Procesul verbal de citare. Dovada acestuia. Înscrierea în fals

Menţiunea cu privire la data la care s-a făcut comunicarea arătată în procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură face dovada până la înscrierea în fals, neputând fi combătută de o adresă întocmită de factorul poştal.

Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 789 din 16 mai 2011

Prin decizia civilă nr. 328/22.11.2010 pronunțată de Trib. Bacău în dosarul nr. 9184/180/2007 s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât G.E. împotriva sentinței civile nr. 10866/2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 9184/180/2007 în contradictoriu cu intimații R.L.

S-a respins cererea de majorare onorariu formulată de expert F.L. S-a stabilit onorariu definitiv de expert suma de 500 lei.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10866/03.12.2008, Judecătoria Bacău a admis în fond cererea de partaj formulată de reclamanta R.L. în contradictoriu cu pârâtul G.E., a admis în parte în fond cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant G.E. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă R.L., a respins capetele de cerere privind reținerea la masa de partaj a sumei de 4000 dolari și restituirea impozitului din cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant G.E. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă R.L., a constatat calitatea de soți a părților, componența și valoarea masei partajabile și cotele de contribuție a soților, a dispus sistarea stării de devălmășie și a atribuit apartamentul pârâtului-reclamant, a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte sultă egalizatoare în sumă de 72.028,32 lei, precum ½ din contravaloarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrata la Judecătoria Bacău sub nr. 9184/180/2007 din 14.08.2007 reclamanta R.L. a chemat in judecata pe pârâtul G.E. pentru ca in baza probelor administrate instanța sa dispună partajarea bunurilor comune dobândite de parți in timpul căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost legal timbrată.

In motivarea acțiunii reclamanta arata ca în timpul căsătoriei au cumpărat un apartament situat în municipiul Bacău, strada 9 Mai compus din 3 camere și dependințe, că de 7 ani de zile pârâtul folosește în exclusivitate acest bun dar ea nu are altă locuință motiv pentru care solicită atribuirea imobilului în lotul ei și că fiecare dintre ei are o contribuție de ½ din acest imobil.

în susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri la dosar și a solicitat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtului, probe admise și administrate de instanță.

Pârâtul, legal citat, a fost reprezentat în instanță de apărător ales și a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care arată că este de acord cu partajul dar cu atribuirea apartamentului în lotul lui deoarece reclamanta a părăsit domiciliul comun și a plecat în altă parte, că el a întreținut singur apartamentul.

Prin cererea reconvențională pârâtul-reclamant a solicitat introducerea la masa de partaj a sumei de 4.000 de dolari pe care i-a trimis în țară și pe care reclamanta i-a luat în momentul plecării precum și contravaloarea impozitelor plătite de el. Mai arată că banii trebuiau folosiți pentru renovarea apartamentului dar au fost cheltuiți de pârâtă în scop personal iar impozitul trebuia suportat în mod egal de amândoi.

în susținerea cererii reconvenționale pârâtul-reclamant a depus înscrisuri la dosar și a solicitat proba acte și cu interogatoriul reclamantei-pârâte, probe admise și administrate de instanță.

Din actele si lucrările dosarului instanța retine că:

Părțile au avut calitatea de soți de la data 15.05.1981 până la data de 8.05.2000 când a rămas irevocabilă sentința civilă nr. 2260 din 24.03.2000 a Judecătoriei Bacău prin care s-a desfăcut căsătoria lor.

în timpul căsătoriei părțile au dobândit împreună un apartament situat în municipiul Bacău, strada 9 Mai după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 329/09.03.1994, fila 7 dosar, urmând a fi reținut la masa de partaj.

La dobândirea bunurilor comune instanța apreciază că părțile au avut o contribuție egală de 50% , după cum au arătat chiar acestea în cererile lor.

Instanța nu a reținut la masa de partaj suma de 4.000 de dolari solicitată de pârâtul-reclamant în cererea reconvențională deoarece din răspunsurile date de reclamanta-pârâtă la interogatoriu nu rezultă faptul că ar fi existat această sumă de bani pe care să și-o însușească iar pârâtul-reclamant nu a produs alte dovezi în acest sens, cu toate că la termenul de judecată din data de 17.04.2008 instanța a dispus amânarea cauzei pentru ca acesta să depună înscrisuri la dosar.

La data de 22.05.2008 instanța a pronunțat o încheiere prin care a admis in principiu în parte acțiunea, a constatat ca părțile au avut calitatea de soți de la data 15.05.1981 până la data de 8.05.2000 când a rămas irevocabilă sentința civilă nr. 2260/24.03.2000 a Judecătoriei Bacău prin care s-a desfăcut căsătoria lor, ca masa de partaj se compune dintr-un apartament situat în municipiul Bacău, strada 9 Mai s-a respins capătul de cerere din cererea reconvențională de a se reține la masa de partaj suma de 4.000 de dolari și s-a constatat contribuția soților la dobândirea bunurilor ca fiind egală.

In cauza s-a dispus si s-a efectuat o expertiza in construcții - expert P.A. prin care a fost identificat si evaluat apartamentul in cauza, cu propuneri de lotizare in funcție cotele-parți, de posesia si opțiunea parților rezultând o valoare a apartamentului de 178.030 lei. Ulterior acesteia pârâtul-reclamant a formulat obiecțiuni în ceea ce privește valoarea rezultată, obiecție ce a fost calificată drept apărare de fond și care va fi analizată de instanță în cele ce urmează.

Din raportul de expertiză rezultă faptul că expertul a evaluat apartamentul în funcție de prețul de circulație, rezultând o valoare inițială de 135.902,50 lei. La această valoare expertul a mai adăugat indici de individualizare care însumează 31% din valoare, rezultând o sumă finală de 178.030 lei. Analizând acești indici instanța constată că a fost reținut +25% din valoare ținând cont de informațiile preluate telefonic de la agențiile imobiliare, indice care este apreciat de instanță ca fiind pur subiectiv și care provine de la terțe persoane care nu au neapărat calificarea de a evalua un bun. Atât timp cât aceste informații nu sunt susținute de dovezi concrete care să reflecte prețul de piață al zonei, instanța va înlătura acest indice, constatând în același timp că restul indicilor au fost reținuți în mod corect pe baza informațiilor preluate în mod nemijlocit de expert.

în consecință masa de partaj are valoarea de 144.056,65 lei iar fiecărei părți îi revine în mod egal o cotă valorică de 72.028,32 lei.

La atribuirea bunului instanța va avea în vedere dispozițiile art. 6739 C.proc.civ. care prevăd că „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.” Din răspunsurile părților la interogatorii instanța reține faptul că din motive personale reclamanta-pârâtă a părăsit domiciliul conjugal iar în acesta a rămas pârâtul-reclamant, de unde rezultă că acesta s-a ocupat de acesta din acel moment. în același timp din expertiza efectuată instanța reține faptul că bunul imobil nu este comod partajabil în natură, fără a se aduce atingere dreptului de proprietate a părților.

Față de cele expuse mai sus instanța a admis în parte acțiunea reclamantei-pârâte și tot în parte cererea reconvențională și a atribuit apartamentul pârâtului-reclamant, cu obligația corelativă a acestuia de a plăti reclamantei-pârâte sultă egalizatoare în sumă de 72.028,32 lei.

în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea impozitului solicitat prin cererea reconvențională instanța l-a respins motivat de faptul că din probele din dosar nu rezultă faptul că doar pârâtul-reclamant ar fi suportat contravaloarea impozitelor la casă, nu a precizat nici perioada pentru care se solicită pentru a se putea determina dacă aceste impozite au vizat perioada în care au coabitat sau cea în care erau deja separați în sau în drept.

în temeiul art. 274 C.proc.civ. instanța a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 376,19 lei reprezentând ½ din cheltuielile de judecată efectuate de către aceasta (20 lei taxă judiciară de timbru, 0,30 lei timbru judiciar, 450 lei onorariu expert și 300 lei onorariu de avocat).”

împotriva acestei sentințe, pârâtul a declarat în termen legal apel, motivat prin cererea de apel și legal timbrat, criticând modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 4000 dolari și a impozitului pe clădire.

în motivarea apelului, s-a arătat, în esență, că a dovedit prin declarația reclamantei depusă la dosar existența sumei și faptul că reclamanta și-a însușit-o la plecarea din țară, iar din chitanțele depuse la dosar rezultă că pârâtul a trimis acești bani din Israel, pentru a fi folosiți la renovarea apartamentului. Ca atare, se impunea reținerea la masa de partaj a acestei sume. în ceea privește impozitul pe clădire, se arată că din anul 2000, când a plecat pârâta, doar pârâtul s-a ocupat de plata acestuia și, fiind o datorie comună, se impune a fi suportat de ambii proprietari pentru sumele datorate până la rămânerea irevocabilă a sentinței de partaj.

La termenul de judecată din 01.06.2009, apelantul și-a completat oral motivele de apel, arătând că este nemulțumit de supraevaluarea apartamentului bun comun.

La termenul de judecată din 26.04.2010, apărătorul apelantului a arătat că renunță la motivul de apel vizând impozitul pe clădire, fără a depune însă procură judiciară specială.

Legal citată, intimata nu s-a prezentat la judecată și nu a formulat întâmpinare

în apel, s-a administrat proba cu expertiza tehnică construcții, raportul de expertiză efectuat de expert fiind depus la dosarul cauzei.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul reține următoarele:

Apelul nu este fondat.

Instanța de fond a respins cererea reconvențională având ca obiect suma de 4000 de dolari și impozitul de clădire prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 22.05.2008, or din declarația de apel rezultă că apelantul a înțeles să atace doar sentința pronunțată în cauză.

Pe de altă parte, declarația reclamantei, aflată la fila 44 și care ar reprezenta un act recognitiv al creanței reclamantului, datează din 24.12.1999, astfel încât pretențiile apelantului sunt prescrise, însă fiind învestită cu apelul acestuia instanța nu a invocat această excepție ca motiv de apel de ordine publică.

De-asemenea, apelantul a depus acest înscris la termenul la care cauza a fost soluționată pe fond, moment la care prima instanță nu mai putea reveni asupra încheierii de admitere în principiu care are caracter interlocutoriu.

Chiar de s-ar admite că apelantul se încadrează în termenul de prescripție, instanța apreciază că primirea acestei sume de către reclamantă în timpul căsătoriei și folosirea ei în alte scopuri decât cel pentru care au fost trimiși de către pârât nu implică în mod univoc existența unui drept de creanță în patrimoniul reclamantului, deoarece nu s-a făcut dovada că pârâta a folosit banii în interes personal.

în ceea ce privește motivul de apel vizând impozitul pe clădire, deși nu poate lua act de renunțarea apelantului la acesta în lipsa unei procuri speciale, instanța constată că pretențiile reclamantului sunt parțial prescrise, parțial nedovedite, nefiind făcută dovada achitării impozitului exclusiv de către apelant.

Nefondat apare a fi și motivul referitor la supraevaluarea apartamentului. Astfel, din sentința apelată rezultă că prima instanța a ținut cont de obiecțiunile formulate de către reclamant și reapreciat valoarea apartamentului, înlăturând în mod corect indicele de +25 % reținut de expert, cu titlu de „informații preluate de la agenții imobiliare”, reținând o valoare de 144.056, 65 lei.

Valoarea găsită de expertul construcții ce a efectuat expertiza în apel este de 120.000 lei, o valoare sensibil egală cu cea reținută de prima instanță, având în vedere și deprecierea valorii imobilelor din 2008 și până în prezent, depreciere, care nu justifică schimbarea în parte a sentinței sub acest aspect, deoarece, având în vedere tendințele ciclice ale economiei, este posibil ca peste o anumită perioadă de timp, apelantul să poată valorifica apartamentul pentru o valoare mai mare.

Față de cele expuse mai sus, instanța a respins apelul ca nefondat.

Instanța a respins cererea de majorare a onorariul de expert, deoarece expertul nu a justificat sumele cerute suplimentar, stabilindu-se onorariu definitiv de expert pentru suma de 500 de lei.

împotriva acestei decizii a promovat recurs apelantul G.E., recurs înregistrat pe rolul C. A. Bacău sub nr. 9184/180/2007.

A fost criticată soluția instanței de apel pentru următoarele considerente:

- greșit nu a fost reținută în masa de partaj suma de 4000 dolari;

- trebuia reținută valoarea apartamentului așa cum a rezultat din expertiza efectuată în apel, atâta timp cât era o diferență de 20% raportat la valoarea stabilită în expertiza efectuată la prima instanță.

Instanța a invocat din oficiu excepția tardivității promovării recursului, pe care o va analiza cu prioritate prin prisma dispozițiilor art.137 C.proc.civ.

Potrivit dispozițiilor art. 301 C.proc.civ. - „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

în speță, decizia Trib. Bacău nr. 328/22.11.2010 a fost comunicată către recurentul G.E. la data de 09.02.2011 - conform dovezii de comunicare aflată la fila 65 dosar apel.

Potrivit art. 100 C.proc.civ. arătările procesului verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură cu privire la anul, luna și ziua când a fost încheiat sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de către cel ce le-a încheiat. Așadar, mențiunile cu privire la data la care s-a făcut comunicarea hotărârii, în lipsa înscrierii în fals, nu poate fi combătută prin alte mijloace de probațiune, deci nici de adresa fără număr din 02.05.2011 întocmită de factorul poștal G.C.

întrucât legea nu permite dovada contrarie decât ca urmare a înscrierii în fals, pe care partea nu a exercitat-o, Curtea urmează să verifice îndeplinirea termenului de exercitare a căii de atac în raport de data încheierii procesului-verbal, respectiv 09.02.2011.

Recursul a fost promovat la data de 10.03.2011 - conform datei de pe cererea de recurs (vezi fila 3 dosar recurs).

Potrivit dispozițiilor înscrise în art. 103 C.proc.civ. „neexecutarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termen legal atrage decăderea” , considerent pentru care văzând dispozițiile art. 301 C.proc.civ. va fi respins ca tardiv recursul, termenul legal de 15 zile fiind depășit.

(Judecător Sorina Ciobanu)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Procesul verbal de citare. Dovada acestuia. Înscrierea în fals