Natura juridică a litigiului având ca obiect includerea reclamanţilor într-o anexă de reconstituire a dreptului de proprietate. Competenţă materială. Căi de atac
Comentarii |
|
Potrivit art. 1 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, în scopul accelerării judecării plângerilor, contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 cu modificările şi completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în faţa instanţelor judecătoreşti se va efectua conform prevederilor acestui titlu care se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă. În lumina dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din acelaşi titlu, hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului.
Secţia I civilă, Decizia nr. 2268 din 31 mai 2012
Prin decizia nr. 2268/31.05.2012, Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă, a respins recursul declarat de reclamanții G.D. și O.C., împotriva deciziei civile nr. 844 din 21.12.2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, Secția I civilă, ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că, inițial Judecătoria Pătârlagele a fost învestită cu o cerere având ca obiect includerea reclamanților în anexa nr. 39 de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind indicați în calitate de pârâți C.L. Gura-Teghii, C.J. Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și O.M. Gura Teghii.
La baza demersului judiciar al reclamanților au stat susținerile acestora potrivit cărora în calitate de moștenitori ai defunctului O.O.D. au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005, autorul lor fiind membru originar al obștii.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, în scopul accelerării judecării plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu care se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă.
în lumina dispozițiilor art. 5 alin. (1) din același titlu, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului.
Față de actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că litigiul cu care a fost învestită inițial Judecătoria Pătârlagele are, fără putere de tăgadă, caracterul unui litigiu apărut în urma aplicării legilor fondului funciar, încadrându-se în sintagma „procese funciare”.
Astfel, litigiul a fost generat de diferendul dintre părți apărut în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren în urma unor cereri ce au la bază legile fondului funciar.
Curtea nu a putut avea în vedere susținerile recurenților din cuprinsul motivelor de recurs în sensul că nu ar fi vorba de un litigiu funciar, întrucât acțiunea trebuia calificată drept obligație de a face și are ca bază legală dispozițiile art. 1073-1075 C.civ.
Așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente, față de pretenția concretă dedusă judecății, în mod corect instanțele au dat calificarea litigiului ca fiind de natura celor ce cad sub incidența dispozițiilor speciale amintite.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că în mod legal tribunalul a soluționat calea de atac ca instanță de recurs în compunerea specifică respectivului stadiu procesual, de 3 judecători.
(Judecător Adriana Maria Radu)
← Aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale proceselor în... | Apel suspendat ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei.... → |
---|