Neplata premiului anual, al 13-lea salariu, aferent anului 2010. Neîncălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios administrativ si fiscal Decizie nr. 2634 din data de 13.05.2014
Prin sentința nr. 595 din data de 07 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 15800/63/2013 s-a respins acțiunea formulată de Sindicatul Polițiștilor Dolj pentru membrii de sindicat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Dolj.
Împotriva sentinței nr. 595 din data de 07 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 15800/63/2013 au formulat recurs reclamanții prin Sindicatul Polițiștilor Dolj, considerând sentința nelegală.
Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Reclamanții, funcționari publici cu statut special în temeiul Legii nr. 360/2002 (Statutul Polițistului), care își desfășoară activitatea în cadrul I.P.J. Dolj, au solicitat obligarea pârâtului I.P.J. Dolj la calcularea, alocarea și plata premiului anual, al 13-lea salariu aferent anului 2010, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective către reclamanți.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, critica recurenților reclamanți privind vătămarea dreptului la apărare, susceptibilă de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 din Noul Cod de procedură civilă, întrucât aduce în discuție nerespectarea dreptului la apărare prin neîncuviințarea unei probe, ca principiu fundamental al procesului civil, nu poate fi primită.
Curtea constată că instanța de fond a verificat utilitatea și concludența probei, constând în efectuarea unei adrese către pârât și a arătat în practicaua sentinței motivele pentru care a respins proba solicitată, proba fiind inutilă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
Este de principiu că admiterea sau respingerea probei este lăsată la aprecierea instanței, care însă este obligată să motiveze măsura luată. În ceea ce privește competența recunoscută instanței de a hotărî asupra admisibilității unei probe, în funcție de pertinența și concludența sa, aceasta este un corolar firesc și necesar al învestirii sale cu soluționarea cauzei pe care este ținută să o finalizeze prin hotărâre. Instanța de fond era îndreptățită să facă aprecierea utilității probei solicitate de reclamanți potrivit propriei convingeri.
În raport de celelalte critici, în cauză se impune analizarea soluției pronunțate de către instanța de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, conform cu care: "Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material";.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 "(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.";
Textul de lege menționat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2011.
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.";
Prevederile Legii nr. 285/2010 nu retroactivează, acestea neproducând nici un efect pentru perioada anterioară emiterii lor, în ceea ce privește acordarea premiului anual aferent anului 2010 legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce privește plata efectivă a acestui premiu, plată ce are loc sub forma majorărilor salariale ce se acordă în acest an.
Mai mult, ținând cont că drepturile salariale cuvenite personalului din Ministerul Afacerilor Interne pentru luna decembrie sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie, în același sens fiind și prevederile art. 25 alin. 4 din Legea - cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Legiuitorul, în virtutea prerogativelor constituționale, a stabilit că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă sub această formă, începând cu luna ianuarie a anului 2011, ci sub forma majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Față de dispozițiile legale menționate, obligarea angajatorului la plata distinctă a sumelor aferente acestui premiu după abrogarea expresă a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 330/2009 este lipsită de suport legislativ, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate, a constatat că prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu conțin elemente de retroactivitate și nici nu încalcă dreptul de proprietate.
Reclamanții au invocat în mod obiectiv neconcordanța dintre dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel încât sub acest aspect, constatările Curții Constituționale realizate prin Decizia nr. 115 din 09.02.2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 230/05.04.2012, capătă caracter obligatoriu pentru instanță.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenție (ex. Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în cererile vizând obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând premiul anual aferent anului 2010, nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestei cereri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Pe de altă parte, neretroactivitatea art. 8 din Legea nr. 285/2010 în raport cu art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost deja constatată prin decizia Curții Constituționale, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Prin sentința atacată, prima instanță a reținut, în acord cu decizia Curții Constituționale, că dreptul solicitat nu le-a fost negat reclamanților prin noua reglementare (art. 8), ci Statul, în calitate de debitor al acestei obligații, a modificat modalitatea de executare a acestei obligații.
În mod corect instanța de fond a reținut că legiuitorul a stabilit în mod expres că în anul 2011 nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010, ca o prestație distinctă, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fi stabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiul anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010.
Ca atare, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar încălca dreptul de proprietate al reclamanților, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate, nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere la calcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
Așadar, în ipoteza în care angajatorul ar fi obligat la o altă plată, distinctă, a sumelor reprezentând premiul anual pentru munca prestată în anul 2010, s-ar ajunge la situația achitării respectivelor sume de două ori, dat fiind că drepturile cuvenite au fost incluse în cadrul majorărilor salariale ce au fost acordate în anul 2011 personalului bugetar.
În acest sens, prin Decizia nr. 21/18.11.2013, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 37 din 16.01.2014, Î.C.C.J. a statuat că "... în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.";
Potrivit art. 517 alin. 4 din Noul Cod de procedură civilă, "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I";.
Potrivit jurisprudenței sale constante, Curtea Constituțională a reținut că "sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. (ex. deciziile nr. 108/2006, nr. 693/2006, nr. 728/2006, nr. 207/2009, nr. 337/2009, nr. 487/2009, nr. 876/2009, nr. 243/2010, nr. 1250/2010, nr. 1280/2010, nr. 1601/2010, nr. 1615/2011).
În acord cu instanța de fond, cu privire la încălcarea art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocată de reclamanți, Curtea apreciază că, prin această soluție legislativă, reclamanții nu au fost lipsiți de un "bun"; într-o modalitate incompatibilă cu exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la anumite beneficii bănești în calitate de salariat nu este un drept de sine stătător, consacrat ca atare de Convenție, ci a fost asimilat, în jurisprudența curții, în anumite condiții, unui drept de proprietate.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a realizat o distincție esențială între dreptul de a primi, în viitor, un salariu câștigat pentru o muncă prestată și dreptul de a primi, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum (Lelas vs. Croația, cererea nr. 55555/08, hotărâre din 20 mai 2010, §. 58; Vilho Eskelinen ș.a. vs. Finlanda, cererea nr. 63235/00, hotărâre din 19 aprilie 2007, §. 94).
În materia drepturilor salariale, statele se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea și intensitatea măsurilor adoptate, iar instanța de contencios european a declarat în mod constant că respectă modalitatea în care statele membre concep imperativele utilității publice, cu excepția cazului în care raționamentul acestora se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (Felicia Mihăieș și Gavril Senteș vs. România, cererile nr. 44232/11 și nr. 44605/11, §.19).
Statul este cel în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor asemenea beneficii prin modificări legislative corespunzătoare, însă atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate au fost respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora (Kechko vs. Ucraina, cererea nr. 63134/00, hotărâre din 8 noiembrie 2005, §23).
Or, în privința premiului pentru anul 2010, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 care consacrau acest drept au fost abrogate în mod expres prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit o altă modalitate de plată a sumelor aferente.
Curtea constată că verificarea convenționalității textului art. 8 din Legea 285/2010 s-a realizat de către instanța de fond în acord atât cu practica CEDO, cât și cu considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 115/2012.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Evaziune fiscală. Primirea la muncă a unei persoane fără... | Interpretarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 448/2006... → |
|---|
