Lipsă motivare. Jurisprudență Cereri
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 703 din data de 21.06.2018
Cuprins OUG 195/2002 și HG 1391/2006
Index alfabetic depășirea
Tribunalul Galați decizia 703/21.06.2018
La data de ......pe rolul Tribunalului Galați secția CAF a fost înregistrat sub nr. ......apelul declarat de IPJ Galați în contradictoriu cu intimatul M împotriva sentinței civile nr. ....a Judecătoriei Tecuci.
Motivele de apel invocate au avut în vedere următoarele aspecte: fapta a fost constatată prin simțuri proprii , ceea ce conferă actului sancționator prezumția de veridicitate care nu a fost înlăturată de administrarea probei contrarii, fapta a constat în încălcarea marcajului dublu continuu , modalitate alternativă prevăzută de textul de lege.
Legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare .
În prezenta cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că prin sentința civilă nr. ...Judecătoria Tecuci a admis plângerea formulată.
Pentru a adopta această soluție, judecătoria a reținut că procesul-verbal nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale în materia nulităților. Prima instanță a reținut că în cauză este incident art. 120 lit. j din HG nr. 1391/2006. Concret , prima instanță a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru că descrierea faptei nu redă faptul că petentul a pătruns chiar și parțial pe contrasens. Descrierea se rezumă numai la încălcarea marcajului continuu dublu longitudinal.
Cu privire la apelul declarat, tribunalul îl apreciază întemeiat deoarece din procesul-verbal de la fila 4 dosar de fond rezultă că fapta descrisă constă în încălcarea marcajului dublu continuu cu ocazia depășirii mașinii GL 09 DRL. Temeiul de drept reținut este art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 constând în nerespectarea prevederilor referitoare la depășire. Raportarea primei instanțe la art. 120 lit. j din HG nr. 1391/2006 este una greșită. Este adevărat că HG 1391/2006 , regulamentul de aplicare a ordonanței referitoare la circulație, detaliază și explică prevederile menționate în OUG nr. 195/2002. În acest sens, art. 120 arată situațiile în care manevra de depășire nu se efectuează. Dintre aceste situații, cea de la lit. j, apreciată de judecătorie ca incidentă în cauză, nu corespunde situației reținute deoarece lit. j are în vedere deplasarea a două autovehicule din sens opus, cel care efectuează depășirea nerevenind în timp util pe banda sa și prin aceasta crearea unei situații de pericol pentru autoturismul care se deplasează pe direcția sa de deplasare în mod corespunzător, și care este nevoit să efectueze manevre de evitare a coliziunii cu cel care depășind, nu mai revine pe banda sa.
Situația de față a constat în efectuarea depășirii autovehiculului școală care se deplasa în fața petentului și care mergea prea încet. Acest caz se circumscrie lit. i a art. 120 din regulament unde se menționează interzicerea efectuării depășirii când se încalcă marcajul dublu continuu , autovehiculul circulând fie și parțial pe sensul opus. Faptul că nu s-a menționat că autovehiculul petentului a circulat fie și parțial pe sens opus nu echivalează cu insuficienta descriere a faptei pentru că , în lipsa dovedirii situației susținute de petent , acesta efectuând manevra de depășire prin stânga, pe banda a II a, nu putea decât să intre pe contrasens.
Susținerea petentului-intimat conform căreia mașina de școală a tras dreapta și astfel intimatul-petent a avut loc să efectueze depășirea fără să încalce marcajul nu se verifică deoarece nu s-a făcut dovada acestei situații de fapt. În aceste condiții, fapta este descrisă , iar nulitatea reținută de prima instanță nu este incidentă în cauză.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că procesul-verbal se bucură de prezumția de veridicitate care nu este una absolută , dar care nu a fost răsturnată de nicio probă administrată de petentul-intimat.
Pentru cele arătate mai sus, tribunalul va admite apelul declarat, va schimba sentința apelată, iar în rejudecare va respinge plângerea formulată și va menține procesul-verbal contestat.
← Probe. Jurisprudență Probe, dovezi | Lipsă motivare. Jurisprudență Cereri → |
---|