Ordonanţă preşedinţială. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 230 din data de 18.06.2013
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 17392/180/2012 la data de 17.12.2012 reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pârâții I.P.J. BACĂU și I.T.R.S.V. BACĂU, solicitând ca pe calea ordonanței președințiale să fie obligați pârâții la restituirea materialului lemnos confiscat în baza procesului-verbal de dare în custodie a bunurilor reținute în vederea stabilirii provenienței / confiscate nr. 0047158, seria CBR, încheiat de intimați la data de 11 decembrie 2012 și respectiv 12 decembrie 2012.
În motivare, arată în esență că în data de 11 decembrie 2012 a fost depistat în trafic autovehiculul ce transporta material lemnos aparținând reclamantei, constatându-se că în avizul de însoțire secundar nr. 374906/11.12.2012 pentru cantitatea de 21,6 mc de fag nu era precizată ora plecării transportului și a fost completată eronat poziția RML. Arată că a fost încheiat procesul-verbal de dare în custodie a materialului lemnos menționat, care stabilea că pentru probarea provenienței bunurilor reținute se dă termen până la data de 13 decembrie 2012, ora 12, când se vor prezenta organelor de constatare actele legale doveditoare, în caz contrar, se dispune de către organele de constatare confiscarea bunurilor reținute. Mai arată că a fost dispusă confiscarea în data de 12.12.2012, deși era stabilit clar termenul și ora la care societatea avea obligația să prezinte actele. Arată că societatea are sediul în localitatea S., jud. Vrancea, la aproximativ 150 km distanță de locul săvârșirii presupusei contravenții, raportările fiind făcute la ITRSV VRANCEA, indiferent de punctul de lucru. Arată că este îndeplinită condiția urgenței, în raport de circumstanțele obiective și subiective invocate, transportul făcea obiectul unui contract cu un partener extern. Susține că prin restituirea materialului lemnos, societatea îl va vira la export, împrejurare de natură să justifice dreptul său, întrucât ar fi păgubită pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contract. Mai arată că potrivit art. 36 din Legea 171/2010, materialele lemnoase confiscate, precum și cele abandonate, se valorifică prin licitație, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data confiscării, de către O.S. pe raza căruia s-au depozitat. Arată că valorificarea acestuia ar provoca o pagubă iminentă societății, care nu s-ar putea repara, având în vedere caracteristicile specifice ale materialului lemnos, supus procesului tehnologic deosebit pentru produsele destinate exportului. Susține că agentul constatator a dispus confiscarea înainte de data stabilită în vederea verificării documentelor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 581 C.proc.civ.
II. Prin sentința civilă nr. 339 din data de 17 ianuarie 2013 Judecătoria Bacău a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că la data de 11.12.2012 a fost încheiat de către agentul constatator ing. F.C. din cadrul I.T.R.S.V. Suceava - Inspecția Județeană Bacău și inspector principal B.B. din cadrul I.P.J. Bacău, procesul - verbal de reținere în vederea stabilirii provenienței seria CBR nr. 0047158 a cantității de 21,60 mc fag, ce aparținea societății SC F. SA. A arătat că la controlul circulației materialelor lemnoase a fost identificat pe raza localității M., autocamionul și semiremorca, in timp ce transporta materiale lemnoase pentru care a prezentat avizul de însoțire secundar nr. 3749061/11.12.2012 în care nu era completat ora plecării și nici sortimentele transportate. A reținut că s-a dispus măsura sancționării societății conform art. 20 lit. a) din legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și reținerea materialului lemnos in vederea stabilirii provenienței.
A constatat că la data de 12.12.2012 la sediul I.T.R.S.V. Suceava - Inspecția Județeană Bacău, s-a prezentat numita A.E.M., împuternicită a societății SC F. SA care a prezentat o parte din documentele solicitate la verificare pentru stabilirea provenienței, ocazie cu care s-a constatat că in Registrul de evidență intrări - ieșiri material lemnos al punctului de lucru, la fila 2100283 la poziția nr. 11795 i nu 11794- precum menționat in avizul identificat , era înscris avizul 3749061/11.12.2012 cu mențiunea la sortimentul transportat "deșeuri fag";, și nu cherestea tivită, precum în documentul emis, motiv pentru care s-a dispus confiscarea materialului lemnos, care a fost inventariat in cadrul O.S. F. stabilindu-se un volum de 25,80 mc și nu 21,60 mc cum este menționat in avizul secundar nr. 3749061.
A reținut că potrivit dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, iar pentru ca o cerere să fie admisibilă pe cale de ordonanță președințială, se cer întrunite cumulativ condițiile urgenței, vremelniciei și neprejudecării fondului.
A apreciat că, deși se susține că măsura are caracter vremelnic și anume până la soluționarea plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de constatare a contravenției silvice ce formează obiectul dosarului 17393/180/2012, această susținere este nefondată, deoarece chiar prin acțiunea formulată reclamanta arată că materialul lemnos reținut de intimate urma să facă obiectul unei livrări externe, astfel că in concret există posibilitatea ca in situația restituirii acestuia prin hotărâre judecătorească, el să fie expediat la export. A concluzionat că măsura ce urmează a fi luată tinde a avea un caracter definitiv.
A apreciat că susținerile reclamantei referitoare la condițiile depozitării necorespunzătoare, care ar avea drept consecință faptul că materialul lemnos nu ar mai îndeplini condițiile de calitate cerute de partenerul contractual nu sunt fondate intrucât din avizul de însoțire secundar pentru materialul lemnos transportat prezentat de către reclamantă rezultă că aceasta transporta cherestea de fag tivită, fără a se indica un anumit standard de calitate (China 4 FC, China 3 FC sau altele asemenea).
A reținut incidența art. 41 din O.G. 2/2001 concluzionând că, și dacă până la soluționarea plângerii contravenționale s-ar proceda la valorificarea materialului lemnos confiscat, potrivit legii, există posibilitatea prevăzută de lege ca in situația anulării procesului verbal, reclamanta să fie despăgubită ulterior pentru această pagubă produsă. A constatat că nu se poate reține nici împrejurarea iminenței unei pagube ireparabile ce s-ar ivi și nici îndeplinirea cerinței păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că in cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 681 Cod Procedură Civilă, astfel încât cererea a fost respinsă ca nefondată.
III. Împotriva acestei hotărâri reclamanta SC F. SRL a declarat recurs solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiteri cererii formulate și restituirii materialului lemnos confiscat.
În motivarea cererii de recurs recurenta reiterează motivele invocate în fața instanței de fond, prin cererea introductivă. Susține că instanța de fond nu a reținut complet situația de fapt, în sensul că nu a reținut că i s-a acordat un termen de prezentare a documentelor care nu a fost respectat. Afirmă că este îndeplinită condiția caracterului vremelnic deoarece societatea are obiect de activitate forestier și în derularea activității specifice comercializează, prelucrează și exportă cantități de material lemnos, societatea având pe stoc, în depozite ce îndeplinesc condițiile speciale de depozitare, această cantitate de cherestea. Afirmă că în situația în care procesul-verbal de confiscare rămâne valabil, societatea poate restitui această cantitate, pe când O.S., odată înstrăinată cantitatea de cherestea, nu poate restitui un material lemnos de aceeași calitate, putând oferi doar contravaloarea acestuia, care, de cele mai multe ori, este una modică. Susține că produsele exportate prezintă anumite caracteristici specifice, cu prețuri specifice, restituirea unei sume de bani ce reprezintă valoarea de circulație a bunurilor nu ar fi de natură a repara prejudiciul societății, cauzat de nerespectarea cauzelor contractuale cu partenerii din China, potrivit contractelor depuse la dosarul cauzei.
IV. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul ITRSV a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
V. Analizând înscrisurile aflate la dosar, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs invocat de petentă, prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății de către instanța de fond, care a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de recurs sancționează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 C.civ (vechiul Cod Civil), trecând peste voința părților exprimată în contract. În principiu, dacă judecătorii fondului sunt suverani în a interpreta "intenția comună"; a părților contractante, în schimb, nu le este permis, când termenii contractului sunt clari și preciși, să denatureze drepturile și obligațiile ce rezultă și nici de a modifica stipulațiile ce le cuprind. În cauză nu este dedus judecății un contract sau act juridic civil unilateral producător de efecte juridice, pentru a fi incident acest motiv de recurs, ci se pune în discuție legalitatea unei măsuri luate odată cu întocmirea unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții la regimul silvic.
Criticile invocate de recurentă se subsumează în totalitate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ, care vizează situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Acest motiv de recurs cuprinde trei ipoteze: lipsa de temei legal, încălcarea legii și aplicarea greșită a legii. Tribunalul reține că în speță prin raportare la criticile formulate, este incidentă ipoteza încălcării legii, invocându-se interpretarea greșită a acesteia prin raportare la situația de fapt stabilită în speță.
Tribunalul constată că instanța de fond a determinat și reținut cu exactitate situația de fapt din speță, aplicând corect dispozițiile legale incidente.
Așa cum a arătat și instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 581 alin. 1 C.proc.civ, "instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări";.
Tribunalul observă că reclamanta solicită restituirea bunurilor confiscate până la soluționarea irevocabilă a plângerii contravenționale, care în primă instanță a fost respinsă ca neîntemeiată, soluția fiind definitivă potrivit vechiului Cod de Procedură Civilă.
Măsura confiscării este, potrivit art. 5 alin. 3 lit. a din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ce constituie dreptul comun în materie, o sancțiune complementară.
În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 1 din OG 2/2001, "persoana imputernicita sa aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. In toate situațiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscãrii și va lua în privința lor mãsurile de conservare sau de valorificare prevãzute de lege, fãcând mențiunile corespunzãtoare în procesul-verbal";. Dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice reiterează dispozițiile de drept comun în materie.
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 3 OG 2/2001, plângerea contravențională suspendă executarea, atât în ceea ce privește executarea sancțiunilor contravenționale principale, cât și în ceea ce privește executarea sancțiunilor contravenționale complementare.
În ceea ce privește executarea sancțiunilor contravenționale, aceasta este detaliată în capitolul V din OG 2/2001, în art. 40 din OG 2/2001 se arată că executarea sancțiunilor contravenționale complementare se face potrivit dispozițiilor legale, iar în art. 41 din OG 2/2001 se prevăd următoarele: "Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus aceasta mãsura, în condițiile legii. In caz de anulare sau de constatare a nulitãții procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepția celor a cãror deținere sau circulație este interzisã prin lege, se restituie de îndatã celui în drept. Dacã bunurile prevãzute la alin. (2) au fost valorificate, instanta va dispune sa se achite celui în drept o despãgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor";.
Conform art. 31 din Legea 171/2010, "În caz de constatare a nulității procesului-verbal de constatare a contravenției silvice, bunurile confiscate se restituie de îndată celui în drept. Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) au fost valorificate, instanța va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor";. Potrivit art. 36 din același act normativ, "materialele lemnoase confiscate, precum și cele abandonate se valorifică prin licitație, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data confiscării, de către O.S. pe raza căruia s-au depozitat materialele lemnoase în custodie";.
Măsura confiscării a fost adusă la îndeplinire anterior termenului fixat pentru prezentarea documentelor de către societate, ca urmare a faptului că reprezentantul societății s-a prezentat cu o zi înaintea expirării termenului și a pus la dispoziție documentele necesare, din verificarea cărora a reieșit că există neconcordanțe între avizul de însoțire și registrul de intrări-ieșiri de material lemnos, fapt ce a determinat încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției. Prin raportare la această stare de fapt, afirmația recurentei în sensul că în mod nelegal s-a procedat la confiscare anterior expirării termenului stabilit este lipsită de fundament, fiind ilogică așteptarea expirării termenului în condițiile în care anterior expirării sale, s-a stabilit existența unei neconcordanțe în documentele de proveniență a materialului lemnos.
Instanța învestită cu soluționarea ordonanței președințiale nu poate analiza susținerile referitoare la temeinicia și legalitatea procesului-verbal, făcând aprecieri asupra existenței sau inexistenței documentelor de transport sau asupra gravității eventualelor neconcordanțe dintre documentele prezentate, deoarece o astfel de analiză ar presupune aprecieri ce vizează în exclusivitate fondul plângerii contravenționale formulate, și nu aparența dreptului.
Formularea plângerii contravenționale și suspendarea executării sancțiunii complementare nu presupun restituirea automată a bunurilor confiscate, ci, în condițiile art. 41 alin. 2 din OG 2/2001, respectiv art. 31 din Legea 171/2010, citate mai sus, restituirea va opera doar în situația în care procesul-verbal a fost anulat sau constatat nul. Totodată, anumite categorii de bunuri confiscate (cele a căror deținere sau circulație este interzisă de lege) nu vor fi restituite nici măcar dacă procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost anulat de către instanță. În consecință, legea aplicabilă nu permite restituirea bunurilor confiscate decât în situația în care procesul-verbal prin care s-a aplicat măsura confiscării a fost anulat sau constatat nul de către instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale. O astfel de restituire în natură a bunurilor confiscate nu poate fi obținută pe calea ordonanței președințiale, pentru că în acest fel s-ar ajunge la situația inadmisibilă în care sancțiunea complementară ar fi complet lipsită de finalitate.
În conformitate cu art. 581 alin. 1 C.proc.civ, instanța poate să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. Tribunalul constată însă că, așa cum prevede art. 41 alin. 3 din OG 2/2001, repararea eventualei pagube cauzate proprietarului bunurilor confiscate ca urmare a valorificării acestora anterior anulării sau constatării nulității procesului-verbal se face prin acordarea de către instanță a unei despăgubiri la valoarea de circulație a bunurilor. Tribunalul nu poate reține teza propusă de recurentă, în sensul că acordarea despăgubirii la valoarea de circulație a bunurilor (așa cum impun dispozițiile legale citate) nu ar fi de natură să conducă la repararea integrală a pagubei pretins a fi fost create, deoarece prejudiciul adus societății prin măsura confiscării se analizează strict prin raportare la valoarea bunurilor. O eventuală nerespectare a clauzelor contractuale de către societate, fapt ce ar conduce la necesitatea despăgubirii de către societate a partenerului contractual are la bază culpa societății, care a completat eronat documentele de proveniență, culpa sa proprie generând o dificultate în realizarea în termen a obligațiilor contractuale.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 581 alin. 1 C.proc.civ. rezultă cu claritate că urgența este prezumată de lege (teza finală) și instanța ar putea ordona măsuri vremelnice numai pentru necesitatea înlăturării piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, situația premisă fiind dată de existența unei executări silite în curs, executare care este împiedicată de către debitor. Textul citat nu protejează interesele debitorului în cursul executării silite, nici un eventual drept al debitorului de a se opune executării silite.
În consecință, situației de fapt în speță îi sunt aplicabile doar dispozițiile din teza întâi a art. 581 alin. 1 C.proc,civ, referitoare la posibilitatea instanței de a ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.
Singura modalitate prin care proprietarul bunurilor confiscate (care în speță este și contravenient, nu un terț) poate contesta măsura confiscării este cea reglementată de art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, prin formularea unei plângeri contravenționale împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a confiscării bunurilor. Aceasta este procedura specială instituită de lege pentru contestarea acestor categorii de măsuri. Totodată, numai ca efect al urmării acestei proceduri speciale, și după constatarea nulității sau anularea procesului-verbal, se restituie bunurile confiscate de drept, sau instanța poate dispune obligarea la plata unei despăgubiri, dacă bunurile au fost valorificate anterior anulării sau constatării nulității procesului-verbal.
Potrivit unor principii de drept fundamentale, regula specială derogă de la regula generală, iar norma specială este de strictă interpretare, aplicabilitatea sa neputând fi extinsă altor situații decât cele expres reglementate.
În speță, odată cu formularea plângerii contravenționale, proprietarul bunurilor confiscate poate invoca aspecte privind legalitatea și temeinicia sancțiunii complementare a confiscării iar restituirea bunurilor confiscate va avea loc exclusiv dacă este întrunită situația premisă (a anulării sau constatării nulității procesului-verbal de către instanță). Pentru acest motiv, instanța reține că cererea proprietarului bunurilor confiscate (reclamantă în prezenta cauză), care a urmat o altă cale specială decât cea prevăzute de lege pentru a-și realiza interesele și a i se restitui bunurile, respectiv formularea unei cereri de ordonanță președințială (art. 581 C.proc.civ), nu este întemeiată.
Admiterea unei astfel de solicitări în afara cadrului plângerii contravenționale, pe calea unei ordonanțe președințiale, ar conduce la eludarea pe cale jurisdicțională a dispozițiilor art. 41 din OG 2/2001, care reprezintă legea specială. Analizând aceste dispoziții legale, se reține că instanța nu poate restituirea bunurilor confiscate decât odată cu întrunirea condițiilor prevăzute de legea specială (după admiterea unei plângeri contravenționale în sensul anulării sau constatării nulității procesului-verbal), după cum nu poate dispune plata unei despăgubiri pentru bunurile confiscate decât dacă acestea au fost valorificate anterior anulării sau constatării nulității procesului-verbal. Legea prevede atât condițiile de restituire a bunurilor confiscate, cât și posibilitatea recuperării prejudiciului suferit ca urmare a valorificării bunurilor anterior anulării procesului verbal prin echivalent, respectiv obligarea la plata unei despăgubiri către proprietar.
Indiferent dacă este vorba despre bunuri de gen sau despre bunuri individual determinate, restituirea acestora operează doar ca efect al anulării procesului-verbal sau constatării nulității acestuia, iar admiterea unei ordonanțe președințiale cu acest obiect conduce nu doar la încălcarea dispozițiilor speciale aplicabile (art. 41 din OG 2/2001), ci și la prejudecarea fondului cauzei, deoarece restituirea nu poate fi făcută de sine stătător, ci numai în condițiile în care se apreciază că procesul-verbal este lovit de nulitate.
Nu în ultimul rând, sub aspectul temeiniciei susținerilor reclamantei, se observă că aceasta nu a făcut nicio dovadă cu privire la caracterul impropriu al condițiilor de depozitare a bunurilor confiscate și iminența deprecierii acestora, pentru a justifica întrunirea condiției urgenței, deși sarcina probei îi aparținea. Aceasta s-a limitat la a presupune că bunurile sunt depozitate în condiții improprii, și că nu vor fi luate toate măsurile necesare pentru conservarea bunurilor, presupunere nejustificată de nici un element obiectiv care să fi fost dovedit în cauză, în condițiile în care materialul lemnos a fost depozitat la un ocol silvic.
Este de observat și faptul că recurenta însăși se contrazice în afirmații, atunci când susține, pe de o parte, că societatea ar deține pe stoc cantități însemnate de cherestea având aceleași calități cu cea confiscată, fapt ce i-ar da posibilitatea să restituie cantitatea în măsura în care ar fi menținută soluția de respingere a plângerii contravenționale, iar pe de altă parte, că numai cantitatea confiscată ar fi aptă să asigure îndeplinirea obligațiilor contractuale față de partenerul contractual. În condițiile în care deține cantități însemnate de material lemnos având aceeași calitate, în vederea executării obligațiilor contractuale, societatea are posibilitatea de a livra din materialul lemnos deținut pe stoc, privitor la care pretinde că ar avea calități identice cu cel confiscat.
Totodată, dacă s-ar dispune restituirea, anterior analizării plângerii contravenționale, în cazul în care s-ar respinge această plângere, reclamanta ar putea restitui bunuri de gen de aceeași calitate, spre confiscare, fiind pusă sub semnul întrebării vremelnicia măsurii ce se solicită a fi dispusă. Astfel, prin restituirea bunurilor confiscate anterior soluționării plângerii, s-ar putea ajunge în situația ca bunurile confiscate să fie valorificate tocmai de către proprietar, cu ignorarea chiar a scopului sancțiunii complementare a confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, care este acela de a lipsi proprietarul de bunurile pentru obținerea cărora, cu ajutorul cărora a săvârșit o contravenție.
Susținerea reclamantei că ar putea restitui bunuri de gen de aceeași calitate și valoare nu poate fi primită, tocmai pentru că finalitatea legii nu este aceea de a lipsi proprietarul de bunurile sale, indiferent de destinația sau modalitatea de producere sau folosire a acestora, ci numai de bunurile pe care le-a destinat săvârșirii unei contravenții, folosit în vederea săvârșirii unei contravenții sau care au rezultat din săvârșirea unei contravenții, esențial fiind caracterul ilicit (contravențional) al destinației bunurilor, sau modalității de producere/folosire a acestora.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ, tribunalul va respinge ca nefondat recursul formulat.
Prezenta decizie este irevocabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. 2 C.proc.civ.
| ← Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Asigurări sociale. Condiţia deciziei debitorului. Cauza Moskal... → |
|---|
