Repararea integrală a prejudiciului produs salariatului

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 241/A din data de 13.05.2014

Potrivit art.166 al.4 Codul muncii întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Daunele interese trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului cauzat, acestea putând să cuprindă atât pierderea suferită cât și beneficiul de care a fost lipsit creditorul - art.1084 Cod civil.

Spre deosebire de daunele moratorii, actualizarea are caracter compensatoriu și urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești având ca finalitate aducerea creanței la valoarea ei existentă în momentul stabilirii, protejând interesele creditorului care nu trebuie să suporte din patrimoniul său, fără a avea o culpă, efectele devalorizării monedei.

Dobânda legală reprezintă daune interese moratorii, respectiv echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin întârzierea executării obligației de către debitor, având un temei diferit de al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate pretinde cerând actualizarea creanței.

Prin urmare dobânda reprezintă o sancțiune pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată iar actualizarea cu indicele de inflație reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății - daune compensatorii, astfel încât nu se ajunge la o dublă reparație.

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 3 iunie 2013 reclamanții O. S. și S. C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș la achitarea dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentințele civile nr. 1153/31.10.2007, 736/10.07.2009, 1313/26.11.2009, 17/15.01.2008 și 898/09.10.2009, dobândă calculată începând cu data scadenței și până la plata efectivă, și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a aloca sumele necesare efectuări plății. În subsidiar, reclamanții au solicitat dobânda legală la debitele restante calculate pe ultimii 3 ani și în continuare, de la momentul înregistrării acțiunii până la plata efectivă.

În motivarea acțiuni reclamanții au arătat că prin sentințele indicate, pronunțate de Tribunalul Maramureș și rămase definitive și irevocabile, s-a dispus obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș la plata unor drepturi salariale legale al căror cuantum urmează să fie actualizat cu indicele de inflație la momentul plății lor, că această reparație nu exclude posibilitatea aplicării la debit și a dobânzii legale pentru lipsa de folosință a sumelor datorate.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 998 cod civil (actual art. 16 Cod civil), Decretul Lege nr. 167/1958, O.G. nr. 9/2000, iar începând cu 01.09.2011 O.G. 13/2011.

În probațiune reclamanții au solicitat încuviințarea probelor depuse anexat cererii de chemare în judecată: sentințele civile indicate în acțiune.

Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Apel Cluj a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, arătând că drepturile solicitate de reclamanți prin acțiune sunt prescrise, întrucât s-a împlinit termenul legal de prescripție, precizând că dobânda legală trebuia solicitată în aceleași condiții, inclusiv termen de prescripție, ca și debitul principal. A mai fost invocată excepția autorității de lucru judecat raportat la pretențiile ce vizează Sentința civilă nr. 898/09.10.2009 a Tribunalului Maramureș, având în vedere că prin această hotărâre s-a dispus plata către reclamanți și a dobânzii legale aferente diferențelor salariale acordate. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate deoarece prin admiterea cererii s-ar ajunge la o dublă reparație a pierderii suferite, prin hotărârile judecătorești menționate în acțiune fiind dispusă deja plata sumelor solicitate actualizate cu rata inflației. În opinia pârâtei, câtă vreme indicele în raport de care este stabilită dobânda legală reflectă cel puțin în parte variațiile de valoare ale creanțelor, adică inflația, el tinde să acopere în perioadele de inflație și erodarea creanței, astfel că acordarea cumulată indexării cu rata inflației și a dobânzii legale cauzează îmbogățirea fără justă cauză a creditorului. Pârâta a mai arătat că fiind vorba despre drepturi bănești eșalonate la plată, conform art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, aceste sume nu sunt exigibile decât la momentul scadenței, astfel cum s-a stabilit prin actul normativ arătat, ori dobânda legală curge doar în cazul nerespectării termenului de plată, care în speță nu s-a împlinit.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a arătat, în esență, că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese, constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, drepturile salariale se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, astfel că prin acordarea dobânzii legale ar obține o îmbogățire fără just temei. De asemenea, a mai arătat că în ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin O.U.G. nr. 71/2009.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, arătând că potrivit art. 111 din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori a instanței de la sediul pârâtului, și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, arătând că între părțile în litigiu nu există raporturi juridice de muncă.

Prin sentința civilă nr.2270 din 15 noiembrie 2013 a Tribunalului Mureș s-a respins excepția necompetenței teritoriale; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice invocată de acesta, s-a admis excepția autorității de lucru judecată invocată de către pârâta Curtea de Apel Cluj; s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâta Curtea de Apel Cluj pentru pretențiile solicitate până la data de 03.06.2010; s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții O. S. F. și S. C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentant DGPF Mureș ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș și Ministerul Justiției astfel:

- în privința pretențiilor reprezentând dobânda legală aferentă drepturilor acordate prin sentința civilă nr. 898 din 9.10.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș - Secția civilă în dosar nr. 4401/100/2009, ca urmare a existenței autorității de lucru judecat;

- în privința pretențiilor reprezentând dobândă legală aferentă drepturilor acordate prin celelalte hotărâri judecătorești și solicitate de la data scadenței până la data de 03.06.2010 ca fiind prescris dreptul material la acțiune;

- ca neîntemeiată pentru restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș este neîntemeiată din următoarele motive.

În susținerea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș în soluționarea cererii de chemare în judecată introdusă de reclamanți pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat dispozițiile art. 111 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă ("cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului";). Având în vedere că fiecare dintre reclamanți îndeplinește funcția de asistent judiciar la Tribunalul Maramureș, instanța apreciază că în speță, în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze cererea, sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. 1 și 2 din Codul muncii ("Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul";), coroborat cu dispozițiile art. 127 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă ("Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea"; - alin. 1; "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor"; - alin. 3). Văzând că reclamanții își desfășoară activitatea la Tribunalul Maramureș, care se află în circumscripția Curții de Apel Cluj, și că această curte de apel este învecinată cu Curtea de Apel Tg. Mureș, instanța a apreciat că este competentă teritorial să judece cauza, respingând excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice este întemeiată, din următoarele considerente.

Este adevărat că potrivit art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și rolul de administrator al bugetului statului prin repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite, însă trebuie observat că nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. a din aceeași lege, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice. Atribuțiile menționate, stabilite în sarcina Ministerului Finanțelor Publice nu pot constitui fundamentul unui raport obligațional în privința drepturilor bănești ale reclamantului, mai ales că prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii, iar dispozițiile art. 2 din acest act normativ prevăd expres că, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, situație în care nu intră în funcțiune vreo răspundere sau garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ci trebuie parcursă procedura de rectificare bugetară prevăzută de lege.

Excepția autorității de lucru judecat raportat la pretențiile ce vizează Sentința civilă nr. 898/09.10.2009 a Tribunalului Maramureș este întemeiată.

Prin Sentința Civilă nr. 898/09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 4401/100/2009 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1870/R/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Maramureș, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamanților (reclamanții din prezenta cauză) a unor diferențe de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică pentru perioadele din intervalul 08.11.2005 - 31.12.2007, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților. De asemenea, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților și dobânda legală aferentă diferențelor salariale acordate prin hotărârea menționată mai sus.

Apreciind că este îndeplinită condiția existenței triplei identități (părți, obiect, cauză), instanța a admis excepția autorității de lucru judecat raportat la pretențiile ce vizează Sentința civilă nr. 898/09.10.2009.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune este întemeiată din următoarele motive.

Prin Sentința Civilă nr. 1153/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 5026/100/2007 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 2699/R/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Maramureș, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților și intervenienților (reclamanții din prezenta cauză) a sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu luna septembrie 2004 și până la data pronunțării hotărârii și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.

Prin Sentința Civilă nr. 736/10.07.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 3913/100/2009 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 2554/R/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Maramureș, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamanților (reclamanții din prezenta cauză) a sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru viitor și în continuare și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.

Prin Sentința Civilă nr. 1313/26.11.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 4356/100/2009 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1680/R/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Maramureș, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamanților și intervenienților (reclamanții din prezenta cauză) a sporului de sporului de confidențialitate de 15% începând cu luna septembrie 2004 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.

Prin Sentința Civilă nr. 77/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 5199/100/2007 și rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 381/R/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, instanța a obligat pârâții Tribunalul Maramureș, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților și intervenienților (reclamanții din prezenta cauză) a unor diferențe de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică pentru perioadele din intervalul 01.01.2007 - 31.12.2007, și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.

Cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentințele civile arătate mai sus are un caracter accesoriu față de cererile de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești (fie și doar un rest al acestora, cum este cazul în speță). De aceea, instanța a apreciat că această cerere este supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește.

Fie că acest temei este dat de art. 1 și 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, fie de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (art. 268, în noua numerotare), termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune s-a împlinim în cazul tuturor drepturilor bănești a căror actualizare se dorește (deci și a sumelor rămase neachitate din aceste drepturi bănești obținute prin sentințele arătate mai sus) și care sunt anterioare datei de 03.06.2010.

În concluzie, instanța a apreciat că dacă dreptul material la o acțiune având ca obiect drepturile bănești pentru perioadele indicate în sentințele de mai sus ar fi prescris, atunci și cererea având ca obiect plata dobânzilor legale aferente acestor sume este prescrisă.

De aceea, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanți în privința pretențiilor reprezentând dobândă legală aferentă drepturilor acordate prin celelalte hotărâri judecătorești și solicitate de la data scadenței până la data de 03.06.2010.

În ceea ce privește pretențiile reprezentând dobândă legală aferentă drepturilor acordate prin celelalte hotărâri judecătorești și solicitate de la data de 03.06.2010, instanța a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 se prevede că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Întrucât eșalonarea plății sumelor cuvenite reclamanților s-a realizat prin lege, iar termenele pentru efectuarea plății tranșelor nu au fost depășite (situație raportată la data introducerii acțiunii), instanța a considerat că pretențiile reprezentând dobândă legală aferentă drepturilor acordate reclamanților prin hotărârile judecătorești menționate și solicitate de la data de 03.06.2010 sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal reclamanții iar în temeiul art.472 Cod procedură civilă, apel incident, pârâta Curtea de Apel Cluj.

Reclamanții au solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea apelului reclamanții au arătat, în esență, că se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice date fiind dispozițiile H.G.500/2002.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune solicită respingerea acestei excepții având în vedere dispozițiile art.268 alin.1 lit. c și art.268 alin.1 din Codul Muncii, termenul de prescripție fiind suspendat prin plățile parțiale efectuate de Tribunalul Maramureș și ca efect al prevederilor OUG. 71/2009.

Referitor la fondul cauzei reclamanții au arătat că nu este vorba despre o dublă reparație cum susține pârâta Curtea de Apel Cluj dobânda legală și actualizarea cu indicele prețului de consum sau rata inflației fiind instituții diferite.

Prin apelul incident formulat în cauză, Curtea de Apel Cluj a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și pentru perioada ulterioară datei de 3.06.2010.

Dobânda legală se solicită în aceleași condiții ca debitul principal, nefiind o creanță nouă ci o creanță accesorie debitului principal solicitat prin hotărârile judecătorești. Pronunțarea hotărârilor judecătorești depuse în probațiune și care au ca obiect debitul principal nu au întrerupt termenul de prescripție pentru accesoriile respectivului debit.

La apelul principal pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia.

Analizând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate și în baza caracterului devolutiv al apelului prevăzut de art.476 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, apreciem că criticile apelanților reclamanți sunt întemeiate.

Astfel prin cererea de chemare în judecată nu se solicită obligarea acestui pârât la plata efectivă către reclamanți a dobânzii legale ci numai obligarea acestui pârât la alocarea fondurilor necesare plății. Sub acest aspect potrivit art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și rolul de administrator al bugetului statului prin repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite. În consecință și Ministerul Finanțelor are atribuții în ceea ce privește alocarea acestor sume, urmând ca obligațiile sale sa fie exercitate ulterior efectuării demersurilor privind alocarea acestor sume de către ordonatorii principali de credite.

În ceea ce privește fondul cauzei reținem că potrivit art.166 al.4 Codul muncii întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Pornind de la aceste dispoziții legale reținem ca situație de fapt că reclamanților nu li s-au achitat în întregime creanțele stabilite prin titlurile executorii menționate anterior, fiind totodată în imposibilitatea executării silite a acestor titluri efect al eșalonării, prin acte normative, a plăților.

Or, în această situație, date fiind și dispozițiile art.1073 din vechiul Cod civil, preluate în art.1535 din noul Cod civil, dobânzile legale sunt daune moratorii datorate pentru neexecutarea obligației la timp.

Dobânda legală reprezintă daune interese moratorii respectiv echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin întârzierea executării obligației de către debitor, având un temei diferit de al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate pretinde cerând actualizarea creanței la inflație.

De altfel și dispozițiile O:G: nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești , precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar contabile în domeniul bancar, întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie cât și dobânda penalizatoare.

Mai mult prin Decizia civilă nr.2 din 17.04.2014 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii s-a arătat :"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011."

În ceea ce privește perioada pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la daune moratorii reținem că, în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, republicat, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

De asemenea, potrivit art. 278 alin. 1 din Codul muncii, republicat, dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.

Prin urmare, termenelor de prescripție reglementate de art. 268 din Codul muncii le sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind începutul, suspendarea sau întreruperea curgerii lor.

Apreciem că, în speță, nu s-au dovedit cauze de întrerupere sau suspendare a cursului termenului de prescripție de 3 ani, în condițiile în care hotărârile judecătorești executate parțial voluntar și cu privire la executarea cărora au fost emise O.U.G. nr. 71/2009, O.U.G. nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011, nu cuprind dispoziții privind plata dobânzii legale, care a fost solicitată pentru prima dată de reclamanți prin acțiunea înregistrată la data de 3.06.2013.

Prin urmare, prin plata parțială a drepturilor salariale stabilite prin hotărârile judecătorești irevocabile și prin emiterea actelor normative menționate privind eșalonarea plății, debitorii nu au recunoscut îndreptățirea reclamanților și la plata dobânzii legale, având în vedere că aceasta nu a fost solicitată și nu a făcut obiectul proceselor anterioare, în care au fost pronunțate titlurile executorii.

Potrivit art. 7 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe sa : curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, iar, în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.

Așa fiind, raportat la momentul introducerii acțiunii, respectiv 3.06.2013, Curtea de Apel a menținut dispozițiile instanței de fond cu privire la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate pentru perioada anterioară datei de 3.06.2010, urmând, pentru considerentele arătate să admită acțiunea pentru pretențiile ulterioare acestei date.

De asemenea a menținut dispozițiile privind admiterea excepției autorității de lucru judecat pentru pretențiile reprezentând dobânda legală aferentă drepturilor salariale acordate prin sentința civilă nr.898/9.19.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș, sub acest aspect hotărârea instanței de fond nefiind atacată.

În ceea ce privește apelul incident formulat de Curtea de Apel Cluj, acesta a fost respins ca nefondat, relevantă în acest sens fiind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior invocată, obligatorie, în care se prevede că însăși eșalonarea plăților către reclamanți în temeiul OUG nr.71/2009 creează un prejudiciu pentru reclamanți pentru repararea integrală a acestuia aceștia fiind îndreptățiți la acordarea dobânzii legale, cu respectarea termenului de prescripție anterior menționat.

Față de cele ce preced, a urmat ca, în temeiul prevederilor art.480 Cod procedură civilă, Curtea de Apel să admită apelul reclamanților, să schimbe în parte sentința atacată în sensul admiterii pretențiilor reclamanților și obligării pârâților Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș și Ministerul Justiției, la plata dobânzii legale aferentă debitelor restante stabilite prin Sentința civilă nr. 1153/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 5023/100/2007, sentința civilă nr. 736/10.07.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 3913/100/2009, sentința civilă nr. 1313/26.11.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 4356/100/2009, sentința civilă nr. 17/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 5199/100/2007, începând cu data de 03.06.2010 și până la achitarea integrală a sumelor datorate.

← Distrugere din culpă. Elemente constitutive. Jurisprudență...		Despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin preluarea, din... →

Repararea integrală a prejudiciului produs salariatului

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Repararea integrală a prejudiciului produs salariatului