Limitele învestirii instanţei de recurs
| Comentarii |
|
În propria cale de atac recurentul nu îşi poate înrăutăţi situaţia.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1090 din 24 aprilie 2012
Prin sentința civilă nr. 40/23.02.2010, Tribunalul A. a respins acțiunea prin care N.E. a contestat dispoziția nr. 110/05.05.2009 dată de Primăria C., pe de o parte, sub aspectul greșitei introduceri între persoanele îndreptățite la retrocedare a numitei N.I.R., beneficiară a unui legat cu titlu particular, care nu privește terenul și construcțiile preluate de stat, pe de altă parte, pentru greșita stabilire doar a despăgubirilor pentru teren, iar nu și a celor pentru construcție.
în motivare, instanța a constatat că, întrucât autoarea proprietară a terenului și construcțiilor a beneficiat deja de despăgubirea în condițiile Legii nr. 112/1995 pentru construcția preluată de către stat, în mod corect, la notificarea adresată Primarului municipiului C., în temeiul Legii nr. 10/2001, i s-a răspuns numai în privința valorii terenului pe care această construcție s-a aflat.
în plus, s-a reținut că, pentru diferența de valoare între cea primită în condițiile Legii nr. 112/1995 și cea apreciată a se cuveni în condițiile Legii nr. 10/2001, autoarea contestatorului, P.M., a formulat notificare separat, adresată Prefectului Județului A., asupra acesteia încă nefiind formulat un răspuns.
Prin decizia civilă nr. 64/A/07.05.2010, Curtea de Apel P. a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul N.E. împotriva acestei sentințe, reținând că acesta a criticat hotărârea pentru neindicarea cuantumului despăgubirii în sensul că el trebuie să fie prețul pieței, pentru imobilul casă, corectă fiind soluția primei instanțe de fond întrucât, prin notificarea adresată Primarului Municipiului C. și soluționată prin dispoziția atacată, cererea a fost formulată de către autoare exclusiv cât privește terenul, iar nu și construcțiile despre care s-a arătat în notificare că au suportat procedura despăgubirii în condițiile Legii nr. 112/1995.
Referitor la stabilirea prețului de circulație al terenului, instanța a constatat că valoarea se stabilește de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, așa încât soluția este corectă sub acest aspect.
Sub aspectul cuprinderii, între persoanele îndreptățite la despăgubire, și a numitei N.I.R., instanța constată că aceasta beneficiază de certificat de legatar, așa încât nu este fondată cererea de excludere din categoria acestor persoane.
Prin decizia nr. 1036/09.02.2011, înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul declarat de N.E., a casat atât decizia, cât și sentința, în principal pentru faptul că, deși instanța a luat în discuție eventuala lipsă de îndreptățire a unei persoane, nu a înțeles să o citeze și pe aceasta sau să pună în vedere contestatorului să formuleze o cerere de chemare în judecată a acestei persoane.
Se examinează, în continuare, conținutul legatului instituit de către autoarea ce a formulat notificarea, constatându-se că, în favoarea terței persoane N.I.R. a fost stabilită exclusiv cota de ½ dintr-un apartament situat în B., în vreme ce „sumele de bani, terenuri în natură sau echivalent sau alte măsuri compensatorii ce vor fi soluționate în urma notificărilor depuse de defunct în temeiul Legii nr. 10/2001, privind imobilul (casă+teren) din C.M., str. N.V. nr. 24 [...] vor reveni, în diviziune și cote părți egale lui N.E., J.N.C. și M.A.”
Din acest conținut, a reținut înalta Curte de Casație, rezultă voința testatoarei de a gratifica cu beneficiul bunului litigios inclusiv eventualele forme alternative de despăgubire, doar pe N.E. reclamant, J.N.C. și M.A., în vreme ce terța persoană a fost instituită beneficiar exclusiv asupra cotei de jumătate din apartamentul testatoarei.
Or, printr-o altă dispoziție, purtând nr. 189/2004 emisă de aceeași entitate, inițial, nu a fost recunoscută și această persoană între cele îndreptățite, în vreme ce, prin dispoziția contestată, având nr. 110/2009, a fost și aceasta inclusă, alături de ceilalți legatari ai defunctei.
Calitatea de persoană îndreptățită în accepțiunea Legii nr. 10/2001 însă, contestată de către reclamantă, trebuia analizată în contradictoriu cu persoana vizată.
Sub acest aspect, recursul a fost admis și soluțiile casate, în scopul respectării principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
Astfel, reluând judecata, Tribunalul A., prin decizia civilă nr. 410/28.11.2011, a admis, în parte, contestația și a anulat dispoziția nr. 110/05.05.2009, în sensul înlăturării, în art. 2, a numitei N.I.R. din rândul persoanelor îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 ca moștenitor al defunctei P.M., menținând în rest dispoziția.
în considerente, se reține că aceasta nu are calitate de persoană îndreptățită față de legatul cu titlu particular ce-i creează beneficiul moștenirii exclusiv pentru cota de ½ dintr-un apartament ce nu face obiectul prezentei notificări.
în ceea ce privește despăgubirile solicitate de către contestator pentru construcțiile ce s-au aflat pe terenul pentru care s-a stabilit îndreptățirea la primirea despăgubirilor, instanța a constatat că potrivit deciziei de casare, sub acest aspect soluția nu a fost desființată, neexistând critici aduse prin recurs în această parte a hotărârilor.
Ca atare, judecata nu s-a putut relua decât asupra calității de persoană îndreptățită a legatarei cu titlu particular, celelalte chestiuni asupra cărora contestatorul a insistat ca instanța să dispună suplimentarea probatoriului neputând fi reluate, față de limitele deciziei de casare.
împotriva sentinței, în termen, a formulat recurs contestatorul N.E., care aduce soluției critici în ceea ce privește neadministrarea de probe prin care să se stabilească diferența de valoare între cea acordată în condițiile Legii nr. 112/1995 pentru construcția de pe teren și valoarea actuală a acestora, arătând că notificarea adresată sub nr. 310/01/06.07.2001 de către autoare Prefectului Județului A. a fost restituită Primăriei Municipiului C. pentru ca aceasta să o soluționeze. De aceea, se impunea obligarea primăriei ca, într-un anumit termen, fixat de către instanță, să trimită A.N.R.P. dosarul său completat potrivit celor indicate de către prefect.
în opinia sa, ambele notificări trebuiau soluționate de către Primăria C.M., printr-o singură dispoziție, în care să fie înscrise datele necesare privind construcțiile de pe teren pentru stabilirea măsurilor reparatorii, la prețul pieței.
Este adevărat, a arătat recurentul, față de forma inițială a legii, au fost adresate două notificări distincte, însă, în prezent, cea referitoare la despăgubiri a fost trimisă de către persoana legal notificată, respectiv Prefectul Județului A., Primarului, spre rezolvare.
în aprecierea sa, a formulat critici sub acest aspect și în recursul adresat înaltei Curți de Casație și Justiție, permanent exprimându-și poziția în sensul că a solicitat ca instanța să introducă în cuprinsul dispoziției atacate datele necesare stabilirii valorii despăgubirilor.
A considerat greșită motivarea neantamării acestui capăt de cerere în sensul că tribunalul s-a considerat învestit exclusiv cu verificarea calității de persoană îndreptățită a terței persoane.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor aduse, a constatat că recursul este nefondat.
într-adevăr, așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii date de către instanța de recurs, obligatorie în condițiile art. 315 C.proc.civ., pentru instanța de trimitere sub aspectul dezlegării în drept, limita în care prima instanță de fond a fost reînvestită a constituit-o un singur capăt al contestației adresate inițial de către recurent.
Acest capăt este cel privind sfera persoanelor îndreptățite a culege moștenirea pentru imobilul pentru care s-a formulat notificarea în condițiile Legii nr. 10/2001.
Această cerere a fost tranșată de către Tribunalul A., este drept cu încălcarea dispoziției obligatorii fixată de instanța de casare, în sensul de a cita și persoana a cărei îndreptățire este contestată.
Recurentul însă nu a înțeles să formuleze un astfel de motiv de recurs, așa încât, deși a beneficiat de sprijinul instanței, în sensul de a i se indica modalitatea de învestire a instanței în sensul chemării în judecată și a terței persoane, acesta nu a înțeles să o respecte, asumându-și riscul pronunțării unei hotărâri inopozabile persoanei a cărei îndreptățire o contestă.
Față de limitele învestirii ca instanță de recurs, în propria cale de atac neputându-se înrăutăți situația recurentului, sub acest aspect, Curtea nu a examinat soluția pronunțată de tribunal.
Cât privește, însă, critica adusă hotărârii nou pronunțată în fond de către Tribunalul A., s-a constatat că aceasta este corectă.
Nicăieri în cuprinsul deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție nu se face vorbire despre existența unei critici vizând chestiunea refuzului instanțelor fondului de a stabili îndreptățiri privind construcțiile aflate pe teren.
Ca atare, corect tribunalul s-a considerat învestit exclusiv cu cercetarea sferei persoanelor îndreptățite să culeagă legatul pentru bunurile preluate în mod abuziv de către stat.
Dacă recurentul consideră că ar fi atacat soluțiile primelor instanțe de fond cu recursul soluționat de către înalta Curte de Casație și Justiție, și sub acest aspect acesta are mijloace legale pentru soluționarea pretențiilor sale, însă instanța împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, corect și-a verificat învestirea și nu a examinat nemulțumirile contestatorului legate de alte chestiuni ce nu au fost avute în vedere de către instanța de casare.
Față de toate acestea, în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.
(Judecător dr. Daniel Radu)
| ← Apel suspendat ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei.... | Contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.... → |
|---|
