Acţiune anulare contract de vânzare cumpărare. Principiul nemijlocirii. Administrarea probei cu expertiza tehnică
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Sentinţă civilă nr. 1230 din data de 05.06.2013
Acțiune anulare contract de vânzare cumpărare. Principiul nemijlocirii. Administrarea probei cu expertiza tehnică
- Art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006
Susținerea recurentei potrivit căreia judecătorul sindic ar fi trebuit să rețină informațiilor preluate de pe site-ul de specialitate www.autovit.ro, potrivit cărora, în anul 2011 prețul de vânzare al unui autoturism Renault Clio având anul de fabricație 2004 este în medie de 3.500 euro astfel că în anul 2008 , anul înstrăinării acesta era superior valorii medii de 3500 euro situându-se în jurul valorii de 6.000 euro și să constate pe cale de consecință că prețul vânzării reprezintă însăși dovada fraudei creditorilor societății este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Principiul nemijlocirii presupune obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care interesează dezlegarea pricinii, potrivit art. 169 C.proc.civ. administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel.
În cauză, a fost încuviințată proba cu expertiza, raportul de expertiză depus la dosar precizând valoarea bunului la data vânzării acestuia, anul 2008.(f.
Este adevărat că instanța de judecată nu este ținută de concluziile raportului de expertiză, dar expertiza nu ar putea fi înlăturată decât printr-un mijloc de probă de o valoare științifică egală.
Înscrisurile depuse de pe site-ul www.autovit.ro nu sunt de natură să înlăture concluziile raportului de expertiza care a fost întocmită de un expert desemnat ca urmare a faptului că instanța a apreciat că în cauză sunt necesare cunoștințe de specialitate.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1230 din 05.06.2013)
Prin sentința civilă nr. 11259/02.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a în dosarul nr. 43527/3/2011 a fost respinsă cererea formulată de reclamanta C C SPRL în contradictoriu cu pârâții SC E SRL prin curator special M D H și SC L S SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut :"; ca la data de 16.04.2010, a fost deschisa procedura insolventei debitoarei SC E SRL.
Cu circa 1 an si 9 luni inainte de deschiderea procedurii insolventei, debitoarea SC E SRL a instrainat catre parata SC E SRL un autoturism marca Renault Clio pentru pretul de 15.000 lei, potrivit facturii nr. FFEC/1020.
Potrivit art. 79 din lege, lichidatorul judiciar poate introduce acțiuni pentru anularea transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise, realizate de debitor prin acte încheiate, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, daca sunt in dauna creditorilor.
Prin raportul de expertiză tehnică s-a concluzionat că prețul unui mijloc de transport similar cu o uzură de 4 ani avea o valoare de 14.568 ron
Pentru a fi aplicabile dispozitiile art. 80 din lege, trebuia dovedit ca pretul automobilului tranzactionat nu era unul serios, la nivelul celor de pe piata auto din acea perioada si ca intentia partilor a fost aceea de a frauda creditorii, prin indepartarea unui bun la un pret derizoriu.
Or, în speță, nu există un dezechilibru între cele 2 prestații, neputând fi reținută nici reaua - credință a pârâtei - cumpărătoare.
Ca atare, Tribunalul apreciaza ca cererea introdusa de reclamanta, prin lichidator judiciar este neintemeiata, astfel ca va fi respinsa";.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs C C SPRL.
În motivarea căii de atac a arătat că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006, prestația debitorului depășind-o pe cea primită, având în vedere că prețul înstrăinării consemnat în factura fiscală este în cuantum de 15.000 lei exclusiv TVA iar conform informațiilor preluate de pe site-ul de specialitate www.autovit.ro, în anul 2011 prețul de vânzare al unui autoturism Renault Clio având anul de fabricație 2004 este în medie de 3.500 euro; în anul 2008 , anul înstrăinării acesta era superior valorii medii de 3500 euro situându-se în jurul valorii de 6.000 euro; prețul vânzării reprezintă însăși dovada fraudei creditorilor societății în sensul că debitoarea a obținut în anul 2008 un preț mai mic al autovehiculului, decât valoarea de piață a acestuia la data înstrăinării.
A apreciat recurenta că sunt îndeplinite în cauză și dispozițiile prevăzute de art. 80 alin.1 lit.c pentru că în cauză există intenția tuturor părților implicate de a sustrage de la urmărirea creditorilor bunurile mobile ale debitoarei întrucât din anul 2008 administratorul debitoarei a început să valorifice bunurile creditoarei la prețuri neserioase în vederea ascunderii acestora de la urmărirea creditorilor; pârâta nu a făcut dovada achitării integrale a prețului.
A susținut că nu pot fi reținute concluziile raportului de expertiză pentru că valoarea a fost determinată la nivelul anului 2012 și nu la nivelul anului 2008.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii în anulare.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 229 C.proc.civ., art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 1 C.proc.civ., art. 80 alin.1 lit. b și c din Legea nr. 85/2006.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Actele prevăzute de art. 80 alin.1 lit. b sunt acele operațiuni în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Actele vizate de acest text trebuie să fie acte cu caracter comutativ și lezionare(disproporție vădită de valoare între contraprestații) iar nu orice acte în care disproporția de valoare între contraprestații este lipsită de echivalență.
Cu circa 1 an si 9 luni inainte de deschiderea procedurii insolventei, debitoarea SC E SRL a instrainat catre parata SC L S SRL un autoturism marca Renault Clio pentru pretul de 15.000 lei, potrivit contractului de vânzare pentru un autovehicul folosit din data de17.07.2008 și facturii nr. FFEC/1020. (f.7,8)
Susținerea recurentei potrivit căreia judecătorul sindic ar fi trebuit să rețină informațiilor preluate de pe site-ul de specialitate www.autovit.ro, potrivit cărora, în anul 2011 prețul de vânzare al unui autoturism Renault Clio având anul de fabricație 2004 este în medie de 3.500 euro astfel că în anul 2008 , anul înstrăinării acesta era superior valorii medii de 3500 euro situându-se în jurul valorii de 6.000 euro și să constate pe cale de consecință că prețul vânzării reprezintă însăși dovada fraudei creditorilor societății este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Principiul nemijlocirii presupune obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care interesează dezlegarea pricinii, potrivit art. 169 C.proc.civ. administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel.
În cauză, a fost încuviințată proba cu expertiza, raportul de expertiză depus la dosar precizând valoarea bunului la data vânzării acestuia, anul 2008.(f.
Este adevărat că instanța de judecată nu este ținută de concluziile raportului de expertiză, dar expertiza nu ar putea fi înlăturată decât printr-un mijloc de probă de o valoare științifică egală.
Înscrisurile depuse de pe site-ul www.autovit.ro nu sunt de natură să înlăture concluziile raportului de expertiza care a fost întocmită de un expert desemnat ca urmare a faptului că instanța a apreciat că în cauză sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Reținând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză conform cărora, la data vânzării bunului, și nu cum susține eronat recurenta că valoarea este din anul 2012, valoarea bunului era de 14.568 lei. Curtea constată că nu se poate considera că prețul de vânzare este unul derizoriu neserios, astfel că nu se poate considera că prețul este atât de disproporționat în raport de valoarea bunului vândut.
Împrejurarea că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada prețului nu este de natură să ducă la admiterea acțiunii astfel cum a solicitat recurenta pentru că sancțiunea care intervine este rezoluțiunea contractului pentru neplata prețului conform art. 1365 C.civ.
Pentru admisibilitatea unei acțiuni în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, temei invocat de asemenea de recurentă, se cere îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: 1) transferul unui bun de către un terț, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii; 2) intenția tuturor părților contractante de a sustrage bunul de la o eventuală urmărire sau de a leza în orice fel drepturile creditorilor.
Ca atare, trebuie dovedită existența unui concert fraudulos, prezumția de fraudă fiind practic instituită doar în privința debitorului, nu și în privința unei acțiuni frauduloase concertate.
În acest caz pentru exercitarea acțiunii în anulare se cere să se facă dovada participării la fraudă a cocontractantului nu și a debitorului, deoarece în ceea ce îl privește pe acesta din urmă frauda este prezumată.
Frauda există dacă terțul cunoștea starea de insolvență a debitorului în momentul în care a încheiat actul în cauză. Înțelegerea frauduloasă nefiind indispensabila, este suficient să se dovedească existența intenției co-contractantului de a participa la fraudarea creditorilor, ceea ce implică faptul că acesta a prevăzut consecințele actului încheiat cu comerciantul aflat în insolvență, cunoscând situația economică a acestuia. Din actele dosarului nu rezultă că între părțile contractului de vânzare cumpărare, debitoarea SC E SRL și intimata pârâta SC L S SRL au existat raporturile care să îi fi oferit cumpărătoarei date despre starea de insolvență a societății cu intenția de a frauda creditorii.
Pentru aceste considerente Curtea a constatat recursul nefondat și în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ.l-a respins ca atare.
| ← Faliment – Procedura insolvenţei – societăţi cu... | Drept procesual civil . Jurisprudență Procedură civilă şi... → |
|---|
