LITIGII CIVILE. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria SINAIA Sentinţă civilă nr. 322 din data de 06.05.2015
Prin cererea înregistrată sub nr. /310/2015 la data de 2015 contestatorii M I și M MA în contradictoriu cu intimatul BEJ Ț C au formulat contestație la executare împotriva încheierii din data de 17.12.2014, pronunțată în dosarul de executare nr. /2014 de către BEJ Ț C.
Contestatorii susțin în motivarea contestației că intimatul nu luat în calcul cheltuielile în valoare totală de sumelor 92,48 de lei ocazionate cu punerea în executare a titlului executoriu, respectiv următoarele documente:
- bon de carburant nr. 294/16.12.2014 în suma de 82,48 lei, reprezentând costul deplasării Sinaia - Ploiești, deplasare efectuată pentru a se obține hotărâre judecătorească și copii legalizate de pe acestea;
- taxa de timbru de 10 lei pentru legalizarea hotărârilor judecătorești.
Se precizează de către cei doi contestatori că neavând domiciliul in Ploiești, era firesc să se deplaseze cu un mijloc de transport, iar costul deplasării făcute din necesitate și în vederea executării silite trebuie suportat conform legii de către debitori.
Biroul Executorului Judecătoresc "Ț C", cu sediul in Ploiești, , reprezentata convențional prin G si Asociații SCA, cu sediul profesional in (adresa la care solicita comunicarea tuturor actelor de procedura) prin avocat A Ș telefon , fax 1, e-mail: , in calitate de parată, nu a formulat întâmpinare la contestația formulată de contestatorii M I si M M împotriva încheierii de încuviințare emisa de BEJ "Ț C" in data de 17.12.2014 in dosarul execuțional nr. /2014.
In drept: art. 632,663, 665, 669, C. proc.civilă (filele 12-15, 91-93). .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Contestatorii creditori M I si M M s-au prezentat la sediul BEJ Ț C din mun. Ploiești in data de 04.12.2014 si au solicitat executarea silita a debitorilor M P si M D, in baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. din 2014 a Judecătoriei Ploiești , Sentința civilă nr. din 2014 a Judecătoriei Ploiești în dosar nr. /2013, pentru recuperarea cheltuielilor de deplasare dovedite prin bonul fiscal carburant din data de 24.11.2014 in cuantum de 82,48 lei, și a sumei de 10 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru legalizare titlu executoriu (fila 5).
Ca urmare a cererii creditorilor a fost deschis dosarul de executare silită nr. /2014 al BEJ Ț C.
Cererea de executare a fost admisa in parte prin încheierea din data de 17.12.2014 a BEJ Ț C, arătându-se în motivarea încheierii executorului judecătoresc faptul că - bonul de carburant Sinaia - Ploiești dus -întors -se arată de executorul judecătoresc că "acesta nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 632 Cod proc. civilă în ceea ce privește titlul executoriu";.
Instanța constată că bonul de carburant, în cuantum de 82,48 lei, reprezintă costul deplasării creditorilor de la Sinaia- unde au domiciliul - la Ploiești -, unde este sediul executorului judecătoresc și unde la data de 05.12.2014, au depus personal cererea de executare silită, după cum s-a arătat, cheltuieli dovedite cu documente justificative depuse odată cu cererea de executare silită, nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 632 Cod proc. civilă, prevedere legală care definește titlurile executorii.
Caracterul de titlu executoriu al bonurilor de carburant și al celui reprezentând taxa de timbru de 10 lei necesară legalizării titlului executoriu, reprezentând cheltuieli de transport și cheltuieli necesare desfășurării executării silite, este dat de procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare silită întocmit de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare silită, astfel cum dispune art. 638 alin.1 pct.1 Cod proc. civilă rap. la art. 669 alin.6 Cod proc. civilă, care prevede că "pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc";.
Potrivit art. 669 alin.3 pct.6 Cod proc. civilă, reprezintă cheltuieli de executare și cheltuielile de transport, iar pct.7 prevede că astfel de cheltuieli de executare sunt reprezentate de alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
De asemenea, textul legal nu distinge cu privire la aceste cheltuieli, în sensul că s-ar referi doar la demersurile efectuate de către executorul judecătoresc in vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor civile din titlurile executorii, nu cu privire la deplasările creditorului la biroul executorului judecătoresc, astfel că acolo unde legea nu distinge, nu este chemat să distingă nici cel care aplică legea.
De altfel, pe raționamentul expus de executorul judecătoresc n-ar trebui să constituie cheltuieli de executare nici cele privind taxele de timbru necesare declanșării executării silite sau ale apărătorului ales al creditorilor, deoarece și ele sunt achitate anticipat începerii executării silite.
Fără dubiu , executorul judecătoresc avea obligația admiterii acestora ca și cheltuieli de executare, sens în care, în temeiul art. 711 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, va fi admisă în parte prezenta contestație și va fi desființată în parte încheierea executorului judecătoresc din data de 17.12.2014 dată în dosarul de executare silită nr. /2014 al BEJ Ț C, cu privire la respingerea din cuantumul cheltuielilor de executare a sumelor de 92,48 lei, compuse din cheltuieli de transport la data de 16.12.2014 în sumă de 82,48 lei plus taxa de timbru de 10 lei .
Executorul judecătoresc va fi obligat să întocmească procesul-verbal de cheltuieli de executare în care să includă și sumele sus-menționate.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă raportat la 451 Cod procedură civilă va obliga intimatul BEJ Ț C să achite cheltuieli de judecată contestatorilor doar în cuantum de 120,00 lei, respingând celelalte pretenții cu privire la cheltuielile de judecată solicitate ca neîntemeiate.
Referitor la cuantumul onorariului solicitat de avocat Covaci Sofia, instanța se vede nevoită să micșoreze onorariul de avocat pretins de apărătorul contestatorilor , din moment ce instanța si-ar fi impus să constate că suma de 500 lei solicitată de aceștia ca și cheltuieli de judecată este disproporționat de mare față de complexitatea și durata litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. /310/2015 și față de împrejurarea că avocatul ales al contestatorului M I nu a prestat servicii de reprezentare avocațială decât la un termen de judecată, 10 minute, iar valoarea litigiului are ca obiect recuperarea cheltuielilor de deplasare dovedite prin bonul fiscal carburant din data de 24.11.2014 in cuantum de 82,48 lei, și a sumei de 10 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru legalizare titlu executoriu.
Așa cum s-a stabilit și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, rambursarea cheltuielilor de judecată nu se poate dispune decât în măsura în care partea dovedește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil ( cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere și alții împotriva României, Raicu împotriva României).
Instanța menționează că în jurisprudența instanțelor naționale, inclusiv în jurisprudența Î.C.C.J., s-a reținut o prevedere legală care dă dreptul judecătorilor de a micșora onorariul avocaților, aceasta reprezentând excepția de la regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a recupera integral cheltuielile de judecată de la partea care a căzut în pretenții.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în practica sa constantă că, plata cheltuielilor de judecată presupune ca aceste cheltuieli să fie dovedite ca reale și necesare și, în plus, să aibă un nivel rezonabil (Hotărârea în cauza Latridis împotriva Greciei (satisfacție echitabilă), cererea nr. 31107/96, C.E.D.O. 2000-XI.
În aprecierea cuantumului onorariului de avocat, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii prin care se cere de către contestatori pe calea contestației recuperarea sumelor 92,48 de lei , cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării determinat de elemente precum complexitatea și dificultatea cauzei, astfel va aprecia că un onorariu de 120 de lei pentru contestatori este proporțional cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării și complexitatea acestei pricini, urmând a respinge restul solicitărilor.
Prin decizia nr. 401/14.07.2005 Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate, este și jurisprudența C.E.D.O., care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii M I, CNP si M M, CNP , ambii domiciliați in în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC Ț C cu sediul in jud. Prahova, CUI , cod IBAN cu sediul ales la G si Asociații SCA in și, în consecință:
Desființează în parte încheierea executorului judecătoresc din data de 17.12.2014 dată în dosarul de executare silită nr. /2014 al BEJ Ț C, cu privire la respingerea din cuantumul cheltuielilor de executare a sumelor de 92,48 lei, compuse din cheltuieli de transport la data de 16.12.2014 în sumă de 82,48 lei plus taxa de timbru de 10 lei .
Obligă executorul judecătoresc să întocmească procesul-verbal de cheltuieli de executare în care să includă și sumele sus-menționate.
În baza art. 453 Cod procedură civilă raportat la 451 Cod procedură civilă obligă intimatul la cheltuieli de judecată contestatorilor doar în cuantum de 120,00 lei, respingând celelalte pretenții cu privire la cheltuielile de judecată solicitate ca neîntemeiate.
Executorie.
Cu drept de apel, ce se va depune la Judecătoria Sinaia, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 2015.
← DREPT CIVIL – CONTESTAŢIE EXECUTARE. Jurisprudență... | Art. 580 indice 2 si următoarele Cod procedură civilă.... → |
---|