Măsuri asiguratorii - contestaţie la executare

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul BUCUREŞTI Decizie nr. **** din data de 09.09.2016

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr. xxx

DECIZIA CIVILĂ NR. xxx A

Ședința publică de la 22.02.2016

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: xxx

JUDECĂTOR: xxx

GREFIER: xxx

Pe rol soluționarea apelului civil declarat de către apelanta-contestatoare xxx împotriva sentinței civile nr. xxx/07.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. xxx, în contradictoriu cu intimații-creditori xxx în reprezentarea xxx și xxxx, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra cererilor au avut loc în ședința publică din data de 15.02.2016, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, pentru a da posibilitate părților să formuleze și să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 22.02.2016, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 19.02.2015, sub nr. xxx/xxx/xxx, contestatoarea xxx în contradictoriu cu intimatul xxx reprezentata prin xxx ("xxx), a formulat contestație împotriva măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015 comunicata la data de 05.02.2015 (Anexa 1) și în subsidiar prin procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunurile mobile xxx /05.02.2015 si înștiințarea de poprire nr xxx /05.02.2015, prin care s-au instituit următoarele masuri asigurătorii.

- poprire asigurătorii pentru disponibilitățile din conturile bănești în lei si/sau în valuta, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum si la Trezoreria Statului Sector 6 aparținând contestatoare, conform înștiințării de poprire (Anexa 2); sechestru asigurător asupra bunurilor imobile ale societății, conform procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile aflate în patrimoniul contestatoarei, solicitând desființarea în tot a Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015 emisa de xxx si, pe cale de consecință anularea masurilor asigurătorii, instituite de xxx, urmare emiterii Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015; anularea măsurii instituirii popririlor asigurătorii pentru disponibilitățile din conturile bănești în lei si/sau în valuta, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum și la Trezoreria Statului Sector 6 aparținând contestatoarei; anularea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile instituit prin procesul - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. xxx încheiat de xxx la data de în data de 05.02.2015; obligarea xxx la ridicarea masurilor asigurătorii instituite prin Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015, precum și obligarea intimatei xxx la plata cheltuielilor de judecata pricinuite de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. xxx /07.07.2015 pronunțată în dosarul nr. xxx / xxx / xxx, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei xxx în ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 4.02.2015; a respins capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 4.02.2015 de xxx, formulat în contradictoriu cu intimata xxx, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei xxxx și a respins contestația la executare formulată de contestatoarea XXX, în contradictoriu cu intimatele Xxx și XXX în reprezentarea xxx, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanța a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Xxx în ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. xxx emisă la data de 4.02.2015 de Xxx, instanța a admis-o având în vedere dispozițiile art. 36 din codul de procedura civilă, actul atacat nefiind emis de Administrația Finanțelor publice sector 6.

Ca atare, aceasta intimată justifică calitate procesuală pasivă numai în ce privește actele emise în calitate de organ de executare silită, respectiv procesele verbale de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii dispuse de xxx, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 6 din codul de procedura fiscală - "Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.";

În consecință, instanța a respins capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 4.02.2015 de xxx, formulat în contradictoriu cu intimata Xxx, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei xxx, instanța a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, atacată în cauză, a fost emisă de Xxx, structură organizată în cadrul ANAF, fără personalitate juridică, în consecință, fata de dispozițiile art. 15 alin. 1 din HG nr. 520/2013 potrivit cărora: "În cadrul xxx fiscală se organizează și funcționează Xxx, structura fără personalitate juridică, cu atribuții de prevenire, descoperire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală și vamală.";, xxx justifica calitate procesuală pasiva din perspectiva calității de subiect al raportului juridic litigios dedus judecății, angajat în raportul juridic printr-un act emis de o structură fără personalitate juridică aflată în subordinea acesteia, în acest sens prevederile art. 17 alin. 3 din codul de procedura fiscală - "Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.";

Pe fondul contestației la executare, instanța a reținut că Xxx din cadrul ccc a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015, aduse la îndeplinire de Administrația Finanțelor Publice sector 6 în temeiul art. 129 alin. 6 din codul de procedura fiscală prin procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunurile mobile nr. xxx/05.02.2015 și înștiințarea de poprire nr xxx/05.02.2015, fiind instituite următoarele măsuri asigurătorii: - poprire asigurătorie pentru disponibilitățile contestatoarei din conturile bănești în lei și/sau în valută, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum și la Trezoreria Statului Sector 6; - sechestru asigurător asupra bunurilor imobile ale contestatoarei, identificate conform anexei la procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile (aparate instrumente, echipamente tehnologice, mijloace de transport, materii prime și mărfuri conform balanței de stoc) - fila 35, valoarea bunurilor sechestrate fiind estimata la suma de 315.379 de lei.

Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost emisă în baza dispozițiilor art.129 alin.2 din OG nr.92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, constatându-se că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea obligațiilor de plată estimate, constând în taxă pe valoarea adăugată în sumă de 970.125 lei și impozit pe profit în sumă de 646.750 lei.

În motivarea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, organul de control a arătat că, din verificările efectuate asupra documentelor financiar contabile ale contestatoarei, s-a constatat că aceasta a achiziționat în perioada 17.09.2014-19.12.2014, fier beton de diverse cantități, dimensiuni și sortimente, de la SC xxx SRL care, la rândul său, a aprovizionat marfa de la SC xxx SRL, societate cu un comportament fiscal inadecvat, în sensul că nu funcționează la sediul social sau la punctul de lucru declarat, iar reprezentantul legal nu a dat curs invitației de a se prezenta pentru efectuarea verificărilor, valoarea totală a achizițiilor fiind de 5.012.314 lei.

Din informațiile furnizate de ANAF a rezultat că societatea xxx SRL a avut ca principal furnizor de mărfuri în anul 2014, societatea xxx SRL, care nu funcționează la sediul social sau la punctul de lucru declarat, fiind declarată inactivă din data de 14.11.2014, în Registrul contribuabililor inactivi. La rândul său, societatea Xxx SRL a avut ca principal furnizor de marfă pe Xxx SRL pentru care a fost emis avizul privind propunerea de declarare în inactivitate de către Direcția Regională de Antifraudă Fiscală București, la data de 16.07.2014, pentru comportament fiscal de tip "fantomă";. În consecință, organul de control a concluzionat că beneficiarul final, respectiv contestatoarea în cauză, nu avea drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea mărfii, cât și a TVA-ului aferent, întrucât marfa tranzacționată pe relația Xxx SRL-XxxSRL-xxx SRL-xxx SRL nu a avut documente justificative potrivit legii, atâta vreme cât primele două societăți sunt catalogate ca fiind firme de tip "fantomă";.

Organul de control a invocat ca dispoziții legale aplicabile prevederile art.6 alin.2 din Legea nr.82/1991, art.21 alin.4 lit. e din Codul fiscal și art.146 alin.1 lit. a din Codul fiscal, potrivit cărora nu sunt deductibile cheltuielile înregistrare în contabilitate care nu au la bază un document justificativ potrivit legii, iar pentru executarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: pentru taxa datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate în beneficiul său de către o persoană impozabilă; să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art.155 alin.5 din Codul fiscal.

Împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, contestatoarea a formulat contestație la executare, măsurile asigurătorii fiind puse în executare prin procesele verbale de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr.xxx/05.02.2015 încheiat de xxx (bunurile mobile constând în aparate instrumente, echipamente tehnologice, mijloace de transport, materii prime și mărfuri evaluate de contestatoare la suma de 315.379 de lei, fără TVA), invocând ca aspecte de nelegalitate nerespectarea dispozițiilor art.151 indice 2 din Legea nr.571/2003, arătând că facturile înregistrate în evidența contabilă a contestatoarei, facturi emis de Xxx SRL în perioada iunie-decembrie 2014, respectă prev. Art.155 alin.19 din Legea nr.571/2003, care reglementează conținutul facturii. În baza acestor facturi, contestatoarea a arătat că a achitat furnizorului său în integralitate contravaloarea facturilor, inclusiv TVA-ul aferent, plata fiind efectuată prin virament bancar, ca atare este exonerată de răspundere față de disp. Art.151 indice 2 alin.2 din Codul fiscal, potrivit cărora prin derogare de la prev. Alin.1 dacă beneficiarul dovedește achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei.

Contestatoarea a mai invocat neconcordanța calculului impozitului pe profit efectuat de inspectorii antifraudă, cu suma reținută în procesul verbal de înființare a popririi emisă la 05.02.2015, existând o diferență în sumă de 200.000 de lei, între prejudiciul estimat cu acest titlu în sumă de 646.750 lei și suma menționată în înștiințarea popririi emisă la 05.02.2015, care vizează o sumă de 846.750 lei, reprezentând astfel un pericol ca executarea silită să fie demarată pentru o sumă mai mare cu 200.000 de lei față de cea stabilită prin procesul verbal de constatare, aspect care, în opinia instanței, reprezintă o eroare materială care poate fi îndreptată de organul fiscal de executare care a emis actul în condițiile art. 48 din Codul de procedura fiscală, de vreme ce sumă nu a fost efectiv executată silit. Totodată, contestatoarea a arătat că măsurile instituite de către organul de control îi periclitează activitatea societății, întrucât nu există nici un pericol și nici indicii că s-ar produce un asemenea pericol de sustragere de la plata obligațiilor fiscale, cu atât mai mult cu cât nu a fost emisă o decizie de impunere, comportamentul fiscal al contestatoarei fiind adecvat și corect.

În raport de probele administrate în cauză, instanța a reținut că potrivit art.129 alin.2 din Codul de procedură fiscală măsurile asigurătorii se dispun când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând considerabil colectarea, iar potrivit alin.5, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.

Potrivit alin.3 al art.129 din Codul de procedură fiscală "Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii."; Astfel, din perspectiva ultimei teze a textului de lege citat, instanța a constatat că prejudiciul pe care-l invocă contestatoarea este un prejudiciu eventual, având în vedere că nu a fost întreprinsă nicio măsură de executare silită împotriva acesteia.

Mai mult, contestatoarea are posibilitatea de a consemna valoarea estimată prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii pentru a ridica sechestrul în condițiile art. 129 alin. 4 din codul de procedura fiscală - "Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate";, aceasta afirmând în motivele contestației (fila 16), faptul că nu ar avea nicio dificultate în a plăti această obligație financiară, raportând în mod constant o creștere anuală a cifrei de afaceri - 41.037.281 de lei pentru exercițiul financiar 2013, per a contrario, instituirea măsurilor asigurătorii nu periclitează activitatea comercială a societății de vreme ce contestatoarea a declarat că dispune de mijloace bănești suficiente pentru a acoperi creanța fiscală la valoarea estimată.

În cadrul prezentei contestații la executare, instanța a fost sesizată cu analiza legalității și temeiniciei deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii din perspectiva condițiilor prevăzute de art.129 alin.2 din Codul de procedură fiscală, respectiv întrunirea condițiilor de fond și de forma ale actelor emise de organul de executare de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii.

Ca atare, legalitatea și temeinicia actelor de executare astfel emise poate fi apreciată de instanța în cadrul prezentei contestații la executare numai din perspectiva respectării de către organul de control, respectiv de către organul de executare silită, a condițiilor de instituire a măsurilor asiguratorii, fără a putea statua asupra existenței sau inexistenței în sarcina contestatoarei a obligației fiscale estimate prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, obligația fiscală urmând a fi individualizata printr-un titlu de creanța pentru contestarea căruia petenta are deschisă o cale separată și specifică, reglementată de disp. Art.209 din Codul de procedură fiscală.

Astfel, raportat la primul motiv al contestației la executare, respectiv pretinsa nerespectare de către organul fiscal a dispozițiilor art. 151 ind. 2 alin. 2 din codul fiscal potrivit cărora prin derogare de la prev. Alin.1 dacă beneficiarul dovedește achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei, fără a statua asupra caracterului cert, lichid și exigibil al creanței fiscale și analizând aparenta în drept pentru a putea aprecia asupra temeiniciei și legalității măsurilor asiguratorii, instanța apreciind că petenta nu se afla în această situație. Deși contestatoarea a arătat că a achitat furnizorului său în integralitate contravaloarea facturilor, inclusiv TVA-ul aferent, plata fiind efectuată prin virament bancar, din constatările organului fiscal rezulta că bugetul de stat a fost prejudiciat în sensul că petenta contestatoare a dedus TVA-ul și a majorat cheltuielile aferente unor mărfuri pentru care, pe lanțul de distribuție, nu a fost colectat TVA-ul și nu s-a plătit impozit pe profit, contestatoarea invocând de altfel dreptul de deducere a TVA prin răspunsul la întâmpinare.

În consecință, contestatoarea nu a achitat TVA-ul aferent mărfurilor achiziționate, neproducând dovezi în acest sens, ci a dedus taxa pe valoare adăugată aferenta, ca atare nu se regăsește în ipoteza reglementată de art. 151 ind. 2 alin. 2 din codul fiscal

xxx a motivat decizia de instituie a măsurilor asiguratorii, atât în fapt, cât și în drept, constatând că documentele care au fost emise furnizorii contestatoarei nu au calitatea de documente justificative, instanța reținând incidente dispozițiilor art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea 571/2003 rep. Privind Codul fiscal care prevede ca pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate în beneficiul sau de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (5);

Ori, după cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios Administrativ și Fiscal în Decizia de speță nr. 5679/2013, în condițiile în care nu se cunosc furnizorii reali ai bunurilor înscrise în facturi, operațiunile consemnate în facturi, chiar dacă au fost înregistrate în contabilitate, sunt considerate fără documente legale de proveniență.

De asemenea, sunt incidente prevederile art.27 alin. (3) lit. b) din O.G 92/2003-rep. Privind Codul de procedură fiscal potrivit cărora: "Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod său declarat insolvent dacă, direct ori indirect controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții: (...) b) are sau a avut raporturi comerciale contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii, alții decât cei de utilități, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporție de cel puțin jumătate din totalul valoric al tranzacțiilor.

Ori, în procesul verbal de constatare întocmit de Xxx s-a reținut că din totalul aprovizionărilor din anul 2014, mai puțin furnizorii de utilități, cca 80% provin din relația firmă "fantomă"; -Xxx- xxx, relație în care societatea Xxx a fost folosită cu scopul de a da o aparență legală tranzacțiilor respective, constatări bazate pe faptul că societatea Xxx SRL nu deține capital propriu de lucru, nu deține nici un rulaj sau mijloace de transport necesare manipulării tonelor de fier beton, nu are angajați pentru astfel de activitate, nu are spații de depozitare și marfă nu trece fizic prin societate, fiind descărcată direct la punctul de lucru al contestatoarei. Din această perspectivă, pe lanțul de distribuție, facturile emise își pierd calitatea de document justificativ care să poată fi înregistrat în contabilitate, întrucât sediile respective erau fictive.

Așa cum însăși contestatoarea a arătat prin răspunsul la întâmpinare, conform art. 11 alin. (12) din același act normativ: "(12) Beneficiarii care achiziționează bunuri și/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile stabilite în România, după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați conform art. 781 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective, cu excepția achizițiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită și/sau a achizițiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, din relațiile comunicate la dosar de ANAF la fila 514, rezultă că societatea Xxx SRL figurează în registrul contribuabililor inactivi începând cu data de 07.01.2015, iar decizia de declarare în inactivitate este din data de 31.07.2014, societatea Xxx SRL figurează că inactivă la 14.11.2014, iar decizia de declarare în inactivitate este din data de 15.10.2014, iar societatea Xxx SRL figurează că inactivă din data de 20.05.2015, iar decizia de declarare în inactivitate este din data de 04.03.2015. Deci cel puțin două dintre societățile comerciale care au tranzacționat/furnizat mărfuri achiziționate de contestatoare ca beneficiar final, aveau decizia de declarare în inactivitate datată anterior și în timpul perioadei vizate de controlul organului fiscal.

Pentru aceste motive, instanța a apreciat că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost luată în mod temeinic și legal de către organul de control, fiind îndeplinite condițiile art. 129 alin. 2 din codul de procedura fiscală, în cauză existând indicii cu privire la un comportament fiscal inadecvat al societăților comerciale cu care a tranzacționat furnizorul contestatoarei, ponderea tranzacțiilor efectuate între aceiași subiecți fiind de cca 80% din totalul tranzacțiilor înregistrate de contestatoare, cel puțin două dintre acestea apărând ca fiind declarate inactive la datele de 31.07.2014 și 15.10.2014, perioada de tranzacționare avută în vedere de organul de control fiind între 17.09.2014 și 19.12.2014.

În privința cerințelor intrinseci ale actelor emise de Administrația Financiară sector 6, ca organ de executare, instanța a constatat că au fost respectate prevederile art. 43 din Codul de procedura fiscală.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatoarea S.C. XXX S.R.L, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată și, pe cale de consecința, desființarea în tot a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015 emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală București; anularea măsurilor asigurătorii, instituite de Direcția Regională Antifrauda Fiscala București, urmare emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015; anularea măsurii instituirii popririlor asigurătorii pentru disponibilitățile din conturile bănești în lei și/sau în valută, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum și la Trezoreria Statului Sector 6 aparținând contestatoarei; anularea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile instituit prin procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. xxx încheiat de Direcția Regională Antifrauda Fiscala București la data de în data de 05.02.2015; obligarea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București la ridicarea măsurilor asigurătorii instituite prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de prezentul litigiu.

După expunerea situației de fapt, apelanta a adus următoarele critic sentinței apelate:

1. Un prim considerent se referă la faptul că prejudiciul pe care apelanta-contestatoare îl invocă este un prejudiciu eventual, având în vedere că nu a fost întreprinsa nicio măsură de executare silită împotriva acesteia. În cadrul acestui prim considerent instanța de fond pleacă de la o premisă greșita - și anume aceea că, societățile Xxx SRL și XxxSRL sunt catalogate ca fiind firme de tip"; fantoma"; și ajunge la o concluzie, evident greșita - și anume că beneficiarul final, respectiv apelanta-contestatoare nu ar avea drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea mărfii, cât și a TVA-ului aferent.

Sub un prim aspect (premisă greșita), prima instanța a reținut că societatea comercială XxxS RL, a avut ca principal furnizori de mărfuri în anul 2014, societatea comercială Xxx SRL, care nu funcționează la sediul sau social sau la punctul de lucru declarat, fiind declarată inactiva din data de 14.11.2014, în Registrul contribuabililor inactivi. La rândul său, societatea Xxx SRL a avut ca principal furnizor de marfă pe Xxx SRL pentru care a fost emis avizul privind propunerea de declarare în inactivitate de către intimata, la data de 16.07.2014, pentru comportament fiscal de tip fantoma. Astfel, potrivit acestui raționament greșit, instanța a reținut că marfa tranzacționata pe relația Xxx SRL - XxxSRL - XxxSRL - xxx SRL nu a avut documente justificative potrivit legii.

Astfel, premisa avută în vedere de instanța de fond este eronată, întrucâtva din lanțul de distribuție enumerat de ANAF și, mai ales, în baza constatărilor efectuate de însăși intimata cu ocazia controalelor efectuate, ultimele 3 societăți din această rețea, respectiv XXXSRL - xxx SRL și contestatoarea XXX nu au fost înregistrate niciodată în Registrul contribuabililor inactivi de către intimata ANAF, nici în perioada 17.09.2014-19.12.2014 și nici în prezent.

Având în vedere prevederile art. 781 din O.G. 92/2003, de vreme ce toate cele 3 societății sus-menționate nu au figurat ca inactive, în niciun moment nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (11) și (12) din Codul Fiscal.

Ca atare, din interpretarea "per a contrario"; a textelor legale arătate - art. 781 alin. (1), (7)-(8) din CPF coroborate cu dispozițiile art. 11 alin. (11) - (12) din CF raportate la împrejurarea potrivit cu care societățile XXXSRL - XXX SRL și subscrisa contestatoare XXX nu au fost înregistrate niciodată în Registrul contribuabililor inactivi de către intimata ANAF, nici în perioada 17.09.2014-19.12.2014 și nici în prezent, rezulta fără putință de tăgadă că bugetul de stat nu a fost prejudiciat de contestatoarea XXX în situația în care aceasta avea atât drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea mărfii cât șl a TVA aferenta, astfel încât cele reținute de prima instanța în cuprinsul sentinței apelate sunt netemeinice și nelegale.

Mai mult, instanța de fond, nu numai că interpretează greșit, dar nu a ajuns la nicio concluzie urmare probatoriului administrat în cauza - respectiv, Adresa nr. AJR xxx/10.06.2015, emisă de însăși intimata ANAF - Direcția Generală Juridică, depusă la dosarul cauzei din care rezultă următoarele:

Societatea comercială XXX S.R.L. figurează înregistrată în registrul contribuabililor inactivi din data de 07.01.2015 - așadar ulterior perioadei cuprinsă între 17.09.2014 - 19.12.2014 în care contestatoarea am achiziționat mărfurile; în concluzie această societate era activă.

Societatea comercială XXXSRL figurează că inactiva din data de 14.11.2014 - așadar, până în luna noiembrie 2014 această societate a fost la rândul ei activa;

Societatea comercială XXX SRL - figurează că inactiva din data de 20.05.2015, așadar la 5 luni jumătate de la perioada cuprinsă între 17.09.2014 - 19.12.2014 în care contestatoarea am achiziționat mărfurile; în concluzie și această societate era ACTIVĂ la momentul achiziționării mărfurilor de către subscrisa contestatoare.

Astfel, interpretând greșit probatoriul administrat în cauză, precum și ignorând atât aspectele de ordin legal invocate de contestatoarea-apelanta, cât înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a concluzionat că ar fi intrat în sarcina noastră obligația de verificare sub aspectul inactivității a furnizorilor furnizorilor contestatoarei.

Acest raționament este cu atât mai greșit cu cât instanța de fond nu a statuat în acest sens în temeiul vreunui text de lege incident, limitându-se doar la a reține cele constatate de organul fiscal cu ocazia controalelor efectuate.

2. Sub un al doilea considerent, instanța de fond a reținut că apelanta -contestatoare, nu ar avea nicio dificultate în a plăti obligațiile financiare, plecând de la premisa că raportând în mod constant o creștere anuală a cifrei de afaceri, a considerat în mod neîntemeiat ca instituirea măsurilor asigurătorii nu periclitează activitatea comercială a societății de vreme ce am declarat că dispunem de mijloace bănești suficiente pentru a acoperi creanța fiscală la valoarea estimată.

Concluzia instanței este greșita și din această perspectivă, fiind în esența determinată de considerentul eronat potrivit cu care, în situația în care un agent economic raportează disponibilități bănești substanțiale, autoritatea fiscală poate în orice moment să instituie măsuri asigurătorii și, astfel, să intervină în mod discreționar în activitatea economică a persoanei juridice, privând-o în acest mod de lichidități, care pot fi absolut necesare asigurării rulajelor, cheltuielilor salariale, lipsa acestora putând conduce la blocarea activității comerciale.

3. Sub un al treilea considerent, instanța de fond, raportat la primul motiv al contestației la executare, formulată de subscrisa, respectiv nerespectarea de către organul fiscal a dispozițiilor art. 151 ind. 2 alin. 2 din Codul Fiscal, interpretând în mod greșit textul de lege, a apreciat că nu ne aflam în situația prevăzută de legiuitor în acest sens.

Astfel, ignorând probatoriul administrat în cauza - viramentele bancare de plată ale facturilor către furnizorul XXXSRL (inclusiv plata TVA ului aferent achiziționării mărfurilor de la acest furnizor) - prima instanța a considerat în mod eronat că nu am achitat TVA-ul aferent mărfurilor achiziționate, pe considerentul că nu am produs dovezi în acest sens - (pag 4 pară. 3 și 4 și 5 din cuprinsul Sentinței apelate).

Instanța a ajuns și de această dată la o concluzie greșita, limitându-se să aprecieze în sensul celor arătate supra, doar în temeiul constatărilor efectuate de organul fiscal fără a statua asupra obligațiilor prevăzute de legislația fiscală în materia circuitului TVA în astfel de situații și mai ales, făcând aplicarea excepției prevăzute de art. art. 151 ind. 2 alin. 2 din Codul Fiscal în sensul în care a considerat incidente dispozițiile art. 146 alin. 1 lit. a) din același act normativ.

4. Sub un al patrulea aspect, instanța de fond, omițând probatoriul depus în acest sens în cauză, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 27 alin. (3) lit. b) din O.G. 92/2003. Din cuprinsul Sentinței apelate) limitându-se și de această dată să aprecieze doar în temeiul constatărilor efectuate de intimata - constatări, eronate pentru următoarele argumente:

- furnizorul contestatoarei apelante - respectiv, XXX SRL nu a fost și nu este nici în prezent declarat insolvabil sau insolvent;

- raporturile contractuale comerciale între XXX SRL și contestatoarea XXX au fost în realitate, raporturi de comision materializate prin plata facturii imediat sau în unele cazuri în cel mai scurt timp posibil de la recepționarea mărfurilor către comisionarul XXX SRL. Astfel, comitentul XXX nu a avut niciodată la cunoștința sau sub controlul sau prețul sau orice altă condiție de achiziție intre comisionarul XXX SRL și furnizorii săi.

Riscul neonorării comenzilor către contestatoare era în întregime suportat de S.C. XXX S.R.L. Aceasta are ca activități autorizate a fi desfășurate la sediul social chiar activitățile ce fac obiectul comerțului cu ridicată a fierului-beton, în acest caz neimpunându-se obligativitatea înregistrării unui sediu secundar-punct de lucru

Față de prevederile art. 100 alin. (2) din O.G. 92/2003, analiza de risc este o cercetare internă la nivelul organelor fiscale a activității contribuabilului pentru a determina în ce măsură este probabil că acesta să fi încălcat prevederile fiscale și astfel să fie necesară o inspecție fiscal, astfel că apelanta-contestatoare nu ar fi putut identifica riscul care apare din cauza terților/societăți comerciale pentru că nici măcar inspectorii antifraudă nu au putut să-l identifice, dar cu toate acestea consideră că "vina"; incumba contribuabilului bun platnic, care nu are nicio legătură cu societățile cu comportament fiscal inadecvat.

Procesul verbal de constatare a situației de fapt și de estimare a prejudiciului încheiat în data de 05.02.2015 de inspectorii antifraudă din cadrul DRAFB-AFP Sector 6, cât și decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.A.DAF xxx/04.02.2015 nu conțin niciun element de natură să identifice riscul fiscal în sarcina apelantei și nu poate fi reținut că temeinic "riscul fiscal din punct de vedere al recuperării sumelor datorate bugetului de stat"; în contextual în care nu s-a efectuat o inspecție fiscală prealabila care să constate obligațiile de plată și nu s-a emis nici o Decizie a bazei de impunere care să valideze titlul de creanța ce generează obligația de plată în sarcina XXX.

Contrar celor constatate, inspectorii fiscali au reținut în mod netemeinic că, contestatoarea a încălcat dispozițiile art. 6 alin (2) din Legea nr. 82/1991 Legea nr. 82/1991 a contabilității, republicata cu modificările și completările ulterioare, art. 21 alin (4) lit. f) și art. 146 alin 1 lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal. În condițiile în care inspectorii antifraudă nu au constatat nicio neregulă din consultarea Registrelor de contabilitate: (Registrul-jurnal (cod 14-1-1), Registrul-jurnal de încasări și plăți (cod 14-1-1/b), Registrul-inventar (cod 14-1-2), Registrul Cartea mare (cod 14-1- 3), Registrul Cartea mare (șah - cod 14-1-3/a), Bunurilor de natura stocurilor - Notă de recepție și constatare de diferențe (cod 14-3-1A), Dispoziție de livrare (cod 14-3-5A), Aviz de însoțire a mărfii (cod 14-3-6A), Fișă de magazie (cod 14-3-8), Registrul stocurilor (cod 14-3-11 și cod 14-3-11/a), Lista de inventariere (cod 14-3-12) și (cod 14-3-12/b), precum și a Mijloacelor bănești și decontări - Chitanță (cod 14-4-1), Registru de casă (cod 14-4-7A și cod 14-4-7bA), Borderou de achiziție (cod 14-4-13), Jurnal privind decontările cu furnizorii (cod 14- 6-6), Situația încasării-achitării facturilor (cod 14-6-7), Jurnal privind consumurile și alte ieșiri de stocuri (cod 14-6-8), Document cumulativ (cod 14-6-24 și cod 14-6-24/b), Balanță analitică a stocurilor (cod 14-6-30/c), puse la dispoziția acestora (a se vedea Anexa 4) nu poate fi atrasă răspunderea în sarcina apelantei, iar indicarea textelor de lege "pretins"; încălcate este netemeinica.

Măsurile asigurătorii dispuse și contestate ar avea consecințe grave asupra funcționării apelantei, respectării contractelor încheiate și, implicit asupra activității partenerilor acesteia, iar cei 13 angajați și-ar pierde locul de muncă, întrucât activitatea lor este strict legată de folosirea acestor bunuri mobile și mai ales de utilizarea fondurilor bănești poprite în vederea achiziționării și livrării de mărfuri în scopul acoperii cheltuielilor salariale, iar într-o astfel de situație într-o întreprindere, existența unui deservent în absența utilajelor pe care le manipulează nu poate fi de imaginat.

În drept, apelul se întemeiază pe dispozițiile art. 466 și urm. Din CPC, art. 172 și urm. din Cod proc.fiscal, adoptat prin Ordonanța de Guvern nr. 92/2003precum și pe celelalte texte legale la care a făcut referire.

Probe: înscrisuri, expertiza contabilă, martori, interogatoriul, precum și alte probe a căror utilitate pertinenta și concludenta ar reieși din dezbateri.

Pârâta xxxx, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor atacate, în motivare arătând următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că marfa tranzacționată pe lanțul de firme antemenționat nu a avut documente justificative potrivit legii, deoarece atât XXX SRL cât și XXXSRL sunt firme "fantomă", pe cale de consecință beneficiarul final XXX nu avea drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea mărfii cât și a TVA aferentă.

Pentru a nu-și periclita activitatea, apelanta are posibilitatea (dată fiind afirmația referitoare la fondurile bănești) să consemneze valoarea estimată pentru ca organul fiscal să poată dispune ridicarea sechestrului.

Instanța de fond a reținut în mod corect în sentința apelată că apelanta contestatoare nu a achitat TVA-ul aferent mărfurilor achiziționate, nu a produs dovezi în acest sens ci a dedus taxa pe valoare adăugată aferentă, astfel că se regăsește în ipoteza de la art. 151 ind. 2 alin. 2 din Codul Fiscal, actualizat.

Apelanta contestatoare nu a probat o altă situație decât cea reținută de inspectorii antifraudă.

Întrucât facturile aferente mărfii au cuprins date incorecte, în sensul că menționau sedii fictive de societăți, unde nu funcționează societățile respective, acestea își pierd calitatea de document justificativ care să poată fi înregistrate în contabilitate.

În drept: dispozițiile O.G. 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală și prevederile Noului Cod de Procedură Civilă.

În probatoriu: înscrisuri.

xxx, în temeiul dispozițiilor art. 205 din Codul de procedura civilă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât soluția primei instanțe este legală și temeinică iar legalitatea și temeinicia actelor de executare astfel emise poate fi apreciată de instanța în cadrul prezentei contestata la executare numai din perspectiva respectării de către organul de control, respectiv de către organul de executare silită, a condițiilor de instituire a măsurilor asigurătorii, fără a putea statua asupra existenței sau inexistentei în sarcina contestatoarei a obligației fiscale estimate prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, obligația fiscală urmând a fi individualizata printr-un titlu de creanța pentru contestarea căruia petenta are deschisă o cale separată și specifică, reglementată de dispozițiile art. 209 Cod procedura fiscală. [...j

Din lecturarea cererii de chemare în judecată, se poate observa că întreaga argumentație de fapt și de drept are în vedere Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. xxx/04.02.2015, împotriva Procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile și a Popririi asigurătorii înființate de subscrisă nefiind aduse critici de legalitate.

Actele prin care au fost emise măsuri asigurătorii respectă cerințele de formă și de fond prevăzute de lege, respectiv cele ale art. 43 din Codul de procedură fiscală, iar apelanta nu menționează, în concret, argumentele juridice care ar îndreptăți la anularea Procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile și a Popririi asigurătorii, mulțumindu-se la a relata o situație de fapt evazivă care nu are legătura juridică pertinentă cu pretențiile procesuale în cauză.

Contestatoarea apelantă XXX S.R.L., în temeiul art. 201 alin. (2) CPC, a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata xxx, prin care a arătat că apărările formulate de intimata xxx - xxx sunt în mod vădit eronate, întrucât sunt construite, atât pe interpretarea greșita a textului legal invocat, precum și pe o construcție logico-juridică nereală, pentru următoarele motive:

1. Dispozițiile art. 11 alin. (12) din Codul fiscal nu sunt aplicabile în speța, întrucât apelanta nu a achiziționat mărfuri de la persoane impozabile înscrise în Registrul contribuabililor inactivi, de vreme ce furnizorul, XXXSRL nu a fost vreodată și nici nu este în prezent înscris în acest registru și, drept urmare, nu are calitatea de beneficiar al celorlalte firme aduse în atenție, întrucât nu a achiziționat mărfurile direct de la aceștia și pe cale de consecința

2. Intimata încearcă să inducă în eroare instanța de control, prin informațiile oferite în legătură cu datele la care au fost emise Deciziile de declarare în inactivitate ale societăților XXX SRL, XXXSRL și xxx SRL, întrucât, potrivit materialului probator administrat în fondul cauzei, în realitate prin Adresa nr. AJR xxx/10.06.2015, emisă de însăși intimata XXX prin Direcția Generală Juridică, depusă la dosarul cauzei a rezultat că societatea comercială XXX S.R.L. figurează înregistrată în registrul contribuabililor inactivi din data de 07.01.2015 - așadar ulterior perioadei cuprinsă între 17.09.2014 - 19.12.2014 în care contestatoarea a achiziționat mărfurile iar societatea comercială XXXSRL figurează că inactiva din data de 14.11.2014 - așadar, până în luna noiembrie 2014 această societate a fost la rândul ei ACTIVA;

Intimata invocă în mod eronat dispozițiile art. 130 din CPF referitoare la condițiile de ridicare a măsurilor asigurătorii, când în fapt apelanta contestă însăși instituirea măsurilor!

Cu toate că furnizorul apelantei-contestatoare nu a fost înregistrat niciodată în Registrul contribuabililor inactivi, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis recent că ANAF nu poate refuza contribuabilului dreptul de a-și deduce taxa pe valoarea adăugată (TVA), pentru tranzacțiile încheiate chiar și cu parteneri de afaceri inactivi din punct de vedere fiscal.

În esență, judecătorii europeni au decis că autoritățile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere pentru motivul că emitentul facturii nu mai dispune de o autorizație de întreprinzător individual (în speța, furnizorii apelantei-contestatoare nu mai dețineau cod valabil de TVA) și că, în consecință, nu mai are dreptul de a-și utiliza numărul de înregistrare fiscală atunci când această factură cuprinde toate informațiile prevăzute.

Nu în ultimul rând, Curtea arată că o eventuală neîndeplinire de către furnizorul bunurilor a obligației de a declara când începe activitatea ca persoană impozabilă nu poate repune în discuție dreptul de deducere al destinatarului bunurilor livrate în ceea ce privește TVA-ul achitat pentru acestea. Prin urmare, destinatarul menționat beneficiază de dreptul de deducere chiar dacă furnizorul bunurilor este o persoană impozabilă care nu este înregistrată În scopuri de TVA atunci când facturile referitoare la bunurile livrate conțin informațiile necesare la identificarea persoanei care a întocmit facturile menționate și a naturii respectivelor bunuri.

"Dispozițiile celei de a șasea directivă (...) trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, prin care nu i se recunoaște unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate pentru bunuri care i-au fost livrate pentru motivele că factură a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute de această reglementare, drept un operator inexistent și că este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului furnizor al bunurilor, cu excepția cazului în care se stabilește, în raport cu elemente obiective și fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, că această persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că livrarea menționată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere", scrie în concluzia formulată de judecătorii europeni.

Totodată, Hotărârea CJUE a stabilit că este sarcina administrației fiscale care a constatat fraude sau neregularități comise de persoana care a emis factura să stabilească, în raport cu elemente obiective și fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind TVA-ul.

Însăși intimata xxx-xxx afirma că firmele incluse în "lanțul de distribuție"; au fost declarate inactive ulterior achiziționării de mărfuri de către apelanta XXX.

În drept, se invocă dispozițiile : art. 466 și urm. CPC, art. 172 și urm. CPF.

Probe: înscrisuri, expertiza contabilă, martori, interogatoriul, precum și alte probe a căror utilitate pertinenta și concludenta ar reieși din dezbateri.

În apel, nu s-au administrat probe noi.

Analizând sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel invocate și a prevederilor legale incidente în cauză, tribunalul a apreciat apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Art. 129 al. 2 C.p.f. în forma în vigoare la momentul instituirii măsurilor contzestate prevede că "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea";.

Din motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii rezultă că motivul pentru care au fost instituite acestea este dat de suspiciunea creării prin operațiuni nereale, de către apelanta contestatoare a unui avantaj fiscal și de riscul nerecuperării sumelor datorate bugetului de stat, reprezentate de TVA și de impozitul pe profit.

De asemenea, din cuprinsul aceleiași decizii, reiese faptul că această suspiciune a rezultat din aprecierea globală a comportamentului tuturor societăților între care au avut loc tranzacțiile analizate, astfel că neînregistrarea ca inactivă a furnizorului Xxx SRL, precum și declararea ca inactivă, în diferite momente față de datele operațiunilor de vânzare-cumpărare, a Xxx, xxx SRL și xxx, privite separat, sunt lipsite de relevanță. Din aceleași rațiuni de nerelevanță, este neîntemeiată și critica referitoare la obligația ce i-ar incumba apelantei de a verifica starea furnizorului de activ/inactiv.

Neîntemeiată este și critica referitoare la greșita constatare de către instanța de fond a neplății TVA de către apelantă căci, în realitate, prima instanță a reținut că neplata TVA rezultă din deducerea făcută și din majorarea cheltuielilor pentru unele mărfuri pentru care în lanțul de distribuție nu a fost colectat TVA-ul și nu s-a plătit impozit pe profit, adică plata întregii facturi nu împiedică deducerea TVA-ului, având în vedere că această deducere se face luându-se în considerare toate operațiunile de vânzare-cumpărare dintr-o lună.

Contrar criticilor și susținerilor apelantei, tribunalul a constatat, în ceea ce privește identificarea riscului fiscal, faptul că în decizia de instituire acesta este identificat-nerecuperarea creanțelor fiscale și că, potrivit art. 129 al. 3 C.p.f., instituirea măsurilor asigurătorii poate fi făcută și înainte de emiterea titlului de creanță.

De asemenea, este neîntemeiată și critica referitoare la netemeinicia măsurilor asigurătorii în prezența documentelor justificative, având în vedere comportamentul societăților furnizoare, anume primele două declarându-se inactive până în momentul controlului iar cea de-a treia după control, precum și diminuarea TVA-ului datorat și a impozitului pe profit prin operațiunile derulate între cele cinci societăți comerciale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de către apelanta-contestatoare S.C. XXX S.R.L. CUI xxx, cu sediul ales la xxx, cu sediul în București, xxx, împotriva sentinței civile nr. xxx/07.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. xxx, în contradictoriu cu intimații-creditori xxx în reprezentarea xxx, cu sediul în București, xxx și xxx-XXX, cu sediul în București, xxx.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.02.2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

xxx xxx xxx

← Cont.adm.acţiune având ca obiect atât anularea deciziei de...		Asociaţii, fundaţii. înregistrare partid politie. conditii... →

Măsuri asiguratorii - contestaţie la executare

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Măsuri asiguratorii - contestaţie la executare