O.g. nr. 22/2002. stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei stabilite faţă de o instituţie publică.
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 192 din data de 27.01.2016
Executarea obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o garanție a unui proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului atâta timp cât executarea sentinței a fost considerată ca făcând parte integrantă din "proces"; astfel că ea trebuie realizată într-un termen rezonabil iar suspendarea executării acesteia trebuie justificată de motive excepționale.
Având în vedere lipsa activității debitoarei executate pe perioada iernii, lipsa obținerii de venituri proprii și lipsa aprobării, încă, de acordare a unor credite bugetare, dispunerea unor termene de plată va asigura îndeplinirea obligației de către debitor fără a fi afectată funcționarea instituției și acordarea de servicii medicale.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 7440/118/2015 la data de 20.11.2015, reclamantul S B R M a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.C. T S TSS S.R.L. următoarele:
- stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației stabilite prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 2056/90/2011,
- suspendarea executării silite începute în dosarul nr. 994/2015 al BEJ B S, până la soluționarea prin hotărâre definitivă a cererii privind acordarea termenelor de plată a sumei datorate.
În motivarea în fapt a cererii s-a menționat faptul că solicită suspendarea întrucât în urma popririi va fi în imposibilitatea plății salariilor și datoriilor către furnizori ceea ce periclitează activitatea sanatoriului cu consecințe grave asupra pacienților internați în sanatoriu. S-a mai arătat că va face demersuri pentru plata obligațiilor menționate în titlul executoriu, prin care a fost obligată la plata sumei de 599741,50 lei, debit și a sumei de 244392,99 lei penalități de întârziere și la plata sumei de 200000 euro daune interese. Sentința de fond a devenit definitivă prin respingerea recursului, iar prin continuarea executării există riscul să nu mai poată presta serviciile medicale la care s-a angajat prin contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate și cu Casa de Pensii ceea ce va aduce grave prejudicii. S-a mai menționat că sumele de bani ce se regăsesc în conturile sanatoriului sunt destinate salariilor și furnizorilor iar potrivit O.G. nr. 22/2002 nu se poate face executarea acestor sume, eșalonarea fiind absolut necesară pentru a-și desfășura activitatea.
În drept, au fost invocate disp. art 1 și 6 din OG 22/2002.
În susținere, au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: înștiințare și somație din cadrul dosarului de executare nr. 994/2015, buget de venituri și cheltuieli, balanța de verificare analitică, situația recapitulativă privind plata salariilor și contul de execuție buget de stat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 02.12.2015, pârâta S.C. T S TSS S.R.L. a solicitat respingerea cererii ca nefondată cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În motivare s-a arătat că a încheiat cu reclamantul un contract de lucrări nr. 3440/2008 însă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale astfel că prin sentința civilă nr. 521/2015 Tribunalul Constanța a constatat rezilierea de drept a contractului și a obligat Sanatoriul la plata sumei de 599741,50 lei reprezentând contravaloare lucrări, a sumei de 244392,99 lei penalități de întârziere și la plata sumei de 200000 euro daune interese. Recursul împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat astfel că a formulat cerere de executare silită întocmindu-se dosarul de executare silită nr. 994/2015 al BEJ B S. Arată pârâta că debitoarei nu îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 22/2002 deoarece nu este o instituție publică susținută din veniturile bugetului de stat ci are venituri proprii. De asemenea, mai menționează pârâta, suspendarea executării silite reprezintă o facultate și nu o obligație imperativă stabilită în sarcina instanței în temeiul art. 6 alin. 4 O.G. nr. 22/2002. În acest sens, instanța trebuie să aibă în vedere nu numai interesele debitoarei ci și pe cele ale creditoarei care deține un titlu executoriu ce putea fi pus în executare încă din luna februarie 2015 dar a așteptat soluționarea irevocabilă a cauzei pentru a nu demara o executare care să poată fi contestată sau pusă sub semnul întrebării. Susține pârâta că societatea a fost afectată în mod grav ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată încă din anul 2010 când a emis facturile către debitoare având în vedere că au de achitat mai multe debite către creditorii săi care nu au dat dovadă de clemență și orice întârziere determină penalități de întârziere. Pe de altă parte, mai menționează pârâta, debitoarea nu a făcut dovada pagubei iminente care s-ar produce și nu există nici un motiv care să denote imposibilitatea continuării activității. În raport de art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 22/2002 oricum nu se pot executa silit sumele destinate cheltuielilor curente și plății drepturilor salariale astfel că este evident că nu va fi perturbată activitatea reclamantului. De altfel, SBRM nu a făcut niciun demers pentru plata sumelor datorate și pentru care este executată silit iar admiterea acțiunii ar duce la insolvabilitatea societății pârâte.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 204 și urm. C.pr.civilă, O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 80/2013, Ordinul nr. 2336/2011.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și a fost atașat dosarul nr. 2056/90/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Situația de fapt
Prin sentința civilă nr 521/25.02.2015 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr 2056/90/2011, S B RM (denumit în continuare SBRM) a fost obligat să plătească către S.C. T S TSS S.R.L. suma de 599741,50 lei reprezentând lucrări executate, suma de 244392,99 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente creanței de 244392,99 lei și suma de 200000 euro daune interese. Sentința de fond a devenit irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr 347/04.11.2015 a Curții de Apel Constanța.
La data de 12.11.2015, creditoarea a demarat împotriva debitoarei executarea silită care a fost încuviințată în dosarul de executare nr 994/2015 al BEJ B S.
Prin înștiințarea din data de 12.11.2015, debitoarea a fost înștiințată cu privire la declanșarea urmăririi silite fiind totodată emisă somația de executare pentru suma de 1766855,49 lei reprezentând debite stabilite prin titlu executoriu și 41253 lei cheltuieli de executare.
Din bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2015 rezultă că ordonatorul de credite ierarhic superior este Ministerul Sănătății.
La interogatoriul luat reclamantului la propunerea pârâtei, acesta a declarat că nu a făcut demersuri pentru plata obligațiilor stabilite în titlu executoriu în luna februarie întrucât a formulat recurs, că executorul judecătoresc a poprit conturile din care se virează salariile, că finanțarea se realizează din veniturile proprii dar că este ordonator terțiar de credite, Ministerul fiind ordonator principal, bugetul de venituri și cheltuieli face parte din Bugetul Ministerului, pentru investiții și reparații, banii fiind alocați de către Minister.
Dispoziții legale aplicabile
Potrivit art. 52 din Regulamentul din 27 martie 2015 de organizare și funcționare al S B R M emis de Ministerul Sănătății (numit în continuare Regulament), "S B RM este o instituție publică, de interes național, finanțată integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale unității provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestații efectuate pe bază de contract, precum și din alte surse, conform legii"; iar potrivit art. 53 alin. 1 "Contractele de furnizare servicii medicale încheiate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța și cu Casa Națională de Pensii Publice reprezintă principala sursă a veniturilor în cadrul bugetului de venituri și cheltuieli";.
Art. 54 alin. 1 din Regulament prevede că "Organizarea activității se face în baza bugetului de venituri și cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unității cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior"; iar alin. 5 că "Bugetul de venituri și cheltuieli al sanatoriului se aprobă de ordonatorul de credite ierarhic superior, la propunerea managerului sanatoriului";.
Dispozițiile relevante din O.G. nr. 22/202 sunt următoarele:
- art. 1 "(1)Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
(2)Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate";
- art. 2 "Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului";.
- art.4 alin. 1 "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii";.
- art. 6 alin. 1-4 "(1) În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective.
(2)În cazurile în care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin. (1), care se aplică în mod corespunzător.
(3)Dacă obligația de plată este stabilită printr-un titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, cererea formulată potrivit alin. (1) se soluționează de către instanța de executare competentă.
(4)Instanța sesizată potrivit alin. (1)-(3), la cererea instituției debitoare, prin încheiere executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate. Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni, încheierea poate fi atacată cu recurs, în mod separat";.
Considerentele pe care se întemeiază soluția instanței
Un prim aspect ce trebuie analizat îl constituie aplicabilitatea sau nu a dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 reclamantului, față de susținerile pârâtei că acesta este susținut din venituri proprii.
Din analiza art. 1 din O.G. nr. 22/2002 rezultă că aceasta este aplicabilă instituțiilor și/sau autorităților publice fără a se distinge dacă acestea sunt finanțate din bugetul de stat sau din venituri publice. Noțiunea de instituții publice este definită în art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 astfel "instituții publice - denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea/coordonarea acestora, finanțate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2)";. În art. 1 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 se prevede că această lege se aplică și "bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii";.
Este neîndoielnic faptul că SBRM este o instituție publică și, de altfel, în art. 3 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 22/202 se arată modul cum se completează formularul prevăzut de anexa nr. 2 de către instituțiile publice finanțate parțial sau integral din veniturile proprii. Prin urmare, instanța precizează că dispozițiile O.G. nr. 22/202 se aplică și reclamantului chiar dacă acesta se finanțează din venituri proprii. Această apreciere nu încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii prin care s-a stabilit că SBRM nu este scutit de plata taxei de timbru întrucât dispozițiile art. 30 alin. 1 din O.G. nr. 80/2013 se referă la instituții publice în acțiunile care "au ca obiect venituri publice";, însă suma în discuție (derivată din contractul de lucrări nr. 3440/2008) nu provine din fonduri publice ci din fonduri proprii.
În ce privește condițiile prevăzute de art. 6 din O.G. nr. 22/2002, instanța consideră că acestea constau în imposibilitatea îndeplinirii obligației de plată a sumelor stabilite în titlu executoriu "din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege";. Sub acest aspect, se constată că activitatea sanatoriului a fost întreruptă pe perioada iernii (20.12.2015-15.02.2016), acesta reluându-și activitatea după data de 15.02.2016 urmând ca primele încasări să fie la sfârșitul lunii martie 2016. De asemenea, din contul de execuție buget de stat la data de 20.01.2016 rezultă că singurele venituri disponibile sunt cele pentru cheltuieli de personal și pentru bunuri și servicii, acestea din urmă constând în materiale pentru curățenie, cheltuieli utilități (energie electrică, apă, comunicații), cheltuieli carburanți, materiale și prestări servicii cu caracter funcțional, servicii pentru întreținere și funcționare, reparații curente, hrană,etc. (potrivit bugetului de venituri și cheltuieli pe luna ianuarie 2016 aprobat de Ministerul Sănătății).
Instanța constată că la data de 18.01.2016, reclamantul a solicitat Ministerului Sănătății alocarea de fonduri în vederea achitării sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 521/2015 a Tribunalului Constanța.
Se observă, astfel, că SBRM nu și-a putut îndeplini obligația de plată a sumelor menționate în titlu executoriu în condițiile art. 1 din O.G. nr. 22/202 (din sumele aprobate cu destinația de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă) întrucât nu există disponibil în această categorie și, deși a făcut demersuri pentru obținerea acestor fonduri în conformitate cu art. 2 și art. 4 din O.G. nr. 22/2002, sumele respective nu au fost virate. De asemenea, instanța consideră că această imposibilitate este determinată de motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege atâta timp cât pe timpul iernii activitatea reclamantului a fost întreruptă astfel încât nu s-au putut realiza venituri iar veniturile existente au fost alocate pentru plata personalului și pentru plata utilităților și serviciilor necesare funcționării.
Este adevărat că sentința nr. 521 a Tribunalului Constanța era executorie încă de la data pronunțării, deci de la data de 25.02.2015 însă nu se poate reproșa debitorului faptul că nu a făcut demersuri pentru obținerea de credite bugetare de la această dată atâta timp cât a formulat recurs susținând că nu este vinovată de neîndeplinirea obligațiilor contractuale și că nu a intervenit rezilierea de drept a contractului. În ce privește lipsa demersurilor pentru plata sumelor stabilite prin titlu executoriu după punerea în executare silită, deci după data de 12.11.2015, instanța constată că reclamantul a solicitat Ministerului Sănătății virarea sumelor necesare la data de 18.01.2016, deci în termenul de 6 luni prevăzut de 2 din O.G. nr. 22/2002.
Având în vedere că art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 22/202 nu menționează condițiile în care se poate acorda un termen de grație sau se pot stabili termene de plată eșalonată, decât cele referitoare la imposibilitatea de plată a sumelor stabilite prin titluri executorii, instanța consideră că aceasta se apreciază de la caz la caz în funcție de situația debitorului.
Sub acest aspect, instanța reține că debitoarea este o instituție care prestează servicii medicale în baza contractelor încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate și că activitatea acesteia a fost întreruptă pe perioada 20.12.2015-15.02.2016 astfel că sume de bani din veniturile obținute din asigurarea serviciilor medicale vor fi încasate în luna martie. Aceasta înseamnă că prin continuarea executării silite prin poprire se poate afecta funcționarea instituției și, implicit, prestarea serviciilor medicale către bolnavi.
Este adevărat că executarea obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o garanție a unui proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului atâta timp cât executarea sentinței a fost considerată ca făcând parte integrantă din "proces"; (Cauza Costin împotriva României, Cauza Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu împotriva României). S-a mai reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că "protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația administrației de a se conforma unei sentințe sau hotărâri care urmează să fie pronunțată, eventual, împotriva acesteia. În cazul în care administrația refuză sau omite să execute o hotărâre, ori o execută tardiv, garanțiile prevăzute la art. 6, de care a beneficiat justițiabilul pe parcursul etapei judiciare a procedurii își pierd orice rațiune de a fi. În plus, Curtea reamintește că un termen de executare nerezonabil de lung al unei hotărâri obligatorii poate, de asemenea, să implice încălcarea Convenției. Caracterul rezonabil al unui astfel de termen trebuie să fie apreciat ținând seama în special de complexitatea procedurii de executare, de comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și de cuantumul sumei și tipul sumei acordate de instanță. (…). În cele din urmă, indiferent de complexitatea procedurilor de executare sau a sistemului bugetar, statul este în continuare obligat de Convenție să garanteze oricărei persoane dreptul la executarea, într-un termen rezonabil, a hotărârilor obligatorii și executorii pronunțate în favoarea acesteia. O autoritate a statului nu poate nici să pretexteze lipsa de fonduri sau de alte resurse pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească"; (Cauza Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu împotriva României, paragrafele 55-57, 60)";.
Din aceste considerente rezultă că executarea unei hotărâri definitive și irevocabile trebuie realizată într-un termen rezonabil iar suspendarea executării acesteia trebuie justificată de motive excepționale. Din acest motiv, instanța consideră că nu se impune suspendarea executării silite începute în dosarul nr. 994/2015 al BEJ B S până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.
În ce privește cererea de stabilire a unor termene de plată eșalonată, instanța precizează că la acest moment plata integrală a sumei stabilite prin sentința civilă nr. 521/2015 este aproape imposibilă față de aspectele menționate anterior, respectiv lipsa activității, lipsa obținerii de venituri proprii și lipsa aprobării, încă, de acordare a unor credite bugetare. Astfel, instanța apreciază că dispunerea unor termene de plată va asigura îndeplinirea obligației de către debitor fără a fi afectată funcționarea instituției și acordarea de servicii medicale.
Întrucât prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că executarea rezonabilă a unei hotărâri trebuie apreciată în funcție de "complexitatea procedurii de executare, de comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și de cuantumul sumei și tipul sumei acordate de instanță";, instanța consideră că un termen rezonabil de executare este de 6 luni. Astfel, în raport de faptul că procedura de executare silită nu este complexă dar că suma pe care trebuie să o achite debitorul (1808108,49 lei) este destul de mare, instanța apreciază că eșalonarea plății acestei pentru o perioadă de 6 luni este suficientă pentru debitoare și rezonabilă pentru creditoare.
În consecință, instanța va admite capătul de cerere privind stabilirea unor termene de plată eșalonată pe o perioadă de 6 luni (în principiu februarie - iulie), cu data scadenței până la data de 25 a fiecărei luni, în rate lunare egale. Instanța nu poate stabili cu exactitate nici perioada de plată și nici cuantumul fiecărei rate având în vedere că de abia după rămânerea definitivă se poate cunoaște dacă au intervenit modificări cu privire la perioadă (dacă se va modifica într-o eventuală cale de atac formulată de părți) și care ar fi cursul bancar al monedei străine (care, de regulă, este avut în vedere în funcție de data plății).
În ce privește cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că din cele două capete de cerere a fost admis doar unul, celălalt fiind respins ca nefondat. Întrucât pârâta a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată în sumă de 1200 lei constând în onorariul avocatului ales, în conformitate cu art. 453 alin. 2 C.pr.civilă, instanța va obliga reclamantul (care nu a solicitat și cheltuieli de judecată pentru a verifica o eventuală compensare) la plata către pârâtă a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în limita capătului de cerere respins.
| ← Constatare nulitate act. Jurisprudență | Definiţia actului scris . lipsa unei condiţii esenţiale... → |
|---|
