Mandat de arestare emis de către Curtea de Apel Braşov, în baza unui mandat european de arestare, a cărui executare a fost amânată, deoarece persoana solicitată se afla în executarea unor pedepse pe teritoriul României şi avea cauze pe rolul instanţelor r
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Hotărâre nr. 220/R din data de 22.09.2013
La data de 6 august 2013, persoana solicitată S.M.C. a solicitat revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara luată prin încheierea din data de 22 august 2011, în dosarul nr. 220/64/2011.
În motivarea cererii de revocare a măsurii preventive, persoana solicitată a adus următoarele argumente: de la data luării acestei măsuri au trecut 2 ani de zile, iar motivele avute în vedere, la luarea acestei măsuri nu mai subzistă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererii formulate de către persoana solicitată, Curtea constată următoarele.
Prin sentința penală nr. 25/F/MEA din data de 8 martie 2013, Curtea de Apel Brașov a hotărât următoarele :
În baza art. 90 alin. 5 și 6 raportat la art. 94 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008 a dispus în baza mandatului european de arestare din data de 18.07.2009 emis de către Tribunalul Campobasso, Italia, arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 8 martie 2011 până la data de 6 aprilie 2011 inclusiv și predarea amânată acestei persoane autorității judiciare emitente, respectiv, Tribunalul Campobasso Italia.
A constatat că persoana solicitată S.M.C. nu a renunțat la regula specialității și a consimțit la predare.
A dispus ca predarea persoanei solicitate să se efectueze cu respectarea art. 96 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008.
În baza art. 97 alin 1 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008 a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la terminarea judecății următoarelor cauze aflate pe rolul instanțelor din România: dosarele nr. 12020/118/2010; nr. 1526/256/2010; nr. 6924/256/2009; nr. 5010/256/2009; nr. 7736/256/2010; nr. 5443/256/2010; nr. 2648/256/2010 aflate pe rolul Judecătoriei Medgidia; dosarul nr. 1972/118/2010 al Curții de Apel Constanța; dosarul nr. 87/62/2010 al Curții de Apel Brașov.
După ce a fost dispusă această măsură preventivă, a fost menținută până la data de 22 august 2011, când s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara.
Această din urmă măsură preventivă s-a dispus, deoarece potrivit prevederilor art. 103 alin. 10 din Legea nr. 302/2004, durata inițială a arestării preventive nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.
Așadar, înlocuirea măsurii arestării preventive s-a produs cu 12 zile înainte de expirarea termenului maxim prevăzut de lege, persoana solicitată aflându-se la acea vreme în executarea unei pedepse privative de libertate, pronunțată de către instanțele din România și având, în continuare pe rolul instanțelor din România mai multe afaceri judiciare.
Curtea constată că, potrivit verificărilor efectuate de către instanța de judecată, persoana solicitată și-a terminat toate afacerile judiciare care au determinat amânarea predării acesteia către autoritățile judiciare din Italia, afaceri enumerate, în sentința prin care s-a dispus inițial arestarea (filele 2- 80, 82, volumul II, dosar nr. 220/64/2011 ).
Mai mult, potrivit înscrisului de la fila 82 vol. II dosar instanță, persoana solicitată a fost eliberată din executarea pedepselor privative de libertate și care au atras amânarea predării, la data de 16 iulie 2013.
Având în vedere cererea formulată, în cauză, instanța de judecată, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. 12 din Legea nr. 302/2004 republicată a cerut informații suplimentare de la autoritățile judiciare din Italia, respectiv Tribunalul Campobasso, care au emis mandatul european de arestare, în baza căruia s-a dispus inițial arestarea preventivă a persoanei solicitate.
Potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile italiene, fila 93 vol. II dosar instanță și următoarele rezultă următoarele:
Persoana solicitată S.M.C., a fost condamnat definitiv prin sentința nr. 294/2012 ( fila 96 vol. II dosar instanță ) la o pedeapsă de 3 ani închisoare, această sentință rămânând definitivă la data de 22 februarie 2013.
Prin ordinul nr. 27/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Campobasso a dispus suspendarea ordinului de executare, urmând ca persoana solicitată, în calitate de condamnat în acea cauză să opteze într-o perioadă de 30 de zile, pentru o modalitate alternativă de detenție: încredințare în probă la serviciul social, detenție la domiciliu, libertate parțială, suspendarea executării pedepsei de detenție, încredințarea în probă, toate aceste măsuri alternative, fiind prevăzute de legislația italiană.
În fața instanței de judecată, persoana solicitată a arătat, fiindu-i adus la cunoștință acest ordin, că va lua legătura cu autoritățile italiene.
Se constată că motivele care au stat la baza arestării preventive a persoanei solicitate, iar ulterior la înlocuirea măsurii arestării preventive, nu mai subzistă la acest moment, impunându-se revocarea măsurii preventive, a obligării de a nu părăsi țara, pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din datele mandatului european de arestare, atașat la dosarul cauzei și în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă, acesta a fost emis în faza de urmărire penală, în vederea finalizării acesteia și a judecății. În cauza, în care s-a emis respectivul mandat european de arestare, s-a pronunțat deja o hotărâre definitivă de condamnare.
Curtea constată că în cauză ne aflăm într-o altă fază a procedurii judiciare, respectiv cea a executării unei pedepse.
Mai mult, așa cum am arătat anterior, la acest moment executarea pedepsei a fost suspendată, persoana solicitată având posibilitatea de a-și manifesta opțiunea pentru una din variantele alternative expuse în ordinul de mai sus.
Un alt argument, pentru care se impune revocarea măsurii preventive, este și cel al duratei de timp ce s-a scurs de la data luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, respectiv 2 ani de zile.
Cu privire la solicitarea subsidiară formulată de către Parchet, în sensul încetării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, invocând în acest sens prevederile art. 145 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată, pe de o parte faptul că aceste dispoziții se referă la durata măsurii preventive în fază de urmărire penală, iar pe de altă parte faptul că dispozițiile procedurale penale române și italiene, nu sunt identice, în ceea ce privește fazele procesului penal și procedura de judecare a unei persoane, în legislația italiană existând faza de cameră preliminară, iar mandatul european de arestare emis de către autoritățile italiene se referă la faza de urmărire penală și judecată (așa cum sunt prevăzute de legislația românească). Potrivit dispozițiilor procedurale naționale, în cursul judecății nu este prevăzut un termen până la care se poate lua măsura arestării preventive.
Având în vedere toate aceste aspecte, termenul ce a trecut de la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, nu va fi privit ca un element ce conduce la încetarea măsurii arestării preventive, ci ca un aspect care alături de cele expuse a condus la dispariția temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.
Revocarea măsurii arestării preventive se impune pentru a da posibilitatea persoanei solicitate de a se prezenta sau de a lua legătura cu autoritățile judiciare din Italia, pentru a alege una dintre modalitățile alternative de executare a pedepsei, astfel cum au fost stabilite prin ordinul procurorului de la Parchetul Campobasso.
Cu privire la obligația de predare stabilită inițial prin sentința penală nr. 25/2011 a Curții de Apel Brașov, se constată că nu se mai impune o astfel de predare având în vedere că ordinul prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei de către procuratura din Campobasso este din data de 3 iulie 2013, anterior punerii în libertate a persoanei solicitate S.M.C. (16 iulie 2013) din executarea pedepselor care au generat, printre altele, amânarea predării.
Având în vedere faptul că, predarea persoanei solicitate către autoritățile din Italia ar presupune o privare de libertate a persoanei solicitate, Curtea constată că nu se mai impune executarea obligației de predare stabilită prin sentința penală nr. 25/2011 a Curții de Apel Brașov, atâta vreme cât executarea pedepsei de 3 ani aplicată de Tribunalul din Campobasso a fost suspendată.
Autoritățile din Italia, în cazul în care vor dispune în cele din urmă executarea pedepsei de 3 ani închisoare, în regim de detenție au posibilitatea de a emite un nou mandat european de arestare, de data aceasta în baza hotărârii de condamnare definitivă, în ipoteza în care se dispune executarea în regim de detenție a pedepsei.
Având în vedere pe de o parte că rațiunea pentru care a fost emis mandatul european de arestare a fost aceea de a se finaliza urmărirea penală și judecata, iar aceste două etape au fost finalizate, prin pronunțarea unei hotărâri definitive, iar pe de altă parte, faptul că, executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată de către autoritățile italiene a fost suspendată, Curtea constată că nu mai se impune predarea persoanei solicitate.
Drepturile și garanțiile reglementate de către Legea nr. 302/2004 astfel cum a fost republicată, sunt diferite, în funcție de etapa în care s-a emis mandatul european de arestare de către autoritățile judiciare emitente.
La momentul dispunerii măsurii arestării preventive a persoanei solicitate S.M.C., i s-a adus acestuia la cunoștință scopul pentru care se solicită predarea sa către autoritățile judiciare din Italia, respectiv acela de a se finaliza urmărirea penală și judecata în respectiva cauză în care a fost cercetat. Persoana solicitată a fost de acord cu predarea sa doar în aceste din urmă scopuri.
Legea nr. 302/2004, republicată, prevede garanții suplimentare pentru persoanele față de care s-a emis un mandat european de arestare, în baza unei hotărâri judecătorești definitive, de condamnare.
Potrivit dispozițiilor art. 98 alin. 3 din acest din urmă act normativ, în cazul unui mandat european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare, persoana solicitată are dreptul de a solicita pe cale incidentală recunoașterea hotărârii de condamnare și poate solicita ca executarea pedepsei să se execute pe teritoriul României.
La momentul dispunerii inițiale a predării în această cauză, persoanei solicitate nu i s-au adus la cunoștință aceste drepturi, deoarece nu ne aflam în această din urmă ipoteză, ci în situația unui mandat european emis în scopul finalizării urmăririi penale respectiv al judecății.
În consecință, finalizându-se urmărirea penală, judecarea cauzei prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, instanța constată că au dispărut temeiurile care au justificat inițial emiterea mandatului de arestare preventivă, iar ulterior luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 100 și următoarele din Legea nr. 302/2004, punerea în executare a mandatului european de arestare, în sensul predării persoanei solicitate presupune reținerea acesteia, iar ulterior arestarea preventivă, deci privarea de libertate (în acest sens sunt dispozițiile art. 111 alin. 1 din Legea nr. 302/2004).
La acest moment nu este oportună privarea de libertate a persoanei solicitate, având în vedere că autoritățile din Italia au suspendat executarea pedepsei de 3 ani închisoare.
Persoana solicitată are posibilitatea de a lua legătura cu autoritățile judiciare din Italia sau chiar de a se prezenta în fața acestora, fiindu-i aduse la cunoștință de către instanța de judecată, atât la termenul din 12 august 2013, dar și la data de 22 august 2013, atât ordinul de suspendare a executării, dar și consecințele neexprimării în termen de 30 de zile a manifestării de voință, în sensul alegerii unei variante alternative la executare, variante enumerate în ordin.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, va revoca măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă de Curtea de Apel Brașov, prin încheierea din data de 22 august 2011, în acest dosar.
În temeiul art. 145 ind. 1 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 145 alin. 2 ind. 1 Cod procedură penală va dispune comunicarea prezentei încheieri către organele de poliție în a cărei rază teritorială locuiește persoana solicitată, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, Tribunalului Campobasso (după traducere în limba italiană), Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.
Va constata că nu se mai impune predarea persoanei solicitate S.M.C., către autoritățile judiciare din Italia, respectiv, Tribunalul Campobasso, astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 25/F/MEA, din data de 8 martie 2011, a Curții de Apel Brașov.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, respectiv onorariul avocatului din oficiu și contravaloarea serviciilor de traducere.
| ← Recursul inculpatului, declarat pe latură civilă, nu este... | Acordarea consimţământului subsecvent pentru executarea a... → |
|---|
