CONSTATAREA NULITĂŢII UNUI CONTRACT DE CREDIT ÎNCHEIAT DE UNUL DIN SOŢI, CARE APARE SINGUR PROPRIETAR ÎN CARTEA FUNCIARĂ. LIPSA CULPEI ŞI A RELEI CREDINŢE A INSTITUŢIEI BANCARE. – Art. 30 - 31 din Legea nr.7/ 1996 – art.32-33 Decretul-Lege 115/1938 - Art
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 665 din data de 20.05.2014
DREPT CIVIL
CONSTATAREA NULITĂȚII UNUI CONTRACT DE CREDIT ÎNCHEIAT DE UNUL DIN SOȚI, CARE APARE SINGUR PROPRIETAR ÎN CARTEA FUNCIARĂ. LIPSA CULPEI ȘI A RELEI CREDINȚE A INSTITUȚIEI BANCARE.
- Art. 30 - 31 din Legea nr.7/ 1996 - art.32-33 Decretul-Lege 115/1938
- Art. 55 alin 2 din Codul familiei Legea nr.4/ 1953
- Art. 1536 Cod civil
- Principiul "error communis facit Jus";.
Conform art. 30 din Legea 7/ 1996 (art. 32 din Decretul Lege 115/ 1938) dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credință, cât timp nu se face dovada contrară.
Conform art. 31 din Legea nr. 7/ 1996 (art. 33 Decretul-Lege 115/1938), cuprinsul cărții funciare se consideră exact în folosul persoanei care prin act juridic cu titlu legal a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară, fiind considerat de bună credință dacă la data înregistrării cererii nu a fost notată nici o acțiune care contestă cuprinsul cărții funciare.
Art. 35 alin.2 din Codul familiei stipulează că nici unul dintre soți nu poate înstrăina sau greva un teren sau construcție ce face parte din bunurile comune,fără consimțământul expres al celuilalt soț.
"Error communis facit Jus"; - eroarea generalizată - statornicește că acela care a acționat cu bună credință pe o eroare general admisă ca adevăr, trebuie juridicește ocrotit.
Deși imobilul a fost achiziționat de soți sub durata căsătoriei, înscrierea în cartea funciară s-a făcut doar în favoarea unuia dintre soți - care a garantat cu imobilul un contract de credit.
Instanța a apreciat ca fondate argumentele băncii creditoare potrivit cărora înscrierile în cartea funciară sun singurele care fac dovada proprietății conform prevederilor Legii nr. 7/ 1996 și a Decretului-Lege 115/ 1938.
Între dreptul de proprietate codevălmaș și propria culpă în neevidențierea acestui drept în cartea funciară de către reclamanți, contra principiului securității raporturilor juridice civile și aparenței de drept, "error communis facit Jus";, invocată de banca pârâtă, instanța a acordat eficacitate principiilor invocate de aceasta din urmă, în sarcina căreia nu se poate reține reaua credință și nici culpa la încheierea contractului contestat, față de cuprinsul cărții funciare care face dovada deplină a proprietății în sistemul de carte funciară.
Decizia civilă nr. 665/ 20 mai 2014 -R
(dosar nr. 8907/271/2012)
Prin sentința civilă nr. 8994 pronunțată la data de 27.06.2013 de Judecătoria O. s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta S.C. B.P. S.A.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta S. S.M., în contradictoriu cu pârâții S.C. B.P. S.A., și S.C..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de ipotecă nr. x/xx.xx.2007 încheiat între B.P. SA și S.C. s-a instituit ipoteca de rang 1 asupra apartamentului nr. 8 din bl. C71, str. N., având nr. cadastral 484/83/8 înscris în CF 10045 S., în vederea garantării contractului de credit nr. x/xx.xx.2005 prin care SC M. SA a contractat un credit de 3.300.000 RON de la B.P. SA. Ipoteca a fost reînnoită prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. xxxx/xx.xx.2007 de BNP B.C.B., încheiat între aceleași părți.
Imobilul ipotecat este înscris în CF 155700-C1-U1 (CF vechi 10045 S.) ca fiind proprietatea pârâtului S.C., în cotă de 1/1.
Între aceleași părți s-a judecat dosarul nr. 21807/271/2009, având ca obiect contestație la executare, în care S.C., în calitate de contestator, a contestat, în contradictoriu cu S. S.M. și SC B.P. SA. Litigiul a fost soluționat de Judecătoria O. prin admiterea în parte a contestației la executare, soluție menținută prin decizia nr. 545/R/CA/2012 a Tribunalului B. În cadrul acestor hotărâri instanțele judecătorești au reținut, cu putere de lucru judecat, că S.C. și S. S.M. s-au căsătorit la 14.11.1988, conform certificatului de căsătorie nr. xxxxx.
Soții S. au divorțat în anul 2010, fapt necontestat de niciuna dintre părți.
Imobilul din str. N. a fost achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare nr. 608/04.11.1992 încheiat între SC C.T.I. B. SA și pârâtul S.C. La data încheierii contractului pârâtul S. era căsătorit de 4 ani cu reclamanta, astfel că apartamentul din str. N. este bun comun, în speță nefăcându-se dovada contrarie pentru a răsturna prezumția de comunitate instituită de art. 30 din Codul familiei.
Contractele de ipotecă nr. x/xx.xx.2007 și nr. xxxx/xx.xx.2007 au fost încheiate în timpul căsătoriei și sunt semnate doar de pârâtul S., deși, fiind acte de dispoziție, era necesar acordul expres la reclamantei pentru grevarea bunului comun, în temeiul art. 35 alin. 2 Codul familiei.
Contractele deduse judecății au fost încheiate în anul 2007, astfel că instanța de fond a apreciat că în speță este aplicabil Codul civil de la 1864, conform art. 3 din Legea 71/2011.
Actele de dispoziție încheiate de către unul dintre coproprietari asupra întregului bun comun, singur, sunt considerate a fi afectate de condiția rezolutorie negativă ca, în urma partajului, bunul să nu cadă în lotul celuilalt coproprietar. Partajul, având efect declarativ sub vechea legislație, consolidează cu efect retroactiv dreptul de proprietate al coproprietarului în lotul căruia a căzut bunul. În situația în care aceasta revine în lotul coproprietarului ce a dispus singur, actul de dispoziție se consolidează, iar dacă a căzut în lotul celuilalt coproprietar, actul de dispoziție este lovit de nulitate absolută ca fiind încheiat de o altă persoană decât proprietarul. Așadar, problema cauzei ilicite și a lipsei consimțământului nu pot fi ridicate în lipsa unui partaj, care poate fi solicitat oricând de către unul dintre foștii soți, căsătoria acestora fiind desfăcută. Sancțiunea care se poate pune în discuție ulterior este nulitatea absolută, imprescriptibilă, astfel că excepția invocată de pârâta B.P. SA va fi respinsă.
Instanța de fond apreciind că nu s-a îndeplinit condiția rezolutorie negativă ce afectează contractele de ipotecă deduse judecății, acestea fiind valabile, a respins cererea precizată a reclamantei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta apelantă S. S.M., timbrat legal cu 2105 lei taxă judiciară de timbru, solicitând modificarea hotărârii în sensul constatării nulității absolute a contractului de ipotecă nr. x/3 mai 2007, autentificat sub nr. xxxx/4 mai 2007 de BNP B.B., iar în subsidiar anularea acestui contract de ipotecă.
În motivarea apelului se învederează că nulitatea absolută a contractului de ipotecă operează pentru lipsa consimțământului soțului la grevarea unui bun comun, lipsa mandatului special dat în formă autentică, cauza ilicită, iar nulitatea relativă operează în temeiul disp. art. 35 alin.2 Codul familiei.
În drept se invocă disp. art. 296 Cod procedură civilă.
Intimata a solicitat respingerea apelului.
Prin decizia civilă nr. 359/A din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în dosar nr. 8907/271/2012, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta S. S.M. cu domiciliul în O., str. C. N., nr.x bloc. Xx ap.x jud. B. în contradictoriu cu intimații B. S.A. cu sediul în B., B-dul D.P., nr. Xx, sector x și S.C. L. cu domiciliul B., str. C.S., nr. x, sector x, împotriva Sentinței civile nr. 8994 din 27.06.2013 pronunțată de Judecătoria O. pe care a păstrat-o în totalitate, fără cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Între B. SA și SC M. SA s-a încheiat un contract de credit nr. x/xx decembrie 2005, iar prin actul adițional nr. x/ xx aprilie 2007 la acest contract, soțul reclamantei S.C. L. a devenit garant, garantând obligațiile contractuale asumate de M. SA cu imobilul situat în O., str. N., Bl. Xxx, apt. x, jud. B., imobil care deși în cartea funciară era notat ca fiind în proprietatea exclusivă a debitorului S.C. L., acesta se bucură de prezumția calității de bun comun a unui imobil dobândit în timpul căsătoriei.
Așadar, este incidentă excepția error communis facit jus, potrivit căreia se înlătură nulitatea actului civil încheiat într-o situație de eroare comună și invincibilă, creditorul B. SA fiind într-o astfel de situație, neputând descoperi calitatea de bun comun a imobilului, de vreme ce în cartea funciară era înscris dreptul de proprietate asupra imobilului doar în favoarea soțului S.C. L..
De asemenea nu poate fi reținută nulitatea relativă a actului în temeiul dispozițiilor art. 35 alin.2 Codul familiei, pe motivul lipsei mandatului special, dat în formă autentică pentru grevarea imobilului în litigiu întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond actele de dispoziție încheiate de către un singur coproprietar asupra întregului bun comun, singur, sunt considerate a fi afectate de condiția rezolutorie negativă ca, în urma partajului, bunul să nu cadă în lotul celuilalt coproprietar. În speță, bunul nu este partajat, urmând ca soarta contractului de ipotecă să fie rediscutată în urma partajului.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul.
S-a constatat că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen a formulat recurs reclamanta S. S.M. care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor și admiterea acțiunii reclamantei, în principal să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă din litigiu și în subsidiar să se dispună anularea acestui contract.
A invocat recurenta că este lovit de nulitate absolută contractul de ipotecă din litigiu, cât timp nu a existat consimțământul acesteia la grevarea bunului comun, a lipsit mandatul special a reclamantei la încheierea acelui contract, iar contractul de ipotecă încheiat avea cauză ilicită, pârâtul, fostul soț al reclamantei a cunoscut că bunul grevat este bun comun.
În subsidiar s-a solicitat anularea contactului întrucât lipsește consimțământul reclamantei la încheierea acestuia.
A invocat recurenta că sunt nelegale reținerile instanței de fond și de apel, potrivit cărora din actele de dispoziție încheiate de un singur soț asupra patrimoniului comun sunt afectate de condiția rezolutorie negativă care în urma partajului bunul să nu cadă în lotul celuilalt soț.
Astfel, instanțele nu au avut în vedere că în speță nu este vorba de un bun aflat în coproprietate ci în codevălmășie, iar prin Decizia de îndrumare a Tribunalului Suprem nr. 18/1963 s-au tranșat definitiv aceste aspecte, în sensul că sancțiunea aplicabilă actului de dispoziție încheiat de un singur soț asupra bunurilor comune este nulitatea absolută.
A mai invocat recurentul că este nerelevantă buna credință invocată de banca creditoare, aceasta cu minime diligențe putea să afle că bunul grevat de ipotecă era bun comun, cât timp avea cunoștință că debitorul S.C. L. era căsătorit.
A concluzionat recurenta că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, reținând că bunul grevat avea regim de coproprietate și nu de codevălmășie și de asemenea nu a fost respectat îndrumarul deciziei Tribunalului suprem la care s-a făcut referire mai sus.
Intimata S.C. B. S.A. s-a opus admiterii recursului, invocând în apărare buna sa credință în încheierea contractului de ipotecă, teoria aparenței de drept și securitatea raporturilor juridice civile.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele legii, Curtea a constatat că aceasta este legală sub toate aspectele, fiind nefondate toate criticile recurentei reclamante.
În fapt, între pârâtul S.C. L., fostul soț al reclamantei recurente și S.C. B. SA. a fost încheiat un contract de ipotecă, accesoriu la un contract de credit, cu privire la imobilul înscris în CF. 155700 - C. 1 - U.6 O., imobil ce, susține reclamanta, avea calitate de bun comun întrucât a fost dobândit sub durata căsătoriei părților, în anul 1992.
Curtea a apreciat că este nefondată acțiunea reclamantei vizând constatarea nulității absolute ori anularea acestui contact de credit pentru considerentele ce urmează, considerente ce urmează să completeze și să suplinească considerentele instanței de apel.
Deși imobilul a fost achiziționat de reclamantă și fostul soț sub durata căsătoriei, în anul 1992, înscrierea în cartea funciară s-a făcut doar în favoarea soțului S.C. L., astfel că sunt fondate argumentele băncii creditoare potrivit cărora înscrierile de carte funciară sunt singurele care fac dovada proprietății, potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 115/1938, preluate și în Legea nr. 7/1996, texte legale incidente, conform cărora în regim de carte funciară dovada proprietății se face doar cu extrasul de CF.
Lipsa consimțământului soției debitoare la încheierea contractului de ipotecă, precum și lipsa mandatului prevăzut de dispozițiile art. 1536 Cod civil, sunt sancționate, în opinia instanței, cu nulitatea relativă a cărei invocare este prescrisă fața de data formulării acțiunii 23.05.2012, contractul de ipotecă fiind încheiat în anul 2007.
În ce privește nulitatea absolută întemeiată pe așa zisa cauză ilicită, aceasta ar fi presupus conivența băncii creditoare cu fostul soț al reclamantei, conivență care nu a fost dovedită în cauză.
În esență, recurenta reclamantă invocă dreptul său de proprietate codevălmaș și propria sa culpă în neevidențierea acestui drept în cartea funciară, contra principiului securității raporturilor juridice civile și aparenței de drept susținute de banca pârâtă, ori, între cele două poziții, instanța va acorda eficacitate principiilor invocate de banca pârâtă în sarcina căreia nu se poate reține nici reaua credință la încheierea contractului contestat și nici un fel de culpă, aceasta acordând un credit garantat de ipotecă întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare care, așa cum am arătat mai sus, face dovada deplină a proprietății.
Față de considerentele de mai sus s-a apreciat ca fiind nerelevantă partajarea bunurilor comune între foștii soți, împărțeala nefiind opozabilă creditorului și nefiind aptă să modifice starea de fapt și de drept din prezenta pricină. În acest sens sunt străine de natura cauzei considerentele instanțelor privind incidența în cauză a vreunei condiții rezolutorii.
Pentru aceste considerente s-a apreciat ca fiind nefondat recursul, urmând a fi respins în baza art. 312 cu referire la art. 296 și 316 Cod procedură civilă.
| ← Procedura insolvenţei. Neevocarea fondului de către instanţa... | Revizuire pentru contrarietate de hotărâri. Instanţa... → |
|---|
