Nume de domeniu înregistrat abuziv. Aplicarea principiilor răspunderii civile delictuale. Natura drepturilor care se nasc din înregistrarea unui nume de domeniu
| Comentarii |
|
Principiile răspunderii civile delictuale sunt aplicabile înregistrărilor abuzive de nume de domenii. Achiziţionarea unui nume de domeniu în scopuri exclusiv speculative constituie o faptă ilicită şi poate fi sancţionată prin anularea înregistrării acestuia.
Prin înregistrarea unui nume de domeniu, deţinătorul acestuia nu dobândeşte un drept de proprietate asupra denumirii în cauză şi nici un drept exclusiv asemănător unui drept de proprietate intelectuală, ci un simplu drept de folosinţă, al cărui exerciţiu este condiţionat de buna-credinţă a deţinătorului.
(Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sentinţa civilă nr. 1682 din 6noiembrie 2001,)
TRIBUNALUL,
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 6579/
21.11.2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, reclamanta A. F. România a chemat în judecată pe pârâţii S. C. A. I. S. R. L., S. C. E. C & A S. R. L. şi Institutul de Cercetări şi Informatică -Registrul R. pentru ca prin hotărâre judecătorească, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să dispună obligarea pârâtelor să desfiinţeze site-ul aflat pe internet la adresa http:www.a.ro, iar în subsidiar obligarea pârâtelor să renunţe la denumirea înregistrată pentru această pagină şi să utilizeze un alt nume pentru acest domeniu; obligarea pârâtului Institutul de Cercetări şi Informatică să anuleze înregistrarea acestui domeniu sub numele de „a.ro”; obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii reprezentând contravaloarea a 150 USD/zi de întârziere, de la data pronunţării hotărârii şi până la desfiinţarea efectivă a site-ului respectiv şi renunţarea la nume şi încetarea acţiunii prejudiciabile, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, s-a arătat că, de la data de
12.09.2000, pe Internet a apărut adresa http:// www.a.ro/, un site care poartă numele companiei reclamante.
Domeniul purtând titulatura http//www.a.ro/ a fost achiziţionat de către pârâta S. C. A. de la R. N. R & D Computer NetWork, registrul R., reţea deţinută de către Institutul de Cercetări în Informatică ICI.
Achiziţionarea domeniului şi înregistrarea acestuia sub numele de „a.ro“ de către pârâtă a împiedicat reclamanta să deschidă o pagină cu acest nume în spaţiul Internet corespunzător României, aceasta fiind în imposibilitate de a folosi acest nume.
Pârâta S. C. E. C & A S. R. L. a solicitat reclamantei să achiziţioneze domeniul înregistrat sub numele „www.a.ro”, obligându-se să configureze pagina web cu numele a.ro.
Prin conduita culpabilă a pârâtelor s-a cauzat reclamantei un prejudiciu, întrucât numele acesteia a fost uzurpat, reclamanta fiind în imposibilitatea de a-şi folosi propriul nume pe Internet pentru a se prezenta şi a-şi face cunoscută oferta partenerilor de afaceri utilizatori ai Internetului.
Reclamanta învederează intimatei că datorită acţiunii culpabile a pârâtelor este împiedicată să achiziţioneze ea însăşi de la registrul R. un spaţiu purtând denumirea societăţii, fiind obligată să folosească serviciile acestor intermediari, al căror unic avantaj îl constituie dorinţa lor de a folosi, în propriul lor interes, blândeţea legislaţiei în materie.
în drept, acţiunea este întemeiată de dispoziţiile art. 998, 1000 alin. 3 şi 1003 C. civ.; convenţiile încheiate cu statul român în 1937 şi 1967, prin care se recunoaşte şi se autorizează Compania Aeriană A. F. în România.
Prin întâmpinarea depusă la termenul din
19.12.2000, pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informativă-ICI Bucureşti a învederat instanţei că registrul R. nu este obligat să verifice existenţa unui drept la marca supranumelui (denumirii), această obligaţie revenind numai registrantului, care trebuia să se asigure că nu indica sau nu aducea un prejudiciu unei alte părţi, privind dreptul de folosire a unei mărci înregistrate.
S-a adus la cunoştinţa instanţei faptul că s-a luat măsura suspendării domeniului în discuţie până la pronunţarea pe fond asupra cauzei de către instanţă, conform punctului 34 din regulile de înregistrare a numelor de domenii şi subdomenii din zona „ro.”
Pentru acest motiv pârâtul a solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, deoarece măsura anulării domeniului înseamnă ştergerea definitivă a înregistrării domeniului, ceea ce ar echivala cu o prejudecare a fondului, contrar dispoziţiilor art. 581 C. pr. civ.
La dosarul cauzei, pârâtul ICI Bucureşti a depus următoarele acte: contractul de înregistrare a domeniilor „ro“ (Registration Agreement); regulile de înregistrare a numelor de domenii şi subdomenii în zona „ro“; extras din R. F. C. 1591 (standard tehnic şi administrativ în Internet); cererea de înregistrare a domeniului de către S. C. A. S. R. L.
La prima zi de înfăţişare, pârâtul I. C. I. Bucureşti a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri pe excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar Tribunalul a admis această probă şi a unit excepţia cu fondul cauzei conform art. 137 alin. 2 C. pr. civ.,
având în vedere faptul că pentru soluţionarea acestei excepţii este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Ulterior modificării cererii promovate de reclamantă pe cale de ordonanţă preşedinţială în cererea întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, indicate în acţiune, respectiv art. 998,1000 alin. 3 şi 1003 C. civ. şi Convenţiile de reciprocitate încheiate între statul român şi cel francez din 1937, 1962 şi 1975, pârâtul I. C. I. Bucureşti a învederat tribunalului că renunţă să mai susţină excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Pârâta A. S. R. L. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă şi de exerciţiu a Agenţiei A. F., în raport de dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 31/1990, precum şi excepţia lipsei capacităţii sale pasive.
în privinţa excepţiilor invocate, tribunalul a apreciat că acestea nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Agenţia A.F. din România funcţionează exclusiv pe baza autorizaţiei provizorii pentru activităţi comerciale nr. 38/230/19.02.2001 emisă de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei - Direcţia Generală de Servicii Transport Aerian şi Aeroporturi, acordate pe bază de reciprocitate şi condiţionată de acordarea pe teritoriul Republicii franceze a unor drepturi similare în favoarea companiei aeriene române care a fost desemnată în vederea operării serviciilor aeriene regulate între România şi Republica Franceză. Această agenţie A. F. nu este o reprezentanţă sau agenţie supusă dreptului comun în materie, constituită potrivit procedurii de autorizare de către Ministerul Comerţului şi de înregistrare la Camera de Comerţ a României, reglementată juridic prin Decretul-lege nr. 122/1990 privind autorizarea şi desfăşurarea activităţii reprezentanţelor şi agenţiilor companiilor străine din România. ,
Ca atare, tribunalul apreciază că este nefondată excepţia lipsei calităţii capacităţii de folosinţă, agenţia având aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual.
în privinţa capacităţii procesuale de exerciţiu a agenţiei A. F., respectiv a aptitudinii sale de a-şi valorifica singură drepturile procedurale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procedurale, Tribunalul reţine că aceasta nu stă în cauză în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al Companiei A. F. din Franţa.
Actele de procedură îndeplinite de către cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile, însă, potrivit art. 161 alin. 1 C. pr. civ., instanţa poate acorda un termen pentru ca reprezentantul părţii să facă dovada calităţii sale.
în cauză, reprezentantul Companiei A. F. a făcut dovada calităţii sale, prezentând instanţei autorizarea de acţionare în justiţie, potrivit căreia Agenţia A. F. din România este autorizată să reprezinte Compania A. F. în dosarul nr. 6579/2000, în sensul dispoziţiilor art. 68 C. pr. civ.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a respins ca nefondată excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Tribunalul reţine că aceasta este nefondată, întrucât Compania A. F. a împuternicit agenţia A. F. din România să o reprezinte în dosarul nr. 6579/ 2000, faţă de toţi pârâţii menţionaţi în acţiune.
în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, Tribunalul reţine că este nefondată, întrucât în cauză s-a făcut dovada existenţei identităţii între persoana reclamantei şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat. Dreptul la acţiune în materia răspunderii delictuale aparţine evident celui al cărui interes a fost lezat prin fapta ilicită, respectiv Compania A. F. din Franţa.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză, tribunalul constată că acţiunea de faţă este fondată în parte, pentru următoarele considerente:
Acţiunea formulată de către reclamanta A. F. este întemeiată în drept pe dispoziţiile dreptului comun, art. 998, art. 1000 alin. 3 şi 1003 C. civ., invocându-se cauzarea unor prejudicii prin acordarea de către R. a dreptului de folosinţă al numelui de domeniu Internet „a.ro“ societăţii comerciale A. I. S. R. L.
Chiar dacă legislaţia română nu este foarte dezvoltată în domeniul Intemetului, instanţa constată că au aplicabilitate în cauză dispoziţiile dreptului comun, prin care se reglementează răspunderea civilă delictuală.
Dreptul, în general, ca instrument de ordonare a desfăşurării raporturilor sociale, îndeplineşte o funcţie educativă, prin influenţa pe care o exercită asupra conştiinţei oamenilor. Această funcţie se
regăseşte şi în instituţia juridică a răspunderii civile delictuale.
Conştiinţa că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu rămâne nesancţionată, ci atrage după sine obligaţia de reparare a prejudiciului, este de natură a îndeplini o funcţie educativă şi deci o funcţie socială de prevenire a producerii unei asemenea fapte.
Având în vedere faptul că răspunderea civilă delictuală se caracterizează într-o obligaţie de reparare a prejudiciului, care se stabileşte în sarcina autorului prejudiciului, ea îndeplineşte şi o funcţie reparatorie, astfel încât sub acest aspect poate fi considerată ca un mijloc de apărare a drepturilor subiective.
De îndată ce printr-o faptă ilicită s-au adus prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane, este angajată răspunderea autorului prejudiciului, în acest sens, răspunderea civilă contribuie la apărarea dreptului subiectiv încălcat.
în speţa dedusă judecăţii, reclamanta a probat întrunirea cumulativă a condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existenţa prejudiciului, existenţa faptei ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia cu care a acţionat.
Prin acordarea de către R. a dreptului de folosinţă al numelui de domeniu Internet „a.ro” societăţii comerciale A. I. S. R. L. s-a cauzat în mod evident un prejudiciu reclamantei.
Denumirea A. F. este de largă notorietate bucurându-se de un real succes şi de apreciere din partea unei pături numeroase de consumatori din întreaga lume.
Prin înregistrarea numelui de domeniu „a.ro“ (chiar dacă nu se conferă nici un drept legal asupra acestui nume în favoarea pârâtei A. I. S. R. L.) este de necontestat faptul că s-a profitat în mod incorect de renumele denumirii comerciale A. F., în scopul obţinerii unor beneficii de către pârâtă.
Reclamanta a fost privată de dreptul de a-şi achiziţiona un nume de domeniu de la sursă, respectiv I. C. I., în zona „ro.“, fiind lipsit de relevanţă faptul că aceasta poate folosi subdomeniile „com.ro", org.ro“, „tm.ro", „info.ro.", care sunt libere în prezent.
Prin fapta ilicită săvârşită de către pârâta A. I. S. R. L., aceea de a achiziţiona numele de domeniu „a.ro” în scopuri speculative, s-a urmărit blocarea domeniului „a.ro" şi împiedicarea reclamantei să deschisă o pagină cu acest nume în spaţiul Internet corespunzător României. Scopul urmărit de către pârâtă a fost evident acela de a forţa reclamanta să apeleze la serviciile sale, contra unor sume de bani considerabile, fie pentru achiziţionarea domeniului, fie pentru configurarea paginii (site-ul) A. F.
Acest aspect rezultă, în mod neîndoielnic, din activitatea imediat următoare achiziţionării domeniului, respectiv din faxul expediat Agenţiei A. F. din România, prin care se aducea la cunoştinţa acesteia că este mai profitabil pentru Compania A. F. să apeleze la serviciile pârâtei S. C. E. C & A S. R. L., pentru configurarea paginii web, purtând numele A. F., decât să promoveze un proces costisitor şi nesigur pentru obţinerea folosirii numelui A. F. (fila 32 dosar).
în baza considerentelor arătate, Tribunalul reţine că în cauză acţiunea este fondată în parte, întrucât sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 998 şi 1003 C. civ., fiind evidentă uzurparea numelui A. F. şi imposibilitatea Companiei A. F. de a folosi propriul nume pe Internet în scopul prezentării sale şi promovării unei oferte partenerilor de afaceri utilizatori ai Internetului, datorită conduitei culpabile a pârâtelor.
Pentru repararea prejudiciului suferit de către reclamantă ca urmare a faptei ilicite săvârşite de către pârâtă, Tribunalul a constatat că este absolut necesar ca pârâtele să desfiinţeze site-ul aflat pe Internet la adresa http:www.a.ro.
Tribunalul a reţinut că este necesar ca şi pârâtul Institutul de Cercetări în Informatică să anuleze înregistrarea domeniului „a.ro", aceasta fiind făcută de către pârâta A. I. S. R. L. doar cu scopul revânzării acesteia, contrar clauzelor impuse de către R.
Tribunalul a respins cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, întrucât există posibilitatea
executării în natură a obligaţiilor de a face de către pârâte, fără a fi necesară constrângerea acestora.
Cu privire la cererea subsidiară de constatare a nulităţii absolute a convenţiei de vânzare-cumpărare a domeniului Internet purtând numele A. F., încheiate de către pârâte, Tribunalul constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1169 C. civ., reclamanta avea obligaţia de a demonstra susţinerile sale, respectiv existenţa convenţiei de vânzare-cumpărare intervenite între părţi cu privire la numele de domeniu „a.ro”
în speţă nu s-a probat existenţa unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între părţi în condiţiile art. 1294-1295 C. civ., astfel încât nu se poate constata o eventuală cauză de nulitate absolută a acestei convenţii.
Tribunalul reţine că pârâta A. I. S. R. I. doar a înregistrat numele de domeniu „a.ro“, fără a obţine vreun drept legal exclusiv asupra acestuia. R. este Registrul român de denumiri pentru Internet, care nu are capacitatea de a vinde pagini web (site-uri), ci doar de a transmite dreptul de folosire pentru nume de domeniu. Eventualele dispute între părţi cu privire la drepturile de a folosi un nume specific sunt soluţionate pe căi legale obişnuite, respectiv în instanţă.
Pârâtele aveau cunoştinţă despre acestea, precum şi de faptul că se poate dispune încetarea înregistrării unui drept preferabil asupra numelui.
In aceste condiţii, Tribunalul reţine că părţile nu au încheiat în mod valabil o convenţie de vânzare-cumpărare, motiv pentru care a respins cererea subsidiară ca nefondată.
în baza art. 274 C. pr. civ., Tribunalul a dispus obligarea pârâtelor S. C. A. I. S. R. L. şi S. C. E. C & A S. R. L. la plata sumei de 153.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
NOTĂ
în această speţă, instanţele judecătoreşti române au avut ocazia să se pronunţe pentru prima dată cu privire la înregistrarea abuzivă de nume de domenii. Practica înregistrării de nume de domenii care corespund unor mărci, indicaţii geografice, nume comerciale sau nume personale celebre a condus la numeroase conflicte.
Decizia reprodusă mai sus prezintă interes din două puncte de vedere. în primul rând, instanţa a făcut aplicarea principiilor răspunderii civile delictuale în materia înregistrărilor de nume de domenii. în al doilea rând, instanţa a precizat natura drepturilor care decurg din înregistrarea unui nume de domeniu.
Numele de domeniu este o adresă de Internet sub forma unei secvenţe de caractere alfabetice, alcătuită din mai multe domenii, separate între ele prin puncte. De exemplu, „www.ventes.ibm.fr". Citind numele de la dreapta la stânga, primul domeniu situat la extremitatea din dreapta (,,fr.“), se numeşte domeniu de cel mai înalt nivel.
Există două categorii de domenii de cel mai înalt nivel: domenii generice de cel mai înalt nivel (generic top-level domains - gTLD) şi domenii cod ţară de cel mai înalt nivel (country code top-level domains - ccTLD). Primele indică natura activităţilor desfăşurate de către deţinător în vreme ce domeniile din a doua categorie indică locaţia sa geografică.1
în prezent, există 14 gTLD (.com, .net, .org, .int, .edu, .gov, .mii, .aero, .biz, .coop, .info, .museum, .name, .pro), administrate de către Internet Corporation for Assigned Names and Numbers în folosul comunităţii internaţionale, şi 243 de ccTLD, fiecare administrat de către un organism naţional abilitat în acest sens. în România, domeniul .ro este administrat de Reţeaua Naţională de Calculatoare pentru Cercetare-Dezvoltare (R.N.C.) din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (I. C. I. Bucureşti).
Litigiul care a făcut obiectul acestei decizii a vizat numele de domeniu „airfrance", înregistrat în domeniul cod ţară de cel mai înalt nivel ,,.ro“. Părţi în proces au fost reclamanta Air France şi pârâtele S. C. Amaltea Impex S. R. L., S. C. Evergreen Consult & Aviation S. R. L. şi I. C. I. Bucureşti. R. N. C. nu a figurat ca parte în proces deoarece din punct de vedere juridic acesta nu constituie decât o structură fără personalitate juridică din cadrul I. C. I.
La o dată nedeterminată, societatea Almatea a înregistrat prin intermediul R. N. C. numele de domeniu „airfrance.ro". Ulterior înregistrării, societăţile pârâte au făcut presiuni asupra companiei Air France în sensul de a achiziţiona numele de domeniu şi de a încheia cu societatea Evergreen un contract pentru configurarea paginii Internet corespunzătoare.
1. Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998 şi 1003 din Codul civil iar în considerentele deciziei Tribunalul a statuat în sensul că „(deşi) legislaţia română nu este foarte dezvoltată în domeniul Internetului, instanţa constată că au aplicabilitate în cauză dispoziţiile dreptului comun, prin care se reglementează răspunderea civilă delictuală'.
Tribunalul a constatat că erau întrunite condiţiile cumulative necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale adică: (i) existenţa prejudiciului, (ii) existenţa faptei ilicite, (iii) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi (iv) existenţa vinovăţiei. Instanţa a dedus existenţa unui prejudiciu din mai multe elemente, în primul rând, instanţa a constatat că denumirea Air France este de largă notorietate, „bucurându-se de un real succes şi de apreciere din partea unei pături numeroase de consumatori din întreaga lume" astfel că „prin înregistrarea numelui de domeniu s-a profitat în mod incorect de renumele denumirii comerciale Air France”.
în al doilea rând, instanţa a arătat că reclamanta a fost privată de dreptul de a achiziţiona de la R. N. C. un nume de domeniu care să corespundă denumirii sale comerciale. Reclamanta a suferit aşadar un prejudiciu deoarece a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a-şi face cunoscută oferta partenerilor de afaceri utilizatori ai Internetului.
în sfârşit, instanţa a mai precizat că este „lipsit de relevanţă faptul că aceasta poate folosi subdomeniile com.ro, org.ro, tm.ro, info.ro, firm.ro, care sunt libere în prezent", acceptând aşadar implicit că orice persoană care deţine anumite drepturi cu privire la o denumire are dreptul să o poată înregistra în domeniul de cel mai înalt nivel, .ro.
Potrivit instanţei, fapta ilicită comisă a fost aceea de a „achiziţiona numele de domeniu airfrance.ro în scopuri speculative", existenţa unui raport de cauzalitate între această faptă şi prejudiciu fiind evidentă. în ceea ce priveşte vinovăţia, instanţa a constatat că pârâta a acţionat cu intenţie. Prin blocarea numelui de domeniu litigios şi împiedicarea reclamantei să deschidă o pagină cu acest nume în spaţiul Internet corespunzător României, pârâta a urmărit să forţeze reclamanta să răscumpere domeniul şi să încheie un contract pentru configurarea paginii cu societatea Evergreen. Criteriul principal luat în considerare a fost înregistrarea numelui de domeniu „doar cu scopul revânzării [...] contra unor sume de bani considerabile”.
Conform regulilor generale din materia răspunderii civile delictuale, instanţa a dispus repararea prejudiciului în natură. în acest sens, tribunalul a arătat că „pentru repararea prejudiciului suferit de către reclamantă este absolut necesar ca pârâtele [Amaltea şi Evergreen] să desfiinţeze site-ul aflat pe Internet la adresa http:www.airfrance.ro şi ca pârâtul Institutul de Cercetări în Informatică să anuleze înregistrarea domeniului airfrance.ro". în legătură cu această soluţie se impun mai multe precizări.
în primul rând, decizia este surprinzătoare în ceea ce priveşte societatea Evergreen, care nu îndeplineşte în mod evident condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nefiind deţinătorul numelui de domeniu litigios. De altfel, instanţa, în analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii, face referire numai la societatea Amaltea, pentru a reţine ulterior răspunderea solidară a pârâtelor. De asemenea, condamnarea I. C. I. în calitate de pârât nu este la adăpost de critică, deoarece acesta nu are nici posibilitatea şi nici obligaţia să verifice dacă denumirea pe care o persoană doreşte să o înregistreze ca nume de domeniu încalcă drepturile unei terţe persoane asupra acelei denumiri. R. N. C. nu poate fi aşadar ţinut răspunzător pentru producerea unui prejudiciu unei terţe persoane rezultând din admiterea unei cereri pentru înregistrarea unui nume de domeniu.
în calitate de registrator, R. N. C. are obligaţia, dacă există o hotărâre judecătorească în acest sens, să procedeze la anularea sau transferul numelui de domeniu. R. N. C. nu trebuia să figureze ca parte în proces, fiind suficient ca instanţa să constate că pentru repararea integrală a prejudiciului este necesară anularea sau transferul. în schimb, având în vedere că o reparaţie în natură nu este realmente posibilă, deţinătorul numelui de domeniu ar fi putut fi condamnat la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
în al doilea rând, reclamanta ar fi putut solicita, iar instanţa ar fi putut ordona transferul numelui de domeniu, ceea ce ar fi constituit o opţiune mai avantajoasă. Ulterior procesului, compania Air France a înregistrat numele de domeniu airfrance.ro, dar pentru aceasta a trebuit să plătească taxă de înregistrare, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă se solicita instanţei direct transferul numelui. în jurisprudenţa internaţională, în majoritatea covârşitoare a litigiilor reclamantul solicită transferul iar nu anularea numelui de domeniu.
în al treilea rând, obligarea pârâtelor Amaltea şi Evergreen să desfiinţeze site-ul este absolut inutilă deoarece funcţionarea unui site încetează automat în momentul în care R. N.
C. anulează înregistrarea numelui de domeniu corespunzător.
în al patrulea rând, trebuie remarcat că instanţa s-a referit la „denumirea” Air France şi nu la „marca“ Air France. Apreciem că dacă reclamantul este titularul unei mărci, acesta are la dispoziţie anumite mijloace specifice pentru apărarea dreptului său, distincte de aplicarea principiilor răspunderii civile delictuale.
Este vorba despre acţiunea în contrafacere şi despre acţiunea în concurenţă neloială. Prin intermediul acestor acţiuni s-ar putea obţine anularea sau transferul numelui de domeniu precum şi despăgubiri pentru eventualul prejudiciu suferit. Printr-o interpretare extensivă, art. 83 alin. 2 şi art. 86 alin. 1 din Legea nr. 84/1998, care incriminează contrafacerea şi concurenţa neloială, şi-ar putea găsi aplicare şi în materia numelor de domenii.
Mai mult, trebuie remarcat că acţiunea reclamantei fusese promovată iniţial ca cerere de ordonanţă preşedinţială şi ulterior modificată în cerere întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun. Din decizie rezultă că modificarea naturii juridice a cererii se datorează obiecţiilor pârâtului I. C. I. care a susţinut că admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială ar echivala cu o prejudecare a fondului, contrară dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă.
Suntem însă de părere că procedura ordonanţei preşedinţiale este aplicabilă în materia conflictelor dintre deţinătorii unor nume de domenii şi titularii unor drepturi de proprietate intelectuală sau de altă natură.3 Este adevărat că natura măsurilor care ar fi ordonate de către instanţă trebuie să ţină cont de cerinţa caracterului vremelnic şi neprejudecării fondului.
Este evident că instanţa ar putea dispune suspendarea numelui de domeniu, pentru că această măsură are un caracter provizoriu inerent, dar apreciem că ar putea dispune şi transferul sau anularea numelui de domeniu. Ambele măsuri, cât şi revenirea asupra lor, constituie operaţiuni extrem de simple din punct de vedere tehnic. Jurisprudenţa franceză a admis constant această posibilitate în cadrul unei proceduri analoage (procedure de refere).
Procedura ordonanţei preşedinţiale răspunde exigenţelor de celeritate care guvernează Internetul. Spre deosebire de acţiunea în contrafacere sau în concurenţă neloială, care pot fi promovate doar dacă există „folosire", adică numele de domeniu conduce la un site Internet operaţional, ordonanţa preşedinţială ar putea fi utilizată chiar şi atunci când numele de domeniu a fost doar înregistrat, fără să fie (însă) activat. Dezavantajul major este că procedura nu permite solicitarea şi obţinerea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
2. Decizia este importantă şi prin precizările referitoare la natura dreptului care ia naştere prin înregistrarea unui nume de domeniu. Cu privire la acest aspect, instanţa a arătat că „pârâta doar a înregistrat numele de domeniu airfrance.ro fără a obţine vreun drept legal exclusiv asupra acestuia. [R. N. C.] nu are capacitatea de a vinde pagini web (site-uri), ci doar de a transmite dreptul de folosire pentru un nume de domeniu".
înregistrarea unui nume de domeniu nu conferă un drept de proprietate sau un drept legal exclusiv similar drepturilor de proprietate intelectuală, ci un simplu drept de folosinţă asupra denumirii respective. Contractul de înregistrare care se încheie între solicitant şi R. N. C. nu constituie un contract de vânzare-cumpărare ci un contract cu titlu oneros nenumit.
înregistrarea unui nume de domeniu nu poate constitui aşadar o anterioritate de natură să împiedice înregistrarea aceleiaşi denumiri ca marcă de către un terţ.
Dreptul de folosinţă se exercită în general prin crearea unui site Internet asociat numelui de domeniu respectiv. Pe această pagină deţinătorul poate pubjica diferite informaţii, poate face prezentări, oferte, publicitate sau operaţiuni comerciale. în acest sens, noţiunea de domeniu este definită în Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic6 ca fiind „o zonă dintr-un sistem informatic, deţinută ca atare de o persoană fizică sau juridică ori de un grup de persoane fizice sau juridice în scopul prelucrării, stocării ori transferului de date.“
Legea nr. 365/2002 conţine anumite prevederi prin care se urmăreşte asigurarea unei securităţi în ceea ce priveşte domeniile utilizate în comerţul electronic. Legea incriminează ca infracţiuni pedepsite cu închisoarea „accesul neautorizat într-un sistem informatic sau într-un domeniu”, „transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau domeniu pentru uzul personal ori către terţi" şi „modificarea, distrugerea parţială sau totală, în mod neautorizat, a informaţiei stocate într-un sistem informatic sau domeniu”.
3. în concluzie, deşi decizia este criticabilă din mai multe puncte de vedere, trebuie apreciat faptul că instanţele române au sancţionat comportamentele abuzive în spaţiul Internet, şi aceasta în contextul în care legislaţia română nu este foarte dezvoltată pe acest plan.
în orice caz, mai rămân încă numeroase aspecte de elucidat cu privire la înregistrarea abuzivă de nume de domenii. Este vorba în principal despre poziţia juridică a I. C. I. Bucureşti în astfel de dispute, despre sancţiunile aplicabile, despre mijloacele procesuale care pot fi utilizate. Sperăm că procesele care se află în prezent pe rolul instanţelor judecătoreşti române8 vor aduce precizări şi vor contribui la mai buna protejare a titularilor unor drepturi de proprietate intelectuală.
| ← Pensii. Decizie de pensionare. Retribuţie minimă iniţială.... | Contract de locaţiune. închiriere. Apartament. Titular. Fiu... → |
|---|
