Revendicare imobil preluat abuziv de către Statul român întemeiată pe dreptul comun în condiţiile în care reclamanţii au uzat şi de prevederile legilor speciale nr. 18/1991 şi nr.10/2000. Interpretarea deciziei nr. 33/2008 pronunţate de ÎCCJ în cadrul rec
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 87/Ap din data de 30.09.2013
Constată că prin sentința civilă nr. 67/D din data de 29.03.2013 Tribunalul Brașov a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G D, F A G, S A C, F I Ș, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, N V, reprezentat convențional de avocat D I C, M I, M E, ambii domiciliați în Municipiul B, și I D, domiciliat în Municipiul B, acești din urmă pârâții fiind reprezentați convenționali de avocat M T.
Pentru a pronunța astfel, Tribunalul Brașov a reținut că din înscrisurile depuse la dosar în cadrul probatoriului administrat în vederea soluționării excepției de fond, respectiv a excepției de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată supusă analizei, a reieșit că bunul imobil din litigiu, identificat prin numerele topografice 7513/2/27, 7513/2/28, s-a aflat, în data de 01.01.1990, în patrimoniul fostei Cooperative Agricole de Producție și a făcut obiectul legii nr. 1/1991.
Astfel, potrivit înscrisurilor ce compun documentația de carte funciară aferentă imobilului din litigiu, acest imobil a intrat în patrimoniul pârâtului N V cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate în conformitate cu legile speciale ale fondului funciar, potrivit Titlului de Proprietate nr. 36663/2004 emis de Comisia județeană B de Aplicare a legilor fondului funciar.
La data de 21.02.2006, pârâtul anterior indicat a înstrăinat acest imobil, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1052, de către Notarul Public C N, pârâților M I, M E și I D.
De altfel, prin nota de ședință pe care reclamanții au depus-o la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 22.03.2013, aceste părți au arătat că bunul imobil în litigiu a ieșit din patrimoniul antecesoarei lor - E F - în anul 1960 și a intrat în administrarea fostei CAP și că, pentru reconstituirea, în favoarea lor, a dreptului de proprietate asupra acestui imobil, au formulat, în data de 31.03.1998, o cerere în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 și, întrucât nu au primit un răspuns la cererea astfel formulată, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, au promovat o notificare și în temeiul acestui act normativ.
Reclamanții nu au atac în justiției, în condițiile și în termenele instituite de legile fondului funciar, refuzul comisiei locale de a soluționa cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe care au formulat-o în temeiul acestor acte normative, ci, la un interval de 8 ani de la data promovării acestei cereri, au înregistrat pe rolul instanțelor judecătorești prezenta acțiune în revendicare, prin care au solicitat ca, în conformitate cu prevederile art. 480 Cod civil, pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie imobilele mai sus identificate.
Legile fondului funciar reglementează în mod general modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat, atât cu titlu valabil cât și fără titlu valabil, imobile care, la data de 1 ianuarie 1990, se găseau în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, instituind în acest sens o procedură specială. Procedura de restituire instituită de legile fondului funciar cuprinde două etape distincte, și anume: procedura prealabilă, care are un caracter obligatoriu, astfel încât, de la data intrării în vigoare a legii, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, inclusiv acțiunile în revendicarea imobilelor preluate fără titlul valabil formulate împotriva persoanelor juridice deținătoare, direct la instanțele judecătorești, sunt inadmisibile și procedura judiciară, care este ulterioară, facultativă și subsidiară, persoanele nemulțumite de modul de soluționare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, putând ataca în justiție, în termenele și în modalitățile prevăzute de lege, hotărârile emise de comisiile de aplicare a legilor fondului funciar sau, după caz, refuzul nejustificat al acestora de a soluționa cererile de reconstituire a dreptului de proprietate.
Din considerentele ce preced, a rezultat că imobilele din litigiu, ce au destinația de terenuri situate în extravilanul Orașului R, fac parte din categoria imobilelor ce formează obiectul de reglementare al legilor fondului funciar.
Legile fondului funciar constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor cu destinația de terenuri ce au fost preluate de stat în perioada de referință a acestor legi, astfel că revendicarea acestor imobile nu se poate realiza decât în condițiile stipulate de aceste acte normative.
De asemenea, din starea de fapt mai sus expusă, a reieșit că reclamanții au uzat de procedura specială instituită de aceste legi speciale de reparației pentru a obține reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra imobilelor din litigiu, astfel că, în conformitate cu regulile non bis in idem, electa una via și cu principul securității juridice, ei nu pot promova, în condițiile reglementate de dreptul comun, o acțiune în revendicarea acestor imobile.
Legile fondului funciar suprimă acțiunea în revendicare promovată în condițiile dreptului comun, dar asigură accesul la un proces echitabil, deoarece instituie controlul judecătoresc asupra măsurilor reparatorii ce au fost stabilite de comisiile de aplicare a acestor legi, precum și asupra refuzului unităților abilitate cu soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate de a se pronunța cu privire la aceste cereri.
În consecință, reclamanții au avut posibilitatea de a supune controlului judecătoresc refuzul comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar de a soluționa cererea pe care au promovat-o în temeiul acestor acte normative, însă, părțile menționate nu au uzat de procedura judiciară instituită de legile fondului funciar.
Așa fiind, tribunalul, față de considerentele ce preced, considerente din care a rezultat că imobilele din litigiu fac parte din categoria imobilelor ce constituie obiectul de reglementare al legilor funciar, a reținut că promovarea unei acțiuni în revendicarea imobilelor din litigiu în condițiile dreptului comun este inadmisibilă, excepția de fond pe care pârâții au întemeiat poziția procesuală pe care au adoptat-o fiind întemeiată, astfel că cererea de chemare în judecată ce constituie obiectul prezentului dosar a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva hotărârii de mai sus au formulat apel reclamanții G D, F A G, F (fostă S) A C și F I Ș iar prin motivele de apel hotărârea atacată este criticată pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a considerat că neutralizarea procedurii instituite de legile fondului funciar de către apelanții reclamanți s-ar constitui într-un fine de neprimire pentru acțiunea introductivă de instanță. O asemenea abordare a acțiunii este departe de a constitui o soluționare pe fond a acesteia, fiind de fapt o încălcare a accesului liber la justiție, o denegare de dreptate.
Din acest motiv, constatând că nu au urmat până la capăt procedura prealabilă instituită de legile fondului funciar și nici nu au uzat de căile de atac puse la dispoziție de legislația specială, instanța de fond a respins acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun ca inadmisibilă și a refuzat în felul acesta să soluționeze capetele de cerere.
Rezultă de aici o vădită încălcare a principiului accesului liber la justiție, încălcându-se atât art. 21 din Constituția României, cât și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Documentația invocată de instanță nu confirmă deloc că, vreodată, acest teren ar fi intrat în patrimoniul Cooperativei Agricole de Producție - fără a fi indicată acea cooperativă.
Ce rezultă cu siguranță din actele existente este că terenul în suprafața de 4.600 mp a fost cumpărat de autoarea acestora, E E F, de la numitul V G în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2xxx/12.08.1940 de Tribunalul I. - secția a X-a notariat, fiind întabulat în CF R 1xxx, nr. top 7513/2/27.
Întabularea dreptului de proprietate pe numele autoarei acestora, E E F, a rămas valabilă și nealterată până la data de 12.12.2005, când în mod nejustificat apare întabulat Statul Român, ca urmare a unei operațiuni ilegale de contopire.
Dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv nu a fost niciodată pierdut de către autoarea acestora, astfel încât nici măcar nu era necesară folosirea procedurii restituirii dreptului de proprietate sau cea a restituirii pe calea Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea că au fost la început utilizate cereri întemeiate pe legile fondului funciar și/sau pe Legea nr. 10/2001 nu este de natură a constitui un fine de neprimire pentru acțiunea de drept comun în restabilirea situației corecte de carte funciară, de vreme ce acele proceduri nu pot avea ca obiect fapte și acte de preluare ce au avut loc după intrarea lor în vigoare.
În sprijinul concluziei că autoarea acestora nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului este și împrejurarea că regimul dreptului său este guvernat de dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938, care ultraactivează, conform și celor ce rezultă din Decizia nr. XXI din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, pronunțată în procedura recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe.
De această perspectivă, efectul constitutiv (nu doar de opozabilitate) al întabulării dreptului de proprietate în favoarea autoarei acestora, împiedică orice "transfer"; al dreptului către altă persoană, fizică sau juridică, în absența radierii prealabile a dreptului inițial intabulat în favoarea autoarei acestora, pe care de altfel au moștenit-o conform certificatului de moștenitor nr. 6 din 11.02.2004 în cuprinsul căruia este prevăzut ca făcând parte din masa succesorală imobilul ce formează obiectul acestui proces.
Apelul este neîntemeiat.
Soluția primei instanțe este dată cu aplicarea și interpretarea corectă legilor aplicabile precum și a deciziei nr. 33/2008 pronunțate de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii în ceea ce privește raportul dintre Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/991, ca legi speciale, și Codul civil ca lege generală, precum și a raportului dintre legea internă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr. 30/1994.
În fapt, imobilul în litigiu a aparținut antecesoarei reclamanților E F și a fost preluată de către Statul Român în perioada regimului comunist. Reclamanții, în calitate de moștenitori au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate atât în temeiul Legii nr. 18/1991 cât și în temeiul Legii nr. 10/2001 (prin notificarea nr. 8834/2001 adresată Orașului R - fila 15 dosar fond). Demersurile reclamanților pe cele două legi speciale nu au fost finalizate iar aceștia nu au atacat în justiție refuzul entităților legal instituite a soluționa cererile lor.
Astfel cum s-a stabilit și prin Decizia nr. 33/2008, cătă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat din perioada 1945-1989 s-au adoptat legi speciale de reparație care prevăd în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, iar reclamanții au ales calea legilor speciale, aceștia nu mai pot apela la dreptul comun în concurs cu legea specială având în vedere regula "electa una via"; și principiul securității raporturilor juridice consacrat de jurispurdența CEDO (Cauza Brumărescu c/a României).
În ceea ce privește raportul dintre legile interne și Convenția Europeană a Drepturilor Omului curtea reține că prin hotărârea atacată nu s-a îngrădit reclamanților accesul la justiție întrucât aplicarea dreptului comun în materia revendicării cu ignorarea efectelor create prin aplicarea legilor speciale de reparație ar aduce grave atingeri principiului securității raporturilor juridice precum și drepturilor de proprietate ale terților dobânditori de bună-credință ale căror titluri de proprietate nu au fost desființate în vreun fel.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă apelul reclamanților va fi respins iar în baza art. 274 Cod procedură civilă aceștia vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
| ← Potrivit principiului unicităţii căii de atac, a coroborării... | Recursul inculpatului, declarat pe latură civilă, nu este... → |
|---|
