Modalitatea de participare în proces a conducătorului auto care nu a fost sancţionat contravenţional.
| Comentarii |
|
In conformitate cu prevederile art art. 54alin 1 din Legea nr 136/1995: “Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.”
Introducerea în cauză a celeilalte persoane implicate în accident în calitate de martor ştirbeşte dreptul la apărare atât al petentului, cât şi al acestei persoane dacă instanţa apreciază că plângerea contravenţională este întemeiată. Dacă agentul constatator nu este de faţă la producerea unui accident de circulaţie într-o intersecţie, el va stabili vinovăţia ca urmare a declaraţiilor persoanelor implicate în accident, niciuna din aceste declaraţii neavând valoare de probă. Raţionamentul agentului se va baza, în general, pe semnalizarea din intersecţie raportată la drumul pe care se afla fiecare dintre părţi şi în cele mai multe cazuri îl va considera vinovat pe cel care nu avea prioritate la traversarea intersecţiei. În cazul contestării procesului-verbal de contravenţie, declaraţia celeilalte persoane implicate în accident va avea o forţă juridică superioară, fiind considerată „probă”, în comparaţie cu afirmaţiile petentului care vor trebui susţinute cu mijloace de probă.
Cealaltă persoană implicată în accidentul de circulaţie este direct interesată de soluţia plângerii contravenţionale, întrucât în măsura în care aceasta este admisă, rezultă că el este vinovat de producerea accidentului şi, pe cale de consecinţă, va fi ulterior obligaţia repararea prejudiciului. Pe de altă parte, dacă în urma probaţiunii administrate instanţa fondului admite plângerea şi anulează procesul-verbal de contravenţie pentru motivul că nu contravenientul se face vinovat de producerea accidentului, cealaltă persoană implicată nu va cunoaşte această soluţie şi nici nu va fi în drept să o conteste,după cum nu a avut nici posibilitatea ca la fond să administreze contraprobe faţă de probele administrate de petent. Asigurătorul celeilalte persoane implicate nu va avea nici el posibilitatea de a se apăra, urmând a răspunde pentru asiguratul său dacă este admisă plângerea petentului.
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA CIVIL
Dosar nr. Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINTA CIVILA NR. 5630/2011
Şedinţa publică de la 05.04.2011
Instanţa constituită din: PREŞEDINTE :
GREFIER :
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulata de petentul în contradictoriu cu intimatul IPJ CLUJ şi intervenient având ca obiect plângere contravenţională.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părţilor. Procedura este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauze., după care se constata ca la data de 31.03.2011 s-a depus adresa nr.68588/446/21.03.2011 emisa de Municipiul Cluj-Napoca si concluzii scrise de către
petent.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 29.03.2011 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când instanţa, la cererea reprezentantei
petentului a amânat pronunţarea pentru termenul din data de 05.04.2011 când a hotărât
următoarele
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea contravenţională înregistrată la data de 08.03.2011 pe rolul acestei instanţe,
petentul a contestat procesul-verbal seria încheiat de către I.P.J. Cluj, solicitând în principal anularea acestuia ca fiind netemeinic şi nelegal şi pe cale de consecinţă exonerarea petentului de la plata amenzii în cuantum de 360 lei şi anularea măsurii complementare de suspendare a permisului auto, iar în subsidiar admiterea plângerii cu consecinţa modificării sancţiunii aplicate în avertisment conform art.7 din OG nr.2/2001 cu consecinţa anulării măsurii complementare a suspendării permisului auto.
În motivarea plângerii, petentul a invocat excepţia nulităţii procesului verbal de contravenţie pentru lipsa semnăturii martorului cf. art.19 din OG nr.2/2001, procesul verbal fiind semnat doar de agentul constatator, starea de fapt nefiind confirmată de un martor, în condiţiile în care petentul nu a recunoscut fapta, procesul-verbal fiind încheiat exclusiv pe baza relatărilor celuilalt conducător auto. Cât priveşte forţa probantă a actului contravenţional, din interpretarea dispoziţiilor art.6 alin.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a reţinut că faptele de natură contravenţională se încadrează în noţiunea automată de
„fapta penală”, necesitând respectarea tuturor garanţiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumţiei de nevinovăţie a persoanei acuzate de săvârşirea unei astfel de fapte. A admite ca un proces verbal de contravenţie semnat doar de agentul constatator nu este lovit de nulitate şi produce efecte juridice, ar duce implicit la o ineficienţă juridică a art.19 din OUG 2/2001, şi ar însemna încălcarea flagrantă a dreptului la apărare consacrat de art.24 din Constituţia României. De altfel, prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Anghel vs România din 4 octombrie 2007, CEDO a constatat că anumite dispoziţii legale ale legislaţiei contravenţionale încurajează o jurisprudenţă contrară prezumţiei de nevinovăţie. Pe fond, CEDO a considerat că sistemul procedural român în materie contravenţională având la
bază principii de procedură civilă ce impun celui ce deschide o procedură judiciară –
contravenientul în speţă – să probeze veridicitatea spuselor, este contrar prezumţiei de nevinovăţie. Curtea a considerat că prezumţia de legalitate şi de adevăr a procesului-verbal de
contravenţie este o prezumţie lipsită de rezonabilitate. Procesul verbal prin care se constată şi se sancţionează o contravenţie trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijloace de probă temeinice în ceea ce priveşte vinovăţia petentului în săvârşirea faptei ce i se impută, menţiunile agentului constatator înserate în actul sancţionator neputând servi singure drept temei pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale în absenţa altor mijloace de probă. Beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, petentul nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârşirea contravenţiei.
În ceea ce priveşte temeinicia actului, petentul a arătat că presupusa contravenţie nu a fost săvârşită în prezenţa agentului constatator, ci ulterior pe baza relatărilor celor doi şoferi (ora
17.15), agentul constatator întocmind procesul verbal exclusiv pe relatările subiective ale celuilalt şofer. Astfel, la data de petentul s-a deplasat cu autoturismul cu n pe strada Miraslau spre strada 1
Decembrie şi înainte de intersecţia cu strada 1 Decembrie 1918 conducătorul autoturismului circulând pe banda a doua (din stânga sa), a schimba direcţia de mers, virând brusc la dreapta, fără să asigure şi fără să semnalizeze. Fiind doar două benzi de circulaţie autoturismul cu nr. înmatriculare l-a acroşat, producând pagube minore. Conducătorii auto s-au deplasat la sediul Poliţiei Municipiului Cluj Napoca – Biroul rutier, unde agentul constator, contrar afirmaţiilor sale a înţeles să reţină culpa producerii accidentului în seama sa, fără a se deplasa la faţa locului, pentru a stabili starea de fapt care a condus la producerea accidentului întocmind un proces verbal de contravenţie prin care a fost sancţionat contravenţional. Cu toate că în ambele autoturisme au fost martori, agentul constatator a înţeles să întocmească un proces verbal a posteriori la sediul IPJ Cluj fără a se deplasa la faţa locului pentru a administra probatoriu adecvat. Petentul a mai arătat că deşi OUG nr.195/2002 prevede pedeapsa complementară a suspendării dreptului de a conduce, consideră că şi această sancţiune trebuie să fie supusă unei operaţiuni de individualizare în temeiul art.5 care prevede că „ sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol al faptei „text care nu face distincţia între sancţiuni principale sau complementare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile OG nr.2/2001 şi OG nr.195/2002.
Intimatul I.P.J. Cluj a depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea plângerii contravenţionale ca neîntemeiată şi menţinerea procesului-verbal contestat.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că procesul-verbal este întocmit în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 2/2001, cuprinzând toate elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.
16 şi art. 17 din ordonanţă. De asemenea, au fost respectate dispoziţiile art. 21 alin 3 din OG 2/2001, sancţiunea fiind aplicată în limitele prevăzute de lege, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, la modul şi mijloacele de săvârşire, la scopul urmărit, precum şi la circumstanţele personale ale contravenientului.
Intimatul a mai arătat că, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO, dreptul unei persoane
de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce perezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit dar şi respectarea dreptului de apărare. Ca urmare, apreciază că în analiza principiului proporţionalităţii trebuie observat că dispoziţiile OUG nr.195/2002 au drept scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a propietăţii publice private, autorităţile statului urmărind ca sancţiunile antisociale să nu rămână nesancţionate, dreptul la apărare al persoanei sancţionate contravenţional nefiind limitat prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit
(cauza Anghel contra Romaniei 04.10,2007). Deşi din plângerea contravenţională petentul a contestat situaţia de fapt reţinută în procesul verbal, acestea nu au prezentat o explicaţie
rezonabilă motivului pentru care agentul constatator ar fi întocmit actul cu consemnarea unei situaţii nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Intimatul a mai arătat că în cazul constatării accidentelor din care rezultă doar pagube materiale (tamponări), agentul constatator nu are la îndemână pentru stabilirea împrejurărilor producerii impactului şi implicit a stabilirii voinţei, decât declaraţiile părţilor implicate în evenimentul rutier, regulile de prioritate aplicabile în locul impactului şi analiza poziţionării avariilor la autovehiculele în discuţie, fiind extrem de rare situaţiile în care aceasta poate identifica eventuali martori oculari. Agentul constatator îşi formează convingerea cu privire la dinamica producerii accidentului şi asupra vinovăţiei unuia sau altuia dintre conducătorii auto exclusiv pe baza elementelor enumerate anterior, în momentul în care conducătorii auto se prezintă la unitatea de poliţie pentru declararea implicării într-un eveniment rutier, nefiind obligat să se deplaseze la locul impactului pentru a strânge şi alte mijloace de probă sau pentru a identifica martori oculari care să con firme starea de fapt pe care o va reţine în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Ca urmare, a solicitat să se constate că procesul verbal de contravenţie se bucură de prezumţia de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară (în acest sens Curtea Constituţională pronunţându-se prin Deciziile 197/2003, Decizia 259/2007 ş.a.), iar petiţionarul, prin susţinerile sale, nu face dovada contrară stării de fapt reţinută prin actul de constatare şi sancţionare a contravenţiei, măsura aplicată de agentul constatator este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, procesul verbal contestat este temeinic şi legal încheiat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 c.proc.civ.
În probaţiune, intimatul a depus declaraţiile celor doi conducători auto implicaţi în
evenimentul rutier date în faţa agentului de poliţie, cu ocazia prezentării acestora la Biroul pentru constatarea avariilor (filele 20-23).
Instanţa a încuviinţat petentului proba testimonială cu martora (f. 53), proba cu interogatoriul intervenientei forţate f. 39-42) şi efectuarea unei adrese către Primăria Mun. Cluj
Napoca – Direcţia Tehnică – Serviciul Circulaţie Urbană şi Reţele Edilitare pentru a se comunica indicatoarele rutiere din intersecţia str. Mirăslău cu B-dul 21 Decembrie.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 240 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 101 alin 3 lit a din OUG nr. 195/2002.
S-a reţinut în sarcina petentului faptul că, la data de în timp ce se deplasa cu autoturismul marca pe str. Mirăslău, la intersecţia cu B-dul 21 Decembrie 1918, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr., care circula pe drumul cu prioritate, intrând în coliziune cu acesta.
Procesul-verbal a fost încheiat în prezenţa petentului, care l-a semnat, obiecţiunile acestuia cu privire la faptul că celălalt conducător auto nu s-a asigurat corespunzător fiind consemnate la rubrica corespunzătoare obiecţiunilor şi asumate de acesta prin semnătură.
În termenul legal prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001 petentul a formulat prezenta plângere contravenţională.
În ceea ce priveşte incidenţa şi aplicabilitatea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor
Omului, în sensul respectării prezumţiei de nevinovăţie a persoanei sancţionate contravenţional, prezumţie garantată de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale drepturilor omului şi în materie contravenţională şi care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, instanţa reţine că jurisprudenţa Curţii nu interzice, în principiu prezumţiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenţiei, cu singura condiţie ca aceste prezumţii să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei şi a sancţiunii. În procedura contravenţională prevăzută de OG nr. 2/2001 procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de o prezumţie relativă de veridicitate, sub aspectul situaţiei de fapt şi încadrării juridice reţinute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura această prezumţie prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 c.civ., probatoriu dublat de rolul activ
al judecătorului investit cu soluţionarea cauzei, prevăzut de art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001.
În speţă, petentul a contestat procesul-verbal de contravenţie sub aspectului modalităţii de întocmire a actului, în sensul că agentul constatator nu a luat poziţia vreunui martor ocular, care să precizeze împrejurările producerii accidentului, situaţia de fapt menţionată de agentul constatator fiind reţinută doar în baza declaraţiei celuilalt conducător auto.
Deşi dispoziţiile OUG nr. 195/2002 prevăd în mod expres că constatarea contravenţiilor rutiere se face direct de către poliţistul rutier, există totuşi situaţii când anumite încălcări ale normelor ce reglementează circulaţia de drumurile publice nu se pot constata direct de către poliţiştii rutieri. Este cazul încălcării regulilor de circulaţie ce au ca urmare producerea unui accident, caz în care procesul-verbal de contravenţie este dresat la sediul poliţiei rutiere, pe baza
declaraţiilor persoanelor implicate în evenimentul rutier, agentul constatator nedeplasându-se la locul producerii accidentului. Stabilirea dinamicii producerii evenimentului rutier, a vinovăţiei şi a
legăturii de cauzalitate dintre faptă şi rezultat se va face indirect, în urma coroborării declaraţiilor conducătorilor auto implicaţi, raportat la poziţionarea avariilor şi eventual, declaraţiile unor martori oculari. De altfel, constatarea ulterioară a realităţii unui fapt epuizat ar fi tardivă, în condiţiile în care coordonatele unei anumite situaţii de fapt s-au modificat în timp. Mai mult, instanţa observă că art. 79 din OUG nr. 195/2002 impune conducătorilor auto implicaţi într-un accident de circulaţie în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale să scoată imediat vehiculele în afara părţii carosabile, ori dacă starea acestora nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament şi să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare. Prin urmare, sancţionarea unei contravenţii rutiere nu se va face doar în ipoteza în care acesta a fost constatată direct de către agentul constatator, întrucât este imposibilă constatarea directă a tuturor contravenţiilor rutiere, stabilirea dinamicii producerii accidentului şi a vinovăţiei urmând a se stabili în urma coroborării declaraţiilor conducătorilor auto implicaţi, raportat la poziţionarea avariilor şi eventual, declaraţii de martor. Consemnarea declaraţiilor unui martor ocular nu este însă, de lege lata, obligatorie pentru agentul constatator, existând, de altfel, posibilitatea ca nici un martor să fie prezent la producerea accidentului.
În speţă, petentul a arătat că reţinerea unei situaţii de fapt eronate s-a datorat schimbării declaraţiei celuilalt conducător auto la sediul poliţiei rutiere, agentul constatator reţinând în baza declaraţiei acestuia vinovăţia petentului. Afirmaţia petentului este susţinută de declaraţia martorei care a arătat că celalalt conducător auto circula tot pe str. Mirăslău, pe banda a doua şi nu pe B- dul 21 Decembrie, iar la intersecţia cu sens giratoriu s-a încadrat greşit pentru efectuarea sensului, acroşându-l pe petent. În contextul în care declaraţiile martorei audiate în faţa instanţei sunt în sensul susţinerilor petentului, astfel cum acestea au fost afirmate încă din momentul întocmirii procesului –verbal de către agentul constatator, care nu a constatat personal fapta întocmind actul contravenţional pe baza declaraţiilor părţilor, situaţia în care nu se aplică prezumţia de legalitate şi temeinicie, instanţa apreciază că petentul a făcut dovada unei situaţii de fapt contrare celei reţinute în cuprinsul procesului-verbal contestat, situaţie în care se impune anularea acestuia pentru netemeinicie.
Faţă de dispoziţiile art. 274 c.pr.civ. şi reţinând că intimatul este în culpă procesuală faţă
de cererea formulată, va obliga intimatul la plata către petent a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE:
Admite plângerea formulată de petentul în contradictoriu cu INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE CLUJ, cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Traian, nr. 27, jud. Cluj,
intervenientul forţat şi asigurător Anulează procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ca netemeinic întocmit.
Obliga intimatul la plata către petent a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.04.2011.
PREŞEDINTE, GREFIER,
| ← Încadrarea greşita a faptei contravenţionale intr-un alt... | Răspunderea contravenţională a persoanei fără personalitate... → |
|---|
