Potrivit principiului unicităţii căii de atac, a coroborării dintre art. 2821 şi 299 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Braşov în recurs nu se mai poate exercita un nou recurs.
Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 3649/R din data de 03.09.2013
Potrivit principiului unicității căii de atac, a coroborării dintre art. 2821 și 299 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Brașov în recurs nu se mai poate exercita un nou recurs.
Decizia recurată este o hotărâre irevocabilă asupra litigiului dedus judecății instanțele de judecată învestite s-au pronunțat cu autoritate de lucru judecat.
Din cuprinsul art.299 și următoarele Cod procedură civilă, rezultă că împotriva unei hotărâri pronunțate în prima instanță, se poate declara de către partea nemulțumită, un singur recurs.
Dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează o dată cu exercitarea lui. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac.
Constată că prin sentința civilă nr.4700/30 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. 1335/197/2011 s-a admis plângerea formulată de petentul I M în contradictoriu cu intimatul organ constatator Municipiul B reprezentat de primar, împotriva procesului verbal seria A nr. 0004641/22.11.2010 întocmit de către intimat.
Prin decizia nr. 932/R/14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 1335/197/2011 s-a admis recursul declarat de recurenta Primăria Municipiului B în contradictoriu cu intimatul I M împotriva Sentinței civile nr.4700/30.03.2012 a Judecătoriei Brașov, pe care a modificat-o în tot; rejudecând, s-a admis în parte plângerea formulată de petentul I M împotriva procesului verbal de contravenție seria A nr.0004641/22.11.2010 întocmit de intimata Primăria Mun. B; s-a constatat prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei cuprinsă în procesul verbal descris mai sus; s-au respins restul pretențiilor petentului.
Împotriva acestei decizii petentul I M a formulat contestație în anulare, ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 13801/62/2012.
Prin decizia nr. 106/R/1 februarie 2013 pronunțată de contestatorul I M împotriva deciziei nr. 932/R/2012 a Tribunalului Brașov.
Împotriva deciziei nr. 932/R/14 noiembrie 2012 petentul I M a formulat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov.
Intimata Primăria Municipiului B a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, arătând că recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil.
La termenul din 3 septembrie 2013 instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului.
Analizând, potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă excepția inadmisibilității Curtea constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Petentul a formulat plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenție seria A nr. 0004641/22 noiembrie 2010 întocmit de intimatul Municipiul B reprezentat de Primarul Municipiului B. Autoritatea Rutieră Română.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.2 din OG nr. 2/2001 ";hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului.";
În consecință, singura calea de atac împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Brașov a fost exercitată recurenta Primăria Municipiului B, respectiv calea de atac a recursului.
Împotriva aceste decizii petentul I M a formulat contestație în anulare ce a fost respinsă prin decizia nr. 106/R/1 februarie 2013 a Tribunalului Brașov, decizie irevocabilă.
Potrivit principiului unicității căii de atac, a coroborării dintre art. 2821 și 299 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Brașov în recurs nu se mai poate exercita un nou recurs.
Decizia recurată este o hotărâre irevocabilă asupra litigiului dedus judecății instanțele de judecată învestite s-au pronunțat cu autoritate de lucru judecat.
Din cuprinsul art.299 și următoarele Cod procedură civilă, rezultă că împotriva unei hotărâri pronunțate în prima instanță, se poate declara de către partea nemulțumită, un singur recurs.
Dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează o dată cu exercitarea lui. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta I M împotriva deciziei nr. 932/R/14 noiembrie 2012 a Tribunalului Brașov.
Decizia nr. 3649/R/3 septembrie 2013, dosar nr. 1335/197/2011- redactat judecător CEC
← Informaţii de interes public. Jurisprudență | Revendicare imobil preluat abuziv de către Statul român... → |
---|