Lipsa laturii obiective si subiective a contraventie

Tribunalul BOTOŞANI Decizie nr. 86 din data de 27.01.2014

Dosar nr. XXXX/193/2013 Recurs plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOȘANI

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din xx.xx.xxxx

Completul compus din:

Președinte -

Judecător -

Judecător -

Grefier -

DECIZIA NR. XX

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta B. G. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, împotriva sentinței civile nr. XXXX din xx.xx.xxxx, pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosar nr. XXXX/193/2013 având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenta B. G. și consilier juridic G. G. pentru intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în afară de înscrisurile depuse la dosar pe care le încuviințează, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurenta B. G. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul anulării procesului verbal de contravenție CP nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Consilier juridic G. G. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată în data de xx.xx.xxxx sub nr. XXXX/193/2012 pe rolul Judecătoriei Botoșani, petenta B. G. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție seria CP nr. XXXXXXX încheiat în data de xx.xx.xxxx, prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 420 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 123 lit. f din H.G. nr. 1391/2006.

În motivare se arată de către petentă că la data de xx.xx.xxxx, în jurul orei 0850 se deplasa cu auto Renault Megane cu nr. de înmatriculare XX XX XXX din direcția Botoșani spre Manolești pe DC 61, în condiții de ceață și polei, întâlnind un sector de drum alunecos, în care administratorii de drum nu au dat cu material antiderapant.

Mai arată petenta, că în condițiile în care îi avea în autoturism pe copii săi, rula cu prudență cu o viteză sub 30 km/oră în treapta a doua de viteză, când imediat după o curbă dreapta în pantă, semnalizată prin indicator, a observat la o distanță foarte mică, un accident între două autoturisme, 2 agenți de poliție pe mijlocul străzii, mulți oameni atenți la accidentele anterioare.

Precizează petenta că în timp ce executa virajul în curbă și a redus viteza, pentru a evita impactul cu cei aflați la fața locului, a acționat ambreiajul și frâna de picior pentru a opri autoturismul, însă din cauza poleiului a derapat pe carosabil, datorită căruia, fiind pantă în acea curbă, a alunecat ușor spre centrul drumului, lovind lateral spate auovehiculul cu nr. XX XX XXX, aflat pe celălalt sens de mers și care fusese implicat anterior în accident.

Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept.

În dovedire s-au anexat înscrisuri și s-a cerut proba testimonială cu martorii propuși de către petentă, B. V. și B. A..

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție, cu toate măsurile dispuse prin acesta, procesul verbal fiind legal întocmit, iar fapta dovedită corespunzător.

În susținerea acestei soluții se arată că, în data de xx.xx.xxxx, agentul constatator își exercita atribuțiunile de serviciu pe DC61 din localitatea Manolești, jud. Botoșani, fiind prezent la fața locului în urma producerii unui accident. În jurul orei 0845 a constatat direct faptul că petenta în timp ce conducea autoturismul Renault cu nr. de înmatriculare cu nr. XX XX XXX, nu a adaptat viteza de deplasare pe un carosabil alunecos în curba deosebit de periculoasă, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un autoturism implicat anterior într-un accident de circulație.

În dovedire s-au depus înscrisuri.

Prin sentința nr. XXXX din xx.xx.xxxx, Judecătoria Botoșani a admis în parte plângerea, a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismetului, și a menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție seria CP nr. XXXXXXX încheiat în data de xx.xx.xxxx.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță reține următoarea situație de fapt si de drept:

În data de xx.xx.xxxx, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr. XXXXXXX încheiat în data de xx.xx.xxxx, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 420 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 123 lit. f din H.G. nr. 1391/2006.

Pentru a aplica această sancțiune, s-a reținut că în data de xx.xx.xxxx, agentul constatator își exercita atribuțiunile de serviciu pe DC61 din localitatea Manolești, jud. Botoșani, fiind prezent la fața locului în urma producerii unui accident. În jurul orei 0845 a constatat direct faptul că petenta în timp ce conducea autoturismul Renault cu nr. de înmatriculare cu nr. XX XX XXX, nu a adaptat viteza de deplasare pe un carosabil alunecos în curba deosebit de periculoasă, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un autoturism implicat anterior într-un accident de circulație.

Analizând legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, instanța de fond reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În privința temeiniciei actului contestat, prima instanță reține că agentul constatator, învestit cu atribute de autoritate publică, în limitele competenței sale, poate încheia procese verbale exclusiv cu privire la fapte pe care le percepe personal, forța juridică a procesului verbal, de act autentic, derivând tocmai din acest atribut.

În speță este vorba despre o contravenție constatată pe loc, prin propriile simțuri, de către agentul constatator, iar constatările personale ale agentului constatator cu privire la care nu se ridică dubii serioase de lipsă de obiectivitate, sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul verbal de contravenției, astfel ca prezumția conform căreia situația reținută în procesul verbal corespunde realității nu a fost răsturnată.

Instanța de fond a înlăturat proba cu declarațiile celor doi martori, în temeiul art. 189 Cod procedură civilă, datorită relațiilor de rudenie care există între petentă și acești martori, ascultarea acestora fiind interzisă în lipsa acordului celeilalte părți.

De asemenea, prima instanță a respins proba cu înscrisurile constând în articolele din presa locală care nu reprezintă mijloace de probă recunoscute de lege, tocmai datorită caracterul lor de opinie publică subiectivă.

Totuși potrivit întregului ansamblu de material probator administrat în cauză, instanța de fond a ținut cont de acesta la individualizarea sancțiunii aplicate ca urmare a constatării contravenției.

Așadar, prima instanță reține că probele existente la dosar constituie motive suficiente pentru a constata vinovăția petentei și a conchide că procesul-verbal îndeplinește condiția de temeinicie, însă că nu s-a dovedit că fapta imputată a avut amploarea descrisă în procesul verbal pentru a justifica aplicarea sancțiunii pecuniare.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Față de aceste împrejurări, examinând sancțiunea aplicată petentului prin prisma criteriilor instituite de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța de fond apreciază că fapta săvârșită de contravenient și prevăzută de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 prezintă un grad de pericol social redus, nu au produs urmări grave, iar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment corespunde cel mai bine faptelor săvârșite.

Având în vedere și dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, precum și dispozițiile art. 7 alin. 2, prima instanță a admis în parte plângerea și a înlocuit cu avertisment sancțiunea de 420 lei amendă aplicată petentei prin procesul verbal.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs recurenta B. G., întemeiat pe disp. art. 304 pct.9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, solicitând admiterea plângerii și anularea procesului - verbal de constatare a contravenției.

În motivare recurenta a arătat că instanța de fond a trecut foarte ușor peste motivele pentru care a contestat procesul - verbal de contravenție, trăgând concluzii care se contrazic. Astfel, instanța a considerat că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, înlocuind amenda cu avertismentul, însă a menținut sancțiunea care se aplică în cazul unei faptei cu pericol social crescut, reținerea permisului de conducere în vedere suspendării pe o perioadă de 60 de zile.

Că, instanța în mod eronat nu a luat în considere declarațiile martorilor, pe motivul lipsei acordului intimatei, însă acordul a fost exprimat verbal la primul termen de judecată, când instanța a admis proba cu martorii propuși, arătându-se că B. V. este soacra sa.

Că a condus preventiv, cu viteză foarte redusă, sub 30 Km/h, frânând progresiv pe sectorul respectiv de drum, întrucât erau condiții de iarnă, erau curbe și fiul său are rău de mașină.

Recurenta a mai menționat că aflându-se în stare de necesitate, în intenția de a salva integritatea corporală și viețile celor aflați în stradă, pe sensul său de mers, a acționat ambreiajul și frâna de picior pentru a oprit mașina, însă din cauza poleiului a derapat ușor pe carosabil, pătrunzând pe contrasens cu partea din spate a mașinii, fără intenție, ca urmare a derapajului.

Recurenta a mai apreciat că dacă locul accidentului ar fi fost semnalizat corespunzător de către echipajul de poliție ar fi oprit din timp mașina, fără a fi nevoită să frâneze pentru a evita persoanele din calea sa, iar dacă administratorul de drum ar fi împrăștiat material antiderapant (conform art. 121 lit. a și 5 al. 1 din OUG 195/2002) nu ar fi derapat atunci când a frânat, frânarea fiind unica soluție de evitare a accidentării persoanelor aflate pe carosabil.

Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză, însă prin reprezentantul în instanță a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Recursul formulat, care se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., este fondat pentru următoarele motive:

Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea administrează orice probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Din probele administrate în cauză rezultă că recurenta - petentă nu se face vinovată de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționată, care, față de descrierea faptei din procesul-verbal și de prevederile legale aplicabile, se încadrează în disp. art. art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 123 lit. e din H.G. nr. 1391/2006, și nu în cele ale art. 101 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 123 lit. f din H.G. nr. 1391/2006.

Deși în speță situația de fapt reținută în conținutul procesului verbal de contravenție este rezultatul constatării directe a agentului constatator, prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost infirmată de martorele B. V. și B. A., ale căror declarații nu pot fi înlăturate, deoarece a existat consimțământul tacit al intimatului la audierea lor, conform art. 189 alin. 2 Cod proc. civ., reprezentantul său în instanță neopunându-se la audiere.

Astfel, martorele au declarat că recurenta - petentă a circulat cu viteză redusă, și că, din cauze poleiului și a terenului accidentat, în momentul frânării la ajungerea în locul în care se aflau deja alte mașini ce fuseseră implicate într-un accident, mașina a derapat și a pătruns pe celălalt sens. De asemenea au mai arătat că locul accidentului nu era semnalizat, și că nici material antiderapant nu fusese împrăștiat pe carosabil.

Ca urmare, lipsește vinovăția recurentei-petente în săvârșirea contravenției, nefiind în intenția sau previziunea sa intrarea pe sensul opus de circulație, iar necesitatea frânării și consecințele acesteia neputând fi prevăzute.

Mai mult, se constată că nici latura obiectivă a contravenției nu este dată în speță, de vreme ce potrivit art. 121 alin. 2 din HG nr. 1391/2006 nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, or în cauză depășirea vitezei de 30 km/h prevăzută de lege nu a fost constatată cu un astfel de mijloc.

Ca urmare, se reține că nu poate fi atrasă răspunderea contravențională a recurentei.

Constatând că nu sunt date alte motive de recurs de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. XXXX /xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoșani, și va modifica sentința recurată, în sensul că va admite plângerea contravențională și va și anula procesul verbal seria CP nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul formulat de recurenta B. G., cu domiciliul în mun. Botoșani, str. X, nr. Y, bl. Z, ap. T, jud. Botoșani în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, cu sediul în mun. Botoșani, b-dul Mihai Eminescu, nr. 57, jud. Botoșani, împotriva sentinței civile nr. XXXX /xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoșani.

Modifică sentința recurată în sensul că respinge ca admite plângerea contravențională și anulează procesul verbal seria CP nr. XXXXXXX/xx.xx.xxxx întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din xx.xx.xxxx.

Președinte, Judecători, Grefier,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Lipsa laturii obiective si subiective a contraventie