Uzucapiune.. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 564R din data de 18.03.2014
Uzucapiune. În analiza cauzei prezumtia de posesie sub nume de proprietar este prima prezumtie care opereaza legal, prezumtia de detentie precara instituita de art. 1855 C.civ., operand in masura in care prezumtia instituita de art. 1854 C.civ. este deja rasturnata.
Sediul materiei : art. 977 si urm. C.civ., art. 1853, raportat la art.1854 si 1855 C.civ..
Prin sentința civilă nr. 1890/20.02.2013, Judecătoria Sectorului 6 București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București ca neîntemeiată,a admis cererea formulată de reclamanții G. S. și G.V.G., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, a constatat că reclamanții au dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 228,08 mp situat în București sectorul 6, având laturile și vecinătățile astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză topografică
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului, instanța a reținut incidența prevederilor art. 4-5 din Legea nr. 213/1998 si a retinut faptul că titular al unui drept de proprietate privată asupra imobilului teren în discutie, în condițiile inexistenței unui alt titular, persoana fizică sau juridică, nu ar putea fi decât Municipiul București.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut ca prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5975/04.03.1994 de notariatul de Stat Local al sectorului 6 București, reclamanții au cumpărat de la vânzătorul A.V., imobilul situat în București, sector 6, compus din teren în suprafață de 200 mp și construcția situată pe acesta, edificată din paiantă, având 2 camere și marchiză.
Imobilul a fost dobândit de către vânzător prin moștenire, conform certificatului de moștenitor emis de Notariatul de Stat al sectorului 6 București, de la defuncta mamă A.E care, la rândul său, îl deținea prin moștenire de la soțul său, AM.. Defunctul A.M. dobândise imobilul în baza actului de vânzare cumpărare autentificat de Notariatul de Stat București și prin moștenire de la prima soție, AC, conform certificatului de moștenitor nr eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 16 Februarie din București.
Odată cu actul autentic de vânzare cumpărare, părțile au încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat "Contract"; din data de 19.02.1994, prin care vânzătorul A.V. a înstrăinat reclamanților și terenul în suprafață de 200 mp situat la nr.19, ca fiind terenul din spatele casei , prețul vânzării fiind de 450 de lei.
În prezenta cauză, reclamanții au solicitat să se constate dreptul de proprietate prin uzucapiune, prin joncțiunea posesiilor, pentru suprafața de teren ce a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată încheiat între părți la 19.02.1994, teren identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert ca având o suprafață de 228,08 mp, suprafață care este alipită de restul proprietății dobândite de reclamanți prin act autentic, constatată ca fiind corp comun prin alipirea celor două suprafețe.
Prin coroborare cu declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat faptul că suprafața de teren avută în vedere din perspectiva autorului Arindoiu Liviu cuprindea atât suprafața deținută prin acte, cât și cea posedată în fapt de către autorii acestuia, posesia fiind transmisă ulterior reclamanților în cauză.
Tribunalul are in vedere disp. art. 1890 si 1860 Codul Civil vechi, cod civil aplicabil având ȋn vedere dispozițiile art. 82 din Legea 71/2011 si a retinut ca in cauza, reclamanții au dovedit exercitarea unei posesii utile, apte să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului în cauză, caracterele posesiei fiind întrunite atât în posesia reclamanților, cât și în persoana autorilor acestora, respectiv familia Arindoiu anterior anului 1994, terenul fiind stăpânit începând cu anul 1930 de către bunicii și ulterior părinții vânzătorului Arindoiu Liviu.
, fiind astfel ȋndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 C.civ. vechi privind uzucapiunea.
A fost avuta in vedere si DECIZIA nr. IV/16.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție si s-a concluzionat ca, în baza art. 1846 Cod civil vechi raportat la art.1890 Cod civil vechi, cererea reclamanților este întemeiata.
Prin decizia civilă nr. 1167A/26.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București împotriva acestei sentințe, s-a schimbat în tot sentința apelată în sensul că s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată și au fost obligați intimații la 2403 lei (taxă de timbru + timbru judiciar) către apelant.
Tribunalul a reținut critică privind fondul cauzei pe care a apreciaat-o că este fondat, reținând următoarele:
Din situația de fapt constatată se reține că intimații reclamanți au exercitat posesia sub nume de detentori precari (art. 1853 C.civ. din 1864), întrucât au exercitat o folosință asupra imobilului litigios ceea ce nu constituie o posesie sub nume de proprietar. Rezultă astfel că intimații reclamanți au posedat pentru altul deci nu sub nume de proprietar.
Totodată pentru a se invoca joncțiunea posesiilor, conform art. 1860 C. civ. din 1864 trebuie să se facă dovada că posesia a fost exercitată de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate întrucât numai într-o asemenea situație are sens unirea lor.
Din probele administrate în cauză (înscrisuri, martori) nu rezultă că autorii reclamanților au posedat diferența de teren în termenul uzucapiunii pentru a se putea invoca și fonda dobândirea dreptului de proprietate în temeiul unei posesii de 30 de ani.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat, in termen legal, prezentul recurs invocand disp. art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă si dezvoltand in esenta urmatoarele critici:
Solutionand recursul declarat, in raport de criticile dezvoltate, Curtea constata urmatoarele:
Curtea admit critica adusa de recurenti, referitor la gresita aplicare a art. 977 si urm. C.civ., ca si a art. 1853, raportat la art.1854 si 1855 C.civ..
Astfel, conform art. 1854 V.Cod civil, posesorul este prezumat ca poseda pentru dansul, sub nume de proprietar, cat timp nu se probeaza ca a inceput a poseda pentru altul.
In cauza, reclamantii au invocat uzucapiunea prin jonctiunea posesiilor, unind posesia exercitata de ei incepand cu data de 1994 cu posesia exercitata de autorul sau A.L si mai inainte a autorilor acestuia, inca din anul 1930, cum a retinut instanta de fond.
Pentru a opera aceasta modalitate de dobandire a dreptului de proprietate era necesara intrunirea conditiilor posesiei utile in persoana tuturor acestor posesori succesivi pana la reclamanti.
Tribunalul a considerat cererea neintemeiata prin analiza exclusiva a posesiei exercitata de reclamanti, pe care a considerat-o neutila, de fapt a considerat-o detentie, fata de modalitatea de interpretare data de tribunal conventiei din 19.02.1994 dintre A.L. si reclamantul G.S.
Curtea constata ca tribunalul a ignorat in analiza cauzei prezumtia instituita de art. 1854 C.civ., retinand in mod direct ca din conventia din anul 1994 rezulta ca reclamantii au exercitat stapanirea sub nume de detentori precari.
Curtea constata ca in analiza cauzei prezumtia de posesie sub nume de proprietar este prima prezumtie care opereaza legal, prezumtia de detentie precara instituita de art. 1855 C.civ., operand in masura in care prezumtia instituita de art. 1854 C.civ. este deja rasturnata.
Anume, investita cu o asemenea cauza, urmarind logica celor doua prezumtii legale, instanta are de facut aplicarea prioritara a prezumtiei instituita de art. 1854 C.civ., pana la proba contrara, proba contrara care consta in proba faptului ca reclamantii au inceput a poseda pentru altul, iar daca s-a facut aceasta proba a inceperii ";posesiei"; pentru altul, intervine prezumtia instituita de art. 1855 C.civ. in sensul ca aceasta ";posesie"; precara, viciata ( de fapt, detentie ) s-a mentinut, atata timp cat nu se face proba convertirii detentiei in posesie utila.
Or, Curtea constata ca tribunalul a rasturnat acest mecanism logic legal instituit, aplicand in mod direct si imediat, prioritar, prezumtia instituita de art. 1855 C.civ., fara a analiza daca conventia din 19.02.1992 reprezezinta o rasturnare a prezumtiei instituita de art. 1854 C.civ., aceasta in contextul ansamblului mijloacelor de proba administrate, din care conventia nu trebuia extrasa in mod artificial, ansamblu care includea si declaratia insusi instrainatorului A.L.si care era extrem de relevanta in interpretarea corecta a conventiei din 1994.
Aceasta in contextul si al art. 977 C.civ., care obliga la interpretarea conventiilor dupa intentia reala partilor, iar nu dupa sensul literar al termenilor, text legal pe care de asemenea tribunalul il ignora.
Asa fiind, conventia din 1994, interpretata in acord cu disp. art. 977 C.civ., dupa intentia reala a partilor, nu face catusi de putin proba contrara prezumtiei instituita de art. 1854 C.civ., caci reclamantul nu a dobandit stapanirea terenului cu constiinta ca instrainatorul A.L si-a mai pastrat asupra acestuia vreun drept, ci cu constiinta si vointa de a il dobandi pentru sine.
Aplicand cele doua prezumtii in ordinea lor corecta, anume prezumtia reglementata de art. 1854 C.civ. cu prioritate, rezulta ca de fapt nu s-a facut proba contrara acestei prezumtii, ceea ce inlatura prezumtia instituita de art. 1855 C.civ., reclamantii nefiind considerati ca au inceput a poseda pentru altul si fiind asadar prezumati ca au inceput a poseda pentru sine.
Fata de acestea, Curtea constata intemeiat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., tribunalul pronuntand hotararea recurata cu incalcarea art. 1854 si 977 C.civ..
In ce priveste argumentele tribunalului referitoare la faptul ca pentru invocarea jonctiunii posesiilor trebuie sa se faca dovada ca posesia a fost exercitata de alta persoana decat proprietarul, iar in cauza ";nu rezultă că autorii reclamanților au posedat diferența de teren în termenul uzucapiunii pentru a se putea invoca și fonda dobândirea dreptului de proprietate în temeiul unei posesii de 30 de ani";, Curtea constata ca acestea pot fi acuzate de o mare neclaritate, nerezultand sensul acestor argumente in contextul cauzei, iar pe de alta parte ele apar cumva straine cauzei, intrucat nu s-au pus in discutie in cauza idei contrare, in sensul ca jonctiunea posesiilor ar putea fi invocata cand posesia a fost exercitata de insusi proprietar, dupa cum nici nu s-a invocat ca dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 ani ar fi operat in persoana autorilor reclamantilor.
In concluzia celor expuse, avand in vedere ca argumentul care a intemeiat solutia tribunalului de a admite apelul a fost calificarea stapanirii reclamantilor de a fi detentie, iar nu posesie, si avand in vedere cele dezvoltate mai sus referitor la motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.iv., in baza art. 312 C.pr. civ., va fi admis recursul si va fi modificata decizia recurata, in sensul respingerii apelului, ca nefondat.
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IV A CIVILĂ/ DECIZIA CIVILĂ NR. 564 R/18.03.2014
| ← Modificarea unilaterală a chiriei în baza unor factori obiectivi | nulitate act juridic . Jurisprudență Plăţi → |
|---|
