrează de organele Arhivelor Naţionale.
La dosarul cauzei, s-a depus o copie a documentului pretins, corespondenţa purtată între reclamant şi pârâtă referitor la acest litigiu, după care instanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 2565/2000, în sensul admiterii acţiunii reclamantului, constatării nulităţii absolute a procesului-verbal de preluare întocmit la 16 februarie 1981, dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară întocmirii acestuia.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a stabilit că organele Ministerului de Interne nu avea competenţa constatării existenţei unor astfel de documente la persoanele fizice, situaţie în care actul de preluare întocmit este nul de drept. Apelul pârâtului împotriva acestei sentinţe a format obiectul dosarului nr. 2586/2001, soluţionat prin decizia civilă nr. 419/2001, analizată prin prezentul recurs.
Recursul pârâtului este întemeiat şi va fi admis cu consecinţa modificării deciziei criticate, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei şi respingerii acţiunii reclamantului, pentru următoarele considerente: Formulând prezenta acţiune, reclamantul a susţinut că este succesorul titularului actului pretins, dar nu a depus
nici o dovadă în sprijinul susţinerilor sale, deşi în conformitate cu art. 1169 C.civ., sarcina probei îi revenea.
Calitatea de moştenitor se dovedeşte în conformitate cu dispoziţiile art. 83 din Legea nr. 36/1995, iar reclamantul nu a dovedit că este succesor, din generaţie în generaţie a titularului actului amintit. Deşi documentul în litigiu, bun mobil se pre-zumă că aparţine în proprietatea deţinătorului, în conformitate cu dispoziţiile legii, acesta trebuie declarat şi depus pentru păstrare şi conservare organelor abilitate.
în conformitate cu dispoziţiile art. 5 lit. a) din Decretul nr. 472/1971 Direcţia Generală a Arhivelor Statului din Ministerul de Interne, avea atribuţii de preluare şi păstrare a documentelor de genul celor din litigiu, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din acelaşi act normativ, deţinătorii acestor documente aveau obligaţia declarării lor.
întrucât, reclamantul, deţinător al documentului, nu s-a conformat dispoziţiilor legale invocate, a săvârşit contravenţia prevăzută de art. 32 şi art. 49 din actul normativ amintit, iar preluarea efectuată prin procesul-verbal din 16 februarie 1981 a fost conformă cu textele legale în vigoare.
în raport cu cele arătate, se constată că documentul pretins de reclamant a intrat în evidenţa şi patrimoniul fondului arhivistic naţional în conformitate cu legea, iar în baza art. 19 din Legea nr. 16/1996, act normativ care a abrogat Decretul nr. 472/1971, actele, documentele de genul celui arătat sunt administrare, supravegheate şi protejate de organele abilitate.
Acest document fiind intrat în fondul arhivistic naţional în conformitate cu legea, nu se poate restitui reclamantului, cum, de altfel, prevede expres textul legal indicat anterior. Având în vedere starea de fapt rezumată anterior şi dispoziţiile legale invocate, instanţa apreciază că, în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în sensul că hotărârile pronunţate au fost date cu încălcarea legii şi, în baza art. 312 C.proc.civ., va admite recursul pârâtului, va modifica hotărârile pronunţate şi va respinge acţiunea reclamantului.
← Bunuri funciare. Repunere în termen | Contract de garanţie imobiliară. Titlu executoriu → |
---|