Obligaţia de achitare a rovinietei. Jurisprudență Plăţi

Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 569 din data de 02.05.2018

Cuprins OG nr 15/2002 și RIL 4/2018

Index alfabetic- rovinietă

Tribunalul Galați decizia nr 569/02.05.2018

La data de ......pe rolul Tribunalului Galați secția CAF a fost înregistrat sub nr .....apelul declarat de CNAIR în contradictoriu cu intimatul E împotriva sentinței civile nr ......a Judecătoriei Galați.

Motivul de apel invocat l-a reprezentat faptul că obligația de achitare a rovinietei cade în sarcina utilizatorului, care în opinia apelantei este petentul-intimat.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea apelului pentru că a vândut ,cu dată certă anterioară întocmirii procesului-verbal , mașina în cauză din data de ......lui M.

În prezenta cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că prin sentința nr ......Judecătoria Galați a admis plângerea formulată de petent reținând că acesta a înstrăinat prin act cu dată certă cf art 278 Cpc , mașina înmatriculată sub nr ....numitului X.

La termenul din data de ....instanța a invocat excepția tardivității formulării apelului, excepție care urmează a fi respinsă deoarece sentința judecătoriei a fost comunicată apelantei la data de .....cf filei 40 dosar al judecătoriei . Apelul a fost depus prin oficiu poștal la data de ......cf borderoului cu confirmare de primire de la filele 27 și 28 dosar de apel . Adresa de depunere a apelului la oficiul poștal a fost....... În aceste condiții , excepția tardivității va fi respinsă pentru că cererea a fost depusă în interiorul termenului de 30 de zile, în fapt 32 de zile, fiind termen procedural care se calculează cf 181 alin 1 pct 2 Cpc , la oficiul poștal cu scrisore recomandată cu cf de primire cf art 183 alin 1 Cpc.

Cu privire la motivul de apel invocat, tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat deoarece petentul-intimat nu mai avea calitatea de utilizator cf legii . Noțiunea de utilizator presupune reunirea cumulativă a două condiții : prima referitoare la exercitarea unui drept prev de lege cu privire la autovehiculul în cauză, iar cea de a doua înscrierea persoanei în certificatul de înmatriculare al mașinii. În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin decizia RIL 4 /2018. Lipsa oricăreia dintre cele două condiții enunțate anterior conduce la pierderea calității de utilizator și pe cale de consecință absența vreunei obligații precum cea a achitării rovinietei.

Din actele dosarului rezultă că petentul a vândut la data de .....autovehiculului Audi A 6 numitului Mu. Înstrăinarea a fost realizată prin act cu dată certă anterioară încheierii procesului-verbal, respectiv prin solicitarea de închidere a rolului fiscal deschis pe numele petentului cu privire la autoturismul în discuție.

Pentru că petentul a vândut mașina pentru care trebuia achitată rovinieta, tribunalul apreciază că nu acesta trebuia să o achite deoarece nu mai exercita niciun drept prevăzut de lege referitor la autovehicul. În acest sens, apelul declarat va fi respins ca neîntemeiat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligaţia de achitare a rovinietei. Jurisprudență Plăţi