Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 66 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
| Comentarii |
|
Potrivit art. 66 alin. (1) din lege, în situaţia plasamentului în regim de urgenţă, ca măsură temporară dispusă de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, Direcţia este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 48 de ore de la data la care s-a dispus această măsură. În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se va pronunţa, după caz, cu privire la (i) menţinerea plasamentului în regim de urgenţă; (ii) înlocuirea acestuia cu măsura plasamentului; (iii) instituirea tutelei; (iv) reintegrarea copilului în familia sa. Instanţa este obligată, de asemenea, să se pronunţe şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 416 din 25 martie 2010
Prin sentința civilă nr. 242/18.11.2009, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a respins cererea formulată de reclamanta DGASPC Olt în contradictoriu cu pârâtele M.C.L., Ț.M., B.L. și DGASPC Dâmbovița, privind înlocuirea măsurii de plasament de urgență de la asistentul maternal profesionist Ț.M. cu măsura plasamentului cu plata alocației la asistent maternal profesionista B.L., față de minora M.E.
Reclamanta a arătat că minora este născută la data 11.09.2008 în Spitalul Municipal C., din părinții Natural și M.C.L., iar la patru zile după naștere mama a fugit din spital, sub pretextul că merge acasă să aducă actele de stare civilă pentru a putea face declarația de naștere a minorei în cauză, însă ulterior nu a mai revenit motivând lipsa condițiilor materiale și financiare.
în această situație, prin Dispoziția în regim de urgență a Directorului Executiv al DGASPC OLT s-a instituit pentru copil măsura plasamentului de urgență la asistentul maternal profesionist Ț.M., domiciliată în orașul S., jud. Olt.
S-a mai arătat că domiciliul de fapt al mamei copilului este în comuna R., jud. Olt, localitate în care aceasta locuiește de cinci ani împreună cu concubinul, mama acestuia și cinci copii cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani, într-o casă din chirpici, compusă din trei camere dotată sărăcăcios, proprietatea mamei concubinului, venitul familiei fiind reprezentat de alocațiile de stat ale copiilor și alocația de susținere monoparentală în cuantum de 83 lei.
Reclamanta a adăugat însă, că domiciliul legal așa cum este înscris pe cartea de identitate a pârâtei M.C.L. este în comuna P., jud. Dâmbovița și sub acest aspect s-a impus înlocuirea măsurii de plasament de urgență de la asistentul maternal profesionist Ț.M. cu măsura plasamentului cu plata alocației la asistent maternal profesionistă B.L., cu domiciliul în comuna Lucieni, jud. Dâmbovița. S-a reținut ca mama a manifestat dezinteres față de minoră, iar bunicul matern fiind în vârstă și bolnav, este în imposibilitate de a se ocupa de creșterea și îngrijirea acesteia.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
într-adevăr, domiciliul legal al pârâtei M.C.L., mama copilului M.E., așa cum rezultă din mențiunile înscrise în cartea de identitate a acesteia, este în comuna P., jud. Dâmbovița. în realitate, ea nu locuiește la această adresă de mai mult timp așa cum rezultă fără nici un dubiu din înscrisurile mai sus menționate, ci în comuna R., jud. Olt, împreună cu concubinul său, mama acestuia și cei cinci copii minori.
Chiar dacă familia actuala nu a fost de acord cu primirea copilului, având în vedere în principal, lipsurile materiale și condițiile sărăcăcioase de trai, este totuși în interesul copilului de a menține legăturile cu familia, în principal cu mama, pârâta M.C.L., care locuiește în jud. Olt. în prezent aceasta nu manifestă un interes așa de mare față de fiica sa, dar nu există indicii că preocupările mamei față de propriul copil ar fi mai mari, dacă minora ar fi dată în plasament unui asistent maternal profesionist cu domiciliul în jud. Dâmbovița.
în interesul creșterii și dezvoltării legăturii afective dintre mamă și copil, trebuie ca distanța dintre domiciliul de fapt al mamei, pentru că acesta este practic important și de actualitate și domiciliul asistentului maternal la care copilul este în plasament, să fie cât mai redusă, pentru a exista condiții de vizitare a minorei de către mamă, dând eficiență astfel dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora „copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția în care acest lucru ar contraveni interesului superior al copilului”.
Aceasta nu înseamnă că s-au pus la îndoială calitățile asistentului maternal profesionist BL, ci doar că judecătorul fondului a apreciat că, în raport de circumstanțele concrete ale cazului în speță, este mai utilă în continuare menținerea măsurii plasamentului copilului la asistentul maternal profesionist Ț.M. (care nici un moment nu a declarat că dorește să renunțe la copilul încredințat ori la exercitarea profesiei).
împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta DGASPC Olt, în termen și motivat.
Criticile sunt în esență următoarele: în mod greșit s-a respins sesizarea de către prima instanță, având în vedere că este în interesul superior al minorei să beneficieze de măsura specială de protecție a plasamentului la asistent maternal profesionist în jud. Dâmbovița, județ unde are domiciliul mama copilului și locuiește și familia extinsă dinspre mamă a minorei, care și-a exprimat dorința să o viziteze și să mențină relații cu aceasta.
Recursul este fondat și se va admite ca atare, dar pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Autoritățile implicate, deci și petenta DGASPC Olt trebuie să manifeste consecvență în respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copiii aflați în unitatea administrativ teritorială, demersuri întreprinse de autoritățile publice, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Față de minoră s-a impus în mod urgent și s-a dispus prin dispoziție a Directorului DGASPC Olt, măsura specială de protecție a plasamentului în regim de urgenta în condițiile art. 55 lit. b) și art. 64,art. 65 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Plasamentul în regim de urgență este o măsură specială de protecție alături de plasament și de supravegherea specializata, reprezentând împreună cu tutela și adopția, ansamblul masurilor de protecție alternativă care se instituie față de copilul aflat într-una din situațiile prevăzute de art. 39 din lege, raportat la art. 58-67 din același act normativ, respectiv fata de copilul care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.
Punctual, plasamentul copilului în regim de urgenta este o măsură de protecție specială, cu caracter temporar, care se stabilește în situația copilului abuzat sau neglijat, precum și în situația copilului găsit sau a celui abandonat în unități sanitare, conform dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 272/2004.
Potrivit art. 66 alin. (1) din lege, în situația plasamentului în regim de urgență, ca măsura temporara dispusa de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, Direcția este obligată să sesizeze instanța judecătorească în termen de 48 de ore de la data la care s-a dispus această măsură.
în conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (2) din lege, instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și se va pronunța, după caz, cu privire la 1. menținerea plasamentului în regim de urgență 2. înlocuirea acestuia cu măsura plasamentului 3. instituirea tutelei 4. reintegrarea copilului în familia sa. Instanța este obligată, de asemenea, să se pronunțe și cu privire la exercitarea drepturilor părintești.
De subliniat este faptul ca, pe toată durata plasamentului în regim de urgență se suspendă de drept exercițiul drepturilor părintești, până când instanța judecătorească va decide cu privire la menținerea sau la înlocuirea acestei măsuri și cu privire la exercitarea drepturilor părintești. Pe perioada suspendării, drepturile și obligațiile părintești privitoare la persoana copilului sunt exercitate și, respectiv, sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau de către șeful serviciului de tip rezidențial care a primit copilul în plasament în regim de urgență, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate și respectiv, sunt îndeplinite de către președintele consiliului județean, în conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (3) din lege.
Prin sesizarea de față, formulata potrivit legii în termen de 48 de ore, în considerarea interesului superior al copilului, s-a apreciat ca acesta este lipsit în continuare de ocrotire părintească și ca nu poate fi lăsat în grija mamei, neimpunându-se astfel, reintegrarea în familie. Dar, petenta DGASPC nu a solicitat instituirea tutelei, menținerea plasamentului în regim de urgenta sau înlocuirea cu plasament în jud. Olt la asistent maternal profesionist, ci înlocuirea cu măsura plasamentului la asistent maternal profesionist B.L. în jud. Dâmbovița, unde locuiește familia extinsa din partea mamei și unde aceasta din urma are domiciliul în mod formal.
Or, în speță, deși judicios și cu respectarea art. 2 alin. (3) din lege, prima instanță a concluzionat ca nu este în interesul minorului ca fata de acesta să se dispună măsura plasamentului la un alt asistent maternal și în alt județ, totuși în mod greșit s-a apreciat ca în acest caz, se impune respingerea sesizării, iar nu admiterea acesteia și menținerea măsurii plasamentului în regim de urgenta.
Așa cum s-a arătat în precedent, atât Direcția, cât și autoritatea judecătorească trebuie să urmărească aplicarea principiului interesului superior al copilului în toate demersurile întreprinse și în deciziile pe care le iau fata de copil.
Or, în cazul plasamentului în regim de urgenta dispus de către Direcție, instanța judecătorească sesizată, în niciun caz nu are posibilitatea legală de a respinge sesizarea, aceasta întotdeauna trebuie admisa, întrucât copilul nu poate sa rămână în plasamentul dispus administrativ de direcție, iar părintele cunoscut și nedecăzut din drepturile părintești, cu drepturile suspendate ope legis, ci intr-o măsură de protecție specială stabilită judiciar, ocazie cu care instanța dispune și asupra drepturilor părintești.
Așadar, în interesul copilului, întotdeauna instanța va admite sesizarea Direcției, având de pronunțat patru posibile soluții, de la caz, la caz: reintegrarea în familie, menținerea plasamentului în regim de urgență, înlocuirea cu măsura plasamentului sau instituirea tutelei.
în speță, deși tribunalul a apreciat că se impune menținerea măsurii speciale de protecție în jud. Olt la același asistent maternal profesionist, a respins sesizarea Direcției, pornind probabil de la premisa greșită că este suficient ca aceasta să fie dispusă numai de Direcție.
Or, din economia întregii legi, rezultă că măsurile speciale de protecție se dispun, după caz de comisia pentru protecția copilului sau de instanța judecătorească - art. 61 și art. 67 din lege, iar plasamentul în regim de urgență se dispune fie de directorul Direcției - art. 65 alin. (1), fie de instanța judecătorească prin ordonanța președințială - art. 94 alin. (3).
Dar, în ambele situații, în 48 de ore, este sesizata instanța de judecată, care face o analiză pe fond și dispune, fie una din soluțiile prevăzute în art. 66 alin. (2), fie una din soluțiile prevăzute în art. 94 alin. (4) din același act normativ.
Deci, în ambele situații, nu se păstrează în niciun caz măsura plasamentului în regim de urgență dispusă administrativ de Direcție sau dispusă, fie și de instanță, dar prin ordonanța președințiala, fiind necesară pronunțarea pe fond a unei hotărâri judecătorești, în raport cu dispozițiile legale arătate în precedent, soluțiile posibile fiind limitativ prevăzute de lege și diferențiate în funcție de autoritatea care a luat urgent măsura.
în orice caz, mai trebuie subliniat faptul că Direcția, ca titulară a sesizării, este un serviciu public specializat în protecția drepturilor copilului, exercită atribuțiile prevăzute de lege și nu acționează în nume propriu, nereclamând în acest demers judiciar un drept și un interes propriu, ca elemente de exercitare a unei acțiuni civile de drept comun. Astfel, principiul disponibilității în procesul civil nu trebuie să se aplice în asemenea situații, întrucât, așa cum s-a arătat în precedent Direcția sesizează instanța declanșând astfel o procedură judiciară care întotdeauna se finalizează în interesul copilului, iar instanța admițând sesizarea, analizând pe fond cazul și manifestând rol activ, dispune una din masurile legale prevăzute în art. 66 alin. (2) sau după caz, în art. 94 alin. (4) din lege, pe care o socotește ca fiind cea mai adecvata în raport cu interesul minorului.
Prin urmare, este nerelevanta împrejurarea ca Direcția optează în cuprinsul sesizării pentru una din cele patru soluții legale, iar daca instanța apreciază că această măsură nu este în interesul minorului, nu va respinge cererea pe motiv ca este neîntemeiată, ci va admite sesizarea ca fiind legala și întemeiată, dar pe fond va dispune în interesul minorului, una din celelalte trei masuri prevăzute de lege.
Ca este așa, o demonstrează următoarea situație: Direcția solicita, de exemplu, menținerea plasamentului în regim de urgenta, iar instanța apreciază în baza probelor administrate ca este în interesul minorului sa fie reintegrat în familie. în acest caz, instanța nu va respinge sesizarea, întrucât copilul va rămâne în plasamentul dispus de Direcție și drepturile părintești vor rămâne suspendate, ci va admite sesizarea și va dispune reintegrarea în familie. Deci, o astfel de soluție trebuie sa se regăsească în dispozitivul hotărârii care reprezintă actul autorității judiciare competente în luarea măsurii și care se pune în executare, nefiind suficienta enunțarea unor motive, fie și corecte, doar în considerentele hotărârii.
Pe fond, nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul ca, în recurs Curtea a făcut demersuri către recurenta și a solicitat relații în raport cu dispozițiile legale potrivit cărora, la stabilirea măsurii se va urmări plasarea copilului cu prioritate la familia extinsa, având în vedere împrejurarea ca în speța s-a propus măsura plasamentului în județul Dâmbovița, județ în care locuiește familia extinsa a minorului. Or, prin răspunsul înaintat instanței, Direcția a arătat faptul ca nu a fost posibil în cauza, plasamentul la familia extinsa.
în concluzie, având în vedere timpul scurs de la data sesizării (aproape 2 ani), necesitatea lămuririi mai rapide a situației juridice a minorei și menținând în totalitate motivarea primei instanțe, Curtea va sublinia și incidenta în cauza a dispozițiilor art. 60 alin. (3) lit. c) din lege, potrivit cărora la stabilirea măsurii de plasament se va urmări facilitarea exercitării de către părinți a dreptului de a vizita copilul și de a menține legătura cu acesta.
Or, numai prin menținerea măsurii în jud. Olt unde locuiește efectiv și de mai mult timp mama copilului împreună cu alți copii (frați ai minorei), este posibila facilitarea acestui drept al părintelui, nefiind relevanta împrejurarea ca mama are formal domiciliul stabilit în jud. Dâmbovița, unde nu locuiește efectiv. De asemenea, trebuie acordata prioritate dreptului părintelui de a vizita copilul și de a menține relații cu acesta, iar nu membrilor familiei extinse care, în treacăt fie spus, nici nu si-au manifestat dorința de a-l primi în plasament.
Acestea sunt considerentele în temeiul cărora, fiind incident cazul de recurs de modificare prev. în art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în baza art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) teza a II-a C.proc.civ., Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința, va admite sesizarea Direcției și va dispune menținerea măsurii plasamentului în regim de urgenta la același asistent maternal.
în ceea ce privește drepturile părintești, va dispune ca drepturile și obligațiile părintești sa fie exercitate, respectiv îndeplinite, de către asistentul maternal profesionist Ț.M. cu privire la persoana minorei, iar cu privire la bunurile minorei, de către mama acesteia M.C.L.
(Judecător Tatiana Rădulescu)
| ← Dreptul de a avea legături personale cu minorul. Interesul... | Excepţii. Puterea de lucru judecat şi autoritatea de lucru... → |
|---|
