Legea nr. 165/2013. Domeniul de aplicare. Jurisprudență Cereri
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 233/A din data de 07.05.2014
Art. 4 din Legea nr. 165/2013 stabilește cadrul legal al aplicării acestui act normativ arătând că se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor aflate pe rolul instanțelor precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului.
Noțiunea de ";cereri"; este definită de art. 3 pct. 1 din același text de lege și se referă la notificările formulate pentru restituirea bunurilor imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945-22.12.1989.
În speță, nu este vorba de o altă notificare privind un imobil ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001, notificarea fiind deja, în mod irevocabil soluționată prin hotărâre judecătorească, respectiv prin decizia Curții de Apel.
Faptul că s-a solicitat executarea hotărârii judecătorești nu înseamnă că s-a formulat o altă cerere care se încadrează în dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Nu este vorba despre o situație juridică nouă, în cauză, situația juridică reprezentată de îndreptățirea reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii urmare a preluării abuzive de către stat a proprietății sale, fiind definitiv și irevocabil tranșate prin hotărâre judecătorească.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 2722/96/2013 la data de 15.07.2013, reclamantul C. H. F. K., cetățean român și german, domiciliat în xxx, cu loc ales pentru comunicarea actelor la Cab. av. S. D. din xxx, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Miercurea Ciuc, prin primar, cu sediul în xxx, a solicitat ca prin sentința civilă ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției nr.807/21.06.2013, ca nelegală și netemeinică; constatarea faptului că, prin decizia nr. 404/R/15.03.2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus irevocabil că, reclamantul are calitate de persoană îndreptățită și astfel, are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul fosta "Fabrică de Bere C.";, situat în xxx, înscris în CF nr. x Miercurea Ciuc, nr. top. 302, 303, 750/299, 301 și 293/1, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Totodată, reclamantul solicită obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții legale și corect întemeiată, cuprinzând în mod explicit "măsurile compensatorii";, conform celor dispuse de către instanța de judecată, dispoziție care să aibă la bază normele anterioare ale Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, fără referire la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013.
Reclamantul a mai a solicitat obligarea pârâtului la acordarea cheltuielilor de judecată.
În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că, prin notificarea nr. 923/2001, depusă în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, prin intermediul executorului judecătoresc S.-S., a solicitat Municipiului Miercurea Ciuc, restituirea în natură a imobilului situat în xxx, înscris în CF nr. xx, Miercurea Ciuc, nr. top. 302, 303, 750/299, 301 și 293/1.
Notificarea reclamantului a fost respinsă după șase luni de la înregistrare prin dispoziția primarului nr. 3267/16.11.2007.
De la această dată, au urmat 4 ani de procese, iar la data de 15.03.2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 404/R, a dispus în mod irevocabil că, are calitatea de persoană îndreptățită și astfel, are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul fosta "Fabrică de Bere C.";, situat în xxx, înscris în CF nr. xx, Miercurea Ciuc, nr. top. 302, 303, 750/299, 301 și 293/1, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin sentința civilă nr. 5107 din 3 decembrie 2013, Tribunalul Harghita a admis acțiunea formulată de reclamantul C. H. F. K., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Miercurea Ciuc, prin primar și, în consecință a anulat Dispoziția nr.807 din 21.06.2013, emisă de Primarul Municipiul Miercurea Ciuc; a constatat că, prin decizia nr. 404/R din 15 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția I civilă, în dosarul nr. 127/96/2010*, s-a dispus în mod irevocabil cu privire la calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului, stabilindu-se că acesta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul fosta "Fabrică de Bere C.";, situat în xxx, înscris în C.F. nr. xx Miercurea Ciuc, nr. top 302, 303, 750/299, 301 și 293/1, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a obligat pârâtul Municipiul Miercurea Ciuc, prin Primar să emită o nouă dispoziție, în sensul celor stabilite prin decizia nr. 404/R din 15 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, dispoziție care să cuprindă în mod explicit măsurile compensatorii, conform normelor anterioare ale Legii nr.10/2001 și a Legii nr. 247/2005, fără referire la dispozițiile Legii nr. 165/2013; a luat act că reclamantul a solicitat recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin decizia nr. 404/R din 15.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția I civilă, în dosarul nr. 127/96/2010*, în urma admiterii recursului declarat de reclamantul C. H. F. K., s-a modificat în parte sentința civilă nr. 3418 din 06.12.2011, pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, s-a anulat dispoziția nr. 3267 din 16.11.2007, emisă de primarul Municipiului Miercurea Ciuc și s-a stabilit că, reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul fosta "Fabrică de Bere C.";, situat în xxx, înscris în CF nr. xx, Miercurea Ciuc, nr. top. 302, 303, 750/299, 301 și 293/1, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Prin dispoziția nr. 807/21.06.2013, emisă de Primarul Municipiul Miercurea Ciuc, s-au propus acordarea de măsuri compensatorii în condițiile legii, privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv, în favoarea reclamantului, pentru imobilul din litigiu potrivit identificărilor efectuate prin raportul de expertiză care face parte integrantă din dispoziție.
S-a reținut că, în motivarea dispoziției atacate, s-au invocat prevederile art.1 lin.2 și 3, art.10 alin.1 din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 21 alin.1-3 și art.50 din Legea nr.165/2013.
Susținerea reclamantului, în sensul că, pârâtul trebuia să facă aplicarea strictă a Deciziei nr. 404/R/15.03.2012, pronunțată de către Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. 127/96/2010*, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este întemeiată.
În contextul în care raportul juridic dedus judecății a debutat în anul 2007, odată cu declanșarea procedurii contencioase în instanța de judecată în urma soluționării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, nu i se poate aplica un act normativ emis ulterior, respectiv dispozițiile Legii nr.165/2013.
Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă. Doctrina juridică a definit principiul neretroactivității legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare, facto praeterita.Ca o consecință firească a principiului neretroactivității, există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. În același sens sunt și dispozițiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituția României, care reglementează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, prin art. 16 alin. 1 din cap. V, privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, s-a stabilit că, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiectiv al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi. În alin.2 al aceluiași articol s-a prevăzut că, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945-22.11.1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin.1 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor.
Astfel cum rezultă din textele legale enunțate, s-a făcut distincție între notificările ce erau deja soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire, ipoteză la care se refere alin.1, și notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate, în privința cărora s-a reglementat, în cuprinsul alin. 2, să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor.
Prin decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007 pronunțată de ÎCCJ, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.140 din 22/02/2008, s-a stabilit că, din perspectiva reglementării de ansamblu a conținutului art. 16 alin.1 și 2 din titlul VII al Legii nr.247/2005, prin notificări soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi, nu pot fi înțelese decât acele notificări pe baza cărora entitățile învestite au emis decizii sau dispoziții motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță în termenul prevăzut în art. 24 din Legea nr.10/2001 (devenit art. 26 după modificare). De aceea, deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24 (26) din Legea nr.10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.
O altă interpretare dispozițiilor art.16 alin.1 și 2 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, ar însemna să se contravină dreptului de acces liber la justiție reglementat prin art. 21 din Constituție, republicată, și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În baza dispozițiilor Legii nr.247/2005 prin care s-au adus modificări normelor de drept material din Legea nr.10/2001, pârâtul trebuia să identifice și să acorde alte bunuri imobile prin echivalent pentru imobilul preluat abuziv.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, apel pârâtul Municipiul Miercurea-Ciuc solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelului pârâtul a arătat, în esență, că noile modificări ale Legii nr.10/2001 prevăd o singură măsură reparatorie pentru cererile care nu pot fi soluționate cu restituirea în natură, iar potrivit alin.5 al art. 41 din lege, obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoarea acestei legi de modificare se va executa potrivit art. 21 din această lege.
Din modul de redactare a art. 21 și art. 50 din Legea nr. 165/2013 rezultă că dispoziția atacată este în concordanță cu dispozițiile legale, fiind emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.
S-a mai arătat că, în cazul în care primarul emite o nouă dispoziție de executare a sentinței datorită abrogării titlului VII din Legea nr. 247/2005, dosarul privind propunerea de despăgubiri nu ar fi acceptat de Comisia de evaluare întrucât nu respecta procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013.
Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea ca nefondat a apelului.
Examinând sentința atacată în raport de motivele invocate și în temeiul prevederile prevederilor art. 476 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 404/R/15.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, irevocabilă, s-a stabilit că reclamantul C. H. F. K. are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul fosta ";Fabrică de Bere C.";, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
S-a reținut prin hotărârea anterior menționată că nefiind posibilă restituirea în natură, devin incidente prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, raportat la dispozițiile Titlului VII - Regimul stabilirii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, din Legea nr. 247/2005, situație în care instanța a stabilit doar dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, conform prevederilor legale enunțate, atributul determinării concrete a acestora revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, special constituită prin lege, în acest scop.
În consecință, bucurându-se de puterea lucrului judecat, reclamantul este pe deplin îndreptățit să se prevaleze de dreptul recunoscut prin această hotărâre judecătorească, fără ca pârâtul să mai poată lua în discuție sau cere lucrarea în discuție a existenței dreptului la despăgubiri inclusiv a modalității în care se acordă aceste despăgubiri.
Această hotărâre are efect obligatoriu, acest caracter impunând pârâtei să se supună dispozițiilor instanței. Atâta timp cât o instanță de judecată a stabilit modalitatea în care vor fi acordate despăgubiri reclamantului pentru imobilul preluat abuziv, pârâta nu mai poate invoca vreun argument contrar, altfel ajungându-se la o încălcare a securității juridice, a stabilității raporturilor juridice consfințite printr-o hotărâre judecătorească.
Din perspectiva imutabilității actului jurisdicțional prin care se tranșează o chestiune litigioasă respectiv din perspectiva puterii conferite de lege instanței de a rezolva definitiv un diferend contradictoriu, este total neavenită susținerea pârâtei, justificarea acesteia de a emite Dispoziția nr. 807 din 21 iunie 2013, contestată în prezenta cauză, în contradicție cu hotărârea judecătorească.
Astfel, deși instanța, așa cum am arătat, a dispus stabilirea despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pârâta apelantă, a apreciat că despăgubirile cuvenite vor fi acordate în termenul unui alt act normativ și anume Legea nr. 165/2013.
Nu numai că se încalcă astfel autoritatea lucrului judecat și principiul neretroactivității legii dar și actul normativ invocat de apelantă în dispoziția contestată.
Art. 4 din Legea nr. 165/2013 stabilește cadrul legal al aplicării acestui act normativ arătând că ";se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor...aflate pe rolul instanțelor precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului";.
Noțiunea de ";cereri"; este definită de art. 3 pct. 1 din același text de lege respectiv se referă la notificările formulate pentru restituirea bunurilor imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945-22.12.1989.
Deci, nu este nicidecum vorba despre o cerere nouă, sub acest aspect susținerile apelantei fiind întru totul nefondate. Nu este vorba de o altă notificare privind un imobil ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001, notificarea fiind deja, în mod irevocabil soluționată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv prin decizia Curții de Apel.
Faptul că s-a solicitat executarea hotărârii judecătorești nu înseamnă că s-a formulat o altă cerere care se încadrează în dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Nu este vorba despre o situație juridică nouă, în cauză situația juridică reprezentată de îndreptățirea reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii urmare a preluării abuzive de către Stat a proprietății sale, fiind definitiv și irevocabil tranșate prin hotărâre judecătorească.
În consecință, însușindu-ne în tot și considerentele instanței de fond, Curtea de Apel constatând neîntemeiate și nefondate criticile apelantei, a urmat ca, în temeiul prevăzut de art. 480 Cod procedură civilă, să respingă apelul declarat de pârâtul Municipiul Miercurea-Ciuc, împotriva sentinței civile nr. 5107 din 3 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Harghita.
| ← Despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin preluarea, din... | a) Renunţarea la aplicarea pedepsei. Condiţii b) Confiscare... → |
|---|
