Măsura retrogradării din funcţie - condamnare politică - daune morale

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Reclamantul, prin acţiunea formulată urmăreşte un scop patrimonial, iar în acest sens se impunea a dovedi temeinicia pretenţiilor sale materiale şi nu doar îndeplinirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, precum şi prejudiciul să fie cert, determinat sau determinabil, să existe legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, săvârşirea faptei cu vinovăţie. Statul trebuia să răspundă pentru repararea prejudiciului moral cauzat unei persoane, însă partea trebuie să demonstreze prin probe dimensiunea suferinţelor fizice şi întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus, în cauza de faţă reclamantul-moştenitor, cât şi a echivalentului lor valoric.

Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 479 din 23 martie 2011

Prin sentința civilă nr. 820 din 1 aprilie 2010 pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț a fost admisă acțiunea civilă pentru pretenții formulată de reclamanții F.V. și T.A-M., domiciliate în mun. Focșani, str. Bistrița, nr..., județul Vrancea, în calitate de moștenitoare legale a reclamantului F.O., decedat în timpul procesului, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul București, str. A. nr...., sector 5, reprezentat în teritoriu prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț și în consecință:

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 47.570,42 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale, sume actualizate în raport de rata inflației la data plății efective.

Au fost respinse excepțiile netimbrării acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât, ca nefondate.

Pentru a pronunța sentința prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focșani sub nr. 4995/231/2009, reclamantul F.O., a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în teritoriu prin Direcția Finanțelor Publice Neamț, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la plata sumei de 30.000 lei daune materiale și suma de 100.000 lei daune morale, urmând ca valoarea finală să fie stabilită prin expertiză.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat următoarele:

A fost angajatul Spitalului Panciu, județul Vrancea, unitate care făcea parte din structura forței Direcției Sanitare a Județului Vrancea, iar în anul 1978, luna februarie, a fost retrogradat din funcția de contabil șef al Spitalului Panciu, pe motiv că a fost condamnat pe motive politice, măsură ilegală, dovedită cu documente.

La vârsta de 16 ani s-a înscris într-o organizație anticomunistă, iar la vârsta de 18 ani a fost arestat și ulterior condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru „uneltire”, pedeapsă redusă în recurs la 5 ani, pe care a executat-o integral.

După 3 ani, timp în care s-a angajat muncitor și apoi s-a calificat contabil în industria petrolieră Moinești, a fost arestat din nou, fiind victima unei înscenări, fiind condamnat la 18 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii, pentru „crimă și uneltire”, pedeapsă redusă la recurs la 12 ani, din care a executat 4 ani și 11 luni a executat deci 10 ani și 2 luni și a avut un an domiciliu obligatoriu.

Cu acest statut de fost deținut politic recidivist, nu a mai fost primit în industria petrolieră și a fost trimis să lucreze la Panciu, la o mică întreprindere de industrie locală, care, după un an a fost desființată, fiind repartizat la Spitalul Panciu, unde a lucrat din februarie 1965 până în noiembrie 1990, când a fost pensionat.

La această unitate, la 1 iulie 1966 a fost promovat în funcția de contabil șef. Fiind conștient de faptul că permanent este urmărit de către organele de securitate, a muncit foarte mult reușind să aibă o destul de bună colaborare cu directorul și astfel să facă dintr-o unitate propusă pentru desființare o unitate model (locul 4 pe țară la această categorie), ceea ce a avut ca urmare, medalierea directorului cu „Meritul sanitar” iar reclamantul a fost premiat cu 500 lei.

După 1974, directorul spitalului, având sprijinul secretarului II la Județeana de partid, a început să comită ilegalități din ce în ce mai mari, ajungând până la însușirea mai multor materiale pentru diferite construcții personale și, în momentul în care, i-a atras atenția asupra acestor fapte, acesta a continuat să aibă aceeași atitudine, ceea ce l-a determinat să refuze a mai semna pentru control preventiv bonuri de materiale, pentru care nu se prezentau acte justificative și, astfel s-a produs inevitabilul, respectiv retrogradarea sa.

în anul 2001, în baza O.U.G. nr. 214/1999, i s-a recunoscut „calitatea de luptător în rezistența anticomunistă”, conform Deciziei nr. 1580/2001, întrucât a fost condamnat pe motive politice - art. 2 lit. c) raportat la art. 3 lit. a). în 2001, prin Legea nr. 568/2001, a fost introdusă la art. 3 lit. f) (prin care se recunoștea această calitate și celor exmatriculați din școli), iar în 2003, prin Legea nr. 212/2003, se introducea lit. g), prin care, aceeași calitate era recunoscută celor ce au fost retrogradați din motive politice.

S-a adresat comisiei organizate în acest scop pe lângă Ministerul Justiției, pentru a-i fi recunoscută această calitate și pentru situațiile prevăzute de lit. f) și g), însă comisia, fără nici un temei legal, a considerat că nu mai este cazul să-i fie recunoscută această calitate și pentru alte motive. Astfel, s-a adresat Curții de Apel Galați, secția C.A.F. cu o cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. 479/44/2007, prin care a solicitat să-i fie recunoscută calitatea de luptător și pentru celelalte 2 situații. Curtea de Apel Galați, prin decizia pronunțată în această cauză, a admis în parte cererea, recunoscându-i calitatea de luptător doar pentru lit. g) decizie ce a fost atacată în recurs atât de el cât și de Ministerul Justiției, instanța de recurs înalta Curte de casație și Justiție, prin decizia pronunțată la data de 28.11.2007, în dosarul nr. 479/44/2007, a respins recursul Ministerului Justiției și a admis în totalitate solicitările sale, recunoscându-i acestuia calitatea de luptător și pentru lit. f), astfel că, în final, acestuia i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și ca exmatriculat din școală și ca retrogradat, pe motive politice.

în perioada 1974-1976, cu toate că la locul de muncă i-au fost făcute mai multe controale inopinate de către organele CFI, nu s-a reușit sancționarea acestuia nici măcar cu o amendă de 5 lei, astfel că, măsurile represive au început să fie orientate și asupra soției acestuia, de profesie învățătoare, ce a fost directoare timp de 3 mandate a Casei de Copii - fete Panciu, o adevărată mamă pentru copiii din această instituție, dar deosebit de severă cu cei necinstiți. Astfel, aceasta în nenumărate rânduri a surprins pe o bucătăreasă A., furând din hrana elevelor, căreia i-a aplicat câteva sancțiuni și, ulterior, i-a desfăcut contractul de muncă, sancțiune menținută de altfel și de către instanță.

Directorul Spitalului Panciu, încercând să o scape pe aceasta, a internat-o în secția pe care o conducea, crezând că o va scăpa, instigând-o în același timp pe bucătăreasa A., să o reclame pe soția sa, pentru abuz în serviciu, iar lui făcându-i un denunț calomnios prin care era acuzat de furt calificat în paguba avutului obștesc.

Cu toate că este de notorietate că în acea perioadă organele procuraturii acționau de cele mai multe ori la ordinul organelor de partid, 3 procurori din cadrul Procuraturii Panciu, au dispus totuși corect, dând rezoluții de neîncepere a urmăririi penale pentru toate cele 3 dosare, nr. 24/II/77, 219/II/77 și 321/II/77.

în acest context, prin dispoziția nr. 19/07.02.1998, a fostei Direcții Sanitare Vrancea, s-a dispus schimbarea sa din funcția de contabil șef, cu motivarea că ar fi fost anterior condamnat, situație pe care, de fapt, angajatorul a cunoscut-o încă de la angajarea reclamantului și cu toate acestea, i-a permis să ocupe, timp de 12 ani această funcție de conducere. Persoana ce l-a înlocuit pe reclamant, cu toate că a fost promovată în urma unui examen, a reușit să ducă spitalul în câțiva ani la colaps financiar, și mai mult decât atât, a închis ochii la toate ilegalitățile făcute de directorul spitalului, astfel că, după ce, timp de 3 ani organele CFI, au propus schimbarea acesteia din funcție, conducerea spitalului intervenea la partid de fiecare dată, în final însă, prin dispoziția nr. 221/1986, aceasta a fost schimbată din funcție. Direcția sanitară Vrancea, solicitând prin adresa nr. 4580/1986, recrutarea unui cadru corespunzător pentru funcția de contabil șef.

în cursul anului 2003 și, ulterior în 2007, s-a adresat CNSAS, pentru a-i permite să-și studieze dosarele de urmărire, fiindu-i eliberate 171 și respectiv 235 de copii după acte ce-l vizau pe acesta, acte din care reiese că, printre altele, acesta a fost permanent urmărit în special de către fostul director al spitalului, ce regulat, din proprie inițiativă, informa organele de partid cu privire la „activitățile” sale.

în continuare, a subliniat această „activitate susținută” a directorului unității, citându-l în câteva rânduri, în ceea ce privește nenumăratele șicane pe care acesta i le făcea reclamantului, referirile la organele de procuratură, instigarea a diferite persoane, în sensul ca să facă denunțuri calomnioase cu privire la reclamant și membrii familiei sale și alte persecuții cât și gafe profesionale făcute de directorul din acea vreme a spitalului.

A mai arătat reclamantul că în momentul în care a fost retrogradat, se afla în plină maturitate profesională, era preocupat de publicarea de articole în revista de contabilitate editată de Ministerul Finanțelor.

Din cele prezentate, calitatea sa de persecutat politic și de luptător în rezistența anticomunistă, este neîndoielnică.

Conform practicii judiciare, persoanele cărora li s-au desfăcut contractele de muncă sau au fost retrogradate în mod ilegal, sunt repuse în funcție și beneficiază de plata drepturilor bănești de care au fost prejudiciate.

în cazul său, repunerea în funcție este imposibilă, datorită vârstei și bolilor de care suferă. Cu privire la daunele materiale, suma solicitată este orientativă, urmând să fie stabilită printr-o expertiză contabilă.

Referitor la daunele morale solicitate, ele sunt modeste, în raport cu stările de șoc provocate de nenumăratele verificări și anchete la care a fost supus.

în drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 998 și următ. C.civ., Decretul-lege nr. 118/1990, O.U.G. nr. 214/1999.

Prin încheierea din data de 18.11.2009, pronunțată de Judecătoria Focșani, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului Judecătoriei Târgu Neamț, spre competentă soluționare, având în vedere comunicarea înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se arată că, prin încheierea nr. 9210/10.11.2009, s-a dispus strămutarea cauzei la Judecătoria Târgu Neamț.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Târgu Neamț, sub nr. 4995/231/2009.

La termenul de judecată din data de 11.02.2010, avocat A.C., a arătat că reclamantul F.O. a decedat, solicitând introducerea în cauză, în calitate de reclamanți a moștenitorilor defunctului F.O., respectiv T.A.M. și F.V., acțiunea urmând să fie continuată de aceștia.

S-a dispus atașarea dosarului nr. 1045/231/2008 al Judecătoriei Focșani, reclamantul arătând că înscrisurile solicitate a fi administrate în cauză, au fost depuse la acest dosar.

Din actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:

De la data de 01.07.1966 și până la data de 07.02.1978, reclamantul, salariat al Spitalului Panciu, a deținut funcția de contabil șef. Prin dispoziția nr. 19/07.02.1978, reclamantul a fost retrogradat din funcția de contabil șef, în cea de contabil, pe motiv că ar fi fost condamnat politic, situație reală și care nu a fost niciodată ascunsă de către reclamant, angajatorul cunoscând încă din 1966 „antecedentele” reclamantului. în fapt, acesta a fost condamnat la vârsta de 18 ani pentru „crimă de uneltire împotriva orânduirii socialiste” executând pedeapsa de 5 ani închisoare. După trei ani de la punerea în libertate, timp în care a lucrat ca muncitor și apoi, ca și contabil în industria petrolieră la Moinești, a fost arestat din nou, pentru săvârșirea aceleași celebre infracțiuni „crimă de uneltire”, executând pedeapsa cu închisoarea de 4 ani și 11 luni, având ulterior, un an domiciliu obligatoriu. „Bucurându-se” de acest statut de deținut politic recidivist, reclamantului nu i s-a permis să lucreze în industria petrolieră, într-o întreprindere de gradul „0”, fiind trimis să lucreze la Panciu, în industria locală, la o întreprindere de gradul „V”, care numai după un an, a fost desființată, reclamantul fiind repartizat în februarie 1965, la Spitalul Panciu. La această unitate, la data de 01.07.1966, a fost promovat în funcția de contabil șef, cu toate că se cunoșteau antecedentele penale, politice ale acestuia. Timp de 4-5 ani, reclamantul a reușit să aibă o bună colaborare cu conducerea unității, reușind chiar să facă dintr-o unitate propusă pentru desființare, o unitate model, situată pe locul 4 pe țară la categoria respectivă, ceea ce a avut ca urmare imediată, medalierea directorului cu ordinul „Meritul sanitar” iar reclamantul fiind premiat cu 500 lei. După această dată însă, respectiv din 1974, directorul unității considerând că nimeni nu mai poate să-l schimbe din funcție pentru astfel de merite, a început să comită mai multe ilegalități. Reclamantului, ca și contabil șef, îi revenea sarcina de a viza pentru control preventiv toate bonurile materiale, însă acesta constatând că multe nu se justificau, a refuzat să le mai semneze. Ca urmare a acestei situații, la sugestia directorului, reclamantul a început să fie permanent supus controalelor CFI, care însă, nu au reușit, chiar și în acea situație să-i rețină vreo culpă, cu atât mai mult să-l sancționeze. Nemaidorindu-se în nici un mod de către conducerea spitalului ca reclamantul să ocupe această funcție, la data de 07.02.1978, prin Dispoziția nr. 19, Direcția sanitară a Județului Vrancea, a dispus retrogradarea acestuia din funcția de contabil șef în funcția de contabil, cu motivarea că reclamantul ar fi fost condamnat politic, situație așa cum am mai arătat, îndeobște cunoscută încă de la angajarea reclamantului în această unitate, la 01.07.1966. Pe funcția de contabil, reclamantul a rămas până la data de 01.11.1990, când s-a pensionat.

în baza O.U.G. nr. 214/1999, în cursul anului 2001, reclamantului i s-a recunoscut calitatea de „luptător în rezistența anticomunistă” conform Deciziei nr. 1580/2001, întrucât a fost condamnat pe motive politice - art. 2 lit. c) raportat la art. 3 lit. a). în 2001, prin Legea nr. 568/2001, a fost introdusă la art. 3 lit. f) (prin care se recunoștea această calitate și celor exmatriculați din școli), iar în 2003 prin Legea nr. 212/2003, se introducea lit. g), prin care, aceeași calitate era recunoscută celor ce au fost retrogradați din motive politice.

Reclamantul s-a adresat comisiei organizate în acest scop pe lângă Ministerul Justiției, pentru a-i fi recunoscută această calitate și pentru situațiile prevăzute de lit. f) și g), însă, comisia fără nici un temei legal, a considerat că nu este cazul să-i fie recunoscută această calitate și pentru alte motive.

Astfel, reclamantul s-a adresat Curții de Apel Galați, secția CAF, cu o cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. 479/44/2007, prin care a solicitat să-i fie recunoscută calitatea de luptător și pentru celelalte 2 situații. Curtea de Apel Galați, prin decizia pronunțată în cauză, a admis în parte cererea reclamantului, recunoscându-i calitatea de luptător doar pentru lit. g), decizie ce a fost atacată cu recurs atât de către reclamant cât și de Ministerul Justiției, instanța de recurs înalta Curte de Casație de Justiție, prin decizia pronunțată la 28.11.2007, în dosarul 479/44/2007, a respins recursul Ministerului de Justiție și a admis în totalitate solicitările reclamantului, recunoscându-i acestuia calitatea de luptător și pentru lit. f), astfel că în final, acestuia i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și ca exmatriculat din școală și ca retrogradat pe motive politice.

După schimbarea din funcție a reclamantului, înlocuirea acestuia, a dus unitatea la un colaps financiar și propunerea de către organele de control CFI a schimbării acesteia din funcție. Până la urmă, directorul Direcției Sanitare Vrancea, prin adresa nr. 4580/1986, transmițându-i Spitalului Panciu dispoziția nr. 221/1986, de schimbare din funcție a acesteia, solicită totodată recrutarea unui cadru corespunzător pentru postul de contabil șef. Prin dispoziția din urmă amintită, s-au menționat trei adrese prin care se solicita schimbarea din funcție a înlocuitoarei reclamantului.

în anul 2003, reclamantul a solicitat CNSAS-ului să i se permită accesul la dosarele sale de urmărire, cerere acceptată prin adresa 4558/2003, reclamantul fiind invitat la sediul acestei instituții care, i-a și eliberat 171 copii xerox ce-l priveau pe reclamant. Ulterior, în 2007, prin adresa nr. 5279/2007, reclamantul a fost invitat, să consulte alte 6 volume de urmărire, fiindu-i eliberate încă 235 de copii. Din cuprinsul tuturor acestor acte eliberate a rezultat în mod cert că, reclamantul, într-adevăr a fost urmărit toată viața de organele de securitate, direct sau printr-o amplă rețea de informatori, inclusiv de către directorul spitalului, așa cum reiese din cele 3 pagini anexate la dosarul cauzei, adresate de fostul director al Spitalului Panciu, comandantului securității județene la 29.12.1988, înscrisuri din care reținem că acesta se plângea că nu a reușit să atragă sancțiuni asupra reclamantului în timp ce el, în final, a fost destituit din funcție pentru culpe medicale. în cuprinsul acelorași note informative, acesta recunoaște că dispoziția de retrogradare s-a făcut la ordinul partidului dar și manevrelor acestuia, care îl acuza pe reclamant că ar fost „dușman al poporului”, considerându-l „vinovat” pe reclamant de faptul că vin „anchete pe toate problemele”, cu toate că este știut că pentru eventuale culpe medicale nu se putea pronunța decât o comisie de specialitate, așa cum de altfel s-a și întâmplat, acesta fiind destituit din funcție pentru că în secția chirurgie pe care o conducea, trata bolnavi de boli interne, cardiace sau nevrotice, iar în puținele cazuri, când opera, își depășea competența dată de categoria spitalului cât și datorită faptului că opera fără mâna a doua și fără anestezist.

în realitate însă, reclamantul avea serioase preocupări profesionale, dovadă fiind adresele nr. 98636/74 a Ministerului Muncii, nr. 441/79 a Ministerului Finanțelor cât și revista nr. 6/79 de contabilitate.

înainte de a se dispune retrogradarea reclamantului din funcție, s-a încercat tragerea la răspundere penală a acestuia cât și a soției sale, pentru furt calificat în paguba avutului obștesc, abuz în serviciu, etc., pentru toate acesta dispunându-se totuși, prin rezoluție de neîncepere a urmăririi penale în dosarele 24/II/77, 219/II/77 și 321/II/77, ale Procuraturii Panciu.

Instanța, a mai reținut din declarația nr. 435/1.02.2007, autentificată de BNP C.S, dată de numita B.E., fostă directoare economică a Direcției Sanitare Vrancea, contribuția deosebită a reclamantului, acesta având rezultate foarte bune pe linie financiar-contabilă.

în cuprinsul aceleași declarații se mai arată că relațiile dintre reclamant și directorul Spitalului orășenesc Panciu, s-au deteriorat începând din anul 1977, când reclamantul a refuzat să acorde viză de control preventiv pe documentele ce nu îndeplineau condițiile cerute de legislația în vigoare, ceea ce a atras nemulțumirea medicului director, care la rându-i s-a adresat organelor de control financiar (ITFS), care însă, au constatat că activitatea desfășurată de reclamant îndeplinea condițiile cerute de legislația în vigoare. Ulterior acesteia, Direcția Sanitară Vrancea, a luat măsura schimbării din funcția de contabil șef a reclamantului cu un alt salariat din cadrul serviciului contabilitate, care nu era pregătit profesional la același nivel, dar care îndeplinea condițiile cerute de organele de partid. Aceeași declarantă, precizează că în anul 1968, ca urmare a reorganizării teritoriale a țării, raionul Panciu, a fost preluat de nou înființatul județ Vrancea, ocazie cu care Spitalul Panciu, a trecut în subordinea Direcției Sanitare Vrancea.

Prin prejudiciul civil se înțelege rezultatul dăunător de natură patrimonială sau nepatrimonială a atingerilor aduse prin fapte de orice fel drepturilor persoanelor, valorilor pe care acestea le ocrotesc, rezultat care, în conformitate cu legea civilă atrage obligația de reparare din partea persoanei responsabile. în acest sens, legiuitorul dorind să apere toate drepturile și bunurile unei persoane, a prevăzut în art. 998-999 C.civ., un termen general și care nu face nici o distincție, că orice daună trebuie a fi reparată, prin urmare atât cea materială cât și cea morală. Având în vedere că art. 998 C.civ., nu face nici o distincție în legătură cu natura prejudiciului, s-a impus pe bună dreptate, interpretarea că acest text de lege se referă și la prejudiciul material și la cel moral.

Pentru ca o persoană să răspundă în temeiul răspunderii civile delictuale, trebuie îndeplinite condițiile de existență ale acesteia, elementele sale constitutive și anume: să se fi săvârșit o faptă cu caracter ilicit, să se fi cauzat un prejudiciu altei persoane, între fapta ilicită săvârșită și prejudiciul respectiv, să existe un raport direct de cauzalitate.

în speța dedusă judecății, față de cele mai sus reținute, instanța a constatat că toate condițiile pentru ca răspunderea civilă delictuală să opereze, sunt întrunite cumulativ, prin fapta sa ilicită, Direcția Sanitară Vrancea cauzându-i reclamantului un prejudiciu, existând în același timp raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul încercat de acesta.

Concret, prin măsura abuzivă dispusă, respectiv trecerea de la funcția de contabil șef la cea de contabil, reclamantul a suportat o pierdere de natură salarială, diferența dintre salariul și sporurile de care se bucura la data de 07.02.1978 și cele ulterioare până la data de 01.11.1990, data ieșirii la pensie, actualizată, fiind și unul din obiectivele expertizei contabile dispusă în cauză. La acest obiectiv, expertul P.M.L., a concluzionat că valoarea actualizată a acestor venituri de care reclamantul a fost lipsit în perioada 07.01.1978-01.11.1990, este de 47.570,42 lei. Deși inițial reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cu titlu de despăgubiri materiale a sumei de 30.000 lei (sumă finală ce urma să fie stabilită printr-o expertiză) după depunerea raportului de expertiză la dosarul cauzei, și-a mărit câtimea pretențiilor cu acest titlu la suma stabilită la acest obiectiv de către expert.

în ceea ce privește cererea pentru plata daunelor morale, practica judiciară din ultimii ani, raportată la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, a admis repararea bănească a daunelor morale, considerând că, deși suferințele morale nu pot fi evaluate din punct de vedere bănesc, indemnizația acordată persoanei prejudiciate, fără să poată repara prejudiciul moral cauzat, poate da totuși o anumită satisfacție compensatorie de natură a-i atenua suferințele psihice.

în cauza de față, importanța prejudiciului moral rezultă din valoarea deosebită pentru reclamant, a valorilor lezate care sunt: viața sa profesională, socială și de familie, integritatea sa psihică sau chiar sănătatea și autoaprecierea sa, ținând cont de faptul că reclamantul a fost oprit din evoluția sa socială și mai ales profesională favorabilă, exact în momentul în care, el însuși se maturizase suficient pentru a realizarea afirmarea sa în acest plan.

Prejudiciul moral cauzat reclamantului, este deosebit de grav, ceea ce înseamnă că justifică solicitarea unor despăgubiri pentru daunele morale suferite.

Față de aceste considerente, instanța, în baza art. 998 și următ. C.civ., a admis acțiunea așa cum a fost formulată și, în consecință, a obligat pârâtul la plata despăgubirilor materiale stabilite prin expertiză și a daunelor morale așa cum au fost solicitate, sume ce urmează a fi actualizate în raport de rata inflației, la data plății efective.

în ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii invocată de pârât, având în vedere că această acțiune este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997, reclamantul formulând acțiunea în calitate de fost deținut politic și persecutat pentru motive politice, instanța a respins-o ca nefondată.

în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a dispus respingerea, având în vedere următoarele considerente:

Termenul de prescripție pentru solicitarea despăgubirilor datorate pentru retrogradarea abuzivă din funcție, curge de la data la care reclamantului i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și, pentru această situație în care s-a aflat și care se încadrează în dispozițiile art. 3 lit. j) din O.U.G. nr. 214/1999.

întrucât pentru recunoașterea acestei calități, a fost necesar să se pronunțe instanța, termenul nu poate curge decât de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, respectiv la data de 28.11.2007 (f 14 din dosar nr. 1045/231/2008).

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtului, ca nefondată, apreciind că în cauză, există o răspundere a pârâtului care se întemeiază pe ideea de garanție, fiind o răspundere obiectivă, similară răspunderii comitentului pentru fapta prepusului sau, fiind firesc ca statul să răspundă pentru instituțiile sale.

împotriva sentinței a declarat recurs, recalificat ca apel în raport de valoarea însumată a obiectului litigiului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, hotărâre pe care o consideră netemeinică și nelegală din următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 820 din 1 aprilie 2010 pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț a fost admisa acțiunea civila pentru pretenții formulata de reclamantul F.O. (si continuata de F.V. și T.A-M. în calitate de moștenitoare legale urmare a decesului reclamantului în timpul procesului) și în consecință Statul Roman a fost obligat la plata către aceștia a sumei de 47.570,42 lei cu titlu de despăgubiri materiale si a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, sume actualizate în raport de rata inflației la data plații efective. De asemenea au fost respinse excepțiile netimbrării acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune si a lipsei calității procesuale pasive invocate de statul roman prin reprezentanți.

Motivul pentru care reclamantul F.O. a formulat acțiunea este faptul ca acesta a fost angajat la spitalul Panciu, județul Vrancea in funcția de contabil sef, iar ulterior a fost retrogradat din aceasta funcție deoarece cu ani în urmă a fost condamnat pe motive politice. Pentru aceasta solicită ca statul român să-l despăgubească cu suma de 30.000 lei reprezentând daune materiale și suma de 100.000 lei reprezentând daune morale. Urmare a efectuării în cauză a unui raport de expertiză contabilă s-a ajuns la concluzia că daunele materiale sunt în cuantum de 47.570,42 lei.

Cauza s-a înregistrat inițial la Judecătoria Focșani, iar apoi a fost strămutată la Judecătoria Târgu-Neamț.

Prin întâmpinare, Direcția Finanțelor Publice Vrancea ca reprezentant al Statului Roman a invocat unele excepții care au fost respinse de către instanța de fond, Judecătoria Târgu-Neamț, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Consideră ca instanța de fond, în mod neîntemeiat, a respins excepțiile invocate si anume:

excepția netimbrării acțiunii;

prescripția dreptului material la acțiune;

lipsa calității procesuale pasive a Statului Roman reprezentat des Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, a considerat că cererea nu este scutită de la plata taxei de timbru, în cauza nefiind aplicabil art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997, motivat de faptul că cererea este întemeiată pe prevederile art. 998 C.civ. Având în vedere ca reclamantul a înțeles să-și întemeieze acțiunea pe prevederile dreptului comun, este firesc să aprecieze că i se aplică toate prevederile dreptului comun, astfel încât această acțiune nu poate fi calificată decât ca o acțiune în pretenții civile evaluabilă în bani, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

Cu privire la prescripția dreptului material la acțiune, a arătat că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul prescripției este de 3 ani, acesta fiind intervalul de timp stabilit de lege înlăuntrul căruia trebuia exercitat dreptul la acțiune sub sancțiunea pierderii acestui drept.

Regula generală privind începutul cursului prescripției dreptului la acțiune este consacrată de art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 care în acord și cu prevederile art. 1886 C.civ. prevede că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. în cauză, acest drept s-a născut la data producerii prejudiciului și în situația cea mai favorabilă reclamantului la 22 decembrie 1989, odată cu căderea regimului comunist care l-a asuprit, dată după care era liber să solicite dezdăunarea pentru nedreptățile suferite.

Instanța de fond a respins excepția invocată considerând că termenul de prescripție începe să curgă de la data când reclamantului i s-a recunoscut oficial calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, respectiv din anul 2007. Având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a formula acțiunea în termen de trei ani de la data căderii regimului comunist, care l-a asuprit, apreciază că în mod greșit instanța a respins excepția și solicită admiterea acesteia.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Roman Reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a arătat următoarele: calitatea procesuală pasivă presupune existenta unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic. Apreciază că în cauză nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecații. Astfel, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice ,,statul este 3 persoana juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi si obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 stipulează că ,,statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, precum și ale oricăror organizații socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice”. Referitor la răspunderea statului sunt aplicabile normele dreptului public în sensul că el are răspundere directă numai pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale. Având în vedere că prejudiciul reclamantului nu a fost cauzat printr-o faptă proprie a statului roman apreciază că această răspundere nu poate fi angajată decât în raport cu persoana juridică, care a cauzat nemijlocit prejudiciul. De altfel chiar reclamantul prin acțiune nominalizează persoanele care s-au făcut vinovate de înlocuirea sa din funcția de contabil șef, numele acestor persoane fiind cunoscute de către reclamant chiar de la momentul în care s-a produs înlocuirea sa. Motivația instanței de fond pentru care a respins aceasta excepție nu este întemeiată, în cauză răspunderea statului roman nu poate fi întemeiată pe ideea de garanție, similară răspunderii comitentului pentru fapta prepusului sau. Consideră astfel, că statul român nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate.

Pe fondul cauzei, fiind în materia răspunderii civile delictuale, așa cum a înțeles reclamantul să stabilească cadrul procesual, subliniază că fundamental în această materie este principiul conform căruia răspunderea are menirea de a acoperi paguba și nu de a asigura un câștig. Pornind de la regulile generale în materie, arată că răspunderea civilă delictuală poate fi angajată dacă printr-o faptă ilicită s-a cauzat un prejudiciu, care trebuie să îndeplinească toate condițiile necesare oricărui prejudiciu pentru a fi reparat: sa fie cert, determinat sau determinabil, să existe o legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, fapta ilicită să fie săvârșită cu vinovăție. Cum reclamantul urmărește doar un scop patrimonial, atunci se impune dovedirea temeinică a pretențiilor sale materiale și nu doar îndeplinirea condițiilor generale de la răspunderea civilă delictuală. Mai mult, pretențiile solicitate admise de către instanța de fond sunt foarte mari; dacă pentru stabilirea daunelor materiale s-a efectuat o expertiză, cuantumul daunelor morale nu a fost analizat de instanță, ci s-a acordat atât cat s-a solicitat, indiferent caracterul exorbitant al acestora.

De asemenea, consideră că în cauză nu s-a făcut dovada că schimbarea din funcția de contabil șef în funcția de contabil s-a făcut urmare a unei asupriri, pentru că fusese deținut politic. Exista posibilitatea ca acesta să se fi efectuat datorita unei restructurări în activitatea Spitalului Panciu sau din alte motive, altele decât cele politice. Cu prea mare ușurința a acceptat instanța de fond argumentele oferite de către reclamant. Consideră că nu a făcut dovada ca retrogradarea s-a produs din motive politice; s-a dovedit intr-adevăr că reclamantul a fost arestat din motive politice, cu câțiva ani înainte de a lucra ca și contabil sef la Spitalul Panciu, dar nu este dovada că retrogradarea s-a făcut din aceleași motive politice.

Prin decizia civilă nr. 194 din 6.10.2010, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 4995/231/2009, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Neamț.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

în primul rând, sunt legale și temeinice soluțiile primei instanțe de fond de respingere a excepției netimbrării acțiunii, a excepția prescripției dreptului material la acțiune și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Roman reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

în ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii invocată de pârât, prima instanța de fond, în mod legal a avut în vedere că această acțiune este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997, reclamantul formulând acțiunea în calitate de fost deținut politic și persecutat pentru motive politice. în acest sens, se reține că potrivit dispoziției invocate din Legea nr. 146/1997, drepturile și interesele legitime pretinse de foștii deținuți și persecutați pentru motive politice în perioada regimului comunist din România sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, fiind evident că criteriul de acordare a acestui beneficiu este calitatea de fost deținut și persecutat din motive politice fiind fără relevanță, sub acest aspect, temeiul juridic concret pe care o astfel de persoană își întemeiază pretențiile în instanță.

Privind excepția prescripției dreptului la acțiune, în mod întemeiat prima instanță de fond a reținut că data de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune în cauză este data la care reclamantului i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și pentru această situație în care s-a aflat și care se încadrează în dispozițiile art. 3 lit. j) din O.U.G. nr. 214/1999.

întrucât, pentru recunoașterea acestei calități, a fost necesar să se pronunțe instanța, termenul nu poate curge decât de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, respectiv la data de 28.11.2007 (f 14 din dosar nr. 1045/231/2008), fiind evident că numai din această calitate decurge și calitatea procesuală activă a reclamantului în cadrul acțiunii civile pe care a formulat-o în această cauză pentru daune civile materiale și morale.

Pentru aceleași motive s-a constatat ca fiind neîntemeiate susținerile pârâtei formulate în apel prin care consideră că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut cel puțin de la data de la 22 decembrie 1989, odată cu căderea regimului comunist care l-a asuprit, dată după care era liber să solicite dezdăunarea pentru nedreptățile suferite.

Astfel, cum a motivat prima instanță de fond a fost necesară crearea unui cadru normativ constând în O.U.G. nr. 214/1999, în baza căruia, în cursul anului 2001, reclamantului i s-a recunoscut calitatea de „luptător în rezistența anticomunistă” conform deciziei nr. 1580/2001, întrucât a fost condamnat pe motive politice - art. 2 lit. c) raportat la art. 3 lit. a). în anul 2001, prin Legea nr. 568/2001, a fost introdusă la art. 3 lit. f) (prin care se recunoștea această calitate și celor exmatriculați din școli), iar în 2003 prin Legea nr. 212/2003, se introducea lit. g), prin care, aceeași calitate era recunoscută celor ce au fost retrogradați din motive politice.

Ulterior, ca instanță de recurs, înalta Curte de Casație de Justiție, prin decizia pronunțată la 28.11.2007, în dosarul nr. 479/44/2007, a respins recursul Ministerului de Justiție și a admis în totalitate solicitările reclamantului, recunoscându-i acestuia calitatea de luptător și pentru lit. f), astfel că în final, acestuia i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și ca exmatriculat din școală și ca retrogradat pe motive politice.

Față de cele analizate, rezultă fără nicio îndoială că numai după crearea cadrului normativ necesar și după ce s-a pronunțat și î.C.C.J. prin decizia pronunțată la 28.11.2007, în cadrul dosarului nr. 479/44/2007 s-a născut și dreptul la acțiune al reclamantului care în virtutea acestor calități a solicitat în instanță desdăunări civile de ordin material și moral.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, de asemenea prima instanță de fond a constatat netemeinicia excepției.

Apelantul-pârât a susținut că în cauză nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecații. Astfel, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice si juridice ,,statul este persoană juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi si obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.

Art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 stipulează că ,,statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, precum și ale oricăror organizații socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice”. Având în vedere că prejudiciul reclamantului nu a fost cauzat printr-o faptă proprie a statului român apreciază că această răspundere nu poate fi angajată decât în raport cu persoana juridică, care a cauzat nemijlocit prejudiciul. De altfel, chiar reclamantul prin acțiune nominalizează persoanele care s-au făcut vinovate de înlocuirea sa din funcția de contabil șef, numele acestor persoane fiind cunoscute de către reclamant chiar de la momentul în care s-a produs înlocuirea sa. Motivația instanței de fond pentru care a respins această excepție se susține că nu este întemeiată și, în cauză răspunderea statului român nu poate fi întemeiată pe ideea de garanție, similară răspunderii comitentului pentru fapta prepusului sau.

în această privință, instanța de apel a reținut că și calitatea procesuală pasivă a Statului Român se analizează în mod corelativ cu calitatea procesuală activă a reclamantului, în acest mod decurgând specificul obligației ce revine Statului român pentru a desdăuna persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, exmatriculat din școală, sau retrogradat pe motive politice. Faptul că reclamantul a ales calea dreptului comun a acțiunii civile în răspundere delictuală a Statului nu poate exclude această răspundere specifică în sarcina statului, fiind evident că statul socialist se afla în culpă delictuală pentru modul în care a organizat sistemul administrației publice centrale, dar și a serviciilor publice care se subordonau în cadrul ierarhiilor de ordin administrativ până la nivelul administrației publice centrale, în această situație fiind și Spitalul Panciu și Direcția Sanitară Vrancea în subordinea căreia se afla Spitalul Panciu.

Este evident că statul socialist prin modul de organizare a cadrului administrativ, dar și a cadrului legislativ a făcut posibil ca reclamantul să suporte și, ulterior, să-i fie recunoscute, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, calitatea de exmatriculat din școală, dar și calitatea de retrogradat pe motive politice. Ori, această culpă delictuală a fost transmisă potrivit principiului de continuitate statului care a fost instaurat după evenimentele din decembrie 1989, și care în mod evident se subrogă în drepturile și obligațiile statului socialist. Pentru aceste motive, se constată ca fiind legală și temeinică soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român în această cauză.

Cu privire la fondul cauzei, apelanta a motivat că din moment ce reclamantul urmărește un scop patrimonial, atunci se impune dovedirea temeinică a pretențiilor sale materiale și nu doar o simplă analiză a îndeplinirii condițiilor generale de la răspunderea civilă delictuală. Mai mult, pretențiile civile solicitate admise de către instanța de fond sunt foarte mari; dacă pentru stabilirea daunelor materiale s-a efectuat o expertiză, cuantumul daunelor morale nu a fost analizat de instanță, ci s-a acordat atât cât s-a solicitat, indiferent de caracterul exorbitant al acestora.

Cu privire la caracterul abuziv al măsurii de retrogradare în funcție a reclamantului F.O., prima instanță a stabilit în mod clar în baza probelor și înscrisurilor prezentate în dovedire că nedorindu-se în nici un mod de către conducerea Spitalului Panciu ca reclamantul să ocupe în continuare această funcție, la data de 07.02.1978, prin Dispoziția nr. 19, Direcția sanitară a Județului Vrancea, a dispus retrogradarea acestuia din funcția de contabil șef în funcția de contabil, cu motivarea că reclamantul ar fi fost condamnat politic, situație așa cum a mai arătat, îndeobște cunoscută încă de la angajarea reclamantului în această unitate, la 01.07.1966. Pe funcția de contabil, reclamantul a rămas până la data de 01.11.1990, când s-a pensionat.

Mai mult, prin adresa nr. 4580/1986, fiind transmisă Spitalului Panciu dispoziția nr. 221/1986, de schimbare din funcție a reclamantului, s-a solicitat, totodată, recrutarea unui cadru corespunzător pentru postul de contabil șef și prin dispoziția din urmă amintită, s-au menționat trei adrese prin care se solicita schimbarea din funcție a înlocuitoarei reclamantului. Aceste aspecte exclud în mod evident posibilitatea ca măsura de retrogradare în funcție a reclamantului să fi avut drept cauze restructurarea unității respective sau altfel de motive imputabile reclamantului, astfel cum se invocă în mod neîntemeiat prin motivele de apel, în Dispoziția nr. 19/07.02.1978 fiind menționată, în mod expres motivarea că reclamantul a fost condamnat politic.

Culpa delictuală a Statului Român, astfel cum a fost analizată și în cadrul analizării calității procesuale pasive a acestuia, decurge și din toate aspectele care rezultă din consultarea de către reclamant în anul 2003 și, respectiv, 2007 a dosarelor sale de urmărire la CNSAS. Astfel, prima instanță a reținut din cuprinsul tuturor actelor eliberate că, reclamantul, într-adevăr a fost urmărit toată viața de organele de securitate, direct sau printr-o amplă rețea de informatori, inclusiv de către directorul spitalului, așa cum rezultă din cele 3 pagini anexate la dosarul cauzei, adresate de fostul director al Spitalului Panciu, comandantului securității județene la 29.12.1988, înscrisuri din care se reține că acesta se plângea că nu a reușit să atragă sancțiuni asupra reclamantului în timp ce el, în final, a fost destituit din funcție pentru culpe medicale.

în consecință, astfel cum s-a reținut și prin sentința apelată, sunt indubitabil stabilite în cauză, fapta ilicită și culpa delictuală ce revin nemijlocit în sarcina pârâtului - apelant, iar legătura de cauzalitate cu prejudiciul material și prejudiciul moral suferite de reclamant este implicită și nici măcar nu a fost contestată prin motivele de apel susținute.

în speța dedusă judecății, față de situația de fapt care s-a reținut în considerentele sentinței, așa cum a fost analizată anterior fără a fi fost contestată de către pârâtul - apelant prin întâmpinarea formulată în primă instanță sau prin motivele de apel, instanța a constatat în mod întemeiat că toate condițiile pentru ca răspunderea civilă delictuală să opereze, sunt întrunite cumulativ.

Cât privește valoarea acestor prejudicii stabilite în prima instanță de fond la suma de 47.570,42 lei, daune materiale, și la suma de 100,000 lei, daune morale și motivele de apel invocate cu privire la cuantumul acestor daune, sunt neîntemeiate în raport cu întinderea valorică a prejudiciului material și, respectiv, a prejudiciului moral stabilit prin sentința apelată.

în mod concret, prin măsura abuzivă dispusă, respectiv trecerea de la funcția de contabil șef la cea de contabil, reclamantul a suportat o pierdere de natură salarială, diferența dintre salariul și sporurile de care se bucura la data de 07.02.1978 și cele ulterioare până la data de 01.11.1990, data ieșirii la pensie, actualizată, fiind și unul din obiectivele expertizei contabile dispusă în cauză. La acest obiectiv, expertul P.M.L., a concluzionat că valoarea actualizată a acestor venituri de care reclamantul a fost lipsit în perioada 07.01.1978 - 01.11.1990, este de 47.570,42 lei. Deși, inițial, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cu titlu de despăgubiri materiale a sumei de 30.000 lei (sumă finală ce urma să fie stabilită printr-o expertiză) după depunerea raportului de expertiză la dosarul cauzei, și-a mărit câtimea pretențiilor cu acest titlu la suma stabilită la acest obiectiv de către expert, astfel că valoarea prejudiciului material a fost temeinic stabilită în cauză, raportul de expertiză contabilă având valoarea probatorie obiectiv științifică.

în ceea ce privește cererea pentru plata daunelor morale, prima instanță a reținut în mod întemeiat că practica judiciară din ultimii ani, raportată la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, a admis repararea bănească a daunelor morale, considerând că, deși suferințele morale nu pot fi comensurate din punct de vedere bănesc, indemnizația acordată persoanei prejudiciate, fără să poată repara prejudiciul moral cauzat, poate da totuși o anumită satisfacție compensatorie de natură a-i atenua suferințele psihice, astfel că și sub aspectul daunelor morale nu se poate susține cu temei că reclamantul a urmărit de a-și asigura un câștig sau o îmbogățire fără just temei, ci a solicitat doar repararea integrală a daunelor materiale și morale suferite conform principiului reparației integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală.

în cauza de față, s-a reținut în mod întemeiat că importanța prejudiciului moral rezultă din valoarea deosebită pentru reclamant, a valorilor lezate care sunt: viața sa profesională, socială și de familie, integritatea sa psihică sau chiar sănătatea și autoaprecierea sa, ținând cont de faptul că reclamantul a fost oprit din evoluția sa socială și mai ales profesională favorabilă, exact în momentul în care, el însuși se maturizase suficient pentru a realizarea afirmarea sa în acest plan. Toate aceste elemente care configurează prejudiciul de ordin moral s-au întins practic pe parcursul întregii vieți a reclamantului, și au devenit efectiv ireversibile odată cu ieșirea la pensie a acestuia.

Constatând aceste elemente, instanța de apel a constatat că în lipsa posibilității de comensurare a prejudiciului de ordin moral, prima instanță a stabilit în mod rezonabil întinderea valorică a acestui prejudiciu la suma de 100.000 lei, ca fiind în măsură să asigure o anumită satisfacție compensatorie pentru suferințele psihice care i-au fost cauzate pe parcursul unei perioade mari de timp.

împotriva deciziei civile mai sus menționate a formulat în termen legal recurs pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a Județului Neamț invocând aceleași motive ca și în cererea de apel.

Analizând decizia civilă recurată, Curtea de Apel reține următoarele:

La termenul din 23 februarie 2011, intimații prin apărător au invocat excepția tardivității formulării recursului de către reclamant.

în ceea ce privește această excepție, Curtea de Apel reține că, decizia recurată a fost comunicată pârâtelor-recurente la data de 22.11.2010, conform ștampilei poștei aplicate pe comunicări și dovada de comunicare.

Având în vedere că cererea de recurs poate fi introdusă în termen de 15 zile, termenul de declarare a căii de atac se împlinește la 8.12.2010, ori cererea de recurs s-a depus prin fax la 7.12.2010 și prin poștă la 8.12.2010, deci înlăuntrul termenului de recurs (aspecte dovedite cu înscrisurile depuse în recurs la filele 21-24).

Față de cele mai sus reținute Curtea de Apel va respinge excepția tardivității recursului potrivit dispozitivului prezentei.

în ce privește excepția netimbrării acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, instanțele anterioare au pronunțat hotărâri temeinice și legale de respingere a excepțiilor.

Instanțele de fond și apel au apreciat judicios că această acțiune este scutiră de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997, reclamantul formulând acțiunea în calitate de fost deținut politic și persecutat pentru motive politice. în acest sens, se reține că potrivit dispoziției invocate din Legea nr. 146/1997, drepturile și interesele legitime pretinse de foștii deținuți și persecutați pentru motive politice în perioada regimului comunist din România sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, fiind evident că criteriul de acordare a acestui beneficiu este calitatea de fost deținut și persecutat din motive politice fiind fără relevanță, sub acest aspect, temeiul juridic concret pe care o astfel de persoană își întemeiază pretențiile în instanță.

Privind excepția prescripției dreptului la acțiune, în mod întemeiat instanța de fond și cea de apel au reținut că data de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune în cauză este data la care reclamantului i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și pentru această situație în care s-a aflat și care se încadrează în dispozițiile art. 3 lit. j) din O.U.G. nr. 214/1999.

Pentru aceleași motive se constată ca fiind neîntemeiate susținerile pârâtei formulate în apel prin care consideră că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut cel puțin de la data de la 22 decembrie 1989, odată cu căderea regimului comunist care l-a asuprit, dată după care era liber să solicite dezdăunarea pentru nedreptățile suferite.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, de asemenea instanța de fond și cea de apel au constatat netemeinicia excepției.

în această privință, instanța de apel reține că și calitatea procesuală pasivă a Statului Român se analizează în mod corelativ cu calitatea procesuală activă a reclamantului, în acest mod decurgând specificul obligației ce revine Statului român pentru a desdăuna persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, exmatriculat din școală, sau retrogradat pe motive politice. Faptul că reclamantul a ales calea dreptului comun a acțiunii civile în răspundere delictuală a Statului nu poate exclude această răspundere specifică în sarcina statului, fiind evident că statul socialist se afla în culpă delictuală pentru modul în care a organizat sistemul administrației publice centrale, dar și a serviciilor publice care se subordonau în cadrul ierarhiilor de ordin administrativ până la nivelul administrației publice centrale, în această situație fiind și Spitalul Panciu și Direcția Sanitară Vrancea în subordinea căreia se afla Spitalul Panciu.

în ceea ce privește fondul cauzei, instanțele anterioare au stabilit corect în baza probatoriului legal administrat, referitor la caracterul abuziv al măsurii de retrogradare în funcție a reclamantului F.O., la data de 7.02.1978, prin Decizia nr. 19, Direcția sanitară a Județului Vrancea, a dispus retrogradarea acestuia din funcția de contabil șef în funcția de contabil, cu motivarea că reclamantul ar fi fost condamnat politic, situație așa cum a mai arătat, îndeobște cunoscută încă de la angajarea reclamantului în această unitate, la 01.07.1966. Pe funcția de contabil, reclamantul a rămas până la data de 01.11.1990, când s-a pensionat.

în cuprinsul acelorași note informative, acesta recunoaște că dispoziția de retrogradare s-a făcut la ordinul partidului, dar și manevrelor acestuia, care îl acuza pe reclamant că ar fost „dușman al poporului”, considerându-l „vinovat” pe reclamant de faptul că vin „anchete pe toate problemele… ”.în consecință sunt indubitabil stabilite în cauză fapta ilicită și culpa delictuală ce revin nemijlocit în sarcina pârâtului, iar legătura de cauzalitate cu prejudiciul material și prejudiciul moral suferite de reclamant este implicită și nici măcar nu a fost contestată prin motivele de apel susținute.

în speța dedusă judecății, față de situația de fapt care s-a reținut în considerentele sentinței, așa cum a fost analizată anterior fără a fi fost contestată de către pârâtul prin întâmpinarea formulată în primă instanță sau prin motivele de apel, instanța a constatat în mod întemeiat că toate condițiile pentru ca răspunderea civilă delictuală să opereze, sunt întrunite cumulativ.

în ce privește valoarea prejudiciului stabilit de instanța de fond la suma de 100.000 lei daune morale, motivele de recurs invocate sunt fondate. în materia răspunderii civile delictuale fundamentul răspunderii este principiul conform căruia răspunderea are menirea de a acoperi paguba, iar suma de 30.000 lei este echitabilă pentru a acoperi vătămarea cauzată autorului reclamanților.

Reclamantul, prin acțiunea formulată urmărește un scop patrimonial, iar în acest sens se impunea a dovedi temeinicia pretențiilor sale materiale și nu doar îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, precum și prejudiciul să fie cert, determinat sau determinabil, să existe legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, săvârșirea faptei cu vinovăție.

Statul trebuia să răspundă pentru repararea prejudiciului moral cauzat unei persoane, însă partea trebuie să demonstreze prin probe dimensiunea suferințelor fizice și întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus, în cauza de față reclamantul-moștenitor, cât și a echivalentului lor valoric. Daunele morale se cuvin persoanei vătămate în mod direct, iar după decesul acesteia dreptul la despăgubiri morale aparține moștenitorilor într-un cuantum proporțional cu suferințele cauzate autorului prin fapta ilicită.

Curtea de Apel a apreciat că valoarea prejudiciului stabilit de instanța de fond este prea mare, motiv pentru care în temeiul art. 312 C.proc.civ. a admis recursul.

(Judecător Valerica Niculina Grosu)

← Notificare formulată pentru restituirea în natură a terenului...		Principiul realizării dreptului primează în raport cu cel al... →

Măsura retrogradării din funcţie - condamnare politică - daune morale

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Măsura retrogradării din funcţie - condamnare politică - daune morale