Dreptul familiei. Minori . Jurisprudență Minori

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 959 din data de 28.05.2013

În condițiile Noului cod civil exercitarea autorității părintești de un singur părinte se poate decide, justificat prin interesul superior al copilului, prin raportare la dispozițiile art.397 în caz excepțional.

Domeniu - dreptul familiei. Minori

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.5980/303/2011 - DECIZIA CIVILĂ NR.959/28.05.2013)

Prin cererea înregistrată pe Judecătoriei sectorului 6 sub nr.5980/303/21.03.2011, reclamantul O.I. a chemat în judecată pe pârâta O.E.R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună să-i fie încredințată spre creștere și educare minora A.C., născută la data de 16.09.2000, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în raport de venitul minim pe economie, în subsidiar, modificarea și extinderea programului de legături personale cu minora, stabilit prin sentința civilă nr.387/2008 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București, astfel: în săptămânile impare din fiecare lună, de vineri de la orele 13 până luni la orele 8, cu dreptul de a o lua pe minoră de la domiciliul mamei sale la domiciliul tatălui si de a putea părăsi localitatea cu obligația de a o aduce la unitatea de învățământ la finalul intervalului; sărbătorile oficiale și religioase, adică 5 zile calendaristice anual: sărbătorile religioase de Sf. Paste (2 zile, între ziua de ajun, de la orele 18, pana în a doua zi de Paste, la orele 18) și Crăciun (2 zile, între 24 decembrie, de la orele 18, pana la 26 decembrie, la orele 18), Revelionul (30 decembrie, orele 18-1 ianuarie, orele 18), Ziua Națională a României (30 noiembrie, orele 18 -2 decembrie, orele 18), Ziua Muncii (30 aprilie, orele 18-1 mai, orele 18), Ziua Copilului (31 mai, orele 18-1 iunie, orele 18), petrecute în fiecare an alternativ, la domiciliul său, cu dreptul de a părăsi localitatea, din care în primul an sa-i revină Ziua Copilului, Ziua Naționala a României, Crăciunul si cu obligația de a o aduce pe minoră la domiciliul paratei la finalul intervalului; Ziua Naționala a Tatălui, sărbătoare legala stabilita anual în a doua duminica a lunii mai; Zilele de naștere si onomastica ale reclamantului și ale minorei (5 martie, 7 ianuarie), in intervalul orar 9 - 20, la domiciliul tatălui si cu obligația de o aduce pe minoră la domiciliul mamei la finalul intervalului; Zilele de naștere si onomastica, anual si alternativ, ale minorei, 16 septembrie si 25 decembrie, în primul an revenindu-i ziua de naștere, adică 16 septembrie, urmând ca anul următor minora sa petreacă la domiciliul tatălui ziua sa onomastica; In fiecare săptămâna para a lunii, miercuri, începând cu orele 17, cu dreptul de lua minora de la domiciliul mamei sale, de a se ocupa de aceasta si de a o duce la domiciliul mamei la orele 20, prima jumătate a vacantei de vara, stabilita prin ordin al ministrului educației, adică sase săptămâni, în perioada 15 iunie - 1 august, la domiciliul tatălui, cu dreptul de a părăsi localitatea si tara împreuna cu fiica sa și cu obligația de a o aduce la domiciliul mamei sale la finalul intervalului; prima jumătate a vacantei de iarna, adică o săptămâna imediat după Crăciun, la domiciliul tatălui, cu dreptul de a părăsi localitatea si țara împreună cu fiica sa și cu obligația de a o aduce la domiciliul mamei la finalul intervalului; încuviințarea dreptului de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională ale minorei, materializat prin accesul neîngrădit și nemijlocit la informațiile privind sănătatea copilului, activitatea preșcolară și școlară aferentă formelor de învățământ pe care le urmează copilul, prin consultarea reclamantului prealabilă înscrierii copilului la unitățile de învățământ și la orice program școlar și extrașcolar, precum și prin implicarea sa ca tată în luarea deciziilor privind orice demers de natură medicală.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență că, prin sentința civilă nr. 3451/2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul 4444/2004, definitivă și irevocabilă, minora O.A.C. a fost încredințată spre creștere și educare pârâtei.

A arătat reclamantul că atât înainte, cât și după desfacerea căsătoriei, minora a fost principala sa prioritate, fetita crescând si dezvoltându-se într-un mediu familial paternal deosebit de armonios, fiind înconjurată de dragostea si atenția sa. După pronunțarea divorțului, mama copilului, în primii ani a respectat drepturile copilului și ale tatălui însă, ulterior, adică în ultimii trei ani, a încercat să afecteze negativ legătura emoțională puternică tată-copil. Reclamantul a constatat, așadar, că excluderea sa din universul copilului a devenit obiectivul principal al fostei soții mai ales în ultimul an.

Traumatizarea gravă a minorei de propria mamă a dus la refuzul minorei de a mai urma cursurile școlare, aceasta absentând de cca. 10 zile de la școală și anunțându-l pe reclamant, la solicitarea mamei sale, ca nu va reveni la cursuri pana când nu va reveni la domiciliul fostei soții și nu se va muta acolo definitiv.

Situația de abuz emoțional la care este supusă minora, constă în faptul că discernământul copilului este afectat grav de mamă și de familia materna extinsă prin presiuni verbale și psihice constând în inducerea persuasivă în mintea copilului a unei imagini negative și chiar periculoase a reclamantului, ca tată, și a familiei paterne extinse, având ca scop distrugerea relației de atașament și afecțiune față de acesta și față de familia paternă, toate acestea pentru a îndepărta minora de tată și familia sa, pârâta știind că minora este foarte atașată de această familie. Pârâta încearcă să creeze în mintea copilului o stare de conflict între dorința sa de a se juca cu tatăl și a merge la domiciliul acestuia și sentimentele induse de mama din nevoia de a-l controla și de a distruge relația tată-copil, respectiv inducerea unei spaime față de reclamant.

Datorita influențării negative a mamei, exercitate asupra copilului, acesta nu va mai avea în curând probabil reprezentarea corecta a noțiunii de tată.

În ceea ce privește capătul subsidiar al cererii, reclamantul a solicitat să constate că toate aspectele avute în vedere la stabilirea inițiala a programului de vizitare s-au schimbat.

Programul anterior stabilit de instanța nu este în prezent în interesul copilului, acesta având nevoie de o prezenta mult mai consistenta a tatălui în viata sa și de o implicare substanțiala a acestuia în creșterea și educarea ei. De asemenea, reclamantul își dorește să petreacă mai mult timp cu fiica sa, pentru a veghea cu adevărat la creșterea si educarea sa în condiții optime măcar atunci când se află în grija sa și la domiciliul său.

În speța, menținerea și extinderea legăturilor personale dintre tată și copilul său nu ar dauna interesului minorei, ci, dimpotrivă, ar ajuta copilul să beneficieze nemijlocit de iubirea tatălui său și a familiei extinse paterne.

Se au in vedere, pe lângă toate considerentele de fapt si de drept particulare spetei, si dispozițiile art. 8 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ce reglementează dreptul persoanei la viața de familie, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului create în aplicarea acestei dispoziții. Este in interesul copilului, dar si al părintelui de a avea o viata de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menținerea legăturilor personale ale tatălui cu propriul copil în mod efectiv și fără nicio ingerința din partea mamei minorului.

Continuitatea zilelor de vizitare ar asigura, prin posibilitatea de a rămâne peste noaptea dintre ele la domiciliul tatălui, o desfășurare firească a relației copil-tată.

Prin sentința civilă nr.6645 din data de 23.09.2011 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, s-a admis în parte cererea formulată de reclamant și s-a respins cererea privind reîncredințarea minorei A.C., născută la data de 16.09.2000, ca neîntemeiată. S-a încuviințat reclamantului solicitarea de a avea legături personale cu minora A.C., astfel: de vineri, orele 13 până luni, ora 8, în săptămânile impare din fiecare lună ; de Paști, a doua zi intre orele 10.00-18.00; de Crăciun, 26.12 între orele 10.00-18.00; de Anul Nou ,02.01, între orele 11.00-18.00 ; în săptămânile pare ale lunii,miercuri între orele 17.00-20.00; în vacanța de vară, în perioada 01-31.08, în toate situațiile, cu obligația reclamantului de a o readuce pe minoră în domiciliul mamei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.3451/2004 minora A.C. a fost încredințată spre creștere și educare mamei.

În drept măsura reîncredințării minorei celuilalt părinte se întemeiază pe dispozițiile art.44 alin.2 Codul Familiei.

Astfel, dacă se schimba împrejurările avute în vedere pentru încredințarea copiilor, instanța judecătorească poate modifica măsurile și cu privire la drepturile și îndatoririle dintre părinți și copii.

Potrivit dispozițiilor art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004: "principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești".

Având în vedere că părinții nu conștientizează că o asemenea atitudine nu profită nici lor și nici minorei, în lipsa unei încercări de colaborare între părinți, cei dintâi responsabili în ocrotirea intereselor minorei și în condițiile în care hotărârile judecătorești sunt puse în executare după bunul plac al uneia sau al alteia dintre părți, reîncredințarea minorei de la un părinte la altul nu ocrotește nici pe departe interesul acesteia. Măsura reîncredințării minorei spre creștere și educare de la una dintre părți la cealaltă, poate fi dispusă atunci când se stabilește că interesele minorei o cer, întrucât părintele în îngrijirea căruia se află nu îi asigură condițiile necesare pentru dezvoltarea corespunzătoare, atât sub aspect material, cât și moral și efectiv.

Minora A.C. a fost audiată în Camera de Consiliu și a declarat că dorește să rămână cu mama sa, că datorită tensiunilor existente între părinți, nu mai știe care este casa sa.

Instanța de fond a apreciat că probele nu au confirmat faptul că elementele de bază, hotărâtoare, care au determinat încredințarea minorei spre creștere și educare mamei s-au schimbat și că interesele acesteia ar fi afectate prin menținerea acestei hotărâri.

S-a considerat că motivele invocate de reclamant în susținerea cererii sale de reîncredințare a minorei nu au fost probate. Martora propusă de reclamant a declarat că acesta dorește reîncredințarea minorei pentru a o supraveghea mai mult pe minoră. Potrivit art.1169 Cod civil: "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească";, motiv pentru care instanța de fond, având în vedere cele de mai sus, a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

In subsidiar, instanța de fond a avut în vedere dispoz.art.43 alin.3 Cod Familiei care prevăd că părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat minorul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională, în caz de neînțelegere între părinți, acest drept se realizează la cererea celui interesat, prin stabilirea de către instanța judecătorească a unui program de vizitare în cadrul căruia să se întrețină legăturile personale cu copilul minor.

Instanța de fond a apreciat și că, potrivit Legii nr.272/2004, principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copii. Articolul 3 alin.1 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (ratificata prin Legea nr.18/1990, republicată în Monitorul Oficial nr.314 din data de 13.06.2001) consacră același principiu al interesului superior al copilului. Astfel, potrivit acestui articol, "în toate deciziile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituții publice sau private de ocrotiri sociale, de către tribunale, autorități administrative sau de organe legislative, interesele superioare ale copilului trebuie să fie luate în considerare cu prioritate".

Prin urmare, și în situația dată, instanța de fond a apreciat că dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora, trebuie analizat prin prisma interesului superior al copilului, respectiv acela de a avea un echilibru pshio-afectiv prin legături directe cu ambii părinți.

Astfel, s-a apreciat ca un program care sa includă întâlnirea minorei cu tatăl și petrecerea unei perioade mai mari împreuna, participarea efectivă la evenimentele importante din viața lor, poate duce la întărirea legăturii dintre ei și poate asigura climatul necesar unei dezvoltări armonioase a personalității minorilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul O.I., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței civile apelate în sensul admiterii acțiunii și stabilirii domiciliului minorei A.C. la acesta.

În motivarea apelului s-a susținut că reclamantul a formulat prezenta cerere întrucât minorei nu i se mai oferea, de către mama sa, un mediu optim de dezvoltare emoțională și de asemenea, O.E.R. nu se mai ocupa îndeajuns de creșterea fetei, interzicându-i inclusiv relațiile cu tatăl.

A mai arătat acesta că până anul 2007 a locuit cu intimata O.E.R. și fiica lor chiar daca erau despărțiți legal încă din anul 2004. Imediat după despărțirea părților de fapt, intimata a refuzat să îi mai permită apelantului să fie alături copilei. Mai mult, i-a indus acesteia, în timp, o stare de teamă și respingere față de tată, copilul "împrumutând" astfel comportamentul mamei față de tată.

Intuind că este ceva în neregula, apelantul s-a adresat în primul rând Direcției Protecției Copilului sector 6 pentru a cerceta împrejurările în care starea fiicei sale se deteriora, în acest sens făcând demersuri încă din anul 2010, care, în final, a recomandat ședințe de consiliere psihologică. Deoarece timpul trecea și situația fiicei părților era din ce în ce mai dificilă, s-a hotărât să solicite reîncredințarea minorei pentru a se putea ocupa personal de restabilirea ei emoțională. Între timp, a aflat că a început să absenteze frecvent și de la cursurile școlare.

S-a susținut că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire probatoriul administrat pe care nici măcar nu l-a menționat în cuprinsul motivării sentinței. Mai mult, instanța nu a menționat nici măcar faptul ca intimata nu a putut face dovada veniturilor lunare, acest aspect fiind la fel de important deoarece conduce la imposibilitatea de a avea capacitatea de a creste un copil.

Astfel, s-a arătat că, la pronunțarea sentinței, instanța nu a luat în considerare nicio proba care arată faptul că menținerea minorei lângă mama sa lovește direct în interesul copilului. Nu a ținut seama de faptul ca specialiștii considera ca minora are tendințe de suicid, manifestările mamei fiind atât de nefaste încât au aruncat copilul intr-un mediu foarte periculos pentru el, că toți specialiștii recomandau control psihiatric al intimatei.

Deși chiar și prin respingerea întregirii probatoriului cu efectuarea unei expertize psihiatrice a intimatei, existau suficiente elemente care să dovedească faptul că împrejurările avute în vedere la încredințarea minorei către intimata s-au schimbat extrem de mult și doar în sens negativ, instanța de fond a pronunțat o sentință care nu are nici fundament juridic si nici logic.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a arătat că niciodată nu a interzis minorei O.A.C. relațiile cu tatăl ei, ci, din contră, a favorizat aceste relații, insistând cât mai mult la apelant pentru comunicare și întâlniri dintre tată și copil.

Intimata a arătat că apelantul a fost dezinteresat de minoră, că a dorit să lase minora la mama sa pentru a avea mai mult timp liber si din cauza ca a fost mereu împotriva acestui lucru, apelantul și-a găsit partenera de calatorii în persoana cunoștinței comune, din momentul în care copilul a început școală.

Din 2008 și până în prezent, apelantul a comunicat din ce în ce mai puțin cu minora și numai atunci când a dorit acesta. Apelantul a amenințat minora că va face ca aceasta să ajungă la "cămin".

A mai arătat că pentru a-și îndeplini scopul, apelantul i-a spus copilului: "ce bine-ar fi daca ar muri mă-ta" sau "nu mai moare mă-ta odată", că apelantul este un om violent, în fata tuturor prezentându-se calm, tocmai din acest motiv fiind luat in considerare ca un "tata bun".

Prin decizia civilă nr.1030/19.11.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis cererea, a stabilit locuința minorei O.A.C., născută la 16.09.2000, la tată, autoritatea părintească urmând a fi exercitată numai de către tatăl minorei, respectiv O.I.; a obligat pârâta la plata în favoarea minorei O.A.C. a unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 150 lei de la data pronunțării prezentei decizii și până la majoratul copilului.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamantul O.I. a solicitat să-i fie încredințată spre creștere și educare minora O.A.C., născută la data de 16.09.2000, cu obligarea pârâtei O.E.R. la plata unei pensii de întreținere în funcție de veniturile pe care le realizează.

Chiar dacă cererea a fost formulată de reclamant și soluționată de prima instanță în raport de dispozițiile Codului familiei, în apel, tribunalul a avut în vedere dispozițiile din Noul cod civil întrucât, potrivit dispozițiilor art.6 alin.6 Cod civil, dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere (…) , dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.

Astfel, potrivit art.403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru al familiei, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.

Minora A.C. a fost încredințată mamei spre creștere și educare, prin sentința civilă nr.345/2004 pronunțată de Judecătoria sector 6 în dosar nr.4444/2004.

Din ansamblul probelor administrate în cauză (depoziții de martori și interogatoriile reciproce ale părților), tribunalul a apreciat că este în interesul minorei ca locuința acesteia să fie stabilită la tată.

Astfel, s-a reținut că de când părțile s-au despărțit, minora a fost puternic afectată de acest lucru, încercând practic "să-l șantajeze pe tată" pentru a se întoarce și a locui împreună cu ea și mama sa.

Acest lucru rezultă din chiar cele relatate de minoră cu ocazia audierii în camera de consiliu, când aceasta îi spunea tatălui că "dacă nu-i va răspunde la telefon nu va merge la școală";. În aceste condiții, minora a lipsit o lungă perioadă de la școală, fără ca mama, căreia fetița îi fusese încredințată, să ia vreo măsură pentru ca minora să-și urmeze programul de școală și activitățile specifice vârstei.

Situația școlară deficitară a minorei rezultă din caracterizarea psihopedagogică a acesteia de către consilierul școlar de la Liceul Ortodox "Sf.Antim Ivireanu"; unde învață minora (filele 23-33), din care rezultă că există dificultăți de înțelegere și acceptare a situației familiale în care minora se află, separarea celor doi părinți nefiind înțeleasă și acceptată emoțional de către copil (și nici de mamă). Fetița se simte abandonată de tată, ca și mama sa, manifestând un comportament de opoziție și sfidare a autorității paterne, având un mod de exprimare similar cu al mamei și la fel ca aceasta dorește ca tatăl să revină acasă.

Starea emoțională a minorei, puternic afectată de despărțirea părinților se reflectă și în colectivitate, aceasta având o situație școlară deficitară, iar conflictele între ea și colegi sunt destul de frecvente, motiv pentru care a hotărât să stea singură în bancă și să evite să dezvolte relații firești de comunicare și de colegialitate, impunându-și să adopte o atitudine de izolare.

Atât în cadrul ședințelor de consiliere a minorei de către consilierul școlar, cât și cu ocazia audierii minorei de către instanță, aceasta a refuzat să-l numească "tată"; pe tatăl său, spunându-i "domnul O.";, și folosind la adresa acestuia expresii asemănătoare celor utilizate de mama ei, culpabilizându-l pe tată și solicitând permanent întoarcerea acestuia acasă.

Aceste aspecte rezultă și din depozițiile celor doi martori audiați, martori care au arătat că au observat o schimbare în comportamentul minorei cam de un an și jumătate.

Or, această schimbare în comportamentul minorei a fost determinată tocmai de despărțirea părinților, fiind alimentată de atitudinea mamei care îi prezintă copilului o imagine deformată despre tată, inducând copilului o stare confuză și conflictuală cu privire la relațiile pe care ar trebui să le aibă cu tatăl, chiar dacă acesta este despărțit de mamă și nu mai locuiesc împreună.

Tribunalul a apreciat că este în interesul minorei ca locuința acesteia să fie stabilită la tată. S-a avut în vedere faptul că minora, cât timp a stat numai cu mama, și-a schimbat comportamentul și a devenit indiferentă față de activitățile specifice vârstei ei (școală), împrumutând din expresiile și aversiunea pe care mama sa o manifestă față de fostul soț. Totodată, mama minorei are probleme medicale (fiind în evidența medicului psihiatru), astfel că în prezent aceasta nu este, din punct de vedere psihic, în măsură să se ocupe de creșterea și educarea minorei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici"; (filele 101-140). Din conținutul acestui raport tribunalul a reținut că intimata este puternic afectată de divorț, iar toată nemulțumirea acesteia este transmisă și copilului care împrumută limbajul mamei și agresivitatea acesteia în raport cu tatăl său. Astfel, pentru intimată, problema fetiței este trecută în plan secund, orice discuție referitoare la copil fiind invadată de propria sa problemă, respectiv fostul soț. Intimata a primit din partea Comisiei de Expertiză Medico-Legală Psihiatrică diagnosticul "reacție depresiv-interpretativă prelungită la o personalitate dizarmonică de tip emoțional instabil ".

În aceste condiții, cât timp intimata este puternic afectată de divorț și nu poate accepta această schimbare din viața sa, tribunalul a apreciat că aceasta nu este în măsură să asigure nici minorei echilibrul emoțional de care are nevoie și aceasta cu atât mai mult cu cât comportamentul copilului este cel de a se identifica cu mama, preluând de la aceasta elementele care susțin conflictul cu tatăl său.

La stabilirea locuinței minorei la tată, tribunalul a avut în vedere și raportul psihosocial întocmit de DGASPC Sector 6 (filele 204-210), apreciindu-se că pentru îmbunătățirea situației copilului și facilitarea intervențiilor care să susțină securizarea emoțională și dezvoltarea sănătoasă a copilului este necesară separarea acestuia de mamă, și stabilirea domiciliului copilului la tată, impunându-se totodată susținerea tatălui și a copilului prin intervenții și servicii de consiliere și terapie adecvate. În ceea ce privește întâlnirile copilului cu mama sa prin luarea la domiciliul mamei, se recomandă ca acestea să aibă loc numai după ce starea de sănătate a mamei ar putea permite o relație nesupravegheată a acesteia cu copilul.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a stabilit locuința minorei O.A.C. la tată.

În ceea ce privește exercitarea autorității părintești, tribunalul a apreciat că este în interesul copilului să fie exercitată numai de tată, respectiv de apelantul O.I..

Potrivit art.397 Cod civil, regula este aceea că, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți. Definită ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului, autoritatea părintească aparține, potrivit Noului Cod Civil, ambilor părinți, care trebuie să o exercite numai în interesul superior al copilului.

În acest sens, au fost avute în vedere și dispozițiile legii speciale în materie, anume Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care afirmă prevalența principiului interesului superior al copilului în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești (art.2 din Legea nr.272/2004). Interesul superior al copilului este punct de reper și atunci când există neînțelegeri între părinți asupra modului de îndeplinire a îndatoririlor părintești; în această ipoteză, instanța de tutelă are autoritate de a decide cu privire la exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești, cu ascultarea părinților, a copiilor, după caz, precum și în funcție de concluziile raportului de anchetă socială.

Dispozițiile art.398 Cod civil prevăd situația exercitării autorității părintești de către un singur părinte, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, în special eventualele pericole pe care părintele în cauză ar putea să le reprezinte pentru minor.

Potrivit art.398 Cod civil: (1)Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. (2)Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.

În caz excepțional, atunci când un părinte reprezintă un risc pentru minor, se poate decide, justificat prin interesul superior al copilului, ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte, în mod cu totul și cu totul excepțional.

Din evaluările intimatei și problemele de sănătate ale acesteia, precum și starea conflictuală cu apelantul, tribunalul a apreciat că este în interesul copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către tată.

În ceea ce privește pensia de întreținere pe care părintele la care nu locuiește copilul o datorează acestuia, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.529 Cod civil, potrivit cărora întreținerea datorată de părinte se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Potrivit art.533 Cod civil, pensia de întreținere se plătește în rate periodice, la termenele convenite sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.

Cum intimata nu realizează venituri, pensia de întreținere pe care aceasta o datorează minorei a fost stabilită în raport de venitul minim pe economie, intimata fiind obligată astfel la plata unei pensii lunare de 150 lei de la data pronunțării prezentei decizii (19.11.2012) și până la majoratul copilului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta O.E.R., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, recurenta a susținut că reclamantul nu și-a dorit niciodată custodia exclusivă a minorei, ci doar faptul ca pârâta să nu mai aibă drepturile pe care le avea înaintea acestei decizii, prin care tribunalul a admis apelul.

De asemenea, intimatul reclamant nu și-a respectat niciunul dintre cele două programe stabilite de instanță și, mai mult, nu îi răspunde minorei la telefon decât câteodată. Minora nu a locuit niciodată la reclamant, fapt la care nici nu s-ar fi opus.

Cu privire la raportul de expertiză medico-legală, recurenta a arătat că acesta reflectă unele aspecte constatate la momentul examinării sale, însă la acest moment aspectele constatate în raportul depus la dosar nu mai subzistă.

În acest sens, recurenta a solicitat instanței de recurs încuviințarea unei contraexpertize și, totodată, să se efectueze o expertiză asemănătoare și intimatului, pentru a se constata că, dincolo de aparențele acestuia, este o fire foarte violentă, chiar și cu minora.

Pentru a dovedi aceste lucru, susține recurenta, este necesar ca instanța de recurs să admită recursul, să caseze în tot decizia și să trimită cauza spre rejudecare la instanța de apel, unde se poate relua audierea martorilor și, de asemenea, reaudierea minorei în camera de consiliu.

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta a influențat în mod negativ minora astfel că nu a putut pune în executare decizia pronunțată în apel. Arată că menținerea minorei în preajma recurentei este în dezinteresul copilei, aceasta având numai de suferit de pe urma comportamentului tulburat al mamei sale.

La prima strigare a cauzei, Curtea a luat în discuție excepția anulării recursului ca netimbrat având în vedere că recurenta nu și-a îndeplinit această obligație.

Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției de netimbrare a cererii de recurs, având în vedere că recurenta a depus, după strigarea cauzei, taxa judiciară de timbru de 6 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei, în cuantumul fixat de instanță, Curtea a apreciază că este neîntemeiată excepția invocată și urmează să o respingă ca nefondată, nefiind incidente dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997.

În referire la excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă, Curtea reține că în calea de atac extraordinară a recursului, criticile nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă, care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (pe aspecte de ordin procedural sau de drept material).

Scopul acestei căi de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, excede analizei instanței de recurs.

O situație de nelegalitate, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, respectiv, în acord cu dispozițiile art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, dezvoltarea motivelor de recurs să facă posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

Curtea reține că, potrivit acestor prevederi legale, declararea recursului trebuie să fie însoțită și de o motivare corespunzătoare a lui, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate.

Cu alte cuvinte, un recurs nu poate fi considerat motivat decât atunci când motivele sale se află în legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică a acesteia și tinzând la a proba nelegalitatea ei.

În considerarea acestor exigențe ale legii, Curtea urmează să constate, analizând recursul recurentei pârâte, că aceasta a indicat nemulțumirile sale legate de decizia recurată, arătând, în esență, că nu este în interesul minorei să fie reîncredințată spre creștere și educare tatălui, că se dezinteresează de minoră și că acesta a urmărit doar să nu mai fie obligat la pensie de întreținere, aceste critici vizând cel puțin încălcarea dispozițiilor care reglementează principiul priorității interesului superior al copilului, respectiv aplicarea greșită cel puțin a dispozițiilor Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Cum recurenta pârâtă a exprimat punctual, în concret, în ce constă, în opinia sa, greșeala instanței care a soluționat cauza supusă cenzurii instanței de recurs, susținerile exprimate în cuprinsul cererii de recurs fiind apte să valoreze critică a deciziei recurate și permit încadrarea acestora în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea urmează să constate nefondată excepția nulității recursului.

În ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, raportat la cererea reclamantului cu care acesta a învestit instanța de fond, Curtea constată incidente dispozițiile art.403 Noul Cod civil, potrivit cu care: "În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru al familiei, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.

Potrivit art.397 Noul Cod civil: "După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel";.

De asemenea, potrivit art. 398 Noul Cod civil: "(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia";.

Curtea reține incidența și a prevederilor art.2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 potrivit cu care: "Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești";.

Acest principiu trebuie să prevaleze în toate demersurile ce privesc copii, întreprinse chiar și de instanțele judecătorești. Potrivit legislației în materie, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi, ambii părinți fiind responsabili pentru creșterea și educarea copiilor lor. În cazul în care părinții divorțează, instanța judecătorească este chemată să se pronunțe cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, prin raportare la interesul superior al copilului, urmărindu-se prin măsura dispusă să se asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului.

În același sens, instanța de contencios european, în cauza Ignaccolo - Zenide contra României (hotărârea din 25 ianuarie 2000), a stabilit că judecătorul este obligat ca la soluționarea cererilor accesorii divorțului, cum ar fi cea referitoare la încredințarea copiilor minori, să se țină seama de interesele minorilor, autoritățile având obligația de a depune eforturi rezonabile pentru ca atunci când interesele părinților sunt în conflict, iar copii nu sunt suficienți de maturi pentru a-și exprima ei înșiși în mod clar propriile preferințe, interesele superioare ale acestora să fie promovate.

Plecând de la aceste dispoziții legale și comunitare care impun instanței de judecată soluționarea cauzei în mod obligatoriu prin prisma interesului superior al copilului, Curtea reține că noțiunea de "interes superior al copilului"; are un caracter complex, fiind în funcție de factori multipli care se apreciază de către instanță. Astfel, instanța are obligația să obțină relații cu privire la profilul social-moral al părinților, modul în care aceștia își exercită îndatoririle față de copil, starea sănătății lor și a copilului, posibilitățile materiale pe care le au soții pentru asigurarea creșterii și educării copilului, precum și orice alte date care ar fi de natură să aibă o influență asupra soluției.

Mai mult, Curtea are în vedere că recursul reprezintă o cale extraordinară de atac pusă la dispoziția părților de către legiuitor numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Aceasta înseamnă că partea recurentă are posibilitatea dată de legiuitor de a formula critici care se pot încadra în textul articolului 304 Cod procedură civilă text care vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță.

Spre deosebire de calea de atac a apelului în care se poate realiza o analiză a sentinței atacate atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, instanța de apel în urma reanalizării probatoriului administrat și luând în seamă și noile dovezi administrate în apel putând stabili o altă situație de fapt decât cea reținută de către prima instanță, în calea de atac a recursului se realizează un control asupra hotărârii atacate fără posibilitatea de a interveni asupra situației de fapt deja stabilite prin prisma probatoriilor administrate.

În consecință, prin raportare la cele reținute mai sus, Curtea urmează să aibă în vedere în această privință constatările instanței de apel, ca situație de fapt, asupra căreia nu poate reveni, respectiv că minora A.C. a fost încredințată mamei spre creștere și educare, prin sentința civilă nr.345/2004 pronunțată de Judecătoria sector 6, în dosar nr.4444/2004. De când părțile s-au despărțit, minora a fost puternic afectată de acest lucru, încercând practic "să-l șantajeze pe tată" pentru a se întoarce și a locui împreună cu ea și mama sa. Tot din analiza probatoriului, instanța devolutivă a reținut că minora a lipsit o lungă perioadă de la școală, fără ca mama, căreia fetița îi fusese încredințată, să ia vreo măsură pentru ca minora să-și urmeze programul de școală și activitățile specifice vârstei, că minora are o situație școlară deficitară, minora întâmpinând dificultăți de înțelegere și acceptare a situației familiale în care se află, separarea celor doi părinți nefiind înțeleasă și acceptată emoțional de către copil, manifestând un comportament de opoziție și sfidare a autorității paterne, având un mod de exprimare similar cu al mamei și la fel ca aceasta dorește ca tatăl să revină acasă. Totodată, Curtea constată că instanța devolutivă a apelului a stabilit cu titlu de situație de fapt, în urma analizării probatoriului, că starea emoțională a minorei, puternic afectată de despărțirea părinților, se reflectă și în colectivitate, conflictele între ea și colegi sunt destul de frecvente, motiv pentru care a hotărât să stea singură în bancă și să evite să dezvolte relații firești de comunicare și de colegialitate, impunându-și să adopte o atitudine de izolare.

Curtea mai reține că această schimbare în comportamentul minorei a fost alimentată de atitudinea mamei care îi prezintă copilului o imagine deformată despre tată, inducând copilului o stare confuză și conflictuală cu privire la relațiile pe care ar trebui să le aibă cu tatăl.

Or, aceste manifestări ale minorei, rezultat al comportamentului mamei, sunt suficiente în aprecia că nu este în interesul acesteia de a locui cu mama sa. Un copil trebuie să aibă un comportament optimist, să se bucure de lucrurile specifice vârstei ei, să aibă activități care să-i întrețină un nivel ridicat de poftă de viață, asemenea sentimente care îi umple viața de tristețe minorei rezultată din căsătoria părților litigiului de față trebuind să fie cât mai rapid înlocuite.

Curtea apreciază că o atare schimbare radicală în vița interioară a minorei nu se poate petrece decât prin schimbarea domiciliului minorei la tată, așa cum în mod corect și tribunalul a considerat.

Recurenta a arătat că cele menționate în raportul de expertiză medico legală nu mai sunt de actualitate și a solicitat efectuarea unei noi alte expertize, susținere care nu a fost justificată de către această parte prin nicio probă admisibilă în recurs. Mai mult, efectuarea unei alte expertize medico legale, așa cum recurenta a solicitat, nu este compatibilă cu această cale de atac a recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă.

Curtea reține, potrivit celor constatate în raportul de expertiză, că recurenta are probleme medicale de sănătate, astfel că în prezent aceasta nu este, din punct de vedere psihic, în măsură să se ocupe de creșterea și educarea minorei, fiind puternic afectată de divorț, Comisia de Expertiză Medico-Legală Psihiatrică punând diagnosticul de "reacție depresiv-interpretativă prelungită la o personalitate dizarmonică de tip emoțional instabil".

În aceste condiții, în raport de această probă științifică valorificată în calea de atac a apelului, Curtea apreciază corectă constatarea instanței de apel în sensul că pârâta, fiind puternic afectată de divorț, nu este în măsură să asigure nici minorei echilibrul emoțional de care are nevoie și aceasta cu atât mai mult cu cât comportamentul copilului este cel de a se identifica cu mama, preluând de la aceasta elementele care susțin conflictul cu tatăl său.

Prin raportare la dispozițiile art. 397 Noul Cod Civil mai sus citat, în caz excepțional, atunci când un părinte reprezintă un risc pentru minor, se poate decide, justificat prin interesul superior al copilului, ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte.

Față de aspectele reținute mai sus, îndeosebi raportul de expertiză medico legală, Curtea constată că problemele de sănătate ale intimatei nu fac posibilă exercitarea autorității părintești de către mamă în condițiile cerute de lege și în raport cu necesitățile minorei astfel că, până la schimbarea situației în ceea ce privește starea de sănătatea a recurentei, având în vedere și conflictul evident între cei doi părinți care se pare nu se pot concilia sub nici un aspect, autoritatea părintească urmează să fie exercitată numai de către tată, așa cum în mod corect a considerat și instanța de apel, recurenta păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a minorei. Curtea apreciază că, indiferent de problemele existente între părți, minora trebuie să crească într-un climat armonios, propice dezvoltării și securității psihice și morale, împrejurări care să-i dea încredere în viață, în posibilitățile de afirmare socială în viitor, părinții fiind obligați să asigure minorei un asemenea climat. Separarea părinților și stabilirea locuinței copilului la unul dintre ei, în acest caz la tată, trebuie să asigure o continuitate a prezenței mamei în viața minorei și a contactului cu aceasta și nu o limitare potrivit intereselor personale ale tatălui, mama putând reprezenta o prezență în viața copilului său care are nevoie de justificat de dragostea maternă.

Modalitatea de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul său vine în întâmpinarea nevoilor acestuia, aflat în plină perioadă de formare și dezvoltare a personalității, copilul fiind îndreptățit să beneficieze de toată disponibilitatea sa de implicare în procesul de îngrijire și educare.

Curtea nu poate valida susținerile recurentei în sensul că tatăl minorei este violent, instanța de apel nereținând un asemenea comportament al intimatului, iar în recurs nu au fost administrate probe de natură să conducă la schimbarea situației de fapt. De asemenea, Curtea nu poate primi ca veridică susținerea recurentei în ceea ce privește dezinteresul intimatului față de fiica sa, având în vedere demersurile susținute ale acestuia pentru stabilirea domiciliului minorei la locuința sa.

Recurenta urmează să aibă în vedere că această situație se poate schimba, fiind singura în măsură să contribuie la adoptarea unei alte viziuni asupra propriei ei vieți și apoi în ceea ce privește relația cu propria sa fiică, prin urmarea recomandărilor reprezentanților instituțiilor implicate pentru ameliorarea stării sale mentale și abordarea unei alte atitudini față de minoră. În cazul în care recurenta pârâtă constată manifestări ale intimatului reclamant de natură a afecta dezvoltarea fizică și psihică a minorei, aceasta fiind la o vârstă care o privează de posibilitatea de a discerne între bine și rău, se poate adresa instanței de judecată pentru a dispune măsuri în interesul acesteia.

În consecință, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

← Liberare provizorie sub control judiciar. Condiţii.  Neîndeplinirea procedurii de citare invocată de... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Dreptul familiei. Minori . Jurisprudență Minori