Litigiu de muncă având ca obiect acţiune în răspundere patrimonială intentată de angajator împotriva salariatului.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 5692 din data de 09.12.2014
Litigiu de muncă având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială intentată de angajator împotriva salariatului. Neîndeplinirea cerințelor prevazute de lege pentru existența unei plăți nedatorate. Recurs respins
- Codul Muncii, art. 256.
Referitor la invocarea plății nedatorate, Curtea reține că potrivit art. 256 alin. 1 din Codul muncii, "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.";. Fără a nega faptul că este vorba de o prevedere specială din Codul muncii, Curtea apreciază că regimul comun al plății nedatorate este aplicabil și în cadrul conflictelor de muncă, atâta timp cât legiuitorul nu a înțeles decât să enunțe incidența instituției plății nedatorate și în dreptul muncii, fără a detalia condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plată nedatorată. În consecință, și pentru plata nedatorată invocată în dreptul muncii trebuie verificate îndeplinirea condițiilor impuse de dreptul comun.
Astfel, prestația trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părți, iar plata nu trebuie să fi fost făcută din eroare.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 5692 din 09.12.2014)
Prin sentința civilă nr. 7078/03.07.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC O SA, cu în contradictoriu cu pârâta I.L..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Prin sentința civilă nr. 483/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul CARAȘ-SEVERIN (fila 34-39 dosar declinat) reclamanta a fost obligată la plata suplimentărilor salariale de Paști și de Crăciun către pârât.
Reclamanta a plătit în iunie 2008 suma de 4909 lei, aspect recunoscut de pârât.
În dosarul nr. 169/E/2008 al BEJ C.G. pârâtul a pornit executarea silită, nerezultând din probele dosarului suma efectiv executată, însă pârâtul a indicat faptul că a executat silit diferența dintre suma datorată și cea încasată anterior.
Salariatul este obligat, în temeiul art. 256 C. mun., să restituie angajatorului suma încasată nedatorat. Art. 256 reprezintă o manifestare în planul dreptului munci a instituției plății nedatorate cuprinsă în dispozițiile art. 1092 C. civ din Codul civil și este necesar pentru admiterea cererii îndeplinirea întocmai a condițiilor prevăzute de lege.
Însă pe calea acestei instituții reclamanta urmărește a primi sumele executate silit în cadrul dosarul 170/E/2008 al BEJ C.G.
Dovezile administrate în cauză nu conduc la reținerea acestei ipoteze, aplicarea în cauză a instituției plății nedatorate.
Pentru a se accepta o acțiune introdusă în temeiul plății nedatorate, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prestația voluntară să fi fost săvârșită cu titlul de plată, datoria să nu existe din punct de vedere juridic între părți, plată să fi fost făcută din eroare.
Plata nedatorată presupune prin esență o plată executată voluntar din eroare și nu o plată silită, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru o plată nedatorată.
Nu trebuie ignorat nici faptul că instituțiile de drept civil trebuie utilizate cu respectarea întocmai a legii.
Astfel nu poate fi utilizată instituția plății nedatorate pentru a se obține returnarea unei sume obținute în cadrul unei proceduri de executare silită, ce face parte din proces, iar procesul s-a finalizat prin închiderea executării în urma realizării integrale a creanței.
Plata silită poate fi contestată prin căile lăsate la îndemână de lege în speță prin intermediul instituției contestației la executare, cale efectivă și eficientă și care putea duce la analiza pretențiilor reclamantei.
Legiuitorul a pus la îndemâna persoanelor interesate calea contestației la executare, nelăsând la aprecierea acestora alegerea de a acționa pe una dintre căile reglementate de lege în mod special și normele de drept comun, văzând, interesul social pregnant de rezolvare a unor aspecte ce vizează probleme importante ce afectează o largă categorie de membrii ai societății.
Libertatea de a alege în materie civilă, chiar prin prisma principiului disponibilității, nu neagă dreptul legiuitorului de a reglementa în mod exact cadrul în care urmează să se acționeze și obligația destinatarilor legii de a le respecta.
Cererea formulată de către reclamant nu ar putea fi primită nici pe calea îmbogățirii pentru justă cauză având în vedere considerentele de mai sus. În plus se poate observa că instituția îmbogățirii fără justă cauză este o creație jurisprudențială, o cale subsidiară la care se poate apela la momentul în care nu există nici o altă posibilitate de a acționa pentru a fi analizate pretențiile prin intermediul unei alte instituții, principiu de drept, cale de acțiune. Această instituție în realizarea pretențiilor nu este pusă la îndemâna unui reclamant cât timp acesta are posibilitatea de a apela la o altă instituție, principiu de drept pentru realizarea pretențiilor. Pierderea din neglijență a unei căi de acțiune nu deschide calea utilizării instituției îmbogățirii fără justă cauză.
Față de considerentele expuse, constatând că nu este îndeplinită ipoteza legii ce reglementează restituirea către angajator a sumelor încasate nedatorat de salariat, urmează a fi respinsă acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal reclamanta, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1Cod procedura civilă.
În motivarea cererii de recurs se invocă nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate.
Prin sentința nr. 483 din 23.11.2007 a Tribunalului Caraș-Severin, recurenta a fost obligată la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariate corespunzătoare sărbătorilor de Paști șl Crăciun, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și Indexate în raport de Indicele de inflație de la data nașterii dreptului șl până la data plății efective, având în vedere faptul că sentința amintită era executorie, SC P SA a plătit voluntar creditoarei la 21.05.2008.
După această dată, creditorul a deschis dosarul de executare nr. 169/E/2008 BEJ C.G., dosar de executare în virtutea căruia a executat SC P SA cu suma de 5182 lei.
A motivat acțiunea pe disp. art. 404 ind. 1 și art. 404 ind. 2 C. pr. civ., și pe dispozițiile art.256 C.M: "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat sg o restituie."
În acest caz, ne aflăm în situația obligației de restituire care are la bază plată lucrului nedatorat, îmbogățirea fără justă cauză, așadar sunt supuse restituirii sumele necuvenite cu titlu de drepturi bănești decurgând din dublă executare a unei sentințe judecătorești.
În susținerea motivelor acțiunii introductive de instanță, a depus la dosarul cauzei fluturașul de salariu din care rezultă că acele drepturi bănești au fost achitate voluntar de subscrisa în contul intimatului-pârât.
Ori, din moment ce acesta a ridicat suma de bani de pe cardul de salariu, înseamnă că a avut cunoștință de plata voluntară efectuată de subscrisa, iar formularea unei cereri de executare a aceleiași sentințe nu ar urmări altceva decât o îmbogățire fără justă cauză.
Instanța de fond și-a motivat sentința pronunțată șl prin faptul că societatea, deși avea posibilitatea să formuleze contestație la executare, nu am făcut-o șl astfel nu mai are posibilitatea de solicita suma de bani executată silit, nici această motivare nu este una care să poată fi avută în vedere deoarece textul art. 256 din Codul muncii nu impune nici un fel de condiție pentru cel care formulează o acțiune în temeiul acestei dispoziții legale.
Or, din moment ce legea nu impune expres că, înainte de formularea unei acțiuni prin care salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată să fie obligat să o restituie, să fie formulată contestație la executare, instanță nu poate impune o astfel de condiție.
Un aspect esențial în dezlegarea prezentei cauze este reprezentat de faptul că, la momentul plății voluntare făcute de P direct în contul de salariu al pârâtului, acesta a încasat suma de bani, fără să conteste în nici un moment cuantumul acesteia șl ce reprezintă această sumă de bani.
Dacă pârâtul nu știa la momentul ridicării sumei de bani plătite voluntar de subscrisa ce reprezintă această sumă de bani și dacă era nemulțumit de cuantumul acesteia, avea posibilitatea să solicite reprezentanților subscrisei să-l comunice modalitatea prin care a fost calculată suma de bani șl, în eventualitatea unor nemulțumiri, plata unei sume de bani în plus.
Or, din moment ce pârâtul a ridicat suma de bani fără să o conteste în nici un fel, înseamnă că datoria pe care P o avea față de acesta ca urmare a pronunțării sentinței 483 din 23.11.2007 a fost stinsă.
Astfel, apelarea la un executor judecătoresc pentru executarea silită a titlului executoriu reprezentat de 483 din 23.11.2007 nu poate decât să fie o măsură abuzivă din partea pârâtului, acesta urmărind o îmbogățire fără just temei.
Pentru aceste motive, în temeiul disp. art. 304 pct. 9 C. pr. civ., și ale art. 304 ind. 1 C. pr. civ., solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intimata nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.
În fața instanței de recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele dosarului prin prisma criticilor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cpc, precum și din oficiu conform art. 304 ind. 1 Cpc, Curtea apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlul de principiu Curtea retine faptul ca recurenta-reclamanta își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 256 alin. 1 Codul muncii, totuși sumele față de care solicită restituirea ar fi cele platite de societate ca urmare a declanșării de către intimată a procedurii executarii silite. Se remarcă astfel încercarea de eludare de către recurentă a dispozițiilor legale privind atât competența materială, cât și cele privind achitarea taxelor legale incidente în cazul întoarcerii executării silite.
Referitor la invocarea plății nedatorate, Curtea reține că potrivit art. 256 alin. 1 din Codul muncii, "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.";. Fără a nega faptul că este vorba de o prevedere specială din Codul muncii, Curtea apreciază că regimul comun al plății nedatorate este aplicabil și în cadrul conflictelor de muncă, atâta timp cât legiuitorul nu a înțeles decât să enunțe incidența instituției plății nedatorate și în dreptul muncii, fără a detalia condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plată nedatorată. În consecință, și pentru plata nedatorată invocată în dreptul muncii trebuie verificate îndeplinirea condițiilor impuse de dreptul comun.
Astfel, prestația trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părți, iar plata nu trebuie să fi fost făcută din eroare.
Practic, plata nedatorată presupune executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria cuiva.
Noțiunea de plată are în vedere în mod evident executarea unei prestații în mod voluntar, iar nu pe calea executării silite astfel cum încearcă să argumenteze recurenta. Prin urmare, cu privire la sumele pentru care solicită restituirea și care provin din executarea silită ,nu se poate reține că acestea au fost achitate de către recurentă cu titlu de " plată";, ci în cadrul unei executări silite. De altfel, pentru aceste sume legiuitorul a avut în vedere dispozițiile din cadrul contestației la executare ( art. 399 și urm Cpc), respectiv cele de la întoarcerea executării ( art. 404 1 și urm Cpc).
Chiar în ipoteza în care s-ar admite teoria recurentei in sensul dovedirii plății către intimat a sumelor respective, la momentul in care au fost achitate sumele respective în cadrul dosarului de executare, Curtea constata ca exista un temei juridic ce a fundamentat executarea silită, și anume o hotărâre judecătorească irevocabilă. În consecință, în raporturile dintre părți (recurentă și intimat) datoria sumelor executate silit exista din punct de vedere juridic, nefiind invalidată nici până în prezent.
În mod similar, nu se poate susține că plata ar fi fost făcută din eroare atâta timp cât sumele în cauză au fost achitate în urma unei executări silite.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală si temeinică, astfel incât, potrivit art. 312 alin. 1 Cpc, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Uzucapiune. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă) | Litigiu în materia drepturilor de asigurări sociale.... → |
|---|
