Interpretarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios administrativ si fiscal Hotărâre nr. 2306 din data de 22.04.2014

Prin sentința nr. 4900 din data de 16 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 7464/101/2013 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu handicap și Consiliul Județean Mehedinți - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, având ca obiect obligația de a face.

Împotriva sentinței nr. 4900 din data de 16 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 7464/101/2013 a declarat apel reclamanta apreciind-o netemeinică și nelegală.

În ședința de la 25.03.2014, instanța a calificat drept "recurs"; calea de atac exercitată împotriva sentinței, având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 152 Noul Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea de recurs, recurenta reclamantă a apreciat că instanța de fond, prin soluția pronunțată, a validat aplicarea unui regim discriminatoriu pentru unele persoane cu handicap comparativ cu alte persoane cu handicap, recunoscând unele drepturi în favoarea unor persoane cu handicap și negând aceleași drepturi în defavoarea altor persoane cu handicap, regim interzis expres de dispozițiile art. 3 lit. b, i, m, o, p din Legea nr. 448/2006.

A susținut că, procedând de această manieră, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, deoarece este în vădită contradicție atât cu dispozițiile art. 16 alin. 1 și art. 50 din Constituția României cât și cu dispozițiile exprese ale art. 3 din Legea 448/2006 care stabilesc principiile care guvernează protecția și promovarea intereselor persoanelor cu handicap.

Așa cum a învederat instanței de fond, problema de drept ce o aduce spre soluționare este dacă drepturile recunoscute persoanelor cu handicap la Cap. II din lege, sunt recunoscute doar unor persoane cu handicap sau tuturor persoanelor cu handicap din România.

Recurenta a menționat că problema dedusă judecății are mai mult caracter de interpretare a normelor juridice, raportat la principiile de drept ce guvernează materia normativă privitoare la persoanele cu handicap. Așa cum a arătat, dacă Legea nr. 448/2006, în cadrul aceleiași clase sociale, ar crea drepturi numai în favoarea unor persoane în timp ce altora nu, există un conflict între normele acestei legi și dispozițiile art. 16 alin. 1 și art. 50 din Constituția României.

Prin maniera în care sunt interpretate dispozițiile legii (art. 28), în loc să fie protejate și promovate drepturile persoanelor cu handicap, acestea sunt încălcate în mod flagrant, soluția instanței de fond, fiind în acest sens.

În opinia recurentei, soluția pronunțată vine în contradicție vădită cu scopul și esența legii nr. 448/2006, motiv pentru care a apreciat că nu pot fi acordate aceste drepturi diferențiat și discriminatoriu, întrucât dacă un astfel de drept este recunoscut unei persoane sănătoase ce are grijă de o persoană cu handicap, cu atât mai mult trebuie să fie recunoscut unei persoane cu handicap, ce deține un autoturism, dar care nu poate fi adaptat la handicapul avut.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 N.C.proc.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimata pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Intimatul pârât Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Comisia Superioară a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin Încheierea din ședința publică de la 15 aprilie 2014, Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta reclamantă și în temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 448/2006 față de prevederile art. 16 și art. 50 din Constituție, pentru motivele consemnate în acea încheiere.

În ceea ce privește recursul declarat, analizând criticile formulate de recurenta reclamantă, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Cu prioritate, Curtea constată că, deși recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate a hotărârii prevăzute expres în art. 488 din Noul Cod de procedură civilă, în raport de criticile formulate, în cauză se impune analizarea soluției pronunțate de către instanța de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă, conform cu care: "Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material";.

Prin certificatul nr. (…)/24.01.2013 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean M. recurenta reclamantă a fost încadrată în gradul accentuat, cu valabilitate 12 luni, revizuibil, cu handicap neurologic.

Recurenta reclamantă este deținătoarea unui autoturism (…), înmatriculat sub nr. (..), care nu este adaptat handicapului, așa cum rezultă din cartea de identitate a vehiculului eliberată de Registrul Auto Român (fila 14 din dosarul de fond).

Potrivit art. 7 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiți prin dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002, precum și de dispozițiile art. 1 alin. 6 lit. a din Ordinul nr. 769/2010, ca fiind persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal, vehicule înmatriculate în România.

Prin derogare de la această regulă, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu completările și modificările ulterioare, persoanele cu handicap deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele care le au în îngrijire, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale.

Astfel, potrivit art. 28 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap "Persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele care le au în îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare";.

Interpretând dispozițiile mai sus menționate, instanța constată că, din categoria utilizatorilor exceptați de la plata rovinietei fac parte persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele care au în îngrijire persoane cu handicap pentru autovehicul proprietate personală neadaptat.

Prin art. 5 pct. 6 din Legea nr. 448/2006, este definită noțiunea de asistent personal al persoanei cu handicap grav, fiind persoana care supraveghează, acordă asistență adultului cu handicap grav, pe baza planului individual de servicii, al persoanei adulte cu handicap.

Persoanele care au în îngrijire persoanele cu handicap beneficiază de scutire de la plata rovinietei numai dacă sunt deținătoare de autoturisme, fiind menționați în certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului la rubrica "deținător";.

În mod corect instanța de fond a reținut, din coroborarea acestor norme legale, că reclamanta nu poate beneficia de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor naționale întrucât nu deține un autoturism adaptat handicapului, iar persoana care, potrivit susținerii acesteia, îi asigură îngrijirea, nu este deținătorul unui autoturism.

Reclamanta a fost încadrată în gradul de handicap accentuat, astfel că aceasta nu a putut beneficia de numirea unui asistent personal pentru supraveghere și asistență, în înțelesul art. 5 pct. 6 din Legea nr. 448/2006, care se referă numai la persoanele adulte cu handicap grav.

Legea nr. 448/2006 reglementează un ansamblu de drepturi și măsuri puse la dispoziția persoanelor cu handicap pentru a facilita integrarea și incluziunea socială a acestora. În vederea acordării acestor drepturi, persoanele cu dizabilități trebuie să dovedească încadrarea lor în grad de handicap, în funcție de gravitatea acestuia, ceea ce presupune parcurgerea unei proceduri de evaluare.

Art. 28 din Legea nr. 448/2006 instituie o facilitate în favoarea persoanelor cu handicap, persoane stabilite de legiuitor, acordând scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale.

Situațiile în care se acordă, cu titlu de excepție, scutire de la plata rovinietei pentru anumiți utilizatori, sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse și aplicate prin analogie.

Această scutire de plată a rovinietei nu este acordată în vederea asigurării îngrijirii medicale ori procurării de medicamente de care persoanele cu handicap au nevoie, ci mai degrabă pentru a compensa dificultățile pe care le au persoanele în ceea ce privește incluziunea socială și pentru a facilita acest proces.

Tratamentul juridic diferențiat care este generat de acest text de lege, în sensul de a beneficia sau nu de scutire de la plata rovinietei, decurge din situația obiectivă în care se găsesc diferite persoane în funcție de natura handicapului.

Faptul că, prin aceste dispoziții legale, se acordă drepturi și facilitați în funcție de gradul și tipul de handicap, nu constituie discriminare în cadrul aceleiași clase sociale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Decizia din 26.09.2002, Duchez contra Franței, Decizia din 06.12.2007, Beian contra României).

În speță, textul art. 28 din Legea nr. 448/2006 se aplică în aceleași condiții pentru toate categoriile de persoane cu handicap aflate în aceeași situație, fără a determina privilegii sau discriminări.

Prima categorie de persoane, care poate beneficia de scutire de la plata tarifului de

utilizare a rețelelor de drumuri naționale, se referă la persoanele cu handicap locomotor,

deținătoare de autoturisme adaptate handicapului. Aceste persoane, necesită crearea unor condiții speciale pentru integrarea lor în societate, având limitare permanentă a funcției locomotorii, manifestată prin pierderea sau reducerea posibilității de mișcare.

Ideea de șanse egale nu poate fi interpretată ca însemnând aceleași condiții și circumstanțe pentru persoane cu diferite nevoi, prin urmare, persoanele cu diferite dizabilități trebuie să aibă acces la mijloace adecvate care să le permită să achiziționeze bunuri și servicii.

Din a doua categorie de persoane, care pot beneficia de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, fac parte persoanele care au în îngrijire persoane cu handicap.

Potrivit art. 5 pct. 6 din Legea nr. 448/2006, asistentul personal al persoanei cu handicap grav este persoana care supraveghează, acordă asistență adultului cu handicap grav, pe baza planului individual de servicii, al persoanei adulte cu handicap.

Asistentul personal este angajat în baza unui contract individual de muncă de către primăria în a cărei rază teritorială își are domiciliul persoana cu handicap grav.

Dispozițiile privind îngrijitorul persoanei cu handicap se aplică în cazul persoanelor încadrate în gradul grav de handicap, deoarece prin noțiunea de îngrijitor se înțelege persoana care are ca atribuții esențiale în îngrijirea primară și supravegherea stării de sănătate, asigurând ajutorul pentru efectuarea activităților de bază ale vieții zilnice de către persoana care și-a pierdut autonomia funcțională.

Recurenta reclamantă consideră însă că statutul său de persoană cu handicap neurologic o plasează într-o situație egală cu cea a celorlalte persoane cu handicap care sunt deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, care se bucură de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale.

Interpretarea recurentei reclamante în sensul extinderii textului de lege și asupra handicapului neurologic nu poate avea decât semnificația modificării textului art. 28 din Legea nr. 554/2004, în sensul acordării scutirii tuturor persoanelor cu handicap indiferent de gradul de handicap.

Situațiile în care există dispensă de la plata rovinietei pentru anumiți utilizatori, fiind instituite cu titlu de excepție, sunt de strictă aplicare și interpretare, neputând fi extinse prin analogie.

Enumerarea realizată prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 448/2006 este limitativă, nu exemplificativă, astfel că nu pot face parte din categoria utilizatorilor exceptați de la plata rovinietei alte persoane decât cele indicate în mod expres de aceste dispoziții legale, cum este cazul recurentei reclamante. Nici soțul recurentei reclamante nu poate fi asimilat persoanelor care au în îngrijire persoane cu handicap, care sunt scutite de la plata rovinietei conform art. 28 din Legea nr. 448/2006.

În aceste împrejurări, nu se poate reține refuzul nejustificat al autorității publice de a-i soluționa cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, nefiind întrunite condițiile art. 1 alin. 1 cu referire la art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat de recurenta reclamantă a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Interpretarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.