Neîndeplinirea procedurii de citare invocată de administratorul statutar al societăţii recurente.

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1154 din data de 29.05.2013

Neîndeplinirea procedurii de citare invocată de administratorul statutar al societății recurente.

- Art.304 pct.5 C.proc.civ.

În cadrul procesului avand ca obiect cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței, societatea debitoare este reprezentată de lichidator în calitate de persoană care, în baza obligației legala existente în sarcina sa, a inițiat demersul judiciar.

Ca atare, dacă constată că societatea debitoare îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorului desemnat la ORC are obligația legală de a formula o cerere în acest sens.

În acest sens, lichidatorul CII V K a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței societății debitoare SC G-C-E SRL care face obiectul prezentei cauze.

În cadrul procesului avand ca obiect cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței, societatea debitoare este reprezentată de lichidator în calitate de persoană care, în baza obligației legala existente în sarcina sa, a inițiat demersul judiciar.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR. 1154 din 29.05.2013)

Prin Încheierea de ședință din data de 04.12.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr.33259/3/2012 s-a admis cererea debitorului SC G C E SRL, în temeiul art.107 al.1 rap. la art.32 al.1 din Legea nr.85/2006 s-a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului SC G C E SRL, în temeiul art.107 al.2 din lege s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, s-a constatat că debitorul este dizolvat anterior formulării cererii introductive, s-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului, obligația de înștiințare a băncilor revenindu-i lichidatorului, s-au fixat termenele limită, s-a numit lichidator judiciar provizoiu CIIVK.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanta a reținut următoarele :

"In baza art. 237 din legea nr. 31/1990 s-a dispus dizolvarea debitoarei SC G C E SRL, rezoluția nr. 519275/23.03.2012 pronuntata de Oficiul Național al Registrului Comerțului București, s-a dispus numirea în calitate de lichidator a CIIVK, cu atribuțiile prevăzute de art. 252 și urm. din Legea 31/1990, republicată.

Potrivit art. 2701 din Legea 31/1990, republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr 441/2006:"; În cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței. În condițiile legislației insolvenței, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolvenței față de societatea aflată în curs de lichidare";, iar potrivit art. art. 2702 din același act normativ.";Constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea insolvenței, judecătorul-sindic va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței."

În îndeplinirea atribuțiilor sale lichidatorul a constatat că debitorul figurează cu datorii, care nu pot fi plătite datorită insuficienței fondurilor bănești disponibile, fiind astfel în insolvență. Din informațiile de la ORC rezultă că, într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive, debitorul nu a mai fost supus procedurii insolvenței.

Potrivit art. 1 alin. 2 lit. e) din Legea 85/2006, procedura simplificată se aplică societăților comerciale dizolvate anterior formulării cererilor introductive.

Pentru aceste considerente instanta va admite cererea.

În temeiul art 107 alin 1 rap. la art 32 alin. 1 din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenței, va dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a SC G C E SRL.

În temeiul art 107 alin 2 Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenței va ridică dreptul de administrare al debitorului și va constata că debitorul este dizolvat anterior formulării cererii introductive.

Va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de aceste afară un ordin al judecatorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligația de înștiințare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar.

Va dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și trimiterea de notificări tribunalelor din alte județe în care debitorul are bunuri în vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar.

Va fixa termenele limită, va stabili termen de maxim 5 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate până la deschiderea proceduri iși va spune întocmirea și predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzand numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii.

Față de conținutul ofertelor depuse la dosar, va desemna lichidator judiciar CIIVK., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art 25 din lege, încetând cu acest moment atribuțiile acestuia de lichidator stabilite prin încheierea judecătorului delegat la ORC Bucuresti.

Va pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată și va dispune îndeplinirea formalităților privind menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai săi.

În temeiul art 109 alin 1 rap. la art 32 alin 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, va dispune ca lichidatorul judiciar să notifice, în condițiile art 61 alin 3 din lege, intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare și dizolvarea acestuia.

Va pune în vedere lichidatorului judiciar judiciar să întocmească un raport de activitate amănunțit, în sensul art 59 alin 1din lege și să-l depună la dosarul cauzei în termen de 40 de zile de la desemnarea sa.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență, va dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar";.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoare G C E SRL prin administrator statutar D C, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

In motivarea recursului s-a arătat că prin Sentința nr.13760/22.08.2011 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus dizolvarea judiciară a SC G C E SRL, fiind aplicabile dispozițiile art.270/1 din Legea nr.31/1990.

S-a menționat că deși cunoștea domiciliul asociatului / administratorului , că sediul societății debitoare era expirat de la data de 16.06.2007, iar ultimele plăți sunt din anul 2007, lichidatorul a preferat să indice propriul sediu.

S-a precizat că nici societatea debitoare și nici administratorul nu au avut cunoștință de desfășurarea procesului.

S-a mai învederat că prima instanță nu a observat că notificarea trimisă la sediul societății debitoare a fost returnată și că tot procesul s-a desfășurat între un lichidator necunoscut și care nu a avut acceptul asociatului / administratorului.

S-a indicat că după pronunțarea încheierii atacate, lichidatorul l-a notificat pe asociat / administrator la data de 12.02.2013 cu privire la deschiderea procedurii falimentului.

S-a susținut că au fost încalcate dispozițiile art.85 și art.105 al.2 Cpc.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.304 pct.5 și art.304/1 Cpc.

La data de 25.04.2013, prin Serviciul Registratură, lichidatorul CIIVK a depus la dosar întampinare prin care a invocat excepția lipsei calității dl.D C de a formula acțiunii în numele societății debitoare, excepția de netimbrare și excepția tardivității, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare s-a arătat că societatea debitoare a fost dizolvată judiciar la cererea ORCB prin Sentința civilă nr.519275/23.03.2011 a Tribunalului București.

S-a indicat că prin Rezoluția ORCB nr.23.03.2012 a fost numit în calitate de lichidator al societății debitoare CIIVK.

S-a învederat că societatea debitoare a fost notificată la sediul declarat la data de 30.07.2012 cu privire la datoriile cu care figura la AFP S 4 și obligația de a le achita.

S-a susținut că neactualizarea sediului societății debitoare este culpa administratorului statutar.

S-a arătat că întrucat nu a răspuns la notificări și nu existau fonduri pentru plata datoriile, lichidatorul a fost obligat să solicite deschiderea procedurii insolvenței potrivit Legii nr.85/2006.

S-a precizat că după deschiderea procedurii falimentului notificarea s-a făcut cu respectarea art.61 din Legea nr.85/2006, fiind publicată în BPI și într-un ziar de circulație națională.

S-a menționat că a fost notificat administratorul debitoarei la data de 14.12.2012 și renotificat la data de 10.02.2013.

S-a mai precizat că DGFP a depus în termen cerere de creanță, fiind înscris în tabelul de creanțe cu suma de 34.276 lei.

Întampinarea nu a fost calificată în drept.

La întampinare s-au atașat înscrisuri (f.12-24).

În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art.304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Nu poate fi reținută susținerea recurentei - debitoare G C E SRL prin administrator statutar D C cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art.305 pct.5 Cpc.

Potrivit art.304 pct.5 Cpc, casarea unei hotarari se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, cand, prin hotararea data, instanta a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art.105 al.2 Cpc.

În primul rand, trebuie observat că prin Rezoluția nr.519275/23.03.2012 pronunțată de ORCB în dosarul nr.516503/2012 a fost numit CII KIHAIA VASI în calitate de lichidator al SC G-C-E SRL (f.7 dosar fond).

În al doilea rand, potrivit art.260 al.4 din Legea nr.31/1990, în termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului.

Ca atare, dacă constată că societatea debitoare îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorului desemnat la ORC are obligația legală de a formula o cerere în acest sens.

În acest sens, lichidatorul CIIVK a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței societății debitoare SC G-C-E SRL care face obiectul prezentei cauze.

În cadrul procesului avand ca obiect cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței, societatea debitoare este reprezentată de lichidator în calitate de persoană care, în baza obligației legala existente în sarcina sa, a inițiat demersul judiciar.

În al treilea rand, pentru formularea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței lichidatorul nu avea nevoie de acceptul administratorului statutar / asociatului societății debitoare întrucat art.260 al.4 din Legea nr.31/1990 nu prevede o asemenea condiție.

În patrulea rand, conform art.27 al.5 din Legea nr.85/2006, cererea debitorului se va judeca de urgență în termen de 5 zile în camera de consiliu, fără citarea părților.

Ca atare, nu exista o obligație legală în sarcina instanței de judecată de a cita societatea debitoare sau pe administratorul statutar / asociat pentru judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de CIIVK.

Prima instanța a dispus citarea lichidatorului CIIKV pentru a îi pune în vedere că are obligația de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar (f.79 - 80 dosar fond).

Or, era firesc ca lichidatorul, în calitate de inițiator al demersului judiciar, să suporte taxele judiciare de timbru și să fie înștiințat cu privire la această obligație legală la sediul pe care l-a indicat.

În cincilea rand, chiar în situația în care ar fi existat în sarcina primei instanțe obligația legală de citare, societatea debitoare trebuia citată tot sediul lichidatorului CIIVK întrucat acesta este inițiatorul demersului judiciar și reprezintă societatea debitoare.

Astfel, așa cum a fost indicat mai sus, avand de îndeplinit o obligație legală, lichidatorul este reprezentantul legal al societății debitoare în cadrul procesului avand ca obiect cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței.

Or, potrivit art.7 al.3 din Legea nr.85/2006, prin excepție de la prevederile alin.(1), se vor realiza conform Codului de procedură civilă comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii, iar conform art.87 pct.2 Cpc, persoanele juridice de drept privat se citează prin reprezentanții lor, la sediul principal sau la cel al reprezentanței / sucursalei.

În al șașelea rand, nu are relevanță pentru soluționarea prezentului recurs modalitatea în care a fost realizată notificarea societății debitoare și a administratorului statutar / asociatului în cadrul procedurii de lichidare desfășurată potrivit Legii nr.31/1990.

Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prevazute de art.304 coroborat cu art.3041 Cpc, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cpc, a respins recursul ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Neîndeplinirea procedurii de citare invocată de administratorul statutar al societăţii recurente.