Modificarea unilaterală a chiriei în baza unor factori obiectivi

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 815 din data de 20.03.2014

Litigii cu profesioniștii.

Contract de închiriere. Modificarea unilaterală a chiriei în baza unor factori obiectivi. Sarcina probării acestora.

Potrivit dispozițiilor art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante; din cenzurarea clauzelor convenției Curtea … constată că, într-adevăr, intimata pârâtă, locatar, a acceptat ca modificarea cuantumului chiriei să se facă în mod unilateral de către locator, dar cu respectarea unor criterii de determinare.

Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul clauzei analizate, locatarul a acceptat indexarea periodică a chiriei în funcție de rata inflației și/sau de alți factori obiectivi. În ceea ce privește rata inflației, acesta este un criteriu clar definit și care nu este de natură a fi interpretat, în raport de dispozițiile art.977 din Codul civil.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 815 din 20.03.2014)

Prin sentința civilă nr. 13617/25.07.2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr.38721/299/2006 au fost respinse cererile privind rezilierea contractului de închiriere și privind evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, B-dul … nr…., ca rămase fără obiect și a fost respinsă cererea precizată, formulată de reclamanta R.A. - A.P.P.S. prin S A Î F I, în contradictoriu cu pârâta A E C, având ca obiect obligarea pârâtei la plata chiriei majorate și a penalităților de întârziere, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între părți a fost încheiat contractul intitulat de locațiune și prestări servicii nr. 2097/07.04.2000, având ca obiect dreptul de folosință asupra imobilului situat în București, Bd. … nr. …, asigurarea serviciilor privind curățenia, paza clădirii, furnizarea utilităților de energie electrică, combustibil, energie termică, executarea lucrărilor de întreținere și reparații clădire.

Față de procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 29.04.2010 prin care se arată că spațiul situat în București, Bd. … nr. …, etaj …, cam. …, sector …, a fost predat, instanța a respins capetele de cerere privind rezilierea contractului de închiriere și cel privind evacuarea ca rămase fără obiect.

În ceea ce privește capetele de cerere privind majorarea chiriei și penalitățile de întârziere instanța a reținut că potrivit clauzei contractuale consimțită de părți (pct. 2 din contract), chiria aferentă spațiului închiriat se calculează pe baza tarifului stabilit de RA - A P S, și se va indexa periodic, în funcție de rata inflației și/sau de alți factori obiectivi.

Contractul a fost încheiat pe perioadă determinată, respectiv până la data de 09.04.2010.

Părțile au agreat un pact comisoriu de gradul III, la punctul 16 al contractului prevăzându-se rezilierea de drept a contractului, sub condiția unei notificări, în cazul neplății chiriei, a valorii prestațiilor sau a utilităților, timp de două luni.

Prin actul adițional nr. 2691/19.12.2000, s-a convenit asupra extinderii spațiului dat în folosința pârâtei, convenindu-se asupra modificării cuantumului chiriei la suma de 6.406.268 rol lunar.

Prin hotărârea nr. 1/29.01.2002 a Consiliului de Administrație al RA-APPS au fost majorate tarifele practicate de regie pentru spațiile ocupate de asociații și fundații, de la 0,5 USD/lunar la 2 USD/lunar pentru spațiile în folosință exclusivă și respectiv 1 USD/lunar pentru spațiile în folosință comună. Noile tarife au fost notificate pârâtei, aceasta refuzând expres renegocierea chiriei (f. 109 dos. 17302/2003 Trib. București).

Instanța a apreciat că în cauză reclamanta a procedat în mod unilateral la modificarea chiriei, modificare ce nu se încadrează în clauza expres convenită de părți la punctul 2 din contractul de locațiune. Această modificare, determinată, potrivit susținerilor reclamantei, de constatarea caracterului neprofitabil al contractelor în curs de execuție urmare a modificării condițiilor economice nu reprezintă o cauză obiectivă, ci doar expresia manifestării de voință subiective și unilaterale a reclamantei. Instanța a reținut că pârâta a agreat doar la indexarea periodică a chiriei conform indicelui de inflație, or reevaluarea profitabilității contractelor în curs nu reprezintă un astfel de criteriu obiectiv.

Cuantumul chiriei stabilit pentru spațiul utilizat de pârâtă, urmare a modificării tarifelor de închiriere, realizată în data de 1.04.2002, nu poate avea eficiență, în condițiile în care, astfel cum este cazul în speță, nu există consimțământul expres al beneficiarului, clauzele esențiale ale contractului neputând fi modificate decât prin acordul expres de voință al ambelor părți.

În ceea ce privește sumele pretinse de reclamantă cu titlu de utilități și prestări servicii, instanța a reținut că pârâta a făcut în cauză (f. 115 și urm. dos. nr. 17302/2003 Trib. București) dovada achitării acestora pe perioada menționată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr.109 din 22.05.2013, pronunțată în dosarul nr.36649/3/2012, Tribunalul București Secția a VI a Civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă RA - APPS - prin S A Î F I, împotriva sentinței civile nr.13617/25.07.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr.38721./299/2011 în contradictoriu cu intimata-pârâtă A E C.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin.2 din contractul de locațiune încheiat între părți chiria aferentă spațiului închiriat se calculează pe baza tarifului stabilit de R.A.-A.P.P.S. și se va indexa periodic, în funcție de rata inflației sau de alți factori obiectivi. Prin hotărârea nr.1/29.01.2012 a C A al R.A.-A.P.P.S. s-a decis majorarea tarifelor de închiriere pentru spațiile ocupate de fundații și asociații non-profit astfel: 2 USD/mp/lună pentru suprafețele din încăperi (tariful neincluzând TVA); 1 USD/mp/lună pentru spațiile comune (la care se adaugă TVA).

Astfel cum a susținut reclamanta în cadrul cererii de chemare în judecată și prin răspunsul la interogatoriu (la întrebarea nr.3, fila 170, dosar nr. 17302/2003 înregistrat la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială) la aplicarea noilor tarife s-a avut în vedere rata inflației, majorarea cheltuielilor cu amortizarea clădirilor (conform HG nr. 403/2000) și implicit majorarea cheltuielilor cu impozitele și taxele locale.

A evidențiat instanța de apel că reclamanta nu a explicat însă, într-un mod clar și inteligibil, cum se reflectă fiecare factor dintre cei menționați, care a condus la majorarea chiriei, în tariful solicitat ulterior datei de 01.04.2002, respectiv modalitatea de calcul a noului tarif în raport de aceste elemente.

Părțile nu au definit noțiunea de factor obiectiv în cadrul convenției încheiate între ele, oferind numai un exemplu care se încadrează în această noțiune: rata inflației.

Caracterul obiectiv al factorilor care influențează valoarea chiriei trebuie în mod rezonabil raportat la acele împrejurări care nu depind exclusiv de voința uneia dintre părți, și care implică existența unor evenimente exterioare voinței acestora.

Condiția de obiectivitate a prețului contractului, reglementată pe cale convențională, nu este însă îndeplinită în măsura în care reclamanta nu a oferit dovezi neechivoce cu privire la folosirea echitabilă a criteriilor de majorare a chiriei invocate la stabilirea noului tarif.

Pârâta nu a agreat majorarea chiriei în aceste condiții, astfel încât în lipsa consimțământului său necesar în raport de prevederile art.969 și art.948 din Codul Civil din 1864, maniera de a proceda a reclamantei reprezintă, în mod evident, o modificare unilaterală a contractului, care nu poate produce consecințe juridice valabile.

A constatat instanța că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.21 din contractul de locațiune părțile au stabilit că modificările aduse contractului "sunt valabile și opozabile numai în măsura acceptării lor de către ambele părți contractante, prin acte adiționale, cu excepția prevederilor art. 2 și 3";, însă excepția de la regula consimțământului mutual exprimat prin încheierea unui act adițional își găsește aplicabilitatea numai atunci când modificarea chiriei se realizează cu respectarea strictă a stipulațiilor conținute de art.2.

A reținut instanța că atât sumele solicitate cu titlu de chirie, cât și penalitățile de întârziere, având în vedere caracterul lor accesoriu, sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs A.P.P.S reprezentata prin mandatar I.B., in calitate de Director al S A Î F I, înregistrat pe rolul Curții de Apel Secția a VI a Civilă la data de 19.08.2013, prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate, in sensul admiterii apelului si pe cale de consecința schimbarea hotărârii apelate si pe fond admiterea acțiunii asa cum a fost formulata, respectiv obligarea intimatei la plata sumei de 88.337,26 lei reprezentând aferenta perioadei 04.2002-08.2003, reprezentând debit datorat si neachitat.

În motivarea cererii sale recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., susținând că instanța de apel, Tribunalul București Secția a Vl-a Civila, a pronunțat o hotărâre netemeinica si nelegala, deoarece, potrivit clauzei contractuale, consimțita de parti (pct.2 din contract), chiria aferenta spațiului inchiriat se calculează pe baza tarifului stabilit de RA APPS, si se va indexa periodic, in funcție de rata inflației si/sau de alti factori obiectivi.

Prin hotărârea nr. 1/29.01.2002, C A al RAAPPS a majorat tarifele practicate de regie pentru spatiile ocupate de asociații si fundații, de la 0,5 USD/lunar la 2 USD/lunar pentru spatiile in folosința exclusiva si respectiv 1 USD/lunar pentru spatiile in folosința comuna.

Noile tarife, desi recurentei nu-i revenea aceasta obligație, au fost notificate intimatei, aceasta refuzând expres renegocierea chiriei (fila 109 dos. 17302/2003 - Tribunalul București).

Evidențiază recurenta că, atat instanța de fond cat si cea de apel, aceasta din urma imbratisand in totalitate motivația oferita de către instanța de fond, doar adăugând faptul ca RA APPS nu a definit clar si inteligibil noțiunea de "factor obiectiv", au respins acțiunea RA APPS ca neintemeiata, pe motivația explicit redata de instanța de fond si implicit imbratisata de cea de apel cum ca RA APPS a procedat in mod unilateral la modificarea chiriei.

Se arată că RA APPS a dedus judecații un litigiu izvorât din contractul de locatiune si prestări servicii nr. 2097/07.04.2000, prin care intimata a dobândit drept de folosința asupra spațiului situat in București, Bd. … nr…., sector …. Potrivit clauzei contractuale, consimțita de parti ( pct.2 din contract), chiria aferenta spațiului inchiriat se calculează pe baza tarifului stabilit de RA APPS, si se va indexa periodic, in funcție de rata inflației si/sau de alti factori obiectivi. In art.21 din contract, se prevede ca modificările contractului sunt valabile si opozabile numai in măsura acceptării lor de ambele parti contractante, prin acte adiționale, cu excepția prevederilor art. 2 si art. 3.

Cercetând fisa de calcul a chiriei, anexa 1B la contract, se constata ca, in speța chiria a fost stabilita in baza unui tarif calculat in funcție de metru pătrat.

În opinia recurentei ambele instanțe au trecut peste voința pârtilor materializata in contract si au opinat in sensul ca, modificarea determinata de constatarea caracterului neprofitabil al contractelor in curs de execuție, urmare a modificării condițiilor economice, nu reprezintă o cauza obiectiva, ci doar expresia manifestării subiective si unilaterale.

Modificarea obiectului contractului de locatiune și prestări servicii respectiv majorarea tarifului de chirie pe m.p., nu constituie o modificare unilaterală a clauzelor contractuale care să contravină principiului irevocabilitații actului juridic așa cum este el consacrat prin art. 969, alin. 1 C.civil : "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante."

în baza art. 21 din contractul acceptat și semnat de către intimata, aceasta a consimțit o derogare de la principiul irevocabilitații în raporturile născute din contract, acceptând ca prevederile art. 2 să fie modificate prin manifestarea de voință unilaterală a locatorului-prestator, situație impartasita chiar de către instanța de apel, dar condiționata de o inteligibilitate a noțiunii de "obiectiv".

Astfel că intimata a recunoscut și acceptat locatorului R.A.-A.P.PS. S.A.I.F.I. un drept de a modifica valoarea chiriei. Un astfel de drept nu contravine principiului forței obligatorii a actului juridic și nici dispozițiilor legale care reglementează condiția ca modalitate a actului juridic civil, întrucât condiția nu a fost stipulată în beneficiul celui care se obligă.

Este adevărat ca, de principiu, clauzele unui contract nu pot fi modificate unilateral. In speța, părțile au derogat expres de la acest principiu, clauza fiind perfect admisibila atâta timp cat nu se aduce atingere legilor care interesează ordinea publica si bunele moravuri.

Menționează partea că recurenta reclamanta a fost constituita in scopul administrării, păstrării integrității si protejării bunurilor aparținând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes național, a bunurilor destinate asigurării de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentantele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate in România si pentru personalul acestora, precum si a bunurilor aparținând domeniului privat al statului, pe care le are in administrare. In relațiile contractuale cu terții, recurentei ii este permis sa stabilească tarifele pentru serviciile prestate, in considerarea caracterului public al activității pentru care a fost constituita. Conform dispozițiilor legale (art. 21 din Regulamentul de organizare si funcționare al intimatei - H.G. nr. 533/2002 si H.G .nr. 60/2005), preturile si tarifele pentru produsele si prestările de servicii executate de regie se stabilesc, in funcție de cerere si oferta primita de fiecare sucursala, daca acestea nu intra sub incidența prevederilor Legii nr. concurentei nr. 21/1996.

Conform alin. (2) al art. 2 din contract, baza de calcul a chiriei este tariful stabilit de reclamanta. Aceasta clauza contractuala, cu valoare de lege in relațiile dintre parti permit indexarea chiriei nu numai in funcție de rata inflației, ci si in funcție de alti factori obiectivi. In speța, intimata căreia ii incumba sarcina probei nu a dovedit ca hotărârea recurentei de recalculare a tarifelor a fost arbitrara, abuziva.

Părțile au prevăzut expres in contract ca prețul folosinței - chiria - se calculează pe baza tarifului stabilit de R.A.A.P.P.S., astfel incat nu este intemeiata critica instanței de apel privind interpretarea greșita a dispozițiilor contractuale. Voința RA APPS la incheierea contractului a fost aceea de a asigura o administrare eficienta a bunurilor aflate in administrare, inclusiv prin perceperea unei chirii adaptata factorilor obiectivi care survin pe parcursul derulării contractului. Intimata a fost de acord cu stipularea unei clauze in acest sens - art. 2 alin. (2) si art. 21 din contract.

In speța, nu-si găsește aplicabilitatea teoria impreviziunii, deoarece, prin contract, intimata a fost de acord cu calculul chiriei in baza tarifului stabilit de recurenta.

Art. 2 și 21 din contract privind stabilirea, respectiv modificarea unilaterală a chiriei nu cade sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contracte, deoarece clauzele contractuale au fost stabilite în urma negocierilor purtate cu intimata la semnarea contractului, precum și pentru faptul că acest contract este un contract de locațiune și nu face parte din categoria contractelor standard.

De altfel partea finală a clauzei contractuale nu constituie o limitare a dreptului de a modifica tariful chiriei pentru spațiul închiriat de intimata, numai în raport de împrejurări obiective survenite în cursul executării contractului. Conjuncția copulativă "și" nu indică o limitare, ci numai o posibilitate suplimentară.

Astfel că, atat instanța de fond cat si cea de apel nu au reținut prevederile art. 21 din contractul părților.

Excepția la care se referă clauza contractuală, adică art. 2, reprezintă așa cum rezultă și din contractul de locațiune și prestări servicii depus la dosarul cauzei, tocmai tariful chiriei perceput pentru folosirea spațiului.

Rezultă așadar, fără nicio îndoială, faptul că părțile contractante au decis prin prevederile art.21, o derogare expresă de la principiul conform căruia clauzele unui contract nu pot fi modificate unilateral, locatorul putând să modifice unilateral și fără acordul locatarului, atât cuantumul chiriei (art. 2) cât și cuantumul prestărilor de servicii (art. 3). Chiria poate fi, într-adevăr indexată în funcție de rata inflației, dar ea mai poate fi modificată și în funcție de alți factori obiectivi.

Motivează recurenta că factorii obiectivi ce au determinat modificarea chiriei sunt cei de eficiență economică deoarece R.A-A.P.P.S. este obligată la administrarea în bune condiții a imobilelor aparținând domeniului public și privat al statului român. Ori administrarea acestor imobile nu poate să creeze un deficit statului prin practicarea unor tarife de chirie care să nu acopere cheltuielile de administrare și de întreținere. Majorarea chiriei a fost stabilită tocmai urmare a unor analize economice ce au concis că tarifele inițiale de chirie nu acopereau eficient toate cheltuielile ocazionate cu întreținerea proprietăților statului român.

De altfel din practica judiciară, instanțele judecătorești au admis acțiunea ce a avut ca același obiect și părți și au respins acțiunea formulată de intimata privind inexistența dreptului de a majora chiria. Dreptul R.A.-A.P.P.S. de a modifica chiria decurge, în consecință, din chiar clauzele contractului, nefiind vorba de o aplicare abuzivă și arbitrară a prevederilor art. 2 alin.2 din convenție. Instanța are în vedere și obiectul de activitate al R.A.-A.P.P.S. care a fost înființată pentru administrarea, păstrarea integrității și protejării bunurilor aparținând domeniului public al statului, precum și bunurile aparținând domeniului privat al statutului pe care le are în administrare. R.A-A.P.P.S. are obligația de a exploata în condiții de eficiență economică, bunurile proprietatea Regiei sau administrate de aceasta și valorificarea lor în modalitățile permise de lege."

In consecința, chiria se percepe pe baza tarifului stabilit de RA APPS, neavându-se în vedere numai cel din momentul încheierii contractului ci și cele stabilite ulterior, pe parcursul derulării acestuia. De altfel, majorarea tarifului este pe deplin justificată având în vedere evoluția pieței imobiliare, acesta fiind un factor obiectiv la care se face referire și în contact, fără a se ajunge la un dezechilibru major între drepturi și obligații.

Desi in opinia unora expresia "contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante", este considerata a fi doar un șablon lingvistic, ea este o "lege" pentru părțile semnatare si trebuie respectata întocmai cum a fost acceptata prin semnătura,

Principiul pacta sunt servanda a fost fundamentat pe teoria autonomiei de voința conform acestei teorii, orice limitare sau îngrădire a libertății omului este si poate fi numai opera voinței sale. De aici rezulta următoarele consecințe: contractul are forța obligatorie pentru părtile contractante; forța obligatorie a contractului este aceeași si pentru instanțele de judecata care au sarcina de a asigura executarea lui.

In aceste condiții, prevederea insusita de ambele parti prin care au decis prin prevederile art. 21, o derogare expresă de la principiul conform căruia clauzele unui contract nu pot fi modificate unilateral, locatorul putând să modifice unilateral și fără acordul locatarului, atât cuantumul chiriei (art. 2) cât și cuantumul prestărilor de servicii (art. 3), nu cade sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contracte, nu constituie motiv de impreviziune, iar fundamentul obiectiv care a stat la baza modificării cuantumului chiriei este generat de administrarea acestor imobile care nu poate să creeze un deficit statului prin practicarea unor tarife de chirie care să nu acopere cheltuielile de administrare și de întreținere.

A fost solicitată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond și cea de apel au constatat că între părți a fost încheiat contractul nr.2097/07.04.2000, având ca obiect dreptul de folosință asupra imobilului situat în București, bd. … nr…., asigurarea serviciilor privind curățenia, paza clădirii, căldura și apa, furnizarea utilităților de energie electrică, combustibil, energie termică, executarea lucrărilor de întreținere și reparații clădire.

Din cercetarea dezlegării date asupra pretențiilor reclamantei, solicitate de APPS cu titlu de contravaloare chirie, Curtea constată că împrejurarea litigioasă suspusă analizei sale este reprezentată de interpretarea clauzelor contractuale privind modul de stabilire și modificare a chiriei.

Dispozițiile contractuale în litigiu sunt cuprinse în capitolul III al convenției părților, art.2 alin.2 potrivit cu care chiria aferentă spațiului închiriat se calculează pe baza tarifului stabilit de R A A P P S și se va indexa periodic, în funcție de rata inflației și/sau de alți factori obiectivi.

În legătură cu acest articol, relevanță prezintă și dispozițiile art.21 potrivit cu care modificările dispozițiilor prezentului contract sunt valabile și opozabile numai în măsura acceptării lor de către ambele părți contractante, prin acte adiționale, cu excepția prevederilor art.2 și art.3.

Prevalându-se de clauzele contractuale anterior citate, recurenta reclamantă a procedat la modificarea unilaterală a convenției, majorând cuantumul chiriei de la 0,5 USD/lunar la 2 USD/lunar pentru spațiile în folosință exclusivă și respectiv 1 USD/lunar pentru spațiile în folosință comună, în baza Hotărârii C A nr.1/29.01.2002. Cu caracter premergător, Curtea evidențiază împrejurarea potrivit cu care Hotărârea anterior menționată a fost depusă la dosarul cauzei în faza de judecată a recursului, la cererea instanței de control judiciar.

Verificând argumentele aduse pe calea recursului, Curtea constată că prestatorul APPS critică soluția instanțelor de fond și apel pentru că acestea nu au avut în vedere voința părților materializată în contract, în sensul că acestea au consimțit o derogare de la principiul irevocabilității în raporturile născute din convenție, acceptând ca prevederile art.2 să fie modificate unilateral.

În opinia Curții, raționamentul recurentei reclamante nu poate fi primit. Este fără îndoială faptul că, potrivit dispozițiilor art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante; din cenzurarea clauzelor convenției Curtea, ca și instanța de apel, constată că, într-adevăr, intimata pârâtă A E C, locatar, a acceptat ca modificarea cuantumului chiriei să se facă în mod unilateral de către locator, dar cu respectarea unor criterii de determinare.

Având în vedere faptul că elementul asupra căruia se putea interveni în mod unilateral este unul esențial pentru perfectarea și executarea contractului-contravaloarea folosinței, această modificare nu poate opera decât în măsura în care ea corespundea voinței reale a părților, așa cum ea a fost exprimată în contract. Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul clauzei analizate, locatarul a acceptat indexarea periodică a chiriei în funcție de rata inflației și/sau de alți factori obiectivi. În ceea ce privește rata inflației, acesta este un criteriu clar definit și care nu este de natură a fi interpretat, în raport de dispozițiile art.977 din Codul civil.

Cu referire, însă, la noțiunea de factori obiectivi, aceasta nu a fost definită, astfel încât modificarea unilaterală a chiriei în baza acestui criteriu trebuie argumentată în mod clar și explicit. În lipsa unei fundamentări temeinice a acestei modificări, clauza stabilită în favoarea locatorului poate fi valorificată abuziv, în afara voinței reale a locatarului.

Contrar celor arătate de către recurentă, nu cădea în sarcina intimatei pârâte obligația de a dovedi că majorarea tarifelor a fost arbitrară, abuzivă. În condițiile în care intimata a refuzat să plătească contravaloarea recalculată a folosinței, invocând expres că această recalculare nu a avut în vedere convenția părților, era în sarcina reclamantei să dovedească împrejurarea potrivit căreia majorarea chiriei s-a făcut în limitele convenției părților, pe baza unor factori obiectivi a căror pondere se regăsește în noul preț al contractului.

Curtea consideră că în mod temeinic și legal instanța de apel a reținut că RA APPS avea dreptul la majorarea unilaterală a chiriei, dar numai în măsura în care prestatorul oferea dovezi neechivoce cu privire la folosirea echitabilă a criteriilor de majorare a chiriei invocate la stabilirea noului tarif.

Or, chiar în calea de atac a recursului, deși susține că acești factori obiectivi sunt reprezentați de majorarea cheltuielilor ocazionate cu întreținerea proprietăților statului, RA APPS nu probează limitele acestor majorări, care să justifice impunerea unei chirii de patru ori mai mare decât cea stabilită cu doi ani în urmă, la momentul încheierii contractului.

În plus, nici hotărârea nr.1 din 29.01.2002 a C A al RA APPS, administrată ca probă din oficiu în faza recursului (pct.5 hotărâre), nu evidențiază factorii obiectivi avuți în vedere la majorare.

Drept urmare, Curtea apreciază că în cauză nu este incident motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, astfel încât, în temeiul art.312 alin.1 din același Cod, a respins recursul, ca nefondat.

2. Litigii cu profesioniștii. Bilet la ordin. Incidența sancțiunii decăderii din dreptul de a completa cambia în alb. Neaplicarea dispozițiilor referitoare la prescripția extinctivă.

Din interpretarea gramaticală a art. 12 alin 2 din Legea nr 58/1934, rezultă că legiuitorul nu a instituit un termen de prescripție pentru completarea biletului la ordin emis în alb, ci un termen de decădere.

Prescripția reprezintă acea instituție prin care se stabilesc anumite termene înăuntrul cărora drepturile subiective patrimoniale sau nepatrimoniale pot fi exercitate prin intermediul unei acțiuni în justiție.

Completarea unui bilet la ordin nu ține de formularea unei acțiuni în fața instanței, astfel încât nu este incidentă instituția prescripției.

Textul art. 12 alin 2 face, în mod expres, referire la decădere, ceea ce înseamnă că termenul de completare al biletului la ordin este unul de decădere, și nu de prescripție.

Având în vedere că însuși legiuitorul a stabilit natura juridică a termenului de completare a biletului la ordin, acestuia nu ii sunt aplicabile dispozițiile referitoare la întrerupere și suspendare specifice prescripției.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 831 din 21.03.2014)

Prin sentinta civila nr 8624/30.05.2012 pronuntata de Judecatoria Sector 2 Bucuresti - sectia civila in dosarul nr 4667/300/2012, s-a respins, ca neintemeiata, cererea formulata de reclamantii SC R G SRL, R.A. si R.L. in contradictoriu cu parata SC V R SA avand ca obiect opozitia la executarea biletului la ordin emis la 13.07.2006, cu scadenta la 19.11.2010 pentru suma de 84768,57 euro.

In motivare, s-a retinut ca, la data de 25.01.2012, s-a emis somatia cambiala nr. 167/PF/2011 impotriva petentilor R.A. si R.L. in baza titlului executoriu bilet la ordin emis de SC R G SRL, in Iasi, la data de 13.07.2006, scadent la data de 19.11.2010, locul platii Bucuresti, pentru suma de 84.768,57 lei, contravaloare rata si dobanda conform contractului de credit nr. 612/CT/13.07.2006 si avalizat de R.A. si R.L.

Petentii R.A. si R.L. sunt asociati la SC R G SRL, in prezent SC P D SRL, societate aflata in procedura prevazuta de Legea nr. 85/2006. La data de 13.07.2006, petentii au incheiat cu intimata un contract de credit pentru investitii nr. 612/CT/13.07.2006 pentru care au garantat cu o ipoteca imobiliara, o garantie mobiliara fara deposedare si un bilet la ordin emis in alb de SC R G SRL si avalizat de R.A. si R.L.

Potrivit art. 9.1.3 din Conditiile Generale la contract, petentii persoane fizice au renuntat la beneficiul de discutiune, iar neexecutarea obligatiei imprumutatului SC R G SRL este reprezentata de incalcarea dispozitiilor art. 10.1.1.lit.1 din contract.

Biletul la ordin este un inscris prin care o persoana, numita emitent se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta unei alte persoane, numita beneficiar sau la ordinul acestuia. Acesta se aseamana cu o recunoastere de datorie de catre debitor fata de creditorul sau.

Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal si complet, care incorporeaza o obligatie abstracta si neconditionata de plata a unei sume de bani de catre semnatarii sai, tinuti solidar pentru executarea obligatiei iar avalul este actul juridic prin care o persoana se obliga sa garanteze obligatia asumata de emitent.

Verificand biletul la ordin emis de SC R G SRL, in Iasi, la data de 13.07.2006, scadent la data de 19.11.2010, locul platii Bucuresti, contravaloare rata si dobanda conform contractului de credit nr. 612/CT/13.07.2006 si avalizat de R.A. si R.L., se constata ca acesta cuprinde toate mentiunile obligatorii prevazute de Legea nr. 58/1934, respectiv denumirea de bilet la ordin, promisiunea neconditionata de a plati o suma de bani determitata (in speta prin contractul de credit), indicarea scadentei, locul unde trebuie facuta plata, numele celui caruia trebuie facuta plata, data si locul emiterii biletului si semnatura emitentului si a avalistilor.

Prin opozitia la executare petentii pot sa puna in discutie doar valabilitatea titlului, invocand anumite exceptii care sa ii apere de obligatia de plata. Exceptiile pot fi obiective ori subiective, care la randul lor pot fi absolute sau relative.

Exceptiile obiective absolute sunt nevalabilitatea formala a biletului la ordine, prescriptia dreptului la actiune, stingerea obligatiei prin plata, exceptiile obiective relative sunt nevalabilitatea obligatiei datorita incapacitatii debitorului, falsificarea semnaturilor de pe titlu, neîndeplinirea conditiilor pentru exercitarea actiunii, lipsa de reprezentare, iar exceptiile subiective absolute sunt lipsa de legitimare a posesorului biletului la ordin, incapacitatea posesorului biletului de a primi plata ori falimentul acestuia. Exceptiile subiective relative sunt cele referitoare la viciile de consimtamant, cele referitoare la raportul juridic fundamental si cele intemeiate pe raporturi juridice ulterioare crearii biletului la ordin.

Avand in vedere motivele formulate de petenti, s-a constatat ca acestea nu sunt exceptii care ar putea sa ii apere de obligatia de plata, intrucat titlul este perfect valabil (fiind un bilet la ordin in alb, suma de plata a ramas necompletata in mod voit), iar emitentul si avalistii sunt obligati in solidar la plata datoriei. Mai mult, avalistii au renuntat in mod expres la beneficiul de discutiune.

Este adevarat ca biletul la ordin in alb trebuie completat in termen de 3 ani de la emiterea acestuia sub sanctiunea decaderii din dreptul de completare, dar din probele dosarului nu rezulta data completarii. Cum scadenta era la data de 19.11.2010 , este evident ca acesta a fost completat anterior acestei date dar nu se poate stabili data exacta a completarii.

Impotriva acestei sentinte, reclamantii R.A. si R.L. au formulat recurs, ce a fost calificat ca fiind apel prin incheierea din 16.11.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-sectia a III-a si inaintat sectiei a VI-a, ca sectie specializata in cauze cu profesionisti.

Prin decizia civila nr 45/06.03.2013 a Tribunalului Bucuresti - sectia a VI-a, pronuntata in dosarul nr 46402/3/2012, s-a admis apelul, s-a schimbat sentinta in sensul admiterii opozitiei la executare, anulandu-se executarea silita pornita in temeiul biletului la ordin emis la 13.07.2006 de SC R G SRL.

In motivare, s-a retinut ca, prin contractul nr. 612/CT/13.07.2006, SC V R SA a acordat societății R G SRL (ulterior SC P D SRL), având ca asociați pe apelanți, un credit în valoare de 126.000 Euro cu destinația de investiții, respectiv pentru finanțarea achiziției unui spațiu comercial. Ulterior, împotriva împrumutatei a fost deschisă procedura insolvenției.

În vederea garantării creditului, s-a constituit o ipotecă de rang I asupra spațiului comercial ce urma a fi achiziționat, o garanție reală mobiliară fără deposedare, ca și un bilet la ordin în alb emis de societatea împrumutată și avalizat de apelanți.

Instanța de fond a reținut legal și temeinic că, potrivit art. 9.1.3 din Condițiile Generale ale contractului de credit, apelanții, în calitate de garanți, au renunțat la beneficiul de discuțiune. Potrivit clauzei, fiecare garant a recunoscut băncii dreptul de a alege modalitatea de urmărire și executare silită a garanțiilor, ordinea valorificării acestora, în acest sens garanții renunțând expres la beneficiile de diviziune și discuțiune.

În raport cu prevederile arătate, criticile formulate în apel referitoare la "prematura executare"; a garanților sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește "prescripția dreptului de a completa biletul la ordin, s-au reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin.2 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, aplicabilă în cauză, posesorul decade din dreptul de a completa cambia, respectiv biletul la ordin, în alb, după trei ani de la data emisiunii cambiei/biletului la ordin.

Instanța de fond a respins greșit opoziția în considerarea faptului că, în raport de scadență (19.11.2010), este evident că biletul la ordin s-a completat anterior, dar nu se poate stabili data exactă a completării, în sensul, deci, că debitorii urmau a face această dovadă.

Proba datei la care s-a completat biletul la ordin, respectiv faptul că această dată se situează înainte de termenul de 3 ani trebuia făcută de creditoare.

Cum SC V R SA nu a probat la ce dată a completat biletul la ordin, opoziția a fost admisă de către instanță.

La data de 05.09.2013, intimata-parata SC V R SA a declarat recurs împotriva deciziei civile nr 45/06.03.2013 a Tribunalului Bucuresti - sectia a VI-a, pronuntata in dosarul nr 46402/3/2012, prin care solicita admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii recurate in sensul respingerii apelului ca neintemeiat, cu cheltuielil de judecata.

In sustinere, se arata ca, in data de 13.07.2006, a fost incheiat contractul de credit pentru investiții nr.612/CT/l3.07.22006 intre recurenta intimata si SC R G SRL in calitate de împrumutat si Garant, societatea fiind reprezentata de asociatul R.L.V.

Creditul acordat de recurenta a fost garantat de imprumutat si prin emiterea unui bilet la ordin in alb, stipulat "fara protest", emis de împrumutat in favoarea Băncii si avalizat de către asociații imprumutatului R.A. si R.L.V.

Biletul la ordin, indicat in mod expres in contractul de credit, a fost emis de imprumutat la data de 13.07.2006 si avalizat de intimații contestatori la aceeași data.

Declararea scadentei anticipate a contractului de credit s-a făcut in data de 21.10.2010, astfel cum rezulta din notificarea expresa trimisa către imprumutat de Banca.

Mai mult decât atat, in aceasta notificare, Banca a indicat in mod expres ca, de la aceasta data 21.10.2010, va incepe procedura de executare silita a garanțiilor constituite in favoarea Băncii in temeiul contractului de credit pentru investiții nr.612/CT/13.07.2006.

Termenul de scadenta al biletului la ordin a fost indicat ca fiind 19.11.2010.

De altfel, chiar intimații contestatori recunosc in mod expres in conținutul motivelor de apel — fila 2 - ca la data la care ei considera ca s-a indeplinit termenul de prescripție 13.07.2009 intre parii nu exista niciun litigiu, nu existau indicii ca se va ajunge la executare silita, rezultând in mod evident lipsa interesului băncii de a completa biletul la ordin.

Conform ari. 969 si urm, din codul civil convenția legal făcuta intre parti are putere de lege.

La art. 1 din condițiile speciale ale contractului de credit se prevede ca destinația creditului este achiziția spațiului comercial situat in Bacău, str. … nr…., sc…, poziția …, p, județul Bacău.

Valoarea creditului a fost de 126.000 EURO.

Aceasta garanție se regăsește in mod expres in cuprinsul art. 6 lit.c din condițiile speciale din contractul de credit.

Foarte importanta este mențiunea aflata in conținutul art.6 condiții speciale din contract, si anume: "...împrumutatul si/sau garanții vor constitui si vor menține in favoarea băncii următoarele garanții:

c) un bilet la ordin in alb, stipulat "fara protest", emis de împrumutat in favoarea Băncii si avalizat de către asociații imprumutatului R.A. si R.L.V. "

Definiția termenului de "Garant" este prevăzuta in mod expres in condițiile generale ale contractului de credit - "persoana care se obliga fata de banca sa execute obligațiile asumate de împrumutat prin prezentul contract, daca acesta din urma nu le va executa el insusi;"

In art.6 din condițiile generale ale contractului de credit se prevede ca împrumutatul si Garantul declara si garantează băncii, in mod solidar si indivizibil, pe toata durata de la incheierea contractului si pana la plata integrala a tuturor sumelor datorate de imprumutat Băncii conform prezentului contract, având in vedere faptul ca oricare dintre aceste declarații si garanții a avut un caracter determinant pentru acordarea Creditului, următoarele: k) cunoaște, intelege si accepta toate clauzele prezentului contract.

In art. 7.2 lit.d) din condițiile generale ale contractului de credit se prevede: "împrumutatul si/sau Garanții se obliga sa constituie in favoarea băncii garanțiile menționate in Condițiile speciale...."

In art. 7.2 lit.f) din condițiile generale ale contractului de credit se prevede: "In acest sens imprumutatul si Garanții se obliga in beneficiul Băncii ca, pana la rambursarea integrala a tuturor sumelor datorate Băncii conform prezentului contract, nu vor întreprinde nimic si/sau nu vor omite nicio acțiune prin care sa determine modificarea... situațiilor garanțiilor constituite in baza prezentului contract...";

In art. 9.1 din condițiile generale ale contractului de credit se prevede in mod expres ca, în cazul in care imprumutatul nu-si indeplineste obligațiile de rambursare/plata a sumelor datorate Băncii in baza si in legătura cu prezentul contract sau in cazul notificării de către Banca a declarării scadentei anticipate in condițiile art. 10.1, fiecare Garant se obliga solidar si indivizibil cu imprumutatul si cu ceilalți Garanți sa plătească sumele datorate de imprumutat in temeiul acestui contract.

Art.9.4 din condițiile generale prevede in mod expres: "împrumutatul autorizează banca sa completeze biletele la ordin emise in alb cu sumele datorate (inclusiv comisioane, dobânzi, penalități si alte costuri legate de credit), precum si cu costurile necesare executării garanțiilor in vederea rambursarii/platii sumelor restante.

In art.10.1 sunt prevăzute motivele pentru care Banca poate declara scadenta anticipata a creditului, din care amintim:

"a) imprumutatul sau garantul isi incalca oricare din obligațiile care ii revin potrivit prezentului contract...;""

Art. 10.3 din condițiile generale ale contractului de credit prevede: "In cazul aplicării de către banca a unor remedii sau sancțiuni ca urmare a apariției oricărei situații enumerate la art. 10.1.1 din condițiile generale, Banca poate declara rezilierea prezentului contract prin comunicarea către împrumutat si Garanți a unei notificări scrise de reziliere. Prezentul contract inceteaza automat, fara nicio alta formalitate, la data comunicării notficarii de reziliere."

Disp. art.106 din legea nr.58/1934 sunt următoarele: "Sunt aplicabile biletului la ordin, in măsura in care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, dispozitiunile relative la cambie, privind: scadenta (art.36-40); regresul in cazul de neplata (art.48-55si 57-65); prescriptiunea (art.94);

Sunt de asemenea aplicabile biletului la ordin dispozitiunile privind ... cambia in alb (art. 12).

Sunt, de asemenea, aplicabile biletului la ordin dispozitiunile privitoare la aval (art.33-35); in cazul prevăzut de ultimul alineat al art. 34, daca avalul nu arata pentru cine a fost dat, el se socotește dat pentru emitent."

Disp. art. 40 din legea nr. 58/1934 indica: "Cand o cambie este platibila la o zi fixa intr-un loc, unde calendarul este deosebit de acela al locului de emisiune, data scadentei se considera fixata dupa calendarul locului de plata. "

Disp art.94 alin.2 din legea nr.58/1934 indica: acțiunile posesorului împotriva giranților si împotriva trăgătorului se prescriu printr-un an socotit de la data protestului făcut in timp util sau de la data scadentei in caz de stipulatiune, fara cheltuieli.

Disp. art. 12 din legea nr. 58/1934 indica: "Daca o cambie, necompletata la emitere, a fost completata fara a se tine seama de intelegerile intervenite, neobservarea acestor intelegeri nu va pute fi opusa posesorului, afara numai daca acesta a dobindit cambia cu rea credința, sau daca a săvârșit o greșeala grava in dobindirea ei.

Posesorul decade din dreptul de a completa cambia in alb dupa trei ani de la data emisiunii cambiei. Asemenea decădere nu este opozabila posesorului de buna credința, căruia titlul i-a fost transmis completat.

Art. 7 din Decretul nr.167/1958 prevede in mod imperativ: "Prescripția incepe sa curgă de la data cind se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silita.

In obligațiile care urmează sa se execute la cererea creditorului precum si in acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția incepe sa curgă de la data nașterii raportului de drept.

Daca dreptul este sub condiție suspensiva sau cu termen suspensiv, prescripția incepe sa curgă de la data cand s-a implinit condiția sau a expirat termenul."

Art. 19 din Decretul nr.167/1958 prevede in mod imperativ: "Instanța judecătoreasca sau organul arbitrai poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, sa dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori sa încuviințeze executarea silita."

Se apreciaza ca decizia civila recurata este netemeinica si nelegala.

Se invoca art.304 pct.9 c.pr.civ, in sensul ca hotărârea pronunțata a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii

In ceea ce privește art.304 pct.9 teza II c.pr.civ., in sensul ca hotărârea pronunțata a fost data cu incalcarea legii, se sustine ca dispozițiile art. 12 alin.2 din legea nr.58/1934 se completează in mod evident cu dispozițiile Codului civil si cu dispozițiile contractului de credit.

In aceste condiții, considera ca instanța de apel in mod greșit a retinut ca a intervenit presciptia dreptului de a completa biletul la ordin.

Obligația de garantare in baza biletului la ordin a fost realizata, in mod obiectiv, sub imperiul unei condiții suspensive.

Condiția, pornind de la faptul că din art. 1017 C.civ. din 1864 rezulta în mod clar că este vorba de nașterea obligației, iar art. 1019 C.civ. din 1864 se referea la desființarea obligației, ca modalitate a actului juridic, este un eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde existența (nașterea sau desființarea) dreptului subiectiv civil și a obligației civile corelative.

Condiția, sine qua non, pentru a completa biletul la ordin era existenta unei creanțe certe, lichide si exigibile a imprumutatului fata de banca.

Aceasta condiție apare ca una suspensiva.

Condiția afectează însăși existența drepturilor subiective civile și a obligațiilor civile corelative.

In privința efectelor condiției suspensive, pendente conditione, actul juridic civil nu își produce efectele, existența (eficacitatea) drepturilor subiective civile și a obligațiilor corelative fiind sub semnul incertitudinii. Din aceasta situație rezulta următoarele: creditorul nu poate cere executarea obligației (plata); debitorul nu datorează nimic, iar dacă totuși plătește, el poate cere restituirea plății ca fiind nedatorată; text aplicabil intimaților contestatori, obligația nu se poate stinge prin compensație, deoarece nu se stinge nici prin plată; prescripția extinctivă nu începe să curgă (art. 1017 si 1018 C.civ.).

In aceste condiții, raportat strict la raportul juridic obligational - contractul de credit pentru investiții nr.612/CT/13.07.22006 intre recurenta intimata si SC R G SRL. - rezulta ca prescripția dreptului de a completa biletul la ordin nu se calculează de la momentul emiterii biletului, ci de la momentul exigibilității creanței pentru care s-a constituit aceasta garanție -21.10.2010, cand s-a declarat scadenta anticipata a contractului de credit.

Pentru aceste motive, rezulta ca prescripția dreptului de a completa biletul la ordin nu s-a implinit nici la data de 13.07.2009 indicata de intimații contestatori si nu s-a implinit nici la momentul scadentei biletului la ordin 19.11.2010.

In ceea ce privește art.304 pct.9 teza II c.pr.civ., in sensul ca hotărârea pronunțata a fost data cu aplicarea greșita a legii, se invedereaza ca, si in ipoteza in care instanța de judecata reținea faptul ca ar fi intervenit prescripția dreptului de a completa biletul la ordin, ar fi avut obligația legala, in virtutea rolului activ al instanței, prevăzut in mod general in art. 129 c.pr.civ. si in special in art. 129 alin.4 si 5 c.pr.civ., de a cerceta motivele pentru care a intervenit prescripția.

Aceasta obligație legala este prevăzuta in mod expres si in art. 19 din Decretul nr. 167/1958.

Mai mult decât atat, insasi intimații contestatori recunosc in mod expres in conținutul motivelor de apel - fila 2 - ca, la data la care ei considera ca s-a îndeplinit termenul de prescripție (13.07.2009), intre parti nu exista niciun litigiu, nu existau indicii ca se va ajunge la executare silita, rezultând in mod evident lipsa interesului băncii de a completa biletul la ordin.

Motivul instituirii acestei garanții - biletul la ordin in alb - era asigurarea băncii ca, in ipoteza in care se declara scadent creditul, sa poată recupera sumele de bani restante.

Garanțiile prevăzute in contractul de credit au fost instituite in vederea garantării îndeplinirii a tuturor obligatiile de plata ale imprumutatului.

Or, astfel cum este prevăzut si in contractul de credit, completarea biletului la ordin pentru recuperarea sumelor restante se putea face numai in ipoteza in care erau sume restante sau creditul fusese declarat scadent.

Atâta timp cat imprumutatul isi îndeplinea obligațiile fata de recurenta, completarea biletului la ordin era lipsita de interes din partea băncii si ar fi reprezentat o conduita de rea voința.

Practic, obligația financiara de restituire a sumelor împrumutate nu a fost exigibila pana la data declarării scadentei anticipate si anume 21.10.2010.

Pana la data de 21.10.2010, nu se putea completa biletul la ordin emis ca garanție, intrucat nu se indeplinise condiția din contractul de credit, si anume sa existe sume restante sau creditul sa fi fost declarat scadent anticipat.

Obligația de garantare asumata de intimații contestatori prin avalizarea biletului la ordin nu putea fi executata in lipsa unei obligații de plata din partea imprumutatului.

In aceste condiții, rezulta ca eventuala depășire a termenului de completare a biletului la ordin a avut motive temeinice - neexigibilitatea creanței -, si in aceste condiții instanța de judecata trebuia sa dispună, din oficiu, in temeiul art. 19 din Decretul nr. 167/1958, judecarea prezentei cauze, fara a lua in considerare prescripția.

Se solicita cheltuieli de judecata.

In dovedire, se solicita proba cu înscrisuri.

In drept, se invoca art.969 si urm cod civil, art.7 si art. 19 din Decretul 167/1958, legea nr.58/1934 si orice alt text legal aplicabil in speța

Intimatii R.A. si R.L. au depus intampinare, la data de 17.02.2014, prin care solicita respingerea recursului si menținerea hotărârii instanței de apel ca fiind temeinica si legala, cu cheltuieli de judecata.

In motivare, se arata ca recurenta critica decizia pronunțata de Tribunalul București in apel, apreciind nelegalitatea ei sub aspectele prevăzute de motivele prevăzute de art. 304 punctul 9 din Codul de procedura civila aplicabil in cauza.

Se apreciaza ca motivele arătate nu pot fi primite.

Potrivit art.12 al.2 din Legea 58/1934, posesorul decade din dreptul de a completa cambia in alb, dupa trei ani de la data emisiunii cambiei.

Potrivit art.106 al.2 din Legea 58/1934, dispozițiile inserate in art. 12 privind cambia in alb, sunt aplicabile si biletului la ordin.

Așadar, rezulta ca prin art.12, este instituit un termen legal de decădere, de trei ani, calculat de la data emisiunii, termen in care biletul la ordin in alb se impunea a fi completat.

Potrivit doctrinei unanime si practicii unitare in acest sens, termenul de decădere este definit ca fiind intervalul de timp înăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat, printr-o dispoziție legala imperativa, sa-si exercite acel drept, sub sancțiunea stingerii dreptului respectiv. Termenul de decădere are ca efect pierderea dreptului subiectiv insusi. Acest termen nu poate fi suspendat sau intrerupt si este incompatibil cu instituția repunerii in termen.

Motivația recurentei se axează pe caracteristicile termenului de prescripție, care este susceptibil de a fi suspendat, întrerupt, si este compatibil cu instituția repunerii in termen.

Cum, insa, in cauza, nu operează prescripția, ci decăderea (așa cum in mod corect a reținut instanța de apel, clarificând in acest mod exprimarea neriguroasa din apel), motivele de recurs arătate nu pot fi primite.

Nu este relevant faptul ca in interiorul termenului de decădere nu ar fi existat interesul creditoarei sa completeze biletul la ordin. Decăderea intervine implacabil indiferent de existenta sau nu a interesului, si independent de existenta vreunei culpe.

Pentru protejarea intereselor sale, creditoarea ar fi trebuit fie sa completeze biletul a ordin înainte de implinirea termenului de decădere, fie sa impună debitoarei completarea unui nou bilet la ordin in alb pentru următoarea perioada de 3 ani.

De asemenea, in mod corect, retine instanța de apel ca creditoarea era cea care avea sarcina probei cu privire la data completării.

Cum aceasta nu a putut proba completarea inauntrul termenului de decădere de 3 an si a recunoscut completarea acestuia dupa data implinirii termenului, se solicita respingerea recursului, menținerea sentinței primei instanțe si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.

In drept, se invoca art. 308 al. 2 Cod procedura civila, art.12 al. 2 raportat la art.106 al.2 din Legea 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, Normele Cadru BNR nr. 5/1994.

In sustinere, se solicita pobe cu acte.

Intimata SC R G SRL (actuala SC P D SRL, prin lichidator C I SPRL - Filiala Iasi nu a depus intampinare.

Curtea nu a administrat inscrisuri noi, nefiind depuse.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate, care se circumscriu dispozitiilor art 304 pct 9 Cod Pr Civ (in sensul ca hotararea a fost pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a legii), instanța reține următoarele:

I. Cu privire la primul motiv referitor la incalcarea dispozitiilor art 12 alin 2 din Legea nr. 58/1934, recurenta sustine ca prescriptia dreptului de a completa biletul la ordin nu se calculeaza de la momentul emiterii titlului, ci de la data exigibilitatii creantei (respectiv de la data declararii scadentei anticipate a creantei), intrucat completarea BO este supusa unei conditii suspensive, si anume ca respectiva creanta sa fie certa si exigibila, astfel incat, pana la implinirea conditiei, termenul de prescriptie nu curge.

Curtea nu poate avea in vedere acest rationament.

Conform art 12 alin 2 din Legea nr 58/1934, posesorul decade din dreptul de a completa cambia in alb dupa trei ani de la data emisiunii cambiei.

In virtutea art 106 alin2 din acelasi act normativ, dispozitiile art 12 si aplicabile si biletului la ordin.

Astfel, din interpretarea gramaticala a art 12 alin 2 din Legea nr 58/1934, rezulta ca legiuitorul nu a instituit un termen de prescriptie pentru completarea biletului la ordin emis in alb, ci un termen de decadere.

Prescriptia reprezinta acea institutie prin care se stabilesc anumite termene inauntrul carora drepturi subiective patrimoniale sau nepatrimoniale pot fi exercitate prin intermediul unei actiuni in justitie.

Completarea unui bilet la ordin nu tine de formularea unei actiuni in fata instantei, astfel incat nu este incidenta institutia prescriptiei.

Textul art 12 alin 2 face, in mod expres, referire la decadere, ceea ce inseamna ca termenul de completare al biletului la ordin este unul de decadere, si nu de prescriptie.

Avand in vedere ca insusi legiuitorul a stabilit natura juridica a termenului de completare a biletului la ordin, acestuia nu ii sunt aplicabile dispozitiile referitoare la intrerupere si suspendare specifice prescriptiei.

Din aceasta perspectiva, tribunalul a facut, in mod corect, aplicarea art 12 alin 2 din Legea nr 58/1934.

II. Sub aspectul celui de-al doilea motiv invocat, in sensul aplicarii gresite a legii, intrucat instanta de apel nu a verificat motivul pentru care a fost depasit termenul de prescriptie, fiind incalcate prevederile art 19 din Decretul nr 167/1958, Curtea urmeaza a-l inlatura.

Astfel, potrivit art 19 din Decretul nr 167/1958, instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită.

Or, asa cum s-a retinut mai sus, nu este incidenta institutia prescriptiei si, pe cale de consecinta, nici cea a art 19 din decretul nr 167/1958.

Sustinerea recurentei in sensul ca nu putea completa biletul la ordin pana la data scadentei anticipate nu are relevanta, atat timp cat norma reglementata de art 12 alin 2 din Legea nr 58/1934 in legatura cu termenul de completare este clara, avand caracter obligatoriu.

Pentru a evita sanctiunea decaderii, banca avea posibilitatea sa inscrie o clauza in contract prin care imprumutatul avea obligatia de a emite un nou bilet la ordin.

Desi instanta de apel retine ca nu s-a facut dovada datei la care a fost emis biletul la ordin, Curtea constata ca, in cuprinsul acestui titlu (f 28, dosar Judecatoria Sector 2), este trecuta data emiterii (13.07.2006), ceea ce inseamna ca acesta trebuia completat pana la 13.07.2009.

Cum, in speta, completarea s-a facut in 2010, rezulta ca aceasta s-a facut cu depasirea termenului prevazut de art 12 alin 2 din Legea nr 58/1934.

De asemenea, trebuie precizat ca, in materia termenului de decadere, nu se aplica institutia intreruperii sau suspendarii, acestea fiind specifice materiei prescriptiei.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciaza ca instanta de apel a pronuntat o decizie legala, astfel incat, in baza art 312 Cod Pr Civ, a respins recursul ca nefondat.

3. Faliment. Procedura insolvenței. Solicitarea de respingere a confirmării planului de reorganizare. Pierderea interesului de soluționare a recursului față de închiderea procedurii de insolvență.

Prin cererea de recurs, creditoarea a solicitat respingerea planului de reorganizare propus de administratorul judiciar, susținând chiar, în cuprinsul motivelor de recurs, că planul ar trebui modificat. Or, potrivit art. 107 alin.1 din Legea nr. 85/2006, consecința imediată a neconfirmării planului de reorganizare este intrarea în faliment, cu măsurile subsecvente și cu procedura de lichidare prevăzute de lege.

Însă, ca efect al închiderii procedurii insolvenței, nu mai există cadrul procesual în care să se dispună trecerea la faliment și lichidarea societății, întrucât prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, astfel cum prevede art. 136 din Legea nr. 85/2006.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 834 din 25.03.2014)

I. Prin Sentința civilă nr. 8515 din 21.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. 19110/3/2012, în temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2006, a fost confirmat planul de reorganizare al debitoarei S.C. N I & D S.R.L.

Judecătorul sindic a reținut că planul de reorganizare a fost depus cu respectarea condițiilor art. 94 din legea insolvenței, respectă prevederile art. 95 și că voturile exprimate în favoarea planului îndeplinesc cerințele art. 101 din lege.

II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea S.C. A S.R.L., solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii planului de reorganizare propus de administratorul judiciar al debitoarei S.C. N I & D S.R.L.

În motivarea recursului, s-a arătat că S.C. A S.R.L. deține împotriva debitoarei o creanță garantată, fiind singurul creditor de acest rang, în timp ce creanțele SC A T SRL și SC A SRL sunt chirografare subordonate. Ca urmare, planul ar trebui modificat sub aspectul identificării a două categorii de creanțe.

Recurenta a mai criticat și faptul că prin plan s-a urmărit excluderea sa de la masa credală, fiind prevăzută reducerea cuantumului creanțelor chirografare la 0, ceea ce nu reprezintă un tratament echitabil al creanțelor defavorizate.

O altă critică adusă planului se referă la faptul că nu se specifică termenele de plată în graficul de distribuire, contrar dispozițiilor art. 3 pct.22 din Legea nr. 85/2006.

În fine, recurenta a contestat susținerile administratorului judiciar din cuprinsul planului, potrivit cărora starea de insolvență a debitoarei ar avea ca principală cauză conduita contractuală abuzivă a partenerului A S.R.L. A susținut că, în realitate, cauza deteriorării relațiilor contractuale a constituit-o refuzul debitoarei de a achita indemnizația de management în baza contractului nr. 34/2009.

III. Intimații I.S. și S.C. N I & D S.R.L. au invocat prin întâmpinări excepția nulității recursului, în temeiul art. 3021 alin.1 lit.c C.pr.civ. raportat la art. 306 alin.1 C.pr.civ. 1865, susținând în esență că nu au fost indicate motive de nelegalitate ale hotărârii recurate, potrivit art. 304 C.pr.civ.

Curtea va respinge excepția nulității recursului, reținând că recurenta a invocat motive de nelegalitate a planului de reorganizare confirmat prin sentința atacată, iar potrivit art. 3041 C.pr.civ. 1865, instanța de recurs nu este limitată la motivele prevăzute de art. 304 C.pr.civ., putând examina cauza sub toate aspectele.

IV. Intimata RTZ & P S.P.R.L. Filiala A…, fost administrator judiciar al debitoarei S.C. N I & D S.R.L. a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că, prin hotărârea de închidere a procedurii insolvenței, în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar a fost dezînvestit de toate îndatoririle și atribuțiile ce i-au revenit în procedură.

Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a fostului administrator judiciar, reținând că în recurs trebuie păstrat cadrul procesual de la prima instanță, cu atât mai mult cu cât planul de reorganizare confirmat prin sentința atacată a fost elaborat de administratorul judiciar.

V. Intimații I.S., S.C. N I & D S.R.L. și RTZ & P S.P.R.L. Filiala A… au invocat prin întâmpinări excepția lipsei de interes a recursului, arătând că prin Sentința civilă nr. 10672/09.12.2013 s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare, iar S.C. A S.R.L. nu a atacat cu recurs această sentință, astfel că nu ar dobândi niciun folos practic dacă i s-ar admite calea de atac.

Asupra excepției lipsei de interes, Curtea reține următoarele:

Interesul reprezintă o condiție de exercitare a oricărei acțiuni civile în justiție și înseamnă, raportat la prezenta cauză, folosul practic urmărit de către creditoarea S.C. A S.R.L. prin formularea recursului.

Prin Sentința civilă nr. 10672/09.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. 19110/3/2012, în baza art. 132 alin.1 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. N I & D S.R.L., cu reluarea activității societății și fără radierea acesteia, reținându-se că au fost îndeplinite toate obligațiile de plată asumate în planul de reorganizare confirmat.

Sentința de închidere a procedurii a rămas irevocabilă prin nerecurare la 19.02.2014, astfel cum rezultă din mențiunea grefei de pe copia sentinței depuse la fila 123 dosar recurs.

Prin cererea de recurs, creditoarea S.C. A S.R.L. a solicitat respingerea planului de reorganizare propus de administratorul judiciar, susținând chiar, în cuprinsul motivelor de recurs, că planul ar trebui modificat. Or, potrivit art. 107 alin.1 din Legea nr. 85/2006, consecința imediată a neconfirmării planului de reorganizare este intrarea în faliment, cu măsurile subsecvente și cu procedura de lichidare prevăzute de lege.

Așadar, în afara procedurii și fără organele care o aplică, nu pot fi dispuse măsuri de genul celor solicitate de recurentă, iar pe calea prezentului recurs nu se poate ajunge la redeschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, cu ignorarea efectelor și puterii de lucru judecat a sentinței de închidere.

Prin urmare, recursul formulat de creditoarea S.C. A S.R.L. apare ca lipsit de interes, întrucât aceasta nu ar obține niciun folos practic în situația în care motivele invocate ar fi apreciate de instanță ca întemeiate.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 137 alin.1 și art. 312 alin.1 C.pr.civ. 1865, Curtea a admis excepția lipsei de interes și a respins recursul în consecință.

4. Litigii cu profesioniștii. Greșita compunere a instanței - art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă. Soluționarea căii de atac a apelului, denumită greșit recurs, de un complet format din 3 judecători.

Cum calea de atac este prevăzută de lege, fiind fără relevanță indicarea greșită din dispozitivul hotărârii, se impunea ca tribunalul să califice calea de atac ca fiind apel, iar nu recurs.

Calificarea greșită a căii de atac a avut drept consecință nelegala compunere a completului de judecată, întrucât tribunalul a pronunțat decizia în complet format din 3 judecători, în loc de 2 judecători, conform art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 838 din 25.03.2014)

1. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă la data de 08.11.2011 cu nr. 71110/3/2011, reclamanta S.C. R E S.A., prin lichidator judiciar F I S.P.R.L., a chemat în judecată pârâta S.C. V R S.A., solicitând obligarea acesteia din urmă la restituirea sumei de 341.017,02 lei, compusă din: 283.911,66 lei reprezentând plăți efectuate în numele societății reclamante fără acordul expres al acesteia, respectiv fără cele două semnături autorizate pentru plăți; 57.105,36 lei reprezentând dobânda legală calculată de la data efectuării plăților neautorizate și până la data formulării cererii de chemare în judecată.

2. Prin Sentința civilă nr. 7160/22.05.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. 24050/300/2012.

3. Judecând cauza în primă instanță, Judecătoria Sectorului 2 București a pronunțat Sentința civilă nr. 2873/22.02.2013, prin care a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

4. Împotriva sentinței judecătoriei a declarat recurs reclamanta S.C. R E S.A., prin lichidator judiciar F I S.P.R.L., solicitând modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

5. Soluționând calea de atac în complet de recurs, prin Decizia civilă nr. 3954 din 22.11.2013, Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a admis recursul reclamantei, a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 341.017,02 lei, din care 283.911,66 lei reprezentând debit datorat și 57.105,36 lei reprezentând dobânda legală.

6. Împotriva acestei din urmă decizii, a formulat recurs pârâta S.C. V R S.A., solicitând casarea hotărârii tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru nelegala compunere a completului de judecată, caz prevăzut de art. 304 pct.1 C.pr.civ.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanțele au calificat greșit calea de atac exercitată de reclamantă ca fiind recurs în loc de apel, față de valoarea obiectului cererii și de prevederile art. 2821 C.pr.civ. Tribunalul București ar fi trebuit să soluționeze cauza în complet format din 2 judecători, iar nu din 3, potrivit art. 54 alin.2 din Legea nr. 304/2004.

Mai apreciază recurenta că în speță este incident și cazul prevăzut de art. 304 pct.5 C.pr.civ., prin aplicarea art. 6 par.1 din CEDO, întrucât nu i-a fost asigurat în mod efectiv accesul la ambele grade de jurisdicție în calea de atac, deși legea reglementa în cazul de față atât calea de atac a apelului, cât și a recursului.

În fine, recurenta consideră că decizia recurată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 C.pr.civ.), pentru motive ce țin de fondul raporturilor juridice născute între părți din încheierea contractului de deschidere cont.

7. La data de 24.01.2014, recurenta S.C. V R S.A. a formulat cerere de suspendare a executării deciziei atacate, în temeiul art. 300 alin.2 și urm. C.pr.civ. 1865.

În vederea soluționării cererii de suspendare a executării hotărârii, recurenta a depus la dosar, la data de 25.03.2014, în ședință publică, originalul recipisei de consemnare nr. 3697841/1 din 14.03.2014, reprezentând dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 34.101,70 lei, stabilită de către instanță prin Încheierea din camera de consiliu de la 25.02.2014, recipisă ce a fost depusă la casa de valori a instanței (filele 44-45).

Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, avocatul recurentei a solicitat instanței ca, în condițiile soluționării căii de atac formulate, cu consecința rămânerii fără obiect a cererii de suspendare, să îi fie restituită cauțiunea.

8. Deliberând cu prioritate asupra motivului de recurs privind nelegala compunere a completului de judecată (art. 304 pct.1 C.pr.civ. 1865), Curtea a reținut următoarele:

Tribunalul a soluționat calea de atac denumită recurs de reclamantă, fără a proceda la corecta calificare a acesteia, așa cum impuneau dispozițiile art. 84 și art. 129 alin.4 C.pr.civ. 1865.

Astfel, obiectul litigiului are în mod evident o valoare de peste 100.000 lei, astfel că nu erau întrunite cerințele prevăzute în art. 2821 alin.1 C.pr.civ. 1865 pentru a se considera că sentința pronunțată de judecătorie în primă instanță nu este supusă apelului.

Ca urmare, erau pe deplin aplicabile dispozițiile art. 282 alin.1 C.pr.civ. 1865, conform cărora hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1-3 și 5, art. 304 pct.1 C.pr.civ. 1865, Curtea a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă, pentru rejudecare ca instanță de apel.

9. În ceea ce privește cererea de restituire a cauțiunii consemnate în vederea soluționării cererii de suspendare a executării hotărârii atacate, Curtea a reținut că:

Potrivit art. 7231 alin.3 C.pr.civ. 1865, cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă s-a soluționat fondul cauzei. Cauțiunea se eliberează de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

Intimata nu este îndreptățită să formuleze cerere pentru plata vreunei despăgubiri în legătură cu cauțiunea, întrucât suspendarea nu a fost încuviințată, astfel că nu s-a pus problema cauzării vreunui prejudiciu.

Ca urmare, cererea de restituire a cauțiunii consemnate este întemeiată și a fost admisă, în temeiul art. 331 și urm. C.pr.civ. și art. 7231 alin.3 C.pr.civ. 1865.

5. Litigii cu profesioniștii. Inadmisibilitatea invocării pe calea recursului a criticilor referitoare la modul de stabilire a timbrajului.

Prin cererea de recurs, reclamanta a reiterat susținerile formulate în cererea de reexaminare. Curtea reține însă că acest motiv nu poate fi reanalizat pe fond de către instanța de recurs. Aceasta întrucât art. 18 din Legea nr. 146/1997 prevede o altă cale de a contesta taxa judiciară de timbru stabilită de instanță, și anume cererea de reexaminare. Reclamanta a utilizat această cale legală, însă prin încheiere irevocabilă, instanța a reținut că taxa de timbru a fost corect calculată la valoarea imobilului stabilită prin expertiza tehnică… În raport de caracterul irevocabil al încheierii prin care prima instanță a respins cererea de reexaminare, este inadmisibilă repunerea în discuție a problemei de drept ce a fost dezlegată prin Încheierea de la 11.12.2012, întrucât această încheiere premergătoare nu poate fi atacată odată cu fondul.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 842 din 25.03.2014)

I. Prin Sentința civilă nr. 367/11.02.2013, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede - Județul Teleorman în dosarul nr. 4608/292/2010*, a fost admisă excepția insuficientei timbrări și a fost anulată ca insuficient timbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C S.A., prin administrator S.E., în contradictoriu cu pârâții G.C.F. și L.N.C., cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2498/20.10.2008 la BNP R.A. cu sediul în A...

Prima instanță a reținut că, la solicitarea pârâtei G.C.F., care a contestat evaluarea imobilului ce a făcut obiectul vânzării, a fost întocmit un raport de expertiză tehnică de către expert S.E. Față de valoarea stabilită prin expertiză, instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a achita diferența de taxă judiciară de timbru în valoare de 8.119,24 lei, în temeiul art. 2 alin.1 lit.g și alin. 11 din Legea nr. 146/1997.

La data de 10.01.2013, reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, solicitând eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în valoare de 8.119,24 lei, iar prin încheierea din 14 ianuarie 2013 instanța a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea, ca inadmisibilă.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2013 s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea achitării diferenței de taxă judiciară de timbru de 8.119,24 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, pentru termenul din 11 februarie 2013. Întrucât reclamanta nu s-a conformat obligației de timbrare, în temeiul art. 20 alin.1,2,3 din Legea nr. 146/1997, a fost anulată cererea ca insuficient timbrată.

II. Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC C SA a declarat recurs, cale de atac recalificată apel față de dispozițiile art. 2821 C.pr.civ. și de valoarea de peste 100.000 lei a obiectului litigiului.

Apelanta a solicitat casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, susținând în esență că aspectul timbrajului nu a fost vizat de nici una din criticile aduse sentinței de fond în primul ciclu procesual finalizat prin Sentința civilă nr. 1523/05.07.2011 și nici în recurs tribunalul nu a reținut vreo neregulă în legătură cu modul de stabilire a taxei judiciare de timbru. Concluzionând, apelanta a susținut că, având în vedere și dispozițiile art. 315 alin.1 C.pr.civ., aspectele privind stabilirea taxei judiciare de timbru au intrat în puterea lucrului judecat, instanța de fond fiind obligată ca, după casare, să se rezume la judecarea cauzei din perspectiva soluției date în recurs, care a dispus casarea pentru unul din cele 4 motive invocate de recurenta L. (în prezent G.) C.F.

III. Prin Decizia civilă nr. 72/28.06.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr. 4608/292/2010*, a fost respins apelul formulat de reclamanta SC C SA împotriva sentinței judecătoriei, ca nefondat; a mai fost obligată apelanta la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată către intimata G.C.F.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, în mod corect, a soluționat judecătoria excepția netimbrării acțiunii în raport de dispozițiile art. 137 alin.1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997.

Prezumția de lucru judecat presupune o dezlegare anterioară a anumitor aspecte litigioase în raporturile dintre părți fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

În speță, este vorba de un singur litigiu, iar aspectul obligației legale a timbrajului nu a făcut niciodată, pe parcursul ciclurilor procesuale, obiectul unei discuții contradictorii între părțile litigante, astfel că nu se poate reține că acest aspect ar fi căzut în puterea lucrului judecat.

Judecătorul fondului avea de soluționat cauza în rejudecare pe fondul ei însă, nu înainte de a examina aspectul timbrajului, al cărui cuantum intimata-pârâtă G.C.F. l-a contestat. În aceste condiții, în mod corect judecătorul fondului a dispus, conform art. 5 alin.2 din Normele Metodologie de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, evaluarea imobilului supus judecății de către un expert, și a cuantificat taxa judiciară de timbru în raport de valoarea stabilită de acesta.

În aceste condiții, nu se poate spune că, în rejudecare, instanța de fond nu a procedat conform dispozițiilor art. 315 alin.1 C.pr.civ. și că și-ar fi depășit limitele rejudecării în fond stabilite prin decizia de casare.

IV. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs reclamanta SC C SA, solicitând în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, casării sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului, reclamanta a formulat următoarele critici de nelegalitate:

1. Instanța de apel nu a luat act de cererea de amânare formulată de avocatul reclamantei la data de 21.06.2013, pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, dovedită cu adeverință medicală (cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 C.pr.civ. 1865).

2. Soluția instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită și cu încălcarea legii - a art. 20 din Legea nr. 146/1997 (cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ. 1865).

În acest sens, s-a arătat că pârâta G.C.F. nu a contestat timbrajul în primul ciclu procesual și nici prin recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 1523/05.07.2011, demersul său fiind tardiv în al doilea ciclu procesual, la rejudecarea după casare. Nici instanța de recurs, soluționând calea de atac prin Decizia nr. 260/02.03.2012, nu a reținut o neregularitate privind modul de stabilire și achitare a taxei judiciare de timbru, casarea fiind dispusă pentru că nu a fost verificată respectarea cerințelor art. 115, 150 și 152 din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, recurenta consideră că, față de dispozițiile art. 315 alin.1 C.pr.civ., aspectele privind stabilirea taxei judiciare de timbru au intrat în puterea lucrului judecat.

V. Intimata-pârâtă G.C.F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat (filele 18-21 din dosarul nr. 4608/292/2010* al C.A.B. Secția a VIII-a contencios Administrativ și Fiscal).

VI. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat nefondat recursul, pentru următoarele considerente:

1. Nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 C.pr.civ. 1865.

Cererea de amânare formulată de avocatul reclamantei, transmisă prin fax în data de 21.06.2013, a fost avută în vedere de tribunal și soluționată în sensul respingerii, astfel cum rezultă din Încheierea de ședință din 21.06.2013, complet recurs (fila 42 dosar apel). Tribunalul a motivat respingerea acestei cereri arătând că avocatul avea obligația substituirii sale, conform Statutului profesiei de avocat.

De altfel, respingerea cererii de amânare este justificată, în condițiile în care cauza era la al treilea termen de judecată, apelantei i se încuviințase o cerere de amânare anterioară pentru a lua cunoștință de întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă G.C.F., iar instanța de apel a amânat pronunțarea pentru un termen de 7 zile, pentru a da posibilitatea apelantei să depună concluzii scrise, conform art. 156 alin.2 C.pr.civ. 1865.

Recurenta nu a dovedit o vătămare a dreptului la apărare. Or, potrivit art. 105 alin.2 C.pr.civ. 1865, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Întrucât, în speță, nulitatea nu este expres prevăzută de lege, ci este una virtuală, vătămarea nu se prezumă, ci trebuie dovedită.

2. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia taxelor judiciare de timbru, iar decizia pronunțată este legală.

Prin Încheierea de la 26.11.2012, prima instanță a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a plăti o diferență de 8.119,24 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamanta a formulat cerere de reexaminare la data de 04.12.2012, înregistrată cu nr. dosar 4235/292/2012, invocând aceleași argumente ca și la pct.2 din prezentul recurs.

Cererea de reexaminare a fost însă respinsă pe fond, prin Încheierea irevocabilă din 11.12.2012, pronunțată în dosarul nr. 4235/292/2012 al Judecătoriei Roșiorii de Vede - Județul Teleorman.

Deși a fost citată pentru termenul din 11.02.2013 cu mențiunea de a achita diferența de taxă de timbru de 8.119,24 lei (fila 138 dosar judecătorie), reclamanta nu s-a conformat. Ca urmare, instanța a făcut în mod corect aplicarea art. 20 alin.1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997, anulând cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de recurs, reclamanta a reiterat susținerile formulate în cererea de reexaminare.

Curtea reține însă că acest motiv nu poate fi reanalizat pe fond de către instanța de recurs. Aceasta întrucât art. 18 din Legea nr. 146/1997 prevede o altă cale de a contesta taxa judiciară de timbru stabilită de instanță, și anume cererea de reexaminare. Reclamanta a utilizat această cale legală, însă prin încheiere irevocabilă, instanța a reținut că taxa de timbru a fost corect calculată la valoarea imobilului stabilită prin expertiza tehnică, iar susținerile reclamantei potrivit cărora aspectele privind stabilirea taxei de timbru au intrat în puterea lucrului judecat și aplicarea art. 315 alin.1 C.pr.civ. ar împiedica reanalizarea timbrajului, sunt nefondate. În raport de caracterul irevocabil al încheierii prin care prima instanță a respins cererea de reexaminare, este inadmisibilă repunerea în discuție a problemei de drept ce a fost dezlegată prin Încheierea de la 11.12.2012, întrucât această încheiere premergătoare nu poate fi atacată odată cu fondul.

În măsura în care legiuitorul prevede o cale de atac specială împotriva încheierii ce include modul de stabilire a taxei de timbru, cale de atac ce a fost respinsă, recurenta-reclamantă nu mai poate aduce aceleași critici ulterior, nici pe calea recursului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1185/21.03.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 5942/2/2011).

În consecință, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. 1865, s-a respins recursul ca nefondat.

← Litigii cu profesioniştii. Bilet la ordin.. Jurisprudență Cambie		Uzucapiune.. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă) →

Modificarea unilaterală a chiriei în baza unor factori obiectivi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Modificarea unilaterală a chiriei în baza unor factori obiectivi