INSOLVENŢĂ PERSOANĂ FIZICĂ. INTERPRETAREA NOŢIUNII DE COMERCIANT DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A NOULUI COD CIVIL
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 20/R din data de 16.01.2013
Legea insolvenței nu definește noțiunea de comerciant, astfel că, în raport de dispozițiile art.149, în conformitate cu care dispozițiile aceste legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale altor acte normative, între care și Codul comercial.
Înțelesul noțiunii de comerciant cuprinsă în acte normative speciale, în condițiile abrogării art. 7 din Codul comercial, este reglementat de art. 6 din Legea nr.71/2011, în conformitate cu care "În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.";
Așadar, de la data de 1 octombrie 2011, noțiunea de comerciant prevăzută de art.1 alin.2 lit. a din Legea nr.85/2006 trebuie interpretată prin prisma art.6 din Legea nr.71/2011, în sensul aplicării procedurii doar persoanelor fizice înregistrate în registrul comerțului.
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov, creditoarea D G F P a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitorul D O.
Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 2440/SIND/8.11.2012 a respins cererea, pentru următoarele considerente:
Creditorul reclamant a invocat existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, conform art.379 Cod procedură civilă față de debitorul pârât, superioară valorii prag prevăzută de art.3.12 din Legea nr.85/2006.
Debitorul are calitatea de persoană fizică.
Potrivit art.art.1 alin.2 din Legea nr.85/2006 procedura prevăzută de prezenta lege se aplică comercianților persoane fizice acționând individual.
Potrivit art.3 din Codul comercial, referitor la faptele obiective de comerț, sunt fapte de comerț printre altele și cumpărările de producte sau mărfuri spre a le revinde.
Potrivit art.4 din Codul comercial, referitor la faptele subiective de comerț, se socotesc afară de faptele obiective de comerț celelalte contracte sau obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
Potrivit art.7 din codul comercial sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț (obiective sau subiective) având comerțul ca o profesiune obișnuită și societățile comerciale.
Potrivit art.3 din Noul cod civil (Legea nr.287/2009) dispozițiile noului cod civil se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și celelalte subiecte de drept. Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate care constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Noului cod civil noțiunea de profesionist reglementată de art.3 din Noul cod civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice, profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a noului cod civil. Potrivit alin.2 al art.8 din Legea nr.71/2011 în toate actele normative în vigoare expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț"; se înlocuiesc cu expresia "activități de producție, comerț sau prestări servicii";.
Potrivit art.230 din Legea nr.71/2011 dispozițiile codului comercial, cu excepția prevederilor art.46-55, 57, 58 și 907-935, aplicabile în continuare raporturilor dintre profesioniști, se abrogă.
Potrivit art.6 din Noul cod civil legea civilă dispune numai pentru viitor, excepție făcând situațiile prevăzute de art.6 alin.6.
În consecință, pentru a analiza calitatea de subiect de drept pentru procedura insolvenței a pârâtului din prezenta cauză s-a impus constarea că reclamantul pretinde că debitorul - persoană fizică este un comerciant, iar acesta a desfășurat acte de comerț anterior intrării în vigoare a noului civil, dat fiind căci creanța creditorului a devenit exigibilă în perioada 2010-2011, iar noul cod civil a intrat în vigoare la data de 01 10 2011.
Astfel, reclamantul nu a invocat și dovedit dacă pârâtul a efectuat acte obiective de comerț, ori fapte subiective de comerț, în sensul art.3 și 4 din codul comercial. De asemenea reclamantul nu a dovedit că pârâtul îndeplinește calitatea de comerciant potrivit art.7 din Legea nr.85/2006.
O astfel de condiție este esențială pentru a fi incidente prevederile legii insolvenței, deoarece art.1 alin.2 din Legea nr.85/2006 stabilește că numai comercianții pot fi subiect al acestei proceduri.
Dispozițiile art.7 din codul comercial nu sunt diferite de prevederile art.3 din Noul cod civil, în esență comerciantul persoană fizică, în prezent profesionistul este persoana care exercită sistematic, deci obișnuit activități specifice exploatării unei întreprinderi și care sunt mai ample decât noțiunea de fapte de comerț definite de art.3 din codul comercial.
Față de prevederile art.8 alin.1 din Legea nr.71/2011 care fac trimitere la legile speciale care reglementează diferite activități economice și profesionale, noțiunea de profesionist o include și pe aceea de comerciant, dar este mai vastă deoarece include și operatorul economic, cel de desfășoară o profesie liberală ori economică, întreprinzătorul, etc.
Raportându-ne la acțiunea reclamantului judecătorul sindic constată că până la proba contrară acesta are o creanță față de pârât care rezultă din neplata unor obligații fiscale reprezentând contravaloare T.V.A..
Judecătorul sindic a apreciat însă că simpla existență a unei creanțe bugetare a unei persoane fizice față de bugetul consolidat al statului nu conduce automat la concluzia că această persoană este un comerciant și în consecință subiect al legii insolvenței.
Noțiunea de comerciant care continuă să dăinuie și sub imperiul Noului cod civil având în vedere prevederile art.8 alin.1 din Legea nr.71/2011 rămâne persoana care desfășoară obișnuit o activitate economică sau profesională în cadrul exploatării unei întreprinderi.
Simpla înstrăinare a unor imobile, care potrivit legii speciale în materie fiscală a generat obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată nu îi conferă vânzătorului calitatea de comerciant, dat fiind că faptul de comerț prevăzut de art.3 alin.1 lit.a din codul comercial stabilește că revânzarea de bunuri are la bază o cumpărare anterioară în acest scop (ceea ce în speță nu s-a dovedit) și de asemenea reclamantul nu a dovedit că pârâtul - persoană fizică exercita astfel de fapte de comerț, cu titlu obișnuit, conform art.7 din codul comercial.
Se impune precizarea că legiuitorul a avut pe ordinea de zi mai multe proiecte de lege pentru falimentul persoanei fizice, independent de calitatea de comerciant a acestei persoane, iar până în prezent o astfel de lege nu a fost adoptată.
În consecință, față de principiul că acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu are voie să dispună, judecătorul sindic a apreciat că nu este permis ca pe căi ocolite legii să fie mărită sfera persoanelor cărora li se aplică dispozițiile legii insolvenței.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304^1, pentru următoarele motive:
Dovada calității de comerciant reiese din decizia privind înregistrarea din oficiu, în scopuri T.V.A. nr. 200024/12.05.2010 emisă de A.F.P. Mun. Brașov și din atribuirea codului de identificare fiscală la data de 14.06.2010 sub nr. RO 27054924, înscrisuri anexate cererii de chemare în judecată.
Acest aspect s-a datorat faptului că debitorul a desfășurat activități comerciale cu caracter de continuitate în vederea realizării de venituri, situația în care organele fiscale au constatat prin acte administrative fiscale caracterul de persoană impozabilă a acestuia, în sensul art. 127 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. La alin. 2 din același text de lege, care reprezintă transpunerea în legisla-ia națională a dispozițiilor art. 9 alin. 1, a doua propoziție din directiva 2006/112/CE , se menționează "constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul realizării de venituri cu caracter de continuitate.";
Astfel, utilizarea noțiunii de "comerciant";, astfel cum aceasta este definită de Codul comercial nu este necesară, întrucât codul fiscal definește și utilizează în vederea determinării regimului T.V.A. noțiuni precum "persoana impozabilă, operațiuni impozabile, activitate economică";.
Recurenta consideră că operațiunile impozabile, din perspectiva T.V.A. nu sunt doar cele care constituie fapte de comerț, sfera de aplicare a T.V.A. fiind mult mai largă, astfel că operațiuni care sunt catalogate de Codul comercial ca fapte de comerț sunt operațiuni impozabile din punct de vedere T.V.A. .
Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că simpla înstrăinare a unor imobile, chiar dacă atrage obligația de plată a unor impozite de natură fiscală, nu îi conferă vânzătorului calitatea de comerciant, întrucât debitorul a desfășurat o activitate economică cu caracter de continuitate, în scopul realizării de venituri acționând individual.
Instanța de fond trebuia să rețină că referitor la calitatea de persoană impozabilă a debitorului, în sensul de comerciant, este aplicabil art. 127 alin. 2 Cod fiscal, întrucât acesta, prin vânzări repetate, obținând profit, se impune a fi impozitat în condițiile legii.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, Curtea reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea D.G.F.P. are ca obiect deschiderea procedurii insolvenței unei persoane fizice.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr.85/2006, persoanelor fizice li se poate aplica procedura simplificată a insolvenței în cazul în care au calitatea de comercianți.
Legea insolvenței nu definește noțiunea de comerciant, astfel că, în raport de dispozițiile art.149, în conformitate cu care dispozițiile aceste legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale altor acte normative, între care și Codul comercial, teoria și practica judiciară au interpretat noțiunea de comerciant prevăzută de art. 1 alin. 2 lit. b, în conformitate cu prevederile art. 7 Cod comercial, care prevede că o persoană fizică are calitatea de comerciant în condițiile în care efectuează fapte de comerț, ca o profesiune obișnuită.
Dispozițiile Codului comercial, cu excepția prevederilor art. 46-55, 57, 58 și 907-935 au fost abrogate prin art. 230 din Legea nr.71/2011, de la data intrării în vigoare a Noului Cod civil.
Noul Cod civil a înlocuit noțiunea de comerciant cu cea de profesionist, având o arie de aplicare mult mai largă, fiind considerați profesioniști, potrivit art.8 din Legea nr.71/2011 "categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale.";
Înțelesul noțiunii de comerciant cuprinsă în acte normative speciale, în condițiile abrogării art. 7 din Codul comercial, este reglementat de art. 6 din Legea nr.71/2011, în conformitate cu care "În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.";
Așadar, de la data de 1 octombrie 2011, noțiunea de comerciant prevăzută de art.1 alin.2 lit. a din Legea nr.85/2006 trebuie interpretată prin prisma art.6 din Legea nr.71/2011, în sensul aplicării procedurii doar persoanelor fizice înregistrate în registrul comerțului.
Această interpretare este în concordanță și cu prevederile O.U.G. nr.44/2008, privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, în conformitate cu care, pentru efectuarea actelor de comerț, persoanele fizice trebuie să dețină autorizația administrativă în acest sens și să fie înregistrate la registrul comerțului.
Trimiterile pe care recurenta le face la art.127 alin. 1 din Codul fiscal nu au relevanță în cauză, noțiunea de comerciant, în sensul Legii nr.85/2006 neputând fi confundată cu cea de persoană impozabilă, definită de acest text de lege.
Față de aceste considerente, se reține că în mod corect judecătorul sindic a constatat că debitorul din prezenta cauză nu poate fi supus procedurii insolvenței, ca urmare, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat și a se menține sentința atacată.
| ← Raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de... | Conţinutul raportului de atribuire în procedura de atribuire a... → |
|---|
