Nulitate relativă. Act de înstrăinare a unui bun comun de către unul dintre soţi. Confirmare tacită. Consecinţe
| Comentarii |
|
Un act lovit de nulitate relativă poate fi confirmat expres sau tacit de partea în favoarea căreia a fost instituită sancţiunea, acceptarea sau consimţirea de fapt putându-se manifesta sau reflecta în orice act de natură să conducă la înlăturarea nulităţii.
Secţia civilă, minori şi de familie, precum şi cauzele privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 210 din 21 februarie 2011
Prin sentința civilă nr. 2632/23.06.2005 a Judecătoriei Piatra Neamț s-a respins acțiunea reclamantului I.V. în contradictoriu cu pârâtele I.E. și Mănăstirea B., ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamantul I.V. a chemat în judecată pârâtele pentru a se constata nulitatea contractului de donație autentificat sub nr. 102/17.01.1996 la BNP B.R., având ca obiect suprafața de 10.000 mp teren situat în intravilan sat B.
S-a reținut că pârâta-donatoare I.E., la data încheierii contractului de donație, a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra a 1 ha teren aflat în litigiu, ce a format obiectul donației, cu certificatul nr. 117/17.01.1996 emis de Consiliul Local al com. B., jud. Neamț, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9451/11.05.1995 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 18804/19.09.1995, act transcris sub nr. 957/19.09.1995. în raport de aceste acte, s-a apreciat că pârâta Mănăstirea B. a fost dobânditor de bună-credință al terenului, având convingerea că pârâta I.E. este singurul proprietar al terenului.
S-a mai apreciat că motivele invocate în acțiunea reclamantului reprezintă termenii de nulitate relativă și reclamantul fiind terț față de contractul de donație nu are calitate procesuală activă să solicite prin acțiunea civilă anularea contractului de donație.
De asemenea, s-a considerat că reclamantul are sarcina probei potrivit art. 1169 C.civ., dovada dreptului de proprietate asupra terenului trebuind a fi făcut cu titlu de proprietate emis de Comisia Județeană Neamț pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, reclamantul nejustificând un interes legitim.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul I.V., iar Tribunalul Neamț, prin decizia civilă nr. 171/23.03.2005, a respins ca nefondat apelul, apreciind că motivele de nulitate invocate de apelantul-reclamant nu reprezintă nulități absolute, ci relative.
A reținut instanța de apel că proprietatea asupra bunului donat nu constituie motiv de nulitate, nici absolută, nici relativă, ci dă dreptul terțului care o pretinde să o reclame pe calea acțiunii reale imobiliare în revendicare și că lipsa acordului expres al apelantului la încheierea actului sau inexistența mandatului tacit dat soției donatoare, în condițiile art. 35 alin. (2) teza a II-a C.fam., are caracter relativ. S-a apreciat, în raport de declarațiile martorilor audiați în cauză, că apelantul I.V. a avut cunoștință despre începerea construcției Schitului, ajutând personal la aceasta și a participat la slujba de sfințire a locului, aceasta cu atât mai mult cu cât locuința sa este în imediata vecinătate a schitului construit pe terenul donat.
împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții I.V. și I.E. în motivarea recursului se arată în esență că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece ambele instanțe au reținut greșit că înstrăinarea bunului altuia nu constituie motiv de nulitate nici absolută și nici relativă, cu toate că în doctrină s-a stabilit că atunci când părțile sau cel puțin cumpărătorul nu cunosc împrejurarea că vânzătorul este adevăratul proprietar, contractul este lovit de nulitate, fiind o nulitate relativă determinată de eroarea cumpărătorului asupra calității de proprietar a vânzătorului.
Arată recurenții că pârâta I.E. nu putea dona terenul fără consimțământul expres al soțului, nulitatea întemeindu-se pe lipsa consimțământului unanim al coproprietarilor, fiind aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (2) teza a II-a C.fam., care au caracter imperativ, impunând în cazul înstrăinării unor bunuri comune imobiliare să existe consimțământul expres al celuilalt soț, neputând fi vorba de un mandat tacit în administrare, cum eronat rețin instanțele de fond. Esențial este, susțin recurenții, faptul că terenul de 10.000 mp este proprietatea exclusivă a lui I.V., conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 1018/10.05.1995 întocmit pe numele său și titlul de proprietate emis la 24.01.2006. Precizează recurenții că s-a apreciat greșit că I.V. ar fi consimțit tacit ca soția să facă actul de donație contestat.
Prin întâmpinare intimata Mănăstirea B. a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere caracterul relativ al nulității invocate în cauză.
La termenul din 16.10.2006, prin apărător, recurentul I.V. a invocat excepția nulității hotărârii pronunțate de Tribunal, întrucât apelul a fost respins ca nefundat, deși motivarea a fost făcută în baza art. 35 alin. (2) C.fam. și s-a făcut pe nulitate relativă și nu pe nulitate absolută cum era normal și pentru că i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât excepția lipsei de interes a acestuia nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților, la fel și dispozițiile art. 35 alin. (2) C.fam., existând neconcordanță între dispozitiv și motivare.
La termenul din 3.10.2006, instanța, prin încheiere, în temeiul art. 244 pct. 1 C.proc.civ. a suspendat judecata recursului până când hotărârea pronunțată în dosarul nr. 3713/2006 al Judecătoriei Piatra Neamț devine irevocabilă.
La termenul din 15.11.2010 cauza a fost repusă pe rol și la următorul termen din 6.12.2010, prin apărător, intimata Mănăstirea B. invocă excepția autorității de lucru judecat, întrucât există o hotărâre pronunțată în cererea de constatare a nulității absolute a contractului de donație, respectiv sentința civilă nr. 1069/15.03.2006, invocă și prescripția dreptului la acțiune, întrucât au trecut 3 ani de la data încheierii actelor.
Instanța, la termenul din 21.02.2011, a invocat, din oficiu excepția lipsei de interes în formularea recursului de către recurenta-pârâtă I.E., excepție pusă în discuția părților la acest termen de judecată. La același termen recurentul I.V. prin procurator a invocat excepția nulității încheierii de repunere a cauzei pe rol, întrucât numita I.V. nu a formulat recurs, recursul fiind formulat de I.V. împotriva lui I.E. și Mănăstirea B.
Examinând cauza sub aspectul excepțiilor și a motivelor invocate, Curtea de Apel a reținut următoarele: referitor la motivele de recurs ce privesc fondul cauzei s-a apreciat că nu sunt întemeiate, recursul fiind respins pentru considerentele următoare. Recurentul este nemulțumit de faptul că terenul ce a făcut obiectul contractului de donație a cărui nulitate s-a solicitat în cauză respectiv 10.000 mp teren situat în sat Bodești, jud. Neamț, a fost donat de soția sa I.E., fără consimțământul său de proprietar al terenului. S-a reținut referitor la terenul în cauză că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9451/11.05.1995 I.E. și I.V. au vândut suprafața de 10.000 mp teren (în litigiu) Mitropoliei Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, jud. S. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 18804/19.09.1995 aceasta din urmă vinde numitei I.E. căsătorită, suprafața de 1 ha teren (în litigiu) actul fiind transcris sub nr. 957/19.09.1995. Apoi, la data de 17.01.1996, se încheie actul de donație autentificat sub nr. 102, având ca obiect suprafața de 10.000 mp teren situat în sat B., jud. N. în raport de actele menționate s-a constatat că deși terenul a fost vândut de ambii soți, ulterior este cumpărat doar de soție I.E., ceea ce însă nu înlătură calitatea de coproprietar asupra terenului a soțului I.V., terenul fiind cumpărat în timpul căsătoriei, or, potrivit art. 30 alin. (1) C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt la data dobândirii lor bunuri comune ale soților. Ulterior, I.E. înstrăinează terenul bun comun intimatei-pârâte Mănăstirea B. care începe și finalizează construcția pe teren a unui schit, la construcția acestuia participând și soții, recurenți în prezenta cauză, schitul fiind în imediata vecinătate a locuinței acestora, situație ce rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză și înscrisurile depuse la dosar, atât la instanța de fond, cât și în apel.
Potrivit art. 35 alin. (2) partea finală C.fam., niciunul dintre soți nu poate înstrăina și nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul celuilalt soț. Această prevedere este exclusiv în vederea ocrotirii patrimoniului soților, dispoziția putând fi invocată numai de soțul al cărui consimțământ a fost nesocotit, nulitatea actului fiind numai relativă. Un act lovit de nulitate relativă poate fi confirmat expres sau tacit de partea în favoarea căreia a fost instituită sancțiunea, acceptarea sau consimțirea de fapt putându-se manifesta sau reflecta în orice act de natură să conducă la înlăturarea nulității. Din probele administrate în cauză rezultă că recurentul a acceptat în fapt și a consimțit la înstrăinarea făcută de soția sa, atât timp cât a cunoscut că Mănăstirea B. a construit schitul pe terenul în cauză și chiar a participat la construirea acestuia, astfel încât prin aceste acte a confirmat tacit la înstrăinarea terenului către Mănăstirea B., prin aceste acte fiind înlăturată nulitatea invocată. Consimțământul celuilalt soț nu trebuie să fie expres sau în formă scrisă, ci presupune o manifestare neîndoielnică a voinței soțului neparticipant la actul juridic de a înstrăina împreună cu soțul său imobilul din comunitatea de bunuri. în cauza de față recurentul prin acțiunile sale a confirmat tacit înstrăinarea făcută de soția sa. Susținerile referitoare la faptul că terenul de 10.000 mp ar fi fost doar proprietatea recurentului I.V., potrivit procesului-verbal de punere în posesie nr. 1018/10.05.1995 nu au fost reținute atât timp cât terenul în cauză a fost vândut de ambii soți prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9451/1995, contract rămas în ființă prin respingerea acțiunii formulate de I.V. și I.E. în contradictoriu cu Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 9451/01.05.1995 și nr. 18809/19.09.1995 prin sentința civilă nr. 3973/02.11.2006 a Judecătoriei Piatra Neamț în dosarul nr. 3713/2000, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 748/29.03.2010 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, în dosar nr. 25181/3/2007.
în considerarea celor menționate anterior, Curtea de apel, în baza art. 304 pct. 9 C.proc.civ., a respins excepția autorității de lucru judecat, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția nulității încheierii de repunere a cauzei pe rol, a admis excepția lipsei de interes în formularea recursului de I.E., față de care a respins recursul pentru acest motiv, și a respins recursul formulat de I.V. ca nefondat.
(Judecător Daniela Părău )
| ← Accesiune imobiliară artificială. Distincţie faţă de... | Plasament în regim de urgenţă instituit pe calea ordonanţei... → |
|---|
